Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Verset despre violenta domestica? – 2

Zainab Alwani   cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este […]

0Shares

Zainab Alwani

 

cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]

451499148 Verset despre violenta domestica? – 2

După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]

 

Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.

 

Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.

A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.

 

Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.

 

În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.

 

 

[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006

[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.

[4] Coran, 24: 11-20.

[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.

[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.

[7] Idem.

Source Link

Views: 17

0Shares

Versetul datoriei

Versetul datoriei   يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ […]

0Shares

Versetul datoriei

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِذَا تَدَايَنْتُمْ بِدَيْنٍ إِلَىٰ أَجَلٍ مُسَمًّى فَاكْتُبُوهُ ۚ وَلْيَكْتُبْ بَيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ ۚ وَلَا يَأْبَ كَاتِبٌ أَنْ يَكْتُبَ كَمَا عَلَّمَهُ اللَّهُ ۚ فَلْيَكْتُبْ وَلْيُمْلِلِ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ وَلْيَتَّقِ اللَّهَ رَبَّهُ وَلَا يَبْخَسْ مِنْهُ شَيْئًا ۚ فَإِنْ كَانَ الَّذِي عَلَيْهِ الْحَقُّ سَفِيهًا أَوْ ضَعِيفًا أَوْ لَا يَسْتَطِيعُ أَنْ يُمِلَّ هُوَ فَلْيُمْلِلْ وَلِيُّهُ بِالْعَدْلِ ۚ وَاسْتَشْهِدُوا شَهِيدَيْنِ مِنْ رِجَالِكُمْ ۖ فَإِنْ لَمْ يَكُونَا رَجُلَيْنِ فَرَجُلٌ وَامْرَأَتَانِ مِمَّنْ تَرْضَوْنَ مِنَ الشُّهَدَاءِ أَنْ تَضِلَّ إِحْدَاهُمَا فَتُذَكِّرَ إِحْدَاهُمَا الْأُخْرَىٰ ۚ وَلَا يَأْبَ الشُّهَدَاءُ إِذَا مَا دُعُوا ۚ وَلَا تَسْأَمُوا أَنْ تَكْتُبُوهُ صَغِيرًا أَوْ كَبِيرًا إِلَىٰ أَجَلِهِ ۚ ذَٰلِكُمْ أَقْسَطُ عِنْدَ اللَّهِ وَأَقْوَمُ لِلشَّهَادَةِ وَأَدْنَىٰ أَلَّا تَرْتَابُوا ۖ إِلَّا أَنْ تَكُونَ تِجَارَةً حَاضِرَةً تُدِيرُونَهَا بَيْنَكُمْ فَلَيْسَ عَلَيْكُمْ جُنَاحٌ أَلَّا تَكْتُبُوهَا ۗ وَأَشْهِدُوا إِذَا تَبَايَعْتُمْ ۚ وَلَا يُضَارَّ كَاتِبٌ وَلَا شَهِيدٌ ۚ وَإِنْ تَفْعَلُوا فَإِنَّهُ فُسُوقٌ بِكُمْ ۗ وَاتَّقُوا اللَّهَ ۖ وَيُعَلِّمُكُمُ اللَّهُ ۗ وَاللَّهُ بِكُلِّ شَيْءٍ عَلِيمٌ

O, voi, cei care credeți! Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris! Și să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, așa cum l-a învățat Allah. Așadar, el trebuie să scrie așa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allah, Stăpânul său, și să nu micșoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate.
Și luați drept martori doi dintre bărbații voștri, iar dacă nu sunt doi bărbați, [luați] un bărbat și două muieri, dintre aceia pe care îi acceptați ca martori, așa încât, dacă va greși una dintre ele, să-și aminteascã una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemați. Și să nu vă fie urât să însemnați datoria, mică de va fi ori mare, împreună cu termenul ei! Așa este mai drept pentru voi față de Allah și mai de ajutor pentru mărturie și mai aproape de a vă ajuta să nu aveți bănuieli. Dar dacă este un negoț pentru ceva prezent, pe care îl conveniți între voi [pe
loc], atunci nu este nici un păcat dacă nu-l însemnați în scris, dar luați martori, atunci când faceți negoț între voi! Dar să nu fie păgubit nici un scrib sau martor, căci de veți face [asta] înseamnă că ticăloșia este în voi! Și fiți cu frică de Allah și Allah vă învață, căci Allah este Atoateștiutor [‘Alim].”  (Al-Baqarah 2:282)

Versetul datoriei

Versetul 282 din sura Al Baqara este cel mai lung verset din Coran și este cunoscut și sub numele de „versetul datoriei”.
Din câte am observat până acum, ultima parte din capitolul Al Baqara este dedicată sistemului economico-financiar, o economie bazată pe investirea banilor și nu pe camătă, ceea ce scoate în evidență faptul că islamul oferă o alternativă mult mai bună pentru orice faptă interzisă, comportamentul fiind indicat de regulile ce se ocupă de cheltuirea banilor, însemnarea datoriilor și interzicerea cametei.
Chemarea „O, voi, cei care credeți!” este aceeași chemare pe care o regăsim în numeroase versete din Sfântul Coran, în care Allah subhanahu wa ta’ala se adresează tuturor celor care cred, și nu unei anumite categorii de oameni care cred mai mult sau mai puțin, chemându-i de această dată să asculte și să se supună regulilor privind datoriile și împrumuturile dintre ei.
Dacă voi contactați o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnați-o în scris!
مى فَٱكْتُبُوهُۚ ? مسَ ? جَلٍ

Source Link

Views: 1

0Shares

Versetul fratiei

Versetul fratiei   Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare! (Al-Hujurat 49:10) În limba arabă إِنَّمَا este folosit pentru a preciza cu exactitate calitatea sau cantitatea unui lucru sau condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru a întregi acel lucru, […]

0Shares

Versetul fratiei

Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare! (Al-Hujurat 49:10)

În limba arabă إِنَّمَا este folosit pentru a preciza cu exactitate calitatea sau cantitatea unui lucru sau condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru a întregi acel lucru, iar إِنَّcare înseamnă  cu siguranță,  are rolul de a întări acțiunea ce-i urmează: إِنَّمَا ٱلْمُؤْمِنُونَ إِخْوَةٌ – Cu siguranță,  Dreptcredincioşii sunt fraţi.

Așadar,  Allah subhanahu wa ta’ala ne transmite prin intermediul acestui verset că nu poate să existe vreo altă calitate sau legătură de rudenie între dreptcredincioșii musulmani, decât aceea de fraternitate.

„Un Musulman îi este frate Musulmanului. El nu-i face rău și nici nu-l părăsește (la nevoie), nu-l minte și nu-l disprețuiește.”

(Muslim)

„Cei supuși sunt precum un trup întreg, dacă există o infecție undeva, întreg trupul va avea temperatură și va suferi.”  (Bukhari)

Sensul frăției în vremea Profetului Muhammed (ﷺ)

Profetul Muhammed ﷺ a stabilit această إِخْوَ (frăție) între musulmanii din Medina – „ajutoare” (Al-Ansar) și emigranți (Al-Muhajirun), după ce a construit moscheea din Medina, iar acest fapt  a fost într-adevăr  unic în istoria omenirii.

Astfel, cei din Medina au devenit frați cu cei din Meka, cei bogați au devenit frați cu cei săraci, daruindu-le acestora din urmă din averile sau proprietățile pe care la aveau în posesie.

Versetul fratiei

Moscheea nu era doar un loc unde se făceau rugăciuni, ci, mai mult, o ligă islamică unde musulmanii erau instruiți în spiritul islamului și al doctrinelor sale. Aceasta servea ca loc de adunare, unde se mediau curentele conflictuale preislamice, era sediul de unde se administrau toate afacerile musulmanilor și  se țineau consilii consultative și administrative.

“Frăția în credință”, așa cum spunea Muhammed Al-Ghazali, “subordona orice diferență de rasă și rudenie și  sprijinea preceptul islamic, conform căruia nici unul nu este superior celuilalt, decât în baza credinței și a fricii de Dumnezeu.”

Abu Huraira a relatat:

„Ansarii (ajutoarele)  l-au abordat odată pe Profet (ﷺ) întrebându-l dacă livezile lor de palmieri ar trebui împărțite în mod egal între musulmanii din Medina și frații lor din Meka. Profetul (ﷺ) s-a abținut să pună această grea povară pe umerii lor. S-a hotărât totuși ca emigranții să lucreze livezile împreună cu „ajutoarele” și recolta să fie împărțită în mod egal între ei.”

Asemenea exemple indică foarte clar spiritul de sacrificu, altruismul și cordialitatea din partea „ajutoarelor” și, de asemenea, sentimentul de apreciere, recunoștință și respect de sine pe care îl nutreau emigranții. Ei primeau doar atât cât le era necesar pentru a duce un trai rezonabil. Pe scurt, această politică de fraternitate și înțelegere reciprocă a fost atât de înțeleaptă și  oportună, încât multe probleme îndârjite erau rezolvate într-un mod minunat și  înțelept.

Versetul fratiei

Să reflectăm asupra acestor aspecte și să ne întrebăm: Mai există această frăție, precum în vremea Profetului Muhammed, (ﷺ) și acest spirit de sacrificiu în zilele noastre?

„…fiţi cu frică de Allah! , are la bază taqwa – teama, frica  de Allah, însă,  taqwa poate avea și sens de speranță. Uneori, oamenii se supăra când le spui: „Fii cu frică de Allah!”, însă acest lucru ar trebui să îi bucure, deoarece această expresie este, de fapt, o dua, o rugă, un îndemn către bine: „O, Allah, fă-ne pe noi dintre cei care să fim cu taqwa (evlavie, teamă, speranță)!”

Taqwa înseamnă și speranță: există o frică fără de nicio speranță și o teamă plină de speranță. Această teamă plină de speranță o putem asemui cu teama unui copil mic față de părinți, atunci când greșește și este mustrat,  însă această teamă este plină de iubire – când părintele îl ceartă pe copil, acesta nu încearcă să îl sperie, ci doar să corecteze un comportament greșit.

Prin urmare,  Allah subhanahu wa ta’ala nu trimite încercări asupra omului pentru a-l chinui sau pedepsi, ci pentru a-l testa și a-l determina să realizeze că este pe un drum greșit și trebuie să treacă „testul” prin corectarea comportamentului și revenirea pe un drum corect, iar aceste încercări pot fi individuale sau colective.

De aceea, taqwa nu trebuie să fie o frică exagerată și lipsită de orice speranță. Finalul acestui verset ne spune: Dacă veți fi dintre cei care au taqwa, Poate că veţi afla îndurare!,  prin urmareAllah subhanahu wa ta’ala lasă poarta speranței deschisă  pentru toți dreptcredincioșii.

_______________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi”, „Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin. Acesta este un fragment din redactarea si editarea facute de doamna Camelia Hejou. 

Source Link

Views: 2

0Shares