Profetul nostru Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) ne-a învățat să lăsăm ceea ce nu ne privește și să ne ocupăm de ceea ce ne privește pe noi, „căci adevărul este liniște sufletească, iar minciuna este neliniște.”
Profetul nostru Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) ne-a învățat să lăsăm ceea ce nu ne privește și să ne ocupăm de ceea ce ne privește pe noi, „căci adevărul este liniște sufletească, iar minciuna este neliniște.”
Source LinkViews: 4
Celui care se izoleaza ii sunt permise urmatoarele lucruri : (1) poate sa paraseasca locul izolarii pentru a-si lua ramas bun de la sotie. Safiyyah a relatat : „Profetul se afla in starea de izolare, iar eu am mers sa-l vizitez in timpul noptii. Am vorbit cu el si m-am pregatit de plecare. S-a ridicat […]
Celui care se izoleaza ii sunt permise urmatoarele lucruri :
(1) poate sa paraseasca locul izolarii pentru a-si lua ramas bun de la sotie. Safiyyah a relatat : „Profetul se afla in starea de izolare, iar eu am mers sa-l vizitez in timpul noptii. Am vorbit cu el si m-am pregatit de plecare. S-a ridicat impreuna cu mine si m-a insotit pana acasa. (Locuinta sa era in casa lui Usamah ibn Zaid. Doi barbati din tribul ansari au fost depasiti de catre ei si cand l-au vazut pe Profet au marit pasul). Profetul le-a spus : ‘Aveti grija de ea, caci este Safiyyah bint Haya.’ Ei au exclamat : ‘Slava lui Allah, Mesager al lui Allah [nu avem nicio indoiala in ceea ce te priveste].’ Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) le-a raspuns : ‘Satana se strecoara in om precum sangele. Ma tem ca nu cumva sa va fi lasat vreo urma de indoiala in inima.’ ” (relatat de al-Bukhari, Muslim si Abu Dawud)
(2) sa-si aranjez parul [sau barba], sa se tunda, sa-si taie unghiile, sa-si curete trupul, sa poarte haine frumoase sau sa se parfumeze – toate acestea sunt permise. ‘Aishah a relatat : „Profetul se izolase, cand si-a scos capul afara, prin deschizatura camerei mele, iar eu i-am spalat [sau aranjat, intro alta relatare] parul. In acel moment ma gaseam in perioada de menstruatie.” (relatat de al-Bukhari, Muslim si Abu Dawud)
(3) sa mearga afara pentru unele necesitati pe care trebuie sa le indeplineasca. ‘Aishah a spus : „Cand Profetul se izolase, si-a apropiat capul de mine astfel incat sa-i pot aranja parul si nu revenea in moschee pana cand nu-si satisfacea nevoile pe care le are o persoana.” (relatat de al-Bukhari, Muslim si altii)
Ibn al-Mundhir a spus : „Invatatii au cazut de acord ca o persoana care se izoleaza poate sa paraseasca moscheea pentru a efectua nevoile firesti, iar aceasta este un lucru pe care numai ea poate sa-l faca, lucru valabil doar in afara moscheii. De asemenea, daca doreste sa manance sau sa bea si nu este nimeni care sa-i aduca mancare, poate sa mearga sa o ia. Daca o persoana simte nevoie sa vomite, poate sa paraseasca moscheea in acest scop. Pentru orice lucru care trebuie indeplinit, dar nu se poate in moschee, poate sa o paraseasca, actiunea sa neanuland izolarea, chiar daca necesita o perioada mai indelungata de timp. Exemple din aceasta categorie pot fi curatarea de impuritatile sexuale sau curatarea hainelor si a corpului de murdarie.”
Sa’id ibn Mansur a relatat ca ‘Ali a spus : „Daca o persoana s-a izolat, poate sa participe la rugaciunea in grup de vineri, sa fie prezent la ceremonia de inmormantare, sa viziteze pe cei bolnavi si sa-si viziteze familia pentru a vedea de ce are nevoie, insa in tot acest timp [de vizitare] trebuie sa ramana in picioare.” ‘Ali si-a ajutat nepotul oferindu-i 700 de dirhami pentru a-si gasi un servitor, insa nepotul i-a raspuns : „Ma aflu in izolare.” ‘Ali i-a spus : „Ce rau s-ar abate asupra ta daca ai merge la targ sa cumperi unul ?”
Qatadah obisnuia sa permita persoanei care se izolase sa ia parte la procesiunea funerara si sa viziteze bolnavii, cu conditia sa nu se aseze in tot acest timp. Ibrahim an-Nakha’i a spus ca se obisnuia ca o persoana care se izolase sa faca urmatoarele lucruri, lui insusi permitandu-i-se sa le indeplineasca : vizitarea bolnavilor, participarea la rugaciunea de vineri, sa asiste la inmormantari, sa iasa pentru satisfacerea necesitatilor, cu conditia de a nu intra intrun spatiu prevazut cu tavan. El a mai spus : „Acela care se izoleaza nu trebuie sa intre intrun loc acoperit, decat in situatii de stricta necesitate.”
Al-Khattabi a mentionat : „Unii oameni au sustinut ca acela care s-a izolat poate sa ia parte la rugaciunea de vineri, sa-I viziteze pe cei bolnavi si sa participe la funeralii. Acestea au fost relatate de ‘Ali si reflecta opiniile lui Sa’id ibn Jubair, al-Hassan al-Basri si an-Nakha’i.”
Abu Dawud a inregistrat de la ‘Aishah ca Profetul obisnuia sa viziteze bolnavii in timpul izolarii si facea acest lucru fara sa se abata de la calea sa. De asemenea, s-a mai relatat de la ea ca este sunnah sa nu se paraseasca locul izolarii in vederea vizitarii bolnavilor. Aceasta inseamna ca o persoana nu trebuie sa-si paraseasca locul izolarii cu intentia de a-i vizita pe cei bolnavi, insa daca prin zona trece [un bolnav], poate sa se intereseze de starea sa, cu conditia sa nu-i fie afectata izolarea.
(4) sa manance, sa bea si sa doarma in moschee, cu conditia sa o pastreze curata. Poate sa incheie contracte de casatorie, de cumparare, vanzare etc.
islamulazi.ro/forum
Source LinkViews: 2
Sevinci Gemaledin Sistemul politic în Islam nu este teocratic deoarece teocrația implică două elemente de bază. Primul element reprezintă asumarea sau acceptarea principiului conform căruia Dumnezeu este Singurul care deține puterea supremă a suveranității. A doua parte a definiției dată teocrației reprezintă asumarea existentei unei clase preoțești sau cler care pretind ca sunt reprezentanții […]
Sevinci Gemaledin
Sistemul politic în Islam nu este teocratic deoarece teocrația implică două elemente de bază. Primul element reprezintă asumarea sau acceptarea principiului conform căruia Dumnezeu este Singurul care deține puterea supremă a suveranității. A doua parte a definiției dată teocrației reprezintă asumarea existentei unei clase preoțești sau cler care pretind ca sunt reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ, singurii care au dreptul de a interpreta vointa lui Dumnezeu și care în anumite situații sunt cei care ar trebui să forțeze legea divină.
Conform primei păți a definiției, teocrația nu ar fi contadictorie Islamului a carui structură este bazată pe aceptarea supremației lui Dumnezeu în ceea ce privește supremația legilor Sale și convingerea că întelepciunea Sa este infinită. Cu toate acestea, a doua parte a definiției nu are deloc de-a face cu Islamul. În Islam nu există vreo biserică ca intituție în sine, nu exstă cler. Islamul nu acceptă noțiunea conform căreia un anumit grup de oameni s-ar putea proclama reprezentanții lui Dumnezeu pe Pământ. Întreaga rasă umană este privită într-un fel ca fiind reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ.
În Islam legitimitatea oricărei puteri sau instituții este derivată din acceptarea poporului a acestei legitimități. Cu alte cuvinte, cineva nu poate câștiga legitimitate ca lider până ce poporul nu și-a dat consimțământul la aceasta, și nu prin impunerea acestui lucru; poporul este coplet liber să-și aleagă conducătorii. Islamul nu acceptă un sistem care implică orice forme de dictatură și nici nu acceptă un sistem monarhic în care puterea este moștenită prin relații de rudenie.
Unele dintre principiile fundamentale ale democrației sunt similare Islamului: în primul rând ideea sau conceptul de libertate a poporului în a-și alege conducătorul pe care și-l doresc. O altă idee similară este aceea a participării într-o formă sau alta în procesul decizional. A treia similitudine dintre islam și democrație o reprezintă acțiunea de înlăturare a unor conducători care eșuează în îndeplinirea unor așteptări ale poporului.
Prima diferență principală dintre sistemul politic propus de islam și cel democratic este că în democrație autoritatea finală se regăsește în popor. În Islam autoritatea supremă nu aparține oamenilor, ci aprține doar lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că în Islam atât conducătorul cît și cel condus sunt subordonați unei criterii superioare de decizie, iar aceasta este călăuzirea divină. Dacă oamenii – conducătorul și cei conduși – sunt adevărați drept-credincioși, ultimul cuvânt în interpretarea sau înțelegerea acestor legi divine ar trebui să se facă tot prin aceste legi.
Unii s-ar putea gândi că această distincție dintre Islam și democrație rămâne doar academică sau teoretică, dar nu este așa. Are niște implicații serioase. De exemplu, cînd într-o democrație occidentală majoritatea decide că limita de vârstă pentru consumul de alcol ar trebui coborâtă la treisprezece sau paisprezece ani indiferent de consecințele dăunătoare, aceasta devine o lege pentru că majoritatea populației vrea acest lucru. Conform legii islamice, Coranul în sine interzice alcoolul, așadar el ar trebui interzis indiferent de voința poporului. Un alt exemplu ar fi acela al drepturilor minorităților. Presupunem că într-o societate cu o majoritate a populației de o anumită rasă, clasă sau grup decide să încalce drepturile minorităților, chiar dacă constituția interzice aceasta; ea poate fi schimbată. Așadar dacă este luată o decizie de oprimare a unei anumite minorități, aceasta poate fi făcută conform normelor democrației, cel puțin teoretic. Într-un sistem islamic acestea nu s-ar putea întâmpla pentru că drepturile minorităților sunt drepturi garantate de Coran și de Tradiția Profetică și prin urmare nici o ființă umană nu poate schimba aceasta.
Coranul și Tradiția Profetică reprezintă pentru musulmani constituția supremă, care este diferită de o constituție seculară pentru că nu poate fi modificată. Într-un sistem secular, constituția poate fi schimbată oricînd se ajunge la concluzia că este necesar, pentru că este o creație a omului și pot fi găsite oricând cuvinte mai potrivite decât cele folosite inainte. Însă în cazul constutuției divine nimeni nu poate spune “Eu știu mai bine decît Dumnezeu”. Mai mult decât atât, este destul de clar că democrația funcționează cu sistemele seculare în care legislația bisericilor, templelor sau a oricărui organism religios nu are nimic de-a face cu actualul sistem politic.
Pentru a avea un sistem politic care să fie Islamic nu este suficientă implementarea anumitor aspecte din Islam, precum legea penală, însă neglijând unele chestiuni fundamentale precum libertatea poporului de a-și alege singur conducătorii. Folosofia legii penale în Islam nu este legată doar de sancțiune; este ideea de creare a unei reforme în societate prin îndepărtarea cauzelor infracțiunilor înainte ca pedeapsa să fie aplicată. Așadar, inante de punerea în practică a legilor, conducătorii ar trebui să mediteze la înțelepciunea legislației și la premisele implementării acelor sacțiuni.
În ziua de astăzi nu există un sistem politic islamic complet și un model prefect al lui. Dar aceasta nu înseamnă că este vorba de un sistem utopic existent doar în teorie. El a existat într-o formă completă și perfectă pe timpul vieții profetului Muhammad și în perioada în care au condus cei patru califi drept-călăuziți. Au fost urcușuri și coborâșuri, dar au fost unele perioade în care putem spune că modelul era aproape perfect ori aproape de perfecțiune. În secolele ce au urmat, au existat ascensiuni și degradări și multe deviații. Este foarte dificil să menționăm din această perioadă un singur exemplu și să pretindem că el ar reprezenta adevărata imagine a unui sistem politic islamic. Cu adevărat există numeroase sisteme care conțin învățături islamice, însă violează principii fundamentale pe care s-ar baza un sistem politic islamic, deși ele pretind a fi islamice.
_____
sursa: jamalbadawi.org
Jamal Badawi (Arabă: جمال بدوي) este un profesor musulman de inalta clasa, cetatean canadian de origine egipteana.
Source LinkViews: 3