Educatia prin ochii lui Al-Farabi

Educatia prin ochii lui Al-Farabi

 

Al Farabi a fost un eminent fondator al unui sistem filosofic care s-a devotat in intregime contemplatiei si speculatiei si s-a tinut departe de tulburarile politice si sociale. El a lasat o cantitate considerabila de texte si o scoala de gandire inedita. Filosofia lui a fost un etalon pentru speculatia scolastica atat in Orient cat si in Occident mult timp dupa disparitia autorului.

 

Al-Farabi consideră că metodele de instruire trebuie să fie potrivite nivelului elevilor, depinzând dacă oamenii aparțin populației obișnuite sau elitei.

Educația, așa cum o vede el, este necesară pentru fiecare individ, din moment ce fără ea nimeni nu ar fi în stare să atingă perfecțiunea și fericirea. Astfel dacă educația trebuie să fie accesibilă tuturor, metoda de învățare trebuie să fie adaptată conform grupului căruia îi este destinată. Sunt două metode principale: calea oamenilor obișnuiți, bazată pe convingere; calea elitei, bazată pe demonstrație. Mai departe, metoda instruirii poate varia de asemenea conform materialului de predare. Astfel, predarea virtuților teoretice intelectuale este realizată prin demonstrație, pe când predarea artelor practice și meșteșugurilor este prin metoda convingerii.

Calea demonstrativă este obținută prin discurs. Instruirea auditivă, conform lui Al-Farabi, este „aceea în care profesorul folosește discursul” pentru chestiuni care pot fi predate în acest fel. Duce la obținerea virtuților teoretice. Metoda convingerii este condusă prin discurs și activitate împreună, și este potrivită pentru învățarea artelor aplicate și virtuților morale.

Al-FarabiUrmând modelul lui Platon, Al-Farabi a folosit metoda dialogului sau dezbaterii, deși nu o consideră ca unica metodă de a scăpa din lumea percepției senzoriale pentru a ajunge la lumea inteligenței – începând cu idei contradictorii pentru a ajunge la unitate. El a subliniat importanța discuției și dialogului în instruire, și a indicat două metode: metoda argumentului și metoda discursului; ambele „pot fi folosite oral sau în scris”. Când se adresează oamenilor obișnuiți, metodele folosite trebuie să fie cele mai apropiate de puterea lor de pricepere, permițându-le să rețină ceea ce sunt capabili să înțeleagă.

Al-Farabi definește discursul de convingere ca: „convingând ascultătorul cu ceea ce îi va satisface mintea, fără a ajunge la certitudine”, opus discursului demonstrativ „prin care se caută învățarea adevărului și explicarea lui în așa manieră încât să determine cunoașterea exactă”. Convingerea își atinge scopul când „ascultătorul face lucruri de care el este convins că sunt adevărate”. În mod similar, abilitatea de a produce o impresie imaginară are efect asupra poeziei și altor arte, precum muzica, astfel că „sufletul ascultătorului se va ridica să vadă lucrul imaginat, sau să fugă de el; să fie atras sau dezgustat de el”. Pentru a rezuma, obiectivul metodei discursului este ușor de convins fără a ajunge la certitudine, care va necesita o dovadă precisă; pe când obiectivul metodei demonstrative este de a câștiga cunoaștere exactă bazată pe dovezi fiabile. Cât despre metoda dezbaterii, este folosită pentru a prevala asupra unui adversar, pentru a face să triumfe o idee particulară, a duce o opinie la cel mai departe punct, încât și oponentul să creadă că este adevărat, fără a fi așa în mod necesar. Acesată metodă este folosită contra oamenilor încăpățânați.

Mai există încă un tip de discurs folosit de Al-Farabi pe care îl numește „discursul științific”; „prin care este obținută cunoașterea unui lucru, fie prin întrebări despre lucrul respectiv sau din răspunsurile primite sau, în final, prin rezolvarea unei probleme științifice.

Al-Farabi sumarizează toate acestea în cartea sa Al-Alfaz, afirmând că instruirea are două aspecte: calea audiției sau învățarea bazată pe discurs și calea imitării care este bazată pe observarea acțiunilor altor persoane pentru a-i imita sau acționa la fel. Ibn Rușd a fost de acord cu el când a afirmat că „există două tipuri de învățare: prin discurs și prin imitare”, fiind subînțeles că cel din urmă înseamnă adoptarea unui model și aplicarea lui.

Source Link

Views: 0

0Shares

Ibn Battuta

exploratorIbn Battuta, (nascut la 25 februarie 1304 -1369) a fost un cunoscut explorator arab și un negustor itinerant care a călătorit în toate țările lumii islamice – de la Bolgar pânǎ la Mombasa, din Timbuktu pânǎ în China. Călătoriile sale s-au întins pe mii de kilometri și au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el cel mai mare călător care a existat vreodată.
 
 
 
Prima calatorie
Ibn Battuta viziteaza Egiptul
În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina și Siria, ajungând până la Mecca. După ce a vizitat Irakul, Șirazul și Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajjul la Mecca, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden și apoi a plutit spre Mombasa(Estul Africii). După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman și a repetat pelerinajul la Mecca în 1332 prin Ormuz, Siraf, Bahrain și Yamama. Ulterior plănuiește să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unuivas care să ajungă cu el în India), și vizitează a doua oară Cairo, Palestina și Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă și călătorind prin Anatolia și Sinop. Navighează pe Marea Neagră și după multe peripeții ajunge la Constantinopol prin sudul Ucrainei.
 
A doua calatorie 
La întoarcere, a vizitat Horasanul prin Hiva și cunoscând toate orașele importante ca Buhara, Balch, Herat, Tus, Mashhad și Nișapur, traversează munții Hindukuș printrecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani și Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri, Sukkur,Multan, Sirsa și Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câțiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea sultanului Muhammad Tughlaq, și în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală și Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, și după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-și călătoria, debarcă pe coasta Coromandal și se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal și vizitează Kamrup,Sylhet și Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatrași mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaea și Cambodgia. În China călătorește spre nord până la Beijing prin Hangșow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut și ia un vas până la Dhafari și Muscat, de unde trecând prin Iran, Irak, Siria, Palestina și Egipt împlinește cel de-al șaptelea și ultimul pelerinaj la Mecca în noiembrie 1348, după care se întoarce în orașul natal Fès. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană și pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.
 
 
 
 La întoarcerea la Fès, Ibn Battuta și-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321 – 1356) la curtea sultanului Abu Inan (1348 – 1358). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-și ducă la bun sfârșit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrie1355. Scrierile rezultate sunt cunoscute ca faimoasa operă Rihala a lui Ibn Battuta.
musulman
Ibn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se știe cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui șef politic musulman contemporan lui. A călătorit și în Ceylon,China, Bizanț și Sudul Rusiei. Simpla însumare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puțin de 120.000 km tereștri, o distanta care probabil că nu a fost depășită înainte de inventarea motorului cu aburi.
Source Link

Views: 1

0Shares

Egalitatea rasială – partea 1

Egalitatea rasială – partea 1

Mustafa Sibaee

 

racial-equalityIn infaptuirea egalitatii intre oameni, indiferent de culoarea pielii, este o alta expresie a orientarii umaniste din civilizatia islamica nepieritoare. Coranul a proclamat principiul egalitatii, cand a spus:”Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi!” apoi, predica rostita cu ocazia Pelerinajului de adio, Profetul a declarat:”Oamenii se trag din Adam, iar Adam a fost creat din tarana.

Nu are nici un merit arabul fata de nearab si nici un alb fata de un negru, in afara evlaviei.” Aceasta egalitate nu s-a oprit la nivelul principiilor facute publice in numeroase ocazii asa cum procedeaza liderii civilizatiei moderne astazi ci a fost aplicata in practica, a fost un lucru obisnuit, care nu a atras atentia si nu a avut nevoie de afectare sau de truda. A fost aplicata in moschei, unde albul se intalnea si se intalneste cu negrul pe acelasi plan de supunere fata de Allah Preamaritul si Preainaltul si de smerenie dinaintea Lui. Albul nu a gasit nimic rusinos sau stanjenitor in faptul ca negrul statea alaturi de el. A fost aplicata in timpul Pelerinajului, cand credinciosii musulmani se intalnesc si se reintalnesc laolalta, indiferent daca sunt albi sau negri, pe acelasi plan si imbracati in acelasi vesmant, fara nici o discriminare intre alb si negru, fara nici o superioritae a albilor fata de negri. S-au intalnit situatii mai presus decat acestea. Trimisul lui Allah Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miuluiasca! l-a trimis pe etiopianul Bilal in ziua cuceririi Mekkai sa urce sus pe Al-Ka’aba sa cheme la Rugaciune de acolo si sa rosteasca adevarul, in vreme ce Al-Ka’aba a fost sanctuarul arabilor in Al Jahiliyya si qibla preamarita dupa aparitia Islamului. Atunci cum sa urce pe ea un sclav negru, asa cum era Bilal? Cum sa calce picioarele lui peste ea(piatra neagra)? Nimic identic sau asemanator cu aceasta nu poate fi imaginat in civilizatia moderna, in America, de pilda. Dar civilizatia islamica a facut acest lucru cu patrusprezece veacuri in urma.

Urcarea lui Bilal pe acoperisul sanctuarului Al-Ka’aba nu a fost altceva decat proclamarea demnitatii umane mai presus de orice altceva, a faptului ca omul merita aceasta demnitate datorita stiintei sale, ratiunii sale, moralei sale si credintei ale si nu datorita culorii pielii sale.

Culoarea alba nu poate scoate pe om in fata, daca faptele sale il imping inapoi.Tot astfel, culoarea neagra nu-l pot impinge inapoi, daca inteligenta si stradania sa il scot in fata.

De aceea Trimisul lui Allah – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca- nu a fost multumit de Abu Zarr, cu toate ca el era unul dintre cei mai respectati companioni ai sai, atunci cand l-a insultat pe un altul, zicandu-i “fiu de negresa”. Nu a acceptat acest lucru din partea lui, ci l-a dojenit, zicandu-i: “L-ai insultat pe el prin pomenirea faptului ca mama lui este negresa? Esti un om care nu s-a eliberat de Jahiliyya!…” aceasta este o linie de separare intre stiinta si ignoranta, intre civilizatia umanista si civilizatia din Al-Jahiliyya.

Civilizatia in care un neam nu se socoteste superior altui neam si o rasa nu se socoteste superioara altei rase ,este civilizatia pe care o faureste omul intelept si generos, pentru a aduce prin ea fericirea omenirii constiente si demene. Civilizatia in care un alb se socoteste superior celui negru, care aduce fericirea doar pentru cei cu pielea alba si-i umileste pe cei de culoare este civilizatia proprie epocii AlJahiliyya, prin care omenirea se intoarce cu sute de ani inapoi, oarba, aroganta si ignoranta. “Esti un om care nu s-a eliberat de jahiliyya!…”

Aceasta este descrierea civilizatiei din Al-Jahiliyya, care cheama la discriminare rasiala, iar civilizatia islamica a luptat impotriva ei in toate domeniile vietii in moschee, in scoali, in tribunale, in conducere atat cu prietenii cat si cu dusmanii.

Cand musulmanii au venit sa cucereasca Egiptul si au patruns in adancimea teritoriului sau, oprindu-se in fata cetatii Babylone , AlMaquqis a vrut sa negocieze cu musulmanii si a trimis la ei o delegatie pentru a afla ce doresc. Apoi le-a cerut sa trimita o delegatie si Amr ben al ‘Aas a trimis zece oameni, printre care se afal si Abada ben as-Samit.

Si era acest Abada negru ca smoala si foarte inalt. Amr a poruncit ca el sa preia conducerea delegatiei si sa vorbeasca in numele ei. Cand au intrat la Qal Maquqis si Abada a iesit in fata, acesta s-a speriat de el si le-a zis: Indepartati-l pe acest negru si scoateti in fata pe altcineva pentru a vorbi cu mine. Dar toti oamenii din delegatie s-au impotrivit spunand ca el este cel mai inteligent si invatat dintre ei si ca ei toti tin seama de vorbele si de opiniile lui. I-au mai spus ca el a fost ales dintre ei de catre emir si le-a poruncit sa nu iasa din vorba lui. Atunci le-a zis: Si cum de ati acceptat ca acest negru sa fie socotit cel mai bun dintre voi, cand el ar trebui sa fie sub voi? Ei au protestat: In nici un caz! El, chiar daca este negru, asa dupa cum vezi, are o poziţie mai buna decat a noastra si ne intrece pe noi in privinta inteligentei si opiniei. Noi nu il respingem pe cel de culoare neagra. Atunci., Al-Maquis i-a zis lui Abada: Apropie-te, negrule, si vorbeste-mi cu blandete, caci ma sperii de culoarea ta. Daca o sa-mi vorbesti cu asprime, o sa ma sperii de tine si mai tare. ‘Abada i-a raspuns, vazand teama lui Al-Maquqis: In oastea noastra sunt o mie de negri mult mai negri decat mine!

 

 

– sfârșitul primei părți –

sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAziSource Link

Views: 2

0Shares