Year: 2025

Munca in Islam – partea 2

Munca in Islam – partea 2

 

Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziţia lor şi au muncit la fel ca supuşii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul – 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale şi era o super-putere mondială. Chiar şi aşa sultanul nu a făcut din poziţia lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf şi în timpul vieţii sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se ştie şi despre alţi califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialişti în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului şi a altor instrumente astronomice.

De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbeşte despre virtuţile muncii şi îi încurajează pe oameni să muncească:

 

„Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini.” { Al-Bukhari (1966)}

 

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.545, p.192.}

 

„Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: „Fiecare profet a îngrijit oi.” El a fost întrebat: „Şi tu?” El a încuviinţat şi a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.603, p.208.}

 

„Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie şi ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-şi astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea.” {Al-Bukhari (1402)}

 

Cerşitul este considerat dezagreabil, şi ca atare este descurajat:

 

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-şi sporească averea, cerşeşte cărbune aprins. Să cearã, atunci, după voia lui, puţin sau mult.”

{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.535, p.190.}

 

„Thauban (ra) a relatat cã Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerşi nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îţi dau garanţia. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni.” {Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.538, p.190.}

 

Islamul îi încurajează pe ceilalţi să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie şi să cerşească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerşitul, deoarece prin cerşit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care munceşte, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, îşi aduce contribuţia la evoluţia societăţii sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:

 

Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) şi a cerşit de la el. El (Profetul) a întrebat: „Nu ai nimic acasă?”. El a răspuns: „Da, o carpetă, serveşte drept cuvertură şi saltea, şi un pahar de lemn pentru băut apă.”. El (Profetul) a spus: „Adu-mi acestea mie!”. Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale şi a întrebat: „Cine va cumpăra aceste (lucruri)?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru un dirham”. El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: „Cine dă mai mult de un dirham?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami”. El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) şi a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceştia (dirhamii) Ansarului şi a spus: „Cumpără mâncare cu unul din aceştia şi dă-o familiei tale şi cumpără un topor (cu celălalt dirham) şi adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini şi a spus: Du-te şi adună lemne de foc şi vinde-le, şi să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc şi să le vândă. Când a câştigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) şi cumpărase o haină cu o parte din aceştia şi mâncare de ceilalţi. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: „Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerşit). Cerşitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire şi are greutăţi cu făcutul plăţii.” {Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}

 

Munca in IslamO persoană care-şi câştigă existenţa cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală şi îi cere celui pe care îl întreţine să săvârşească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreţinut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independenţa unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanţi musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece ştia că Al-Mansur făcea abuz de funcţia de calif şi intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-şi atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe şi a câştigat mult de pe urma comerţului său, el fiind un om bogat.

Islamul este împotriva unei clase de oameni care parazitează societatea. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în islam nu există cler. În islam imamii trebuie muncească deoarece în acest fel ei îşi aduc contribuţia la evoluţia comunităţii lor şi îşi menţin independenţa şi integritatea.

 

Sursa: economie-islamica.blogspot.roSource Link

Views: 1

0Shares

Creatorul

Creatorul

 

forest scene with sunrays 2 CreatorulCreaţia este în mod fundamental consecinţa atributului divin de a fi creator. Un creator care nu creează reprezintă o contradicţie în termeni. Nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de Creaţia Sa. Dumnezeu este independent de toate nevoile. Creaţia este cea care are nevoie de El. Dar, precum măreţia unui scriitor devine evidentă în scrierile sale, perfecţiunea atributului creaţiei divine este manifestată în creaţie.

Creaţia în sens real Îi este proprie doar lui Dumnezeu. Deşi oamenii îşi atribuie actul de creaţie lor înşiși, ceea ce fac ei nu este creaţie adevărată. Omenirea pur şi simplu se foloseşte de ceea ce deja există, de ceea ce deja a fost creat de către Dumnezeu. O masă este făcută din lemn care provine de la arbori şi este terminată folosindu-se cuie şi şuruburi făcute din metal. Fiinţele umane nu au creat copacii sau pietrele.

De fapt, toate creaţiile umane pot fi reduse la simple elemente pe care oamenii nu pot să le facă. Chiar şi artistul „creează” semnele pe baza a ceea ce a văzut anterior. Nu este posibilă imaginarea a ceva ce nu a fost perceput prin simţuri. Aşadar toate gândurile artistului sunt reflecţii asupra a ceea ce a fost deja creat. Doar Dumnezeu creează din nimic. Acest lucru a fost şi încă este de neînţeles pentru unii.

Unii filosofi antici dar şi moderni, care nu au putut înţelege cum a reuşit Dumnezeu să creeze din nimic, au pretins că lumea creată şi componentele sale sunt cu toate în mod originar o parte din Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, potrivit lor, că Dumnezeu a luat o parte din Sine şi a construit universul. Această concluzie se bazează pe compararea lui Dumnezeu cu omul care poate „crea” prin modificarea a ceea ce există deja. Dumnezeu neagă orice astfel de comparaţii care I-ar da Lui limitări umane. În capitolul Aș-Șura al revelaţiei finale, El afirmă:

,,Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care Aude Totul şi Cel care Vede Totul.” (Coran 42: 11).

Aşadar actul de creaţie este o consecinţă a atributului divin de a fi Creator. Dumnezeu se descrie pe Sine ca fiind Creatorul într-o serie de versete pe parcursul revelaţiei finale, pentru a evidenţia omenirii că totul Îi aparţine doar Lui:

„Allah este Creatorul tuturor lucrurilor şi El este peste toate Chezaş!” (Coran 39: 62);

,,În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi…” (Coran 37: 96).

Omul trebuie să realizeze că nimic nu se petrece în acest univers fără permisiunea lui Dumnezeu. A căuta protecţie împotriva răului sau a obţine binele din oricare altă sursă în afară de Dumnezeu constituie o mare greşală. Din cauza ignoranţei, mulţi oameni încearcă să evite ghinionul şi să obţină norocul prin apel la farmece şi amulete, astrologie, chiromanţie etc. În consecinţă, în revelaţia finală, în capitolul Al-Falaq, Dumnezeu îndeamnă fiinţele umane să caute refugiu la El pentru a se proteja de rău:

„Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat.” (Coran 113: 1-2).

Allah, Dumnezeul cel Preaputernic, nu este rău. El este bun. El a creat o lume în care binele sau răul pot fi comise de către fiinţe cărora El le-a dat această libertate. Niciun lucru rău sau bun nu poate avea loc în această lume fără permisiunea lui Dumnezeu. De aceea este greşit să te orientezi către alţii, în afara lui Dumnezeu, pentru ajutor şi protecţie:

         „Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah.” (Coran 64: 11).

Ultimul profet al lui Dumnezeu, Muhammad, a elaborat mai târziu acest concept, spunând: „Fii conştient că, dacă întreaga omenire se uneşte pentru a face ceva pentru a te ajuta, ei vor putea să facă ceva pentru tine doar dacă Allah ţi-a sortit deja. La fel, dacă întreaga omenire s-ar uni pentru a-ţi face rău, ei ar fi capabili să facă acest lucru doar dacă Allah ţi-a predestinat deja.”Source Link

Views: 2

0Shares

Totul este Dumnezeu

Totul este Dumnezeu

 

220px Om symbol.svg Totul este DumnezeuScripturile hinduse ne învaţă că există mulţi zei, multe încarnări ale zeilor, persoane ale lui Dumnezeu şi că totul este Dumnezeu, Brahman. În pofida credinţei că sinele (atman) tuturor fiinţelor umane este în fapt Brahman, un sistem social opresiv a promovat ideea că brahmanii, casta preoţească, posedă supremaţie spirituală prin naştere. Ei sunt învăţătorii Vedelor şi reprezintă idealul purităţii rituale şi al prestigiului social. Pe de altă parte, casta Şudra este exclusă din statutul religios şi singurul lor rol în viaţă este acela de „a servi cu supunere” celelalte trei caste şi sutele lor de subcaste.

Potrivit filosofilor hinduşi moniţi, scopul omenirii este realizarea divinităţii proprii; urmând o cale (marga) de emancipare (mokshd) din circuitul renaşterii, ei urmăresc reabsorbţia sufletului uman (atman) în realitatea ultimă, Brahman. Pentru aceia care urmează calea bhakti, scopul este acela de a-L iubi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a creat omenirea pentru „a se bucura precum părintele se bucură de copiii săi” (Srimad Bhagwatam).

Pentru hindusul obişnuit, principalul scop al vieţii constă în respectarea datoriilor sociale şi rituale şi a regulilor tradiţionale de conduită corespunzătoare castei – calea karmei. Deşi cele mai multe dintre textele religioase vedice, care se învârt în jurul ritualurilor de sacrificii prin ardere, au fost eclipsate de doctrinele hinduse şi practicile găsite în alte texte, Vedele rămân doctrina centrală a tuturor sectelor şi tradiţiilor hinduse. Veda este compusă din patru colecţii, cea mai veche dintre ele fiind Rigveda (Înţelepciunea versurilor).

În aceste texte, Dumnezeu este descris în cei mai confuzi termeni. Religia reflectată în Rigveda este un politeism preocupat în principal cu împăciuirea zeităţilor asociate cu cerul şi cu atmosfera, dintre care cea mai importantă a fost Indra (zeul cerurilor şi al ploii), Varuna (paznicul ordinii cosmice), Agni (focul sacrificiului) şi Surya (Soarele).

În textele vedice târzii, interesul pentru zeii din Rigveda scade şi politeismul începe să fie înlocuit printr-un panteism al sacrificiului lui Prajapati (Lordul Creaturilor), Cel care este Totul. În Upanişade (învăţături secrete privind ecuaţiile cosmice), Prajapati primește înțelesuri specifice conceptului de Brahman ‒ realitatea supremă şi substanţa universului ‒, înlocuind orice personificare, aşadar transformând mitologia în filosofie abstractă. Dacă conţinurile acestor scripturi erau tot ceea ce fiinţele umane aveau ca îndrumare, am putea concluziona că Dumnezeu a ascuns de omenire scopul creaţiei şi pe Sine.

Dumnezeu nu este autorul confuziei, nici nu doreşte dificultăţi pentru omenire. În consecinţă, când şi-a revelat mesajul final omenirii, în urmă cu o mie patru sute de ani, El S-a asigurat că a fost perfect păstrat pentru toate generaţiile următoare. În scriptura finală, Coranul (Qur’an), Dumnezeu Și-a revelat scopul în ceea ce privește crearea omenirii şi, prin intermediul ultimului Său Profet, El a clarificat toate detaliile pe care omul le-ar putea înţelege. În baza acestor revelaţii şi a explicaţiilor profetice vom analiza, în următoarele pagini, răspunsurile exacte la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.Source Link

Views: 1

0Shares