Category: Coranul și Știința

BIBLIA, CORANUL ŞI ŞTIINŢA

 

Am ajuns acum la ultimul subiect pe care aş vrea să-l prezint în această mică broşură: comparaţia dintre cunoştinţele moderne şi pasajele din Coran şi unele referiri din Biblie la aceleaşi subiecte.

Facerea

Deja am întâlnit unele contraziceri dintre Scriptură şi Ştiinţă privind crearea Universului. Când m-am ocupat de acest subiect am subliniat perfectul acord dintre cunoaşterea modernă şi versetele coranice şi am scos în relief faptul că naraţiunea biblică conţinea enunţuri care erau din punct de vedere ştiinţific inacceptabile¹.  Ar fi foarte surprinzător dacă am fi conştienţi de faptul că naraţiunea despre creare conţinută de Biblie a fost o lucrare a preoţilor care au trăit în secolul al VI-lea î.Ch., de aceea termenul de naraţiune sacerdotală (preoţească) este folosit în mod oficial pentru exprimarea ei. Naraţiunea pare să fi fost concepută ca tema unei predici desemnate să îndemne oamenii la respectarea Sabatului. Naraţiunea a fost construită cu un scop bine definit în cercetare şi, după cum Părintele  de Vaux (un conducător al Şcolii Biblice din Ierusalim) nota: “acest scop a fost în esenţă cu caracter specific”.

Biblia conţine, de asemenea, o mult mai scurtă şi veche naraţiune a Facerii, aşa numita versiune “Iahovistă”, care abordează subiectul dintr- un unghi total diferit. Amândouă sunt luate din Geneză, Întâia Carte a lui Moise. Moise ar fi aşa-zisul autor al ei, însă textul pe care îl avem astăzi a suferit multe schimbări.

Naraţiunea sacerdotală a Genezei este renumită pentru genealogiile ei pline de ciudăţenii, care merg înapoi la Adam (Pacea fie asupra lui!) şi pe care nimeni nu le ia prea mult în serios. Totuşi, unii autori ai Evangheliei, cum ar fi Matei şi Luca le-au reprodus, mai mult sau mai puţin, cuvânt cu cuvânt, în genealogiile lor despre Isus. Matei merge înapoi până la Avraam, şi Luca până la Adam (Pacea fie asupra lui!). Aceste scrieri sunt inacceptabile din punct de vedere ştiinţific, deoarece ele stabilesc o dată pentru vârsta Pământului şi timpului  când omul a apărut pe pământ, ceea ce contrazice fără doar şi poate ce a stabilit ferm ştiinţa modernă. Pe de altă parte, Coranul este lipsit total de date de acest fel.

Mai înainte am notat cum Coranul este în perfect acord cu ideile moderne despre formarea Universului. Pe de altă parte, naraţiunea biblică despre apele preistorice este îndrăzneaţă aşa cum este crearea luminii în prima zi înainte de crearea stelelor care produc această lumină; existenţa unei unei seri şi a unei dimineţi înaintea creării Pământului; crearea Pământului în ziua a treia inaintea de cea a Soarelui în a patra, apariţia animalelor pe pământ în ziua a şasea după apariţia păsărilor aerului în ziua a cincea, cu toate că cel dintâi a venit primul. Toate aceste enunţuri sunt rezultatul credinţelor de dinaintea vremii la care acest text a fost scris şi nu se poate explica altfel.

Vârsta Pământului

Conform genealogiilor biblice care reprezintă bazele calendarului evreiesc şi conform căruia astăzi lumea are 5738 de ani, acest lucru este foarte greu de crezut. Sistemul nostru solar poate fi în vârstă de 4 miliarde de ani şi un sfert şi apariţia fiinţelor omeneşti pe Pământ, după  cum ştim noi astăzi, poate fi estimată în zeci de mii de ani, dacă nu mai mult. Este absolut esenţial, de aceea, să notăm faptul că versetele coranice nu conţin nici un fel de astfel de indicaţii cu privire la vârsta lumii, însă acestea sunt specifice textului biblic.

Potopul

Descrierea Potopului reprezintă al doilea important subiect al comparaţiei dintre Biblie şi Coran. În realitate, naraţiunea biblică este fuziunea a două descrieri în cadrul cărora evenimentele sunt relatate în mod diferit. Biblia vorbeşte despre un Potop mondial şi îl plasează la aproximativ 300 de ani înainte de Avraam. Conform cu cele ştiute de noi despre Avraam, aceasta ar implica o catastrofă mondială în jurul secolului al XXI-XXII –lea î.Ch. Această poveste ar fi nerezonabilă în viziunea datelor istorice prezente. Cum putem accepta ideea că în secolul al XXI-XXII-lea î.Ch. toată civilizaţia a fost ştearsă de pe faţa pământului de această catastrofă, când ştim că această perioadă corespunde, de exemplu, cu una precedentă Regatului de Mijloc din Egipt, aproximativ la data primei perioade intermediare inaintea dinastiei a unsprezecea? Din punct de vedere istoric este inacceptabil a   susţine ideea că, la vremea aceea, omenirea a fost nimicită complet. Nici una din enunţurile precedente nu este acceptabilă conform cunoaşterii moderne. Din acest punct de vedere putem aprecia enorma prăpastie dintre Biblie şi Coran.

În contrast cu Biblia, naraţiunea  coranică se referă la o catastrofă care este limitată la poporul lui Noe (Pacea fie asupra lui!). Acesta este pedepsit pentru păcatele săvârşite aşa cum au fost şi alte popoare păgâne.  Coranul nu fixează catastrofa în timp. Nu există absolut nici o obiecţie istorică sau arheologică la naraţiunea coranica.

Faraonul

Un al treilea punct al comparaţiei, extrem de semnificativ,  este povestea lui Moise, şi în special Exodul din Egipt al evreilor. Aici pot da doar un bilanţ foarte scrt al unui studiu pe acest subiect care apare în cartea mea. Am urmărit chestiunile în care naraţiunea biblică şi cea coranică sunt de acord şi unde nu sunt de acord, şi am găsit chestiuni în care cele două texte se completează una pe cealaltă într-un mod foarte util.

Printre multe ipoteze, referitoare la încadrarea în timp a Exodului în istoria faraonilor, am tras concluzia că cea mai potrivită teorie este cea care îl face pe Merneptah, succesorul lui Ramses al II-lea, faraonul

Exodului. Comparaţia datelor conţinute în Scripturi cu dovezile arheologice susţin foarte mult această ipoteză. Sunt încântat să pot spune că naraţiunea biblică contribuie cu importante dovezi care ne determină să-l situăm pe Moise în istoria faraonilor. Moise era probabil născut  în timpul domniei lui Ramses al II-lea. Datele biblice sunt, deci, o considerabilă valoare istorică pentru povestirea despre Moise. Un studiu medical al mumiei lui Mernaptah ne-a dat informaţii suplimentare utile cu privire la cauzele posibile ale morţii faraonului.  Faptul că noi posedăm mumia acestui faraon este unul de o importanţă majoră. Biblia ne indică faptul că el a fost înghiţit de apele  mării, dar nu ne dă nici un fel de detalii în ce priveşte ceea ce ulterior a devenit din corpul lui. Coranul, în capitolul Yunus, notează salvarea corpului faraonului de către ape.

Astăzi te mântuim Noi, cu trupul tău, pentru ca să fii un semn pentru cei care vor veni în urma ta! (Yunus 10:92)

O examinare medicală a mumiei ne-a demonstrat că ea nu a stat în apă mult timp, deoarece nu dă semne de deteriorare din cauza subversiunii prelungite. Aici, din nou, comparaţia dintre naraţiunea coranică şi informaţiile furnizate de cunoştinţele moderne nu sugerează nici cea mai mică obiecţie din punct de vedere ştiinţific.

Astfel de puncte de consens sunt caracteristice revelaţiei coranice.

Dar, aruncăm noi revelaţia iudeo-creştină în ruşine şi o deposedăm noi de toată valoarea ei intrinsecă prin accentuarea faptelor văzute dintr-un punct de vedere ştiinţific? Cred că nu, deoarece critica nu se referă la text, ca intreg, ci numai la anumite pasaje. Există părţi din Biblie care au valoare istorică indubitabilă. Am arătat aceasta în cartea mea, “Biblia, Coranul şi Ştiinţa”, unde am discutat pasaje care nu îl pot localiza pe Moise în timp.

Cauzele principale care au determinat asemenea diferenţe apărute din comparaţia dintre Sfintele Scripturi şi cunoştinţele moderne sunt cunoscute savanţilor contemporani. Vechiul Testament constituie o colecţie de lucrări literare scrise în cursul secolului al IX-lea, cu aproximaţie, şi a suferit multe schimbări. Rolul jucat de om în compoziţia actuală a textelor biblice este considerabil.

Pe de altă parte, revelaţia coranică are o istorie care este complet diferită. Aşa cum am văzut deja, din momentul în care a fost comunicată pentru prima oară oamenilor, ea a fost  memorată din toată inima şi scrisă în timpul vieţii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Graţie acestui lucru Coranul nu pune nici un fel de probleme de autenticitate.

O examinare total obiectivă a Coranului, în lumina ştiinţei moderne, ne determină să recunoaştem consensul dintre cele două, aşa cum a fost notat deja în repetate ocazii pe tot cuprinsul acestei prezentări. Ne face să credem că este imposibil pentru un om din vremea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) să fi fost autorul unor asemenea enunţuri, din pricina nivelului scăzut al ştiinţei din zilele lui. Asemea consideraţii sunt parte din ceea ce îi dau revelaţiei coranice un loc unic printre textele religioase şi cele nereligioase, şi sileşte omul de ştiinţă imparţial să admită incapacitatea lui de a aduce o explicaţie bazată numai pe raţionamentul  materialist.

Asemenea lucruri cum sunt cele pe care am avut plăcerea să v-i le expun aici, par a reprezenta o provocare veritabilă la explicaţia umană care lasă o singură alternativă: Coranul este indubitabil o revelaţie de la Dumnezeu.

 

__________

ligaislam.md

 

Source Link

Views: 2