Primul sol al Islamului – partea a 2-a

  Zilele şi anii au trecut. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au emigrat la Medina, iar tribul Quraish fierbea de furie, urmărindu-i pe aceia care erau adoratori evlavioşi. Astfel a avut loc bătălia de la Badr în care au primit o lecţie şi şi-au pierdut puterea. După aceasta […]

0Shares

 

Uhud musab bin umeyr 480x330 Primul sol al Islamului – partea a 2-aZilele şi anii au trecut. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au emigrat la Medina, iar tribul Quraish fierbea de furie, urmărindu-i pe aceia care erau adoratori evlavioşi. Astfel a avut loc bătălia de la Badr în care au primit o lecţie şi şi-au pierdut puterea. După aceasta s-au pregătit pentru răzbunare şi astfel a avut loc bătălia de la Uhud. Musulmanii s-au mobilizat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stat în mijlocul lor, i-a ales pe cei credincioşi şi l-a desemnat pe cel care va purta steagul, cel ales fiind Mus’ab Cel Bun.

 

Teribila bătălie s-a dezlănţuit, lupta a fost acerbă. Arcaşii nu au respectat ordinele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), părăsindu-şi posturile de pe munte când i-au văzut pe politeişti retrăgându-se ca şi cum ar fi fost înfrânţi. Dar această acţiune a lor a transformat curând victoria musulmanilor în înfrângere. Musulmanii au fost luaţi prin surprindere de către cavaleria tribului Quraish în vârful muntelui, numeroşi musulmani fiind ucişi de săbiile politeiştilor.

 

Când au văzut că s-a instalat confuzia şi oroarea în rândurile musulmanilor, politeiştii s-au îndreptat spre Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a-l ucide. Mus’ab a înţeles ameninţarea iminentă, a înălţat steagul şi a strigat: „Allahu Akbar! Allah este Cel Mai Mare!” S-a întors şi a luptat tăind în stânga şi în dreapta, ucigându-i pe duşmani. Tot ce voia era să atragă atenţia asupra sa pentru ca duşmanii să se îndepărteze de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El însuşi a devenit asemeni unei întregi armate. Mus’ab a purces singur la luptă ca şi cum ar fi fost o armată de giganţi, ridicând steagul cu o mână şi lovind cu sabia din cealaltă mână. Însă duşmanii se înmulţeau în jurul său. Erau dispuşi să facă orice pentru a-l putea găsi pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

Să permitem aşadar unui martor în viaţă să ne descrie cea din urmă scenă a lui Mus’ab Cel Bun. Ibn Sa’d a spus că Ibraahim Ibn Muhammad Ibn Sharhabiil Al-’Abdriy a relatat că tatăl său a spus: „Mus’ab Ibn ’Umair a purtat steagul în ziua bătăliei de la Uhud. Când musulmanii au fost dispersaţi, el a continuat lupta până când l-a întâlnit pe Ibn Quma’ah. Acesta l-a lovit tăindu-i mâna dreaptă, dar Mus’ab a spus: «Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.» (Coran 3: 144). El a purtat steagul în mâna sa dreaptă şi s-a sprijinit pe ea. Acesta i-a tăiat şi mâna dreaptă, dar el s-a sprijinit pe steag şi l-a ţinut cu braţele, spunând în acest timp: «Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.» (Coran 3: 144). Un al treilea l-a străpuns cu lancea. Mus’ab a căzut îmbrăţişând steagul.”

 

Cel mai prețios dintre martiri căzuse! El a murit luptând de dragul lui Allah în marea bătălie a sacrificiului şi a credinţei. A crezut că, dacă va cădea, va reprezenta o punte către moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), pentru că acesta va rămâne fără apărare şi protecţie. S-a pus pe sine în calea răului de dragul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Simţind o putere colosală datorită fricii şi a iubirii sale pentru el, a continuat să spună cu fiecare lovitură de sabie care a căzut asupra sa, din partea dușmanilor: Şi Muhammad nu este decât un trimis şi au mai fost înaintea lui şi alţi trimişi.” (Coran 3: 144). Acest verset a fost revelat ulterior, după ce el l-a rostit.

 

După bătălie au găsit cadavrul acestui martir întins cu faţa în jos, ca şi cum i-ar fi fost teamă să privească momentul în care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi fost rănit. Şi-a ascuns faţa astfel încât să evite această scenă. Sau se poate să-i fi fost ruşine de faptul că a căzut înainte de a asigura protecţia Profetului lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), înainte de a-l servi apărându-l până la sfârşit.

 

Allah este alături de tine, o, Mus’ab! Ce poveste minunată de viaţă!

 

Source Link

Views: 2

0Shares

Primul sol al Islamului – partea a 3-a

Primul sol al Islamului – partea a 3-a   Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au inspectat câmpul de luptă şi şi-au luat rămas bun de la martiri. În faţa corpului lui Mus’ab, din ochii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au curs şiruri de lacrimi. […]

0Shares

Primul sol al Islamului – partea a 3-a

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi au inspectat câmpul de luptă şi şi-au luat rămas bun de la martiri. În faţa corpului lui Mus’ab, din ochii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au curs şiruri de lacrimi.

 

Khabbaab Ibn Al-Arat a relatat: „Noi am emigrat cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru cauza lui Allah şi astfel răsplata noastră a venit din partea lui Allah. Unii au murit fără a se bucura în această viaţă de răsplata Lui, iar unul dintre ei a fost Mus’ab Ibn ’Umair care a murit pentru cauza lui Allah în ziua bătăliei de la Uhud. El nu a lăsat nimic nimic în urma sa, în afara unei haine uzate de lână. Dacă i-am fi acoperit capul cu ea, picioarele i-ar fi rămas descoperite, iar dacă i-am fi acoperit picioarele, capul ar fi rămas descoperit. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus: „Acoperiţi-i capul cu ea şi puneţi frunze de lămâi peste picioarele sale.”

 

În pofida profundei şi tristei dureri pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a suferit-o odată cu pierderea unchiului său, Hamzah, al cărui cadavru fusese mutilat de către politeişti, fapt ce l-a făcut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să lăcrimeze cu inima sfâşiată, deşi câmpul de bătălie era presărat cu cadavrele companionilor, al tuturor acelora care reprezentau apogeul adevărului, evlaviei şi iluminării, în pofida tuturor acestora, el s-a oprit la cadavrul primului său trimis, luându-şi rămas bun de la el și plângând amarnic. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stat lângă rămăşiţele lui Mus’ab Ibn ’Umair spunând, cu ochii în lacrimi, plin de iubire şi sinceritate: „Între drept-credincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah.” (Coran 33: 23).

 

Apoi a aruncat o privire plină de tristeţe către veşmântul în care acesta era învelit şi a spus: „Te-am văzut în Mekka, iar acolo nu exista o bijuterie mai preţioasă şi nici mai distinsă decât tine şi iată-te acoperit într-un asemenea veşmânt!” Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a privit către martirii de pe câmpul de luptă şi a spus: „Profetul lui Allah mărturiseşte că voi sunteţi martiri ai lui Allah în Ziua de Apoi.” Apoi şi-a adunat companionii rămaşi în jurul său şi a spus: „O, oameni, vizitaţi-i, veniţi la ei şi salutaţi-i! Pe Allah, niciun musulman nu-i va saluta fără ca ei să nu-l salute înapoi.”

 

Pacea fie asupra ta, o, Mus’ab! Pacea fie asupra voastră, o, martirilor! Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra voastră!

Source Link

Views: 1

0Shares

Misiunea lui Musab la Medina

  Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a însărcinat pe Musab bin Umayr cu cea mai importantă misiune din viaţa sa, să plece la Medina. Acolo trebuia să-i instruiască pe ansaarii care credeau în Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi care îi juraseră credinţă la ’Aqabah, să-i îndemne […]

0Shares

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a însărcinat pe Musab bin Umayr cu cea mai importantă misiune din viaţa sa, să plece la Medina. Acolo trebuia să-i instruiască pe ansaarii care credeau în Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi care îi juraseră credinţă la ’Aqabah, să-i îndemne şi pe alţii să adere la Islam şi să pregătească Medina pentru ziua marei hijrah. Existau printre companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la acea vreme alţii care erau mai în vârstă decât Mus’ab, fiinţe remarcabile şi apropiate de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin legături de familie. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a ales pe Mus’ab Cel Bun, ştiind că îi încredinţează cea mai importantă sarcină a acelor vremuri, punând în mâinile sale destinul Islamului la Medina. Luminosul oraş Medina era sortit să devină casa hijrei, rampa de lansare a predicatorilor islamici şi a eliberatorilor din viitor.

 

Înzestrat fiind cu o minte strălucită şi cu un caracter nobil, Mus’ab s-a devotat sarcinii primite de la Allah. A câştigat inimile locuitorilor din Medina prin evlavia, integritatea şi sinceritatea sa. Astfel, ei au îmbrăţişat religia lui Allah în masă. În vremea în care a fost trimis acolo, doar doisprezece musulmani îi juraseră credinţă Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Jurământul din ’Aqabah. Trecuseră doar câteva luni din momentul în care au răspuns chemării lui Allah şi a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În timpul următorului sezon de pelerinaj, musulmanii din Medina au trimis o delegaţie de şaptezeci de credincioşi, bărbaţi şi femei, către Mekka, pentru a-l întâlni pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

523251886 612x612 Misiunea lui Musab la MedinaAu venit cu învăţătorul lor şi cu trimisul Profetului, Mus’ab Ibn ’Umair. Mus’ab a dovedit prin bun simţ şi prin excelenţa sa spirituală că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ştia cum să-şi aleagă mesagerii şi învăţătorii.

 

Mus’ab şi-a înţeles bine misiunea. A ştiut că rolul său era acela de a le arăta oamenilor calea către Allah, de a pleda pentru religia care-i călăuzeşte pe oameni pe calea cea dreaptă. Asemeni Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în care a crezut, se considera nimic mai mult decât un purtător al mesajului. S-a statornicit acolo găzduit fiind de As’ad Ibn Zoraarah şi împreună cu el a vizitat triburile, recitându-le oamenilor din cartea lui Allah, evidenţiind că Allah este singurul Dumnezeu.

Source Link

Views: 1

0Shares