Ibn Al-Nafis

  Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 – d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, […]

0Shares

 
36_nAla al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 – d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi filozofia ştiinţei.

Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat de Nur al- Din Zangi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al- Rahim. In afara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi’I, cat si un reputat doctor.
Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.

Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut, evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).

Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata din cauza mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca.

De asemenea, a scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.

Lucrarile lui Ibn Al-Nafis au integrat cunostintele medicale ale acelui timp, imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.

 

 

islamulazi.ro/forum

Source Link

Views: 7

0Shares

Muhammed înainte de profeție

    Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar […]

0Shares

 

 

Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira

3083351661_54d92fb541Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar ceilalţi s-au retrag să se odihnească. Călugărul Bahîra, căruia unii îi zic greşit “Buhayra”, atunci când se uita cum vine caravana, un fapt i-a atras atenţia, şi anume, deasupra caravanei plutea un nor, urmărind-o. Dacă caravana mergea, se deplasa şi norul, iar atunci când caravana stătea, şi norul înceta să se mişte.

Bahîra invită la masă pe cei care veniseră cu caravana. Această atitudine uimeşte pe toată lumea, căci Bahîra nu făcuse acest gest şi cu alţi călători. În a-fară de profet, toţi acceptă invitaţia, însă călugărul nu găseşte printre cei veniţi pe cel pe care-l aştepta. El întreabă dacă cineva a rămas să aibă grijă de caravană. Aflând adevărul, îl cheamă şi pe El, întrebându-l pe Ebu Talib cine este. Acesta îi răspunde: “Este fiul meu”, dar Bahîra nu prea crede deoarece, după constatarea lui, trebuia să fie El. Ştia că tatăl Lui murise înainte de naşterea Lui. Chemându-l deoparte pe Ebu Talib, îi recomandă sa nu mai continue călătoria căci, după pă-rerea lui, evreii erau oameni invidioşi. Ei îşi pot da seama, după fizionomia băiatului, că El este ultimul profet şi, deoarece nu este din rândul lor, pot să-i facă rău. Din această pricină îi spune lui Ebu Talib: “Renunţă la această călăto-rie!” Ebu Talib face aşa precum îi recomandase Bahîra şi, invocând un pretext, se desparte de cei din caravană şi se întoarce la Mecca.

Bahîra spunea adevărul, dar exista o particularitate pe care nu o ştia. Profetul era sub ocrotirea lui Allah (c.c) de la naştere pâna la ultima suflare. Versetul: “O, trimisule! Allah te va ocroti de oameni. Allah nu călăuzeşte un popor de tăgăduitori.” (Maide [Masa], 5/67) redă acest lucru. Da, Stăpânul aşa zicea şi a procedat întocmai…

 

A doua călătorie la Damasc

Muhammed (s.a.s) face a doua călătorie la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. De data aceasta, este trimis de Khadije în fruntea unei caravane, atunci când era asociat cu ea. Şi de data aceasta se întâlneşte cu Bahîra. Acesta îmbătrânise mult. Văzându-l pe Mesagerul lui Allah tare se bucură, căci el aşteptase o asemenea zi şi îi spune: “Tu o să devii profet. Ah, de-aş apuca ziua în care va fi vestită profeţia ta! Să-ţi duc încălţările şi să te slujesc.” El n-a mai apucat acele zile, dar sigur prin această acceptare va dobândi multe lucruri în ziua de apoi.

 

Toată lumea îl aştepta pe El

Numărul celor care îl aşteptau şi îi vesteau sosirea nu se limita la câţiva oameni. Ei erau mulţi. Unul din aceştia era Zeyd b. Amr. Renumitul companion, care făcea parte dintre cei care încă fiind în viaţa aflaseră de la Muhammed (s.a.s) că după moarte vor intra în rai, era tatăl lui Saîd b. Zeyd şi unchiul lui Omar şi făcea parte din neamul hanefiţilor. Această personalitate renunţase la idoli, afirmând că nu sunt de nici un folos. El avea semne şi mărturii când spu-nea: “Eu cunosc o religie care va veni în curând; umbra sa este deasupra cape-telor voastre. Din păcate nu ştiu dacă eu voi mai apuca acele zile!”

Zeyd era impresionat de această veste şi era un om a cărui conştiinţă se trezise, căutând dreptatea. El credea în unicul Allah (c.c) şi se lăsa în voia Lui, dar nu putea să spună “Allah al meu” celui în care credea şi nici nu ştia cum să-şi exprime credinţa.

Amir b. Rebi’a, unul dintre urmaşii însoţitorilor profetului, ne relatează ur-mătoarele: “Am auzit de la Zeyd b. Amr; el aşa zicea: “Eu aştept un profet care va veni, fiind din neamul lui Avraam şi al lui Abdulmuttalib. Nu cred că voi apuca acele zile, dar cred, aprob şi primesc această venire, căci El este un profet drept. Dacă tu vei avea zile şi vei ajunge în preajma Lui, transmite-i şi din partea mea salutări! Acum să-ţi dau unele indicii despre frumuseţea şi măreţia Lui, dar să nu te miri! ” Eu i-am răspuns: “Pofteşte de-mi povesteşte!” El a continuat; “Este de talie mijlocie. Nu este nici prea înalt, nici prea scund. Părul nu-l are drept şi nici creţ. Numele îi este Ahmed. Locul naşterii este Mecca. Ca profet tot aici va fi tri-mis. Mai târziu, poporului său nu îi vor plăcea schimbările aduse şi va fugi din Mecca. Va emigra în Yathrib (Medina) şi religia pe care o va aduce se va propaga de acolo. Nu fi nepăsător faţă de El! Eu am colindat ţinut după ţinut, căutând religia lui Avraam. Toţi învăţaţii evrei şi creştini cu care am stat de vorbă mi-au spus că ceea ce caut eu va veni mai târziu şi mi-au relatat tot ceea ce ţi-am spus mai sus, subliniind faptul că este ultimul profet şi după El nu va mai veni niciunul.”

Amir b. Rabi’a continuă: “A venit ziua în care şi eu am devenit musulman. I-am relatat întocmai Mesagerului lui Allah cele spuse de Zeyd. Când i-am transmis salutările lui, s-a recules şi le-a acceptat apoi a zis: “L-am văzut pe Zeyd cum umbla prin rai, târându-şi poalele.”

Waraqa b. Neufel era un învăţat creştin şi era rudă cu Khadije, soția Profetului. Atunci când Mesagerul lui Allah a început să aibă primele revelaţii, Khadije s-a dus la el şi l-a întrebat care este poziţia lui. Acesta i-a răspuns: “O, Khadije! Este un om de cuvânt. Ceea ce vede sunt lucruri ce trebuiesc văzute la începutul unei profeţii. La El a venit Gabriel. Şi la Moise şi la Iisus tot el a venit. În cel mai scurt timp va deveni profet. Dacă voi ajunge la acele zile, îi voi jura credinţă şi-L voi sprijini.”

Abdullah b. Selam era un învăţat evreu. Să-l ascultăm relatând cum a de-venit musulman: “Atunci când Mesagerul lui Allah a emigrat în Medina, şi eu, ca şi toţi, m-am dus să-L văd. Era înconjurat de mulţi oameni. Când am ajuns, de pe sfintele Lui buze se revărsau următoarele cuvinte: “Salutaţi-i pe cei care vin la voi şi daţi-le de mâncare.” Am fost pătruns de măreţia vorbelor Lui şi de profunzimea expresiei de pe chipul Său. Pe loc mi-am exprimat profesiunea de credinţă şi am devenit musulman. Căci, înfăţişarea Lui nu putea să fie decât a unui profet”.

Abdullah b. Selam (r.a) era o personalitate importantă. Era un descendent al lui İosif. Era un om respectat. Mărturia lui este preamărită în Coran şi este relatată drept argument: “Spune: “Vedeţi că este de la Allah, iar voi nu credeţi! Un martor dintre fiii lui Israel a mărturisit însă că este asemenea cu ceea ce au ei şi că el crede, pe când voi vă îngâmfaţi. Allah nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Ahqaf [Ahkâf], 46/10).

Cel care este menţionat în această sura, este Abdullah b. Selâm. Oricât au încercat unii comentatori să demonstreze că acest verset este meccan, pă-rerea că ar fi medinit este mai puternică. Adică, sura Ankâf este meccană, numai acest verset este medinit, şi relatează despre Abdullah b. Selam.

 

 

sursa: fgulen

Source Link

Views: 3

0Shares

Industria cartii in epoca islamica

Industria cartii in epoca islamica Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”: „Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în […]

0Shares
Industria cartii in epoca islamica
Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”:
„Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în civilizația islamică din jurul secolului al VIII-lea, aproape cu 1000 de ani înainte de apariția cărților în aceeași cantitate și calitate în Vest. Vasta industrie era încă existentă când Europa a început să ocupe teritoriile musulmanilor și a fost anihilată sistematic, împreună cu sistemele educaționale islamice și ale medicinii, și alte instituții culturale”.
„Sub condițiile culturii intelectuale care caracteriza societatea islamică și creștină, prevala o mare inegalitate. Biblioteca lui Mostandir, Sultanul Egiptului, conținea optzeci de mii de volume; cea a Fatimizilor din Cairo, un milion; cea din Tripoli, două sute de mii; în secolul al XIII-lea, când Bagdadul a fost jefuit de mongoli, cărțile au fost aruncate în Tigru acoperindu-i complet suprafața, cerneala lor colorându-i apa în negru, pe când un număr însemnat de cărți au fost distruse de foc; colecțiile publice ale Califatului Marocan din Spania erau în număr de șaptezeci…șamd. Colecțiile multor persoane particulare erau în mod proporțional vaste. În colecția lui Ibn Al-Mathran, doctorul lui Saladin, erau zece mii de manuscrise; pe rafturile lui Dunasch Ben Tamin, marele chirurg evreu din Cairo, se aflau mai mult de douăzeci de mii. După patru secole câteva cărți existau în Europa creștină, exceptându-le pe cele păstrate în mănăstiri; librăria regală din Franța conținea nouă sute de volume; dintre care două treimi erau lucrări teologice; subiectele lor erau limitate la predici pioase, minunile sfinților, atribuțiile de supunere față de superiorii Bisericii”

În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și întinsă pe o foaie. Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul era un centru însemnat de producere a hârtiei. Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria și Egipt în cca. 900 și în Africa de Nord puțin după aceea. În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.

Dată fiind dragostea Islamului pentru cunoaștere și ridicarea învățaților și scriitorilor la cele mai înalte poziții, evoluția unei industrii de tipărire a fost o concluzie inevitabilă la apariția Islamului.[1] În 100 de ani după apariția Islamului, o industrie a cărții sofisticată și foarte integrată era înfloritoare în lumea islamică. Tehnicile au evoluat pentru fiecare stadiu al producerii cărții: compunerea, copierea, ilustrarea, legarea, publicarea, depozitarea și vânzarea. Cititul cărților, cât și ascultarea lor când erau dictate, erau unele dintre ocupațiile principale și mod de petrecere a timpului. În anumite orașe mari, precum Bagdad și Damasc, aproape jumătate din populație era implicată în unele aspecte ale producerii și publicării de carte. Însă, producerea de carte era atât industrie cât și instituție, o instituție cu propriile tradiții și practici, propriile verificări contra fraudei și denaturării, și peste toate acestea, o instituție care a garantat că învățarea și cărțile nu erau privilegiul câtorva oameni, ci erau accesibile tuturor celor care doreau. De asemenea, a garantat că învățații și scriitori înșiși beneficiau atât pe plan economic cât și de recunoaștere din munca lor.[2]

epoca islamicaNecesitățile literare ale unei populații foarte educate, multiplicarea manuscriselor, cerințele pentru nenumărate instituții de învățământ, a stimulat în schimb industria cărții.[3] În decursul a 200 de ani după moartea Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), industria cărții era prezentă în aproape toate colțurile lumii islamice.[4] Într-adevăr, întreaga civilizație islamică s-a învârtit în jurul cărții. Bibliotecile (regale, publice, specializate, particulare) au devenit obișnuite; librăriile se găseau peste tot (mici, mari, alăturate moscheilor, în centrul orașelor, în secțiuni speciale din bazare); și oamenii de carte (autorii, traducătorii, copiștii, decoratorii, vânzătorii, colecționarii) din toate clasele și păturile societății, de toate naționalitățile și etniile au concurat între ei în producerea și distribuția cărților.[5]

Folosirea hârtiei în locul papirusului sau pergamentului a dus la ieftinirea cărților. Acest fapt a avut un impact decisiv, când realizarea hârtiei a fost transmisă în Occident. Europenii din Evul Mediu scriau pe pergament, dar prețul său ridicat era un obstacol serios pentru multiplicarea lucrărilor scrise. Principalul beneficiu era contribuirea nemăsurată la răspândirea cunoașterii. Astfel, așa cum concluzionează Pedersen, prin fabricarea hârtiei la scară largă, musulmanii „au îndeplinit o performanță de semnificație crucială nu doar pentru istoria cărții islamice, ci și pentru întreaga lume a cărților”.

 

[1] Idem

[2] S.P. Scott: History; op cit; vol 2; p. 387.

[3] Z. Sardar și M.W. Davies: Distorted Imagination; op cit; p. 99-100.

[4] Idem

[5] Idem.

Source Link

Views: 2

0Shares