Tag: viata profetului

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

partea intai

 

Perseverenţa Profetului  în privinţa adevărului, stăruinţa în privinţa mesajului şi răbdarea sa în perioada marilor nenorociri erau cu toate de dragul lui Allah şi nu pentru beneficiul său personal. Toate acestea erau conectate pentru a atrage minţi strălucite şi pentru a trezi oameni conştienţi care să urmeze lumina care îi chema şi să se grăbească către onestul şi adevăratul Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a venit pentru a purifica sufletele şi pentru a îndruma. Oamenii l-au văzut în momentul în care răul îl ataca din toate părţile. Refugiul pe care l-a căutat la unchiul său, Abu Taalib, şi la soţia sa, Khadiijah, i s-a refuzat, pentru că amândoi au murit la interval de numai câteva zile unul de celălalt.

 

Oricui doreşte să-şi imagineze proporţiile persecuţiei şi ale războiului lansat de către tribul Quraish împotriva Profetului neînarmat îi este de ajuns să ştie că însuşi Abu Lahab, care i-a fost cel mai înverşunat rival şi inamic, a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât a anunţat că îl va proteja pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), îl va ajuta şi va înfrunta orice agresiune împotriva lui. Însă Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a refuzat protecţia şi a rămas devotat mesajului său. Nimeni nu-l putea feri de rău, pentru că nimeni nu îndrăznea! Chiar şi distinsul Abu Bakr nu putea face altceva decât să lăcrimeze.

 

Într-o zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mers la Ka’bah şi, în vreme ce o înconjura, nobilii din Quraish, care îl aşteptau, l-au încercuit spunând: „Tu eşti cel care spune cutare şi cutare lucruri despre zeităţile noastre?” Iar el le-a răspuns cu calm: „Da, am spus asta.” Ei l-au luat de guler, dar Abu Bakr a cerut eliberarea lui, spunând cu lacrimi în ochi: „Aveţi de gând să ucideţi un om pentru faptul că spune: «Allah este Domnul meu?»”

 

Oricine l-a văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în ziua At-Taa’if a fost convins că vede un exemplu al adevărului şi al loialităţii. El şi-a întors faţa către tribul Thaqiif, chemându-i la Allah, Unicul şi Cel Biruitor.

 

Nu era suficient ceea ce primea de la clanul său şi de la rudele sale? Nu l-au prevenit ei în legătură cu un rău din ce în ce mai mare, atunci când acesta vine din partea unor oameni cu care nu are legături de sânge? Cu siguranţă nu, pentru că aceste consecinţe dăunătoare nu erau luate în calcul de către el. Allah Cel Milostiv îi poruncise să transmită mesajul şi aceasta era suficient. Şi-a amintit de ziua în care intransigenţa comunităţii sale a sporit şi a mers acasă, refugiindu-se cu amărăciune în patul său. A auzit vocea Raiului atingându-i inima şi a auzit imediat vocea revelaţiei poruncindu-i acelaşi lucru ca în ziua peşterii: „O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă!” (Coran 74: 1-2).

 

maxresdefault 1 Din viata Profetului - episodul din Taa’if -1Apoi a trebuit să transmită mesajul şi să avertizeze. Prin urmare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a temut de rău şi nu a căutat confortul. S-a hotărât atunci să meargă la At-Taa’if să transmită cuvântul lui Allah oamenilor săi. Acolo, nobilii comunităţii sale l-au înconjurat, fiind mai vicleni decât tovarăşii lor din Mekka. I-au instigat pe copii şi pe huligani împotriva lui şi au încălcat cele mai sacre dintre obiceiurile arabilor, ospitalitatea şi protecţia aceluia care solicită ajutor.

 

Ei şi-au trimis huliganii şi tinerii pe urmele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), să arunce cu pietre în el. Acesta era cel pentru care Quraish s-a oferit să colecteze bani pentru a-l face cel mai bogat dintre ei şi pe care să-l desemneze conducătorul şi regele lor! Totuşi, a refuzat, spunând: „Eu nu sunt decât slujitorul lui Allah şi Profetul Său!”

 

Acum îl vedem în At-Taa’if, retras într-o livadă, pentru ca zidurile sale să-l protejeze de urmărirea huliganilor. Mâna sa dreaptă era întinsă înspre cer, rugându-se la Allah în vreme ce mâna sa stângă îl proteja de pietrele aruncate. Se adresa Creatorului şi Domnului său, spunând: „Dacă nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri; faptul că îmi oferi Îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta.”

 

Într-adevăr, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ştiut să se adreseze Domnului său cu politeţe! Când a afirmat că nu-i pasă de cele rele de dragul lui Allah, el a mărturisit însă că are o mare nevoie de îndurare din partea Sa. El nu s-a simţit mândru de rezistenţa şi de curajul său. De aceea cel mai bun mod de a exprima curajul şi rezistenţa într-o astfel de situaţie este rugăciunea şi invocarea.

 

Source Link

Views: 51

Pactul de la Hudaybiyah

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii au început o serie de negocieri cu quraișiti pentru a li se permite să intre în Meka și să împlinească Umra. Astfel, tratatul de pace și reconciliere cu musulmanii continea clauze precum:

▶ De această dată, musulmanii se vor întoarce acasă, însă vor reveni anul viitor și vor rămâne în Meka trei zile fără să fie deranjați de quraiși. Nu vor reveni înarmați, dar pot purta cu ei săbii băgate în teacă. Acestea însă vor fi ținute în tolbe.
▶ Activitățile de război vor fi suspendate timp de zece ani, perioadă în care ambele părți vor trăi în deplină siguranță și nici una nu va ridica sabia asupra celeilalte.
▶ Dacă vreunul dintre quraiși se va alătura lui Muhammed ( صلى الله عليه وسلم) fără permisiunea tutorilor lui, acesta va fi trimis înapoi la neamul Quraiș, iar dacă unul dintre adepții lui Muhammed se va întoarce la neamul Quraiș, acesta nu va fi trimis înapoi.
▶ Oricine dorește să se alăture lui Muhammed sau să încheie vreo înțelegere cu el, are libertatea să facă acest lucru. De asemenea, oricine dorește să se alăture neamului Quraiș sau să încheie vreun tratat cu el, are îngăduința să facă asta.

Pactul de la Hudaybiyah

Au avut loc unele dispute referitoare la această acțiune. De exemplu, când acordul trebuia scris, Ali bin Abu Talib, care făcea pe scribul, a început astfel: “Bismillahi Rahman ir-Rahim”, adică “În Numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”, dar conducătorul mekan, Suhail bin ‘Amr, a declarat că el nu știa nimic despre Ar-Rahman și a insistat asupra formulei obișnuite “Bi-ismika Allahumma”, adică “În Numele Tău, Allah!” Musulmanii au fost nemulțumiți, dar Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat. A continuat să dicteze din nou: “Așa s-a căzut de acord cu Profetul lui Allah,
Muhammed.” Dar Suhail a spus: “Dacă te-am fi recunoscut ca Profet, nu te-am fi împiedicat să intri în Casa Sfântă și nici nu am fi luptat împotriva ta. Scrie numele tău și numele tatălui tău.”
Musulmanii au comentat din nou și au refuzat să consimtă la modificare.
Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat și de această dată, pentru cauza mai importantă a islamului, și nu a luat în seamă un asfel de detaliu minor. A șters el însuși cuvintele și a dictat în loc: ”Muhammed, fiul lui ‘Abdullah.”

Într-o relatare se spune că Omar a fost atât de supărat din cauza clauzelor pactului ce îi împiedica să împlinească Pelerinajul și atitudinea umilitoare în ce privește reconcilierea cu păgânii, încât nu s-a mai putut abține și a mers la Profet صلى الله عليه وسلم spunându-i:

636562232091973705 Pactul de la Hudaybiyah“Nu ești tu adevăratul Mesager al lui Allah?” Profetul صلى الله عليه وسلم a răspuns calm: “De ce n-aș fi?” Omar a vorbit din nou și a întrebat: “Nu suntem noi pe calea cea dreaptă și quraișii pe cea greșită?” Fără să manifeste nici un resentiment, Profetul – Allah ( صلى الله عليه وسلم)a răspuns că așa era. Când a primit acest răspuns, el a continuat grăbit: ”Atunci nu ar trebui să suferim nici o umilire în privința Credinței. Profetul صلى الله عليه وسلم a rămas netulburat și i-a spus cu deplină încredere: “Eu sunt adevăratul Mesager al lui Allah, totdeauna supus Lui, iar El mă va ajuta”. “Nu tu ne-ai spus să facem pelerinajul?” “Dar nu v-am spus niciodată ” a răspuns Profetul, “că o să-l facem chiar anul acesta.” Omar a tăcut, dar mintea lui era tulburată. A mers la Abu Bakr și și-a dezvăluit sentimentele în fața sa. Abu Bakr, care nu se îndoise niciodată de buna credință a Profetului, a confirmat ce-i spusese Profetul .صلى الله عليه وسلم

Mai apoi, când Omar a fost chemat de Profet صلى الله عليه وسلم, el s-a bucurat și a regretat foarte multatitudinea sa anterioară. El a făcut milostenii, a ținut post și rugăciuni și a eliberat cât de mulți sclavi a putut, ca ispășire pentru atitudinea necugetată pe care o adoptase.

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii s-au purtat așa pentru că nu înțelegeau beneficiile pe care acest tratat de pace le aducea, de fapt, comunității musulmane. În afara faptului că nu puteau împlini Pelerinajul și a sentimentului de umilire pe care l-au resimțit, celelalte clauze ale tratatului funcționau în favoarea statului islamic aflat în plină dezvoltare, iar evenimentele ce au urmat au dovedit această înțelepciune. Timp de zece ani, statul islamic a putut evolua în liniște și pace; Profetul
Muhammed صلى الله عليه وسلم i-a trimis pe musulmani să învețe limbi străine, agricultură, arte, arhitectură etc.
Musulmanii au avut șansa să răspândească islamul datorită prevederii articolului ce se referea la extrădarea credincioșilor care se refugiază la aceștia, fără consimțământul tutorilor lor. La prima vedere era o clauză foarte dureroasă și în tabăra musulmană era considerată inadmisibilă.

Oricum, pe parcursul evenimentelor, s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Musulmanii trimiși înapoi la Meka nu aveau intenția să renunțe la binecuvântările islamului, ci, dimpotrivă, chiar acești musulmani s-au dovedit a fi centrul de influență al islamului. Era imposibil de crezut că ei vor deveni apostați sau renegați, iar înțelepciunea din spatele acestui acord a atins apogeul pe parcursul altor evenimente petrecute ulterior.

Așadar, când tratatul de pace a fost încheiat, Profetul صلى الله عليه وسلم a poruncit companionilor să taie animalele de sacrificiu, dar ei erau prea deprimați pentru a-l mai asculta. Profetul صلى الله عليه وسلم a dat instrucțiuni în acest sens de trei ori, dar nu a primit nici un răspuns.

Era pentru prima dată în istoria islamului când companionii nu răspundeau chemării și poruncilor Profetului ( صلى الله عليه وسلم) lor și un moment de răscruce în care Profetul صلى الله عليه وسلم nu a știut cum să procedeze. El a intrat în cortul soției sale Umm Selemeh Asma ‘bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!) și a spus: “Vai de această comunitate care nu se supune Profetului!”, povestindu-i despre această atitudine a companionilor săi. Ea l-a sfătuit cu înțelepciune și l-a îndemnat ca el însuși să preia inițiativa, să-și sacrifice animalul și să-și radă capul, și cu siguranță companionii îl vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Văzându-l pe Profet صلى الله عليه وسلم, musulmanii au început să-și sacrifice animalele și să-și radă capetele, urmând exemplul Profetului صلى الله عليه وسلم, deși atunci când le-a vorbit, ei nu s-au supus.

Versetul este pogorât în acest context pentru a-i învăța pe credincioși că hotărârile și faptele lor nu trebuie să treacă peste Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta’ala și a Trimisului Său.

 

______________________________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic “Islamul azi” – “Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin, lectie redactata si editata de doamna Camelia H.Source Link

Views: 3

Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

 

07a Viata Khadijei alaturi de Muhammad - part 2Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut trei fii, doi cu Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi Ibrahim, al treilea fiu, cu Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). Primul fiu a fost numit Qasim, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ajunsese să fie cunoscut ca Abu Qasim (tatal lui Qasim). Al doilea fiu, ’Abdullah, era de asemenea cunoscut ca Tahir (cel curat) ori Tayyab (cel bun). Ambii au murit în copilărie, iar
necredincioşii au fost nespus de fericiţi că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu mai avea moştenitori pentru a-i duce mai departe nobila misiune. Al treilea fiu, Ibrahim, a fost născut de soţia sa, Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). De asemenea, a murit în copilărie. Când l-a văzut pe Ibrahim murind, l-a ridicat uşor şi a recunoscut că era neputincios şi nu putea face nimic înaintea voinţei lui Allah Preaînaltul.

„Ştim că moartea este inevitabilă şi este un adevăr al vieţii. Ştim, de asemenea, că cei rămaşi în urmă îi vor ajunge pe cei plecaţi mai înainte; dacă nu ar fi aşa, ne-am întrista şi mult mai mult pentru Ibrahim. Sufletul îl jeleşte şi ochiul varsă lacrimi, dar nu este potrivit să spunem cuvinte care ar putea să-i displacă Domnului nostru, Creatorului şi Susţinătorului nostru.”

În ziua în care Ibrahim a murit, a fost o eclipsă de soare. Arabii din vremurile vechi erau superstiţioşi şi au asociat aceste fenomene ale naturii – eclipsele de lună şi de soare – cu moartea unui om important. Mulţi musulmani chiar au început să asocieze eclipsa de soare cu moartea lui Ibrahim. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a îndreptat imediat spre amvon şi în timpul predicii sale, a spus: „Eclipsele de lună şi de soare sunt semnele lui Allah. Ele nu au loc niciodată datorită morţii vreunei fiinţe umane. Când le vezi pe oricare dintre acestea, oferă salat.”

Duşmanii lui au început să-l numească Abtar, cel care nu are descendenţi, cel a cărui neam a fost oprit. Dar Allah Preaînaltul a avut mai multe binecuvântări pregătite pentru el. Apoi i-a revelat frumoasele versete ale Surei Al-Kawthar, a opta sură a Nobilului Coran:

 

„Noi ţi-am dat ţie [Al-Kawthar] prisosinţă. Deci împlineşte Rugăciunea pentru Domnul tău şi jertfeşte. Cel ce te urăşte va fi fără copii!” (Coran 108: 1-3).

 

Când necredincioşii au văzut că Islamul atrăgea din ce în ce mai multe persoane în ciuda tuturor tacticilor lor, ei s-au întrunit pentru a stabili ce paşi ar trebui urmaţi pentru a opri răspândirea acestei noi religii. Au hotărât să declare un boicot total, deschis, politic şi economic, împotriva tribului Banu Haşim. Acesta a avut loc în cel de-al şaptelea an după ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a declarat Trimis al lui Allah. De asemenea, anul este cunoscut în istoria Islamului ca Şi’ab Abi Talib.

A fost foarte cumplit, deoarece copiii nevinovaţi s-au confruntat cu lipsa hranei, iar adulţii au supravieţuit mâncând frunzele copacilor. Totuşi, grupul adepţilor lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu au întors spatele religiei lor adevărate şi au ieşit din acest calvar mai puternici şi mai curaţi decât înainte.

Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!), care fusese crescută în lux în casa înstărită a tatălui ei, se confrunta acum cu greutăţile economice cu răbdare şi curaj, calităţi necesare celor ce trebuie să reziste unui asediu.Source Link

Views: 1