Tag: viata profetului

Pactul de la Hudaybiyah

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii au început o serie de negocieri cu quraișiti pentru a li se permite să intre în Meka și să împlinească Umra. Astfel, tratatul de pace și reconciliere cu musulmanii continea clauze precum:

▶ De această dată, musulmanii se vor întoarce acasă, însă vor reveni anul viitor și vor rămâne în Meka trei zile fără să fie deranjați de quraiși. Nu vor reveni înarmați, dar pot purta cu ei săbii băgate în teacă. Acestea însă vor fi ținute în tolbe.
▶ Activitățile de război vor fi suspendate timp de zece ani, perioadă în care ambele părți vor trăi în deplină siguranță și nici una nu va ridica sabia asupra celeilalte.
▶ Dacă vreunul dintre quraiși se va alătura lui Muhammed ( صلى الله عليه وسلم) fără permisiunea tutorilor lui, acesta va fi trimis înapoi la neamul Quraiș, iar dacă unul dintre adepții lui Muhammed se va întoarce la neamul Quraiș, acesta nu va fi trimis înapoi.
▶ Oricine dorește să se alăture lui Muhammed sau să încheie vreo înțelegere cu el, are libertatea să facă acest lucru. De asemenea, oricine dorește să se alăture neamului Quraiș sau să încheie vreun tratat cu el, are îngăduința să facă asta.

Pactul de la Hudaybiyah

Au avut loc unele dispute referitoare la această acțiune. De exemplu, când acordul trebuia scris, Ali bin Abu Talib, care făcea pe scribul, a început astfel: “Bismillahi Rahman ir-Rahim”, adică “În Numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”, dar conducătorul mekan, Suhail bin ‘Amr, a declarat că el nu știa nimic despre Ar-Rahman și a insistat asupra formulei obișnuite “Bi-ismika Allahumma”, adică “În Numele Tău, Allah!” Musulmanii au fost nemulțumiți, dar Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat. A continuat să dicteze din nou: “Așa s-a căzut de acord cu Profetul lui Allah,
Muhammed.” Dar Suhail a spus: “Dacă te-am fi recunoscut ca Profet, nu te-am fi împiedicat să intri în Casa Sfântă și nici nu am fi luptat împotriva ta. Scrie numele tău și numele tatălui tău.”
Musulmanii au comentat din nou și au refuzat să consimtă la modificare.
Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat și de această dată, pentru cauza mai importantă a islamului, și nu a luat în seamă un asfel de detaliu minor. A șters el însuși cuvintele și a dictat în loc: ”Muhammed, fiul lui ‘Abdullah.”

Într-o relatare se spune că Omar a fost atât de supărat din cauza clauzelor pactului ce îi împiedica să împlinească Pelerinajul și atitudinea umilitoare în ce privește reconcilierea cu păgânii, încât nu s-a mai putut abține și a mers la Profet صلى الله عليه وسلم spunându-i:

636562232091973705 Pactul de la Hudaybiyah“Nu ești tu adevăratul Mesager al lui Allah?” Profetul صلى الله عليه وسلم a răspuns calm: “De ce n-aș fi?” Omar a vorbit din nou și a întrebat: “Nu suntem noi pe calea cea dreaptă și quraișii pe cea greșită?” Fără să manifeste nici un resentiment, Profetul – Allah ( صلى الله عليه وسلم)a răspuns că așa era. Când a primit acest răspuns, el a continuat grăbit: ”Atunci nu ar trebui să suferim nici o umilire în privința Credinței. Profetul صلى الله عليه وسلم a rămas netulburat și i-a spus cu deplină încredere: “Eu sunt adevăratul Mesager al lui Allah, totdeauna supus Lui, iar El mă va ajuta”. “Nu tu ne-ai spus să facem pelerinajul?” “Dar nu v-am spus niciodată ” a răspuns Profetul, “că o să-l facem chiar anul acesta.” Omar a tăcut, dar mintea lui era tulburată. A mers la Abu Bakr și și-a dezvăluit sentimentele în fața sa. Abu Bakr, care nu se îndoise niciodată de buna credință a Profetului, a confirmat ce-i spusese Profetul .صلى الله عليه وسلم

Mai apoi, când Omar a fost chemat de Profet صلى الله عليه وسلم, el s-a bucurat și a regretat foarte multatitudinea sa anterioară. El a făcut milostenii, a ținut post și rugăciuni și a eliberat cât de mulți sclavi a putut, ca ispășire pentru atitudinea necugetată pe care o adoptase.

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii s-au purtat așa pentru că nu înțelegeau beneficiile pe care acest tratat de pace le aducea, de fapt, comunității musulmane. În afara faptului că nu puteau împlini Pelerinajul și a sentimentului de umilire pe care l-au resimțit, celelalte clauze ale tratatului funcționau în favoarea statului islamic aflat în plină dezvoltare, iar evenimentele ce au urmat au dovedit această înțelepciune. Timp de zece ani, statul islamic a putut evolua în liniște și pace; Profetul
Muhammed صلى الله عليه وسلم i-a trimis pe musulmani să învețe limbi străine, agricultură, arte, arhitectură etc.
Musulmanii au avut șansa să răspândească islamul datorită prevederii articolului ce se referea la extrădarea credincioșilor care se refugiază la aceștia, fără consimțământul tutorilor lor. La prima vedere era o clauză foarte dureroasă și în tabăra musulmană era considerată inadmisibilă.

Oricum, pe parcursul evenimentelor, s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Musulmanii trimiși înapoi la Meka nu aveau intenția să renunțe la binecuvântările islamului, ci, dimpotrivă, chiar acești musulmani s-au dovedit a fi centrul de influență al islamului. Era imposibil de crezut că ei vor deveni apostați sau renegați, iar înțelepciunea din spatele acestui acord a atins apogeul pe parcursul altor evenimente petrecute ulterior.

Așadar, când tratatul de pace a fost încheiat, Profetul صلى الله عليه وسلم a poruncit companionilor să taie animalele de sacrificiu, dar ei erau prea deprimați pentru a-l mai asculta. Profetul صلى الله عليه وسلم a dat instrucțiuni în acest sens de trei ori, dar nu a primit nici un răspuns.

Era pentru prima dată în istoria islamului când companionii nu răspundeau chemării și poruncilor Profetului ( صلى الله عليه وسلم) lor și un moment de răscruce în care Profetul صلى الله عليه وسلم nu a știut cum să procedeze. El a intrat în cortul soției sale Umm Selemeh Asma ‘bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!) și a spus: “Vai de această comunitate care nu se supune Profetului!”, povestindu-i despre această atitudine a companionilor săi. Ea l-a sfătuit cu înțelepciune și l-a îndemnat ca el însuși să preia inițiativa, să-și sacrifice animalul și să-și radă capul, și cu siguranță companionii îl vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Văzându-l pe Profet صلى الله عليه وسلم, musulmanii au început să-și sacrifice animalele și să-și radă capetele, urmând exemplul Profetului صلى الله عليه وسلم, deși atunci când le-a vorbit, ei nu s-au supus.

Versetul este pogorât în acest context pentru a-i învăța pe credincioși că hotărârile și faptele lor nu trebuie să treacă peste Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta’ala și a Trimisului Său.

 

______________________________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic “Islamul azi” – “Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin, lectie redactata si editata de doamna Camelia H.Source Link

Views: 2

Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

 

07a Viata Khadijei alaturi de Muhammad - part 2Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut trei fii, doi cu Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi Ibrahim, al treilea fiu, cu Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). Primul fiu a fost numit Qasim, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ajunsese să fie cunoscut ca Abu Qasim (tatal lui Qasim). Al doilea fiu, ’Abdullah, era de asemenea cunoscut ca Tahir (cel curat) ori Tayyab (cel bun). Ambii au murit în copilărie, iar
necredincioşii au fost nespus de fericiţi că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu mai avea moştenitori pentru a-i duce mai departe nobila misiune. Al treilea fiu, Ibrahim, a fost născut de soţia sa, Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). De asemenea, a murit în copilărie. Când l-a văzut pe Ibrahim murind, l-a ridicat uşor şi a recunoscut că era neputincios şi nu putea face nimic înaintea voinţei lui Allah Preaînaltul.

„Ştim că moartea este inevitabilă şi este un adevăr al vieţii. Ştim, de asemenea, că cei rămaşi în urmă îi vor ajunge pe cei plecaţi mai înainte; dacă nu ar fi aşa, ne-am întrista şi mult mai mult pentru Ibrahim. Sufletul îl jeleşte şi ochiul varsă lacrimi, dar nu este potrivit să spunem cuvinte care ar putea să-i displacă Domnului nostru, Creatorului şi Susţinătorului nostru.”

În ziua în care Ibrahim a murit, a fost o eclipsă de soare. Arabii din vremurile vechi erau superstiţioşi şi au asociat aceste fenomene ale naturii – eclipsele de lună şi de soare – cu moartea unui om important. Mulţi musulmani chiar au început să asocieze eclipsa de soare cu moartea lui Ibrahim. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a îndreptat imediat spre amvon şi în timpul predicii sale, a spus: „Eclipsele de lună şi de soare sunt semnele lui Allah. Ele nu au loc niciodată datorită morţii vreunei fiinţe umane. Când le vezi pe oricare dintre acestea, oferă salat.”

Duşmanii lui au început să-l numească Abtar, cel care nu are descendenţi, cel a cărui neam a fost oprit. Dar Allah Preaînaltul a avut mai multe binecuvântări pregătite pentru el. Apoi i-a revelat frumoasele versete ale Surei Al-Kawthar, a opta sură a Nobilului Coran:

 

„Noi ţi-am dat ţie [Al-Kawthar] prisosinţă. Deci împlineşte Rugăciunea pentru Domnul tău şi jertfeşte. Cel ce te urăşte va fi fără copii!” (Coran 108: 1-3).

 

Când necredincioşii au văzut că Islamul atrăgea din ce în ce mai multe persoane în ciuda tuturor tacticilor lor, ei s-au întrunit pentru a stabili ce paşi ar trebui urmaţi pentru a opri răspândirea acestei noi religii. Au hotărât să declare un boicot total, deschis, politic şi economic, împotriva tribului Banu Haşim. Acesta a avut loc în cel de-al şaptelea an după ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a declarat Trimis al lui Allah. De asemenea, anul este cunoscut în istoria Islamului ca Şi’ab Abi Talib.

A fost foarte cumplit, deoarece copiii nevinovaţi s-au confruntat cu lipsa hranei, iar adulţii au supravieţuit mâncând frunzele copacilor. Totuşi, grupul adepţilor lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu au întors spatele religiei lor adevărate şi au ieşit din acest calvar mai puternici şi mai curaţi decât înainte.

Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!), care fusese crescută în lux în casa înstărită a tatălui ei, se confrunta acum cu greutăţile economice cu răbdare şi curaj, calităţi necesare celor ce trebuie să reziste unui asediu.Source Link

Views: 1

Pe scurt, viața profetului Muhammad

  Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta […]

 

Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-a născut în anul 570, într-o familie nobilă din Mekka şi a fost descendentul profetului Avraam / Ibrahim (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!). Rămas fără tată încă de dinainte de naşterea sa şi fără mamă de la vârsta de şase ani, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a fost un tânăr cinstit care a lucrat ca păstor, apoi şi-a ajutat unchiul în afaceri, iar la vârsta adolescenţei a respins practicile imorale şi lipsite de logică ale poporului său, precum şi idolatria în care ei erau cufundaţi.

A fost supranumit Al-Amiin − Cel demn de încredere, cel cinstit.

La vârsta de 25 de ani s-a ocupat de afacerile unei văduve bogate, în vârstă de 40 de ani, pe nume Khadijah; impresionată de onestitatea şi caracterul lui, ea i-a propus să se căsătorească şi el a acceptat. În ciuda diferenţei de vârstă, au avut o căsătorie fericită şi au fost binecuvântaţi cu şase copii. A fost un tată şi un soţ iubitor şi grijuliu, iar familia sa i-a fost devotată, în pofida sărăciei benevole; el şi-a pus în practică întotdeauna propriul sfat – „Cel mai bun dintre voi este cel care e cel mai bun cu propria sa familie.”

Dar să trăim pe scurt, împreună cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), evenimentele prin care a trecut de la naşterea şi până la moartea sa, să urmărim aspectele importante din viaţa acestui profet demn de cinste.

 

Profetul se năştea, luni 12 Rabi-ul Awwal, 571. Tatăl lui murise cu două luni înaintea naşterii sale.

−   Imediat după naşterea sa, plină de miracole, a fost trimis să-şi petreacă copilăria (aşa cum era tradiţia tuturor quraişiţilor), departe de viaţa de la Mekka, undeva prin satele din jurul oraşul, pentru a profita de aerul curat, mediul sănătos şi, nu în ultimul rând, de elocvenţa şi retorica arabilor beduini. Arabii beduini erau buni vorbitori şi cunoscători de limbă arabă.

−  La 6 ani rămâne orfan de mama sa, Amina, şi astfel trece în custodia bunicului său. Allah a ales pentru Trimisul Său cel mai bun educator, cel mai bun îndrumător; Allah a ales ca El însuşi să-l educe pe alesul Său.

−  La 8 ani, bunicul său, Abdul Muttalib, părăseşte această lume, dar nu înainte de a-i asigura nepotului său un adăpost. Unchiul său îl primeşte în casa sa deja plină de copii. Aici el se bucură de o primire pe cinste; i se permite să se aşeze în locul unchiului său, loc unde nu aveau voie să se aşeze proprii săi fii.

−   La această vârstă fragedă conştientizează situaţia dificilă în care se afla unchiul său şi decide să-l ajute. Hotărăşte să participe şi el alături de unchiul său la potolirea foamei unui număr mare de membrii ai familiei; astfel începe viaţa lui de păstor.

−   La 12 ani, unchiul său îl ghidează către viaţa de comerciant, luându-l ca însoţitor; el începe o nouă viaţă şi face astfel primul pas în prima călătorie de afaceri.

−   Cu toate că nu a continuat practica de comerciant, renumele său de om cinstit, onest şi demn de încredere a determinat-o pe bogata văduvă Khadijah să-l angajeze ca responsabil de caravana sa; astfel, la vârsta de 24 ani, începe a doua călătorie de afaceri în Siria, pentru Khadijah.

−  La numai un an după această călătorie, frumoasa şi bogata văduvă Khadijah devine soţia lui. La 25 de ani se căsătoreşte, aşadar, cu o văduvă mai mare ca el cu 15 ani şi împreună au 6 copii: Qasim, Abdullah, Zainab, Ruqiyyah, Umm Kulthum, Fatimah. La 40 de ani obişnuia să se izoleze în peşterile din Mekka unde medita asupra creaţiei universului. În timpul unei astfel de meditaţii, îngerul Gavriil îl vizitează prin porunca lui Allah şi îi transmite prima revelaţie. Astfel, în anul 610, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) devine profet. Prima revelaţie divină a răsunat în sufletul acestui nobil Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de-a lungul vieţii sale; prima întâlnire cu îngerul Gavriil avea să ţină vie în memoria sa cuvintele lui Allah:

„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, este Cel care l-a învăţat cu tocul [de scris], l-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”

−  În primii trei ani de profeţie mesajul său era răspândit pe străzile şi potecile din Mekka pe ascuns, pentru ca spre sfârşitul celui de-al treilea an al profeţiei să aibă loc chemarea deschisă la Islam, pe muntele Safa.

− Urmează ani grei, plini de chin, durere şi omoruri. Ostilitatea necredincioşilor mekkani devine insuportabilă pentru acel grup mic şi neajutorat de musulmani. Astfel încât cei neajutoraţi şi slabi, la sfatul şi îndrumarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), caută adăpost la regele Etiopiei, un rege care „nu nedreptăţeşte pe nimeni”, aşa cum le vestise Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!).

−   Anul al VI-lea este caracterizat de acceptarea Islamului de către Hamza şi Omar, un an în care mulţi dintre musulmanii sărmani s-au bucurat de lumina zilei şi mulţi dintre cei slabi au găsit adăpost. Politeiştii, ori de câte ori încercau să-i asuprească pe cei slabi, se ciocneau de doi munţi: Omar şi Hamza.

−   Între anii VII-IX ai profeţiei, mekkanii necredincioşi pun boicot economic musulmanilor. Durerea musulmanilor devine insuportabilă; odată cu ei suferă şi rudele lor necredincioase care, dominate de sentimentul legăturii de sânge, nu s-au lepădat de neamurile lor care erau acum musulmanii.

−   Anul al X-lea este numit şi anul tristeţii sau durerii: în acest an se sting din viaţă cei doi stâlpi pe care se sprijinea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) − Abu Talib, unchiul său, şi Hadigea, soţia sa. Tot în acest an, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) caută o alinare pentru durerea suferită şi face o călătorie la Taif, unde încearcă să găsească noi susţinători, noi adepţi care să-i deschidă larg braţele, însă încercarea sa este mai grea: în loc de adăpost şi ospitalitate el este batjocorit şi alungat. La întoarcere, când toate porţile lumeşti se închideau în faţa sa, Allah îi deschide lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) porţile cerului. Din această călătorie nocturnă, ’Isra’, şi din ascensiunea / Miraj spre ceruri, Profetul aduce credincioşilor mai multe daruri divine.

− Anul al XI-lea: o delegaţie formată din doisprezece bărbaţi din Medina se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) la Mekka, în timpul pelerinajului, şi astfel are loc primul legământ de la Akabeh (anul 621).

−  În cel de al XII-lea an al profeţiei, o altă delegaţie mai mare (şaptezeci de bărbaţi şi două femei) se întâlneşte cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!); ei depun al doilea legământ de la Aqabah. Astfel, Medina îşi deschidea porţile slujitorilor lui Allah.

− În cel de al XIII-lea an are loc emigrarea musulmanilor spre Medina, conform înţelegerii lor de la Aqabah. După ce majoritatea musulmanilor, toţi musulmani slabi şi neajutoraţi, au emigrat către Medina, era rândul „căpitanului” să părăsească Mekka. După o călătorie lungă şi plină de greutăţi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) ajunge la Medina, unde întemeiază primul stat islamic, construieşte moscheea, deschide o nouă piaţă comercială şi semnează primul tratat de colaborare cu evreii.

−   În cel de al doilea an după hijrah: musulmanii nu au avut parte de linişte nici aici; un grup de 3000 de necredincioşi mekkani asaltau oraşul Medina pentru a extirpa enclava musulmană. Bătălia de la Badr era inevitabilă, dar, cu ajutorul lui Allah, musulmanii au ieşit învingători.

−  În cel de al treilea an după hijrah: o altă oaste păgână, mult mai numeroasă, înainta către Medina. Musulmanii, la rândul lor, pentru a diminua pagubele acestui război nedorit, au ieşit în afara oraşului ca să întâmpine duşmanul. Războiul se derula în favoarea musulmanilor, dar nerespectarea poruncii Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) de către detaşamentul care avea datoria de a păzi spatele armatei a schimbat deznodământul luptei în favoarea necredincioşilor; războiul de la Uhud înceta cu promisiunea de revenire a mekkanilor.

− În anul al V-lea după hijrah: necredincioşii din Mekka au revenit cu o armată numeroasă pentru a continua fapta neterminată de la Uhud. Neînţelegerile dintre ei, precum şi sprijinul lui Allah (vremea nefavorabilă, ploaia şi vântul puternic) i-a determinat pe necredincioşi să se retragă disperaţi.

Au urmat ani grei şi plini de confruntări; atacurile şi asalturile veneau ca un val greu de oprit, însă musulmanii, încrezători în puterea lui Allah, reuşeau de fiecare dată să respingă armatele. După ani grei de confruntări şi pierderi, musulmanii intrau cuceritori în Mekka. Cu toate acestea, porunca Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a  fost una plină de milostenie, reprezentând un exemplu dăinuitor:„Plecaţi în linişte! Voi sunteţi liberi!”.

După trudă şi osteneală, voinţă şi cucerire, patimă şi răbdare, durere şi suferinţă, atunci când statul era întemeiat, legislaţia divină era bine stabilită, oamenii Îl adorau pe Allah, era timpul ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să înapoieze amanetul, era timpul ca trupul bătrân şi ostenit de răbdare şi trudă al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) să elibereze sufletul către primul său Stăpân − era timpul să se întoarcă la Allah. Moartea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a petrecut pe 12 Rabi-ul Awwal, anul 11 după hijrah / 632.nur dagi Pe scurt, viața profetului Muhammad

Source Link

Views: 2