Sistemul de educatie islamic si Europa

   Sistemul de educatie islamic si Europa Sistemul islamic de educație a influențat Europa și mai apoi restul lumii în multe privințe. Dintre aceste influente majore se pot enumera universalitatea educatiei, metodele de predare, dar și modul de oferire a diplomelor. Georges Makdisi ilustrează această influență, arătând că aspectele educației universitare precum teza de doctorat […]

0Shares

 

 Sistemul de educatie islamic si Europa

Sistemul islamic de educație a influențat Europa și mai apoi restul lumii în multe privințe. Dintre aceste influente majore se pot enumera universalitatea educatiei, metodele de predare, dar și modul de oferire a diplomelor.

Georges Makdisi ilustrează această influență, arătând că aspectele educației universitare precum teza de doctorat și susținerea ei, evaluarea colegială a lucrării științifice bazată pe consensul colegilor, și – cel mai important – conceptul de integritate si libertate academică pentru profesori și studenți, au fost toate dobândite de Europa de la lumea islamică. Dezbaterile erudite initiate  în cadrul moscheilor au fost cu siguranță sursa principală a acestor influențe în vremuri când intoleranța științifică era peste tot, și gândirea erudită liberă era adesea pedepistă cu arderea pe rug.

Influențele in domeniul academic și-au avut ca sursa si numeroasele cărți scrise de învățați musulmani, carti care au devenit textul central al educației în primele universități europene (Montpellier, Bologna, Paris, Oxford, etc.), toate fiind înființate între secolele al XII-lea și al XIII-lea. Au mai existat și multe alte căi prin care musulmanii au influențat educația în Europa.

Great Mosque of Kairouan Panorama Grande Mosquée de Kairouan Panorama Sistemul de educatie islamic si EuropaPentru a răspunde celor care dau vina pe Islam pentru declinul civilizației islamice, și nu pe ocuparea și devastarea instituțiilor sale de învățământ, precum Cordoba, Bagdad și Sevilla, concluzia este că din primele sale zile, Islamul a mers mână în mână cu erudiția și cunoașterea. Ca și versetele din Coran și spusele Profetului care au îndemnat oamenii să învețe și să caute cunoașterea, moscheea, simbolul concret al Islamului, a fost cel mai important centru de învățământ în lumea islamică. În aproape toate țările islamice, cuvântul jami`(cami in limba turca) înseamnă atât moschee cât și școală. În limba arabă, cuvântul pentru universitate, Jami`a este derivat din Jami` (moschee). Nici o altă derivare similară nu există în altă limbă sau cultură; și nu există o mai bună ilustrare a asocierii dintre Islam și educație precum aceasta.

 

Source Link

Views: 2

0Shares

Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamice

Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamice Moscheea Ibn-Tulun, construita in perioada 876-879, este cea mai veche moschee din Egipt, care isi pastreaza forma originala.  Dupa marime, este a treia moschee din lume, intinzandu-se pe 2.5 hectare, avand loc suficient pentru cei care vin la rugaciunile de vineri. Constructia lui Ibn Tulun, este inspirata de […]

0Shares

Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamice

Ibn Tulun Mosque 1 Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamiceMoscheea Ibn-Tulun, construita in perioada 876-879, este cea mai veche moschee din Egipt, care isi pastreaza forma originala.  Dupa marime, este a treia moschee din lume, intinzandu-se pe 2.5 hectare, avand loc suficient pentru cei care vin la rugaciunile de vineri.

3903346789 Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamiceConstructia lui Ibn Tulun, este inspirata de pe melegurile natale ale sale, fiind o reproducere dupa Moscheea Samarra din Irak.  Simplicitatea geometrica poate fi apreciata foarte bine si din varful cladirii, de unde exista si o minunata priveliste asupra Cidadelei.

Kairo Ibn Tulun Moschee BW 4 Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamiceIn cadrul moscheii Ibn Tulun se observa prima utilizare a pilonilor în afara Samarei. Poate fi observata si folosirea sistematică a bolților ascuțite in aceasta noua era. Acest lucru a avut loc cu două secole și jumătate înainte ca aceste elemente sa fie introduse în Europa. Rice (1979) a admis acest fapt, afirmând: „Ogiva a fost deja folosită în Siria, dar în Moscheea lui Ibn Tulun avem unul dintre cele mai timpurii exemple ale folosirii ei la scară extinsă, cu câteva secole înainte de a fi exploatată în Vest de arhitecții gotici” (Rice, 1979). Conform acestei teorii, Moscheea Ibn Tulun a fost mijlocul prin care pilonul a fost transmis spre Europa.

itulun5 Pilonul in istoria arhitecturii europene si islamiceAltă caracteristică importantă a Moscheii Ibn Tulun, este decorațiunea legată de folosirea unei combinații avansate de modele geometrice și florale(arabescul) pe arhitrava arcadelor sale, care în opinia lui Richmond (1926) este, de asemenea, cel mai timpuriu exemplu găsit. Mai târziu, această trăsătură a devenit o temă proeminentă în arta decorativă islamică. Alte inovații au inclus introducerea crenelurilor care încoronau pereții exteriori, devenind mai târziu un prototip al parapeților gotici găuriți și crestați (Briggs, 1924).

Transferul acestor motive spre Europa, conform teoriei lui Ibn Tulun, este evidențiat de legăturile puternice pe care musulmanii le aveau cu comercianții amalfitani și venețieni care vizitau des acest monument in Cairo.

Construcția a început în anul 876 și a fost finalizată trei ani mai târziu. Ea a fost construită pe Gebel Yashkur sau Dealul Recunoștinței. O legendă locală spune că pe acest deal ar fi oprit Noe arca sa un timp pentru a se odihni după Marele Potop.

Source Link

Views: 1

0Shares

Scrierea si caligrafia araba – 1

Scrierea si caligrafia araba – 1   Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte […]

0Shares

Scrierea si caligrafia araba – 1

 

Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte frumoase scrieri. Caligrafia este şi arta cea mai larg împărtăşită de toţi musulmanii, căci oricine care o poate practica este în poziţia de a aprecia meritele unui bun caligraf şi poate fi spus fără teamă de exagerare că nimic nu a regularizat mai mult simţul estetic al popoarelor musulmane decât scrierea arabă. Trebuie să fim familiarizaţi cu formele şi stilurile sale pentru a putea urmări întreaga amploare a acestei arte, în particular în ornamentaţia arhitecturală care este foarte des dominată de epigrafii.

Putem fi în măsură să redăm amploarea caligrafiei arabe, care este incredibil de bogată în stiluri şi modalităţi, dacă spunem că are ştiinţa combinării rigorii celei mai strict geometrice cu ritmul cel mai melodios. Spunând acestea definim şi cei doi poli între care această artă evoluează şi pe care reuşeşte să-i reconcilieze în diferite feluri şi stiluri, fiecare din ele reprezentând un echilibrul grafic perfect şi fiind valid în mod substanţial. Căci unul din caracteristicile tipice ale caligrafiei arabe este că niciunul din diferitele sale stiluri, născute la diferite epoci, nu a căzut niciodată în desuetudine; caligrafia apelează la fiecare dintre acestea, în funcţie de natura şi contextul textelor şi nu ezită, dacă se iveşte ocazia, să plaseze unul lângă altul inscripţii în stiluri contrastante.

Caracterul multiform al caligrafiei arabe poate tenta pe cineva să-l compare cu caligrafia Orientului îndepărtat – care este de asemenea unul din culmile artei scrierii – dacă aceste scrieri chinezeşti nu s-ar afla la antipozii scrierii arabe. Aşa cum este bine cunoscut, scrierea chineză se bazează pe pictograme, în care fiecare semn este ca imaginea unei idei distincte, în timp ce scrierea arabă este pur fonetică, poate cea mai riguros fonetică dintre scrierile care există. Aceasta înseamnă că stilizarea literelor arabe este făcută într-un fel cu totul abstract, fără nicio rădăcină figurativă. Iar în plus, tehnicile folosite în aceste două tipuri de scriere sunt complet diferite. Pentru scrierea Orientului îndepărtat, japonez sau chinez, se preferă pensula a cărei linii cu diferite apăsări de tuşe, mai uşoare sau mai groase, sunt echilibrate în compoziţia fiecărei ideograme; însă arabul scrie cu kalamul – o trestie ascuţită cu un dublu vârf – cu care trasează linii precise care se împletesc des; el nu are nicio înclinaţie pentru izolarea semnelor ci preferă să le integreze într-un ritm continuu fără însă să păstreze forme distincte pe niveluri separate; în realitate, întregul farmec al caligrafiei arabe rezidă în felul în care combină formele distinctive ale literelor cu fluiditatea întregului.

Literele chinezeşti se desfăşoară vertical, de sus în jos; ele imită mişcarea unei teogonii coborând din cer pe pământ. Iar scrierea arabă, se desfăşoară orizontal, pe planul devenirii, însă porneşte de la dreapta, care este domeniul acţiunii şi se mişcă către stânga care este regiunea inimii; descrie astfel deci o progresie de la exterior înspre interior.

Liniile succesive ale textului pot fi comparate cu băteala unei bucăţi de stofă. Simbolismul scrierii este în realitate înrudit cu cel al ţesutului; amândouă făcând referinţă la intersectarea axelor cosmice. Pentru a înţelege această aluzie, este necesar să ne imaginăm meşteşugul primitiv al ţesutului în care firele urzelii sunt ţinute vertical şi băteala care le uneşte orizontal printr-o mişcare de înainte şi înapoi a suveicii care ne duce cu gândul la desfăşurarea ciclului de zile, luni sau ani, în care imobilităţii urzelii îi corespunde imobilitatea axei polare. Această axă este în realitate, una singură, dar imaginea ei este repetată în toate firele urzelii în acelaşi fel precum clipa prezentă, care rămâne mereu una dar pare să se repete pe sine în timp.

Precum în cazul ţesutului, mişcarea orizontală a scrierii, care este o mişcare ondulatorie, corespunde schimbării şi devenirii, în timp ce verticala reprezintă dimensiunea Esenţei sau a esenţelor imutabile.

Muhaqaq style

Aceasta este un lucru important. Fiecare din cele două dimensiuni ‘separă’ în acelaşi fel în care cealaltă ‘uneşte’. Astfel, de exemplu, mişcarea orizontală a scrierii, aspectul său de ‘devenire’, are tendinţa de a amesteca şi a nivela forma esenţială a diferitelor litere; dar, pe de altă parte, ‘fusurile’ orizontale ale acestor litere ‘transcend’ şi întrerup curgerea scrierii. Verticala este astfel văzut ca unind prin aceea că afirmă una şi singura Esenţă iar orizontala divizează în sensul că se dezvoltă în multiplicitate.

Poate părea că aceste consideraţii s-au îndepărtat de subiectul nostru, însă acestea nu fac decât să sublinieze baza întregului simbolism grafic permiţând astfel ca diferitelor stiluri ale scrierii arabe să le fie dată locul lor potrivit.

 

 

 

sursa: stiintasacraislamica.wordpress.com

Source Link

Views: 5

0Shares