Tag: litere arabe

Scrierea si caligrafia araba – 1

Scrierea si caligrafia araba – 1

 

Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte frumoase scrieri. Caligrafia este şi arta cea mai larg împărtăşită de toţi musulmanii, căci oricine care o poate practica este în poziţia de a aprecia meritele unui bun caligraf şi poate fi spus fără teamă de exagerare că nimic nu a regularizat mai mult simţul estetic al popoarelor musulmane decât scrierea arabă. Trebuie să fim familiarizaţi cu formele şi stilurile sale pentru a putea urmări întreaga amploare a acestei arte, în particular în ornamentaţia arhitecturală care este foarte des dominată de epigrafii.

Putem fi în măsură să redăm amploarea caligrafiei arabe, care este incredibil de bogată în stiluri şi modalităţi, dacă spunem că are ştiinţa combinării rigorii celei mai strict geometrice cu ritmul cel mai melodios. Spunând acestea definim şi cei doi poli între care această artă evoluează şi pe care reuşeşte să-i reconcilieze în diferite feluri şi stiluri, fiecare din ele reprezentând un echilibrul grafic perfect şi fiind valid în mod substanţial. Căci unul din caracteristicile tipice ale caligrafiei arabe este că niciunul din diferitele sale stiluri, născute la diferite epoci, nu a căzut niciodată în desuetudine; caligrafia apelează la fiecare dintre acestea, în funcţie de natura şi contextul textelor şi nu ezită, dacă se iveşte ocazia, să plaseze unul lângă altul inscripţii în stiluri contrastante.

Caracterul multiform al caligrafiei arabe poate tenta pe cineva să-l compare cu caligrafia Orientului îndepărtat – care este de asemenea unul din culmile artei scrierii – dacă aceste scrieri chinezeşti nu s-ar afla la antipozii scrierii arabe. Aşa cum este bine cunoscut, scrierea chineză se bazează pe pictograme, în care fiecare semn este ca imaginea unei idei distincte, în timp ce scrierea arabă este pur fonetică, poate cea mai riguros fonetică dintre scrierile care există. Aceasta înseamnă că stilizarea literelor arabe este făcută într-un fel cu totul abstract, fără nicio rădăcină figurativă. Iar în plus, tehnicile folosite în aceste două tipuri de scriere sunt complet diferite. Pentru scrierea Orientului îndepărtat, japonez sau chinez, se preferă pensula a cărei linii cu diferite apăsări de tuşe, mai uşoare sau mai groase, sunt echilibrate în compoziţia fiecărei ideograme; însă arabul scrie cu kalamul – o trestie ascuţită cu un dublu vârf – cu care trasează linii precise care se împletesc des; el nu are nicio înclinaţie pentru izolarea semnelor ci preferă să le integreze într-un ritm continuu fără însă să păstreze forme distincte pe niveluri separate; în realitate, întregul farmec al caligrafiei arabe rezidă în felul în care combină formele distinctive ale literelor cu fluiditatea întregului.

Literele chinezeşti se desfăşoară vertical, de sus în jos; ele imită mişcarea unei teogonii coborând din cer pe pământ. Iar scrierea arabă, se desfăşoară orizontal, pe planul devenirii, însă porneşte de la dreapta, care este domeniul acţiunii şi se mişcă către stânga care este regiunea inimii; descrie astfel deci o progresie de la exterior înspre interior.

Liniile succesive ale textului pot fi comparate cu băteala unei bucăţi de stofă. Simbolismul scrierii este în realitate înrudit cu cel al ţesutului; amândouă făcând referinţă la intersectarea axelor cosmice. Pentru a înţelege această aluzie, este necesar să ne imaginăm meşteşugul primitiv al ţesutului în care firele urzelii sunt ţinute vertical şi băteala care le uneşte orizontal printr-o mişcare de înainte şi înapoi a suveicii care ne duce cu gândul la desfăşurarea ciclului de zile, luni sau ani, în care imobilităţii urzelii îi corespunde imobilitatea axei polare. Această axă este în realitate, una singură, dar imaginea ei este repetată în toate firele urzelii în acelaşi fel precum clipa prezentă, care rămâne mereu una dar pare să se repete pe sine în timp.

Precum în cazul ţesutului, mişcarea orizontală a scrierii, care este o mişcare ondulatorie, corespunde schimbării şi devenirii, în timp ce verticala reprezintă dimensiunea Esenţei sau a esenţelor imutabile.

Muhaqaq style

Aceasta este un lucru important. Fiecare din cele două dimensiuni ‘separă’ în acelaşi fel în care cealaltă ‘uneşte’. Astfel, de exemplu, mişcarea orizontală a scrierii, aspectul său de ‘devenire’, are tendinţa de a amesteca şi a nivela forma esenţială a diferitelor litere; dar, pe de altă parte, ‘fusurile’ orizontale ale acestor litere ‘transcend’ şi întrerup curgerea scrierii. Verticala este astfel văzut ca unind prin aceea că afirmă una şi singura Esenţă iar orizontala divizează în sensul că se dezvoltă în multiplicitate.

Poate părea că aceste consideraţii s-au îndepărtat de subiectul nostru, însă acestea nu fac decât să sublinieze baza întregului simbolism grafic permiţând astfel ca diferitelor stiluri ale scrierii arabe să le fie dată locul lor potrivit.

 

 

 

sursa: stiintasacraislamica.wordpress.comSource Link

Views: 1

Scrierea si caligrafia araba – 1

Scrierea si caligrafia araba – 1   Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte […]

Scrierea si caligrafia araba – 1

 

Arta caligrafiei arabe este prin definiţie cea mai ‘arabă’ dintre artele plastice ale Islamului. Ea aparţine însă întregii lumi islamice şi este chiar considerată a fi cea mai nobilă dintre arte, căci dă formă vizibilă cuvântului revelat al Coranului. Prinţi şi prinţese practicau copierea Cărţii sacre în foarte frumoase scrieri. Caligrafia este şi arta cea mai larg împărtăşită de toţi musulmanii, căci oricine care o poate practica este în poziţia de a aprecia meritele unui bun caligraf şi poate fi spus fără teamă de exagerare că nimic nu a regularizat mai mult simţul estetic al popoarelor musulmane decât scrierea arabă. Trebuie să fim familiarizaţi cu formele şi stilurile sale pentru a putea urmări întreaga amploare a acestei arte, în particular în ornamentaţia arhitecturală care este foarte des dominată de epigrafii.

Putem fi în măsură să redăm amploarea caligrafiei arabe, care este incredibil de bogată în stiluri şi modalităţi, dacă spunem că are ştiinţa combinării rigorii celei mai strict geometrice cu ritmul cel mai melodios. Spunând acestea definim şi cei doi poli între care această artă evoluează şi pe care reuşeşte să-i reconcilieze în diferite feluri şi stiluri, fiecare din ele reprezentând un echilibrul grafic perfect şi fiind valid în mod substanţial. Căci unul din caracteristicile tipice ale caligrafiei arabe este că niciunul din diferitele sale stiluri, născute la diferite epoci, nu a căzut niciodată în desuetudine; caligrafia apelează la fiecare dintre acestea, în funcţie de natura şi contextul textelor şi nu ezită, dacă se iveşte ocazia, să plaseze unul lângă altul inscripţii în stiluri contrastante.

Caracterul multiform al caligrafiei arabe poate tenta pe cineva să-l compare cu caligrafia Orientului îndepărtat – care este de asemenea unul din culmile artei scrierii – dacă aceste scrieri chinezeşti nu s-ar afla la antipozii scrierii arabe. Aşa cum este bine cunoscut, scrierea chineză se bazează pe pictograme, în care fiecare semn este ca imaginea unei idei distincte, în timp ce scrierea arabă este pur fonetică, poate cea mai riguros fonetică dintre scrierile care există. Aceasta înseamnă că stilizarea literelor arabe este făcută într-un fel cu totul abstract, fără nicio rădăcină figurativă. Iar în plus, tehnicile folosite în aceste două tipuri de scriere sunt complet diferite. Pentru scrierea Orientului îndepărtat, japonez sau chinez, se preferă pensula a cărei linii cu diferite apăsări de tuşe, mai uşoare sau mai groase, sunt echilibrate în compoziţia fiecărei ideograme; însă arabul scrie cu kalamul – o trestie ascuţită cu un dublu vârf – cu care trasează linii precise care se împletesc des; el nu are nicio înclinaţie pentru izolarea semnelor ci preferă să le integreze într-un ritm continuu fără însă să păstreze forme distincte pe niveluri separate; în realitate, întregul farmec al caligrafiei arabe rezidă în felul în care combină formele distinctive ale literelor cu fluiditatea întregului.

Literele chinezeşti se desfăşoară vertical, de sus în jos; ele imită mişcarea unei teogonii coborând din cer pe pământ. Iar scrierea arabă, se desfăşoară orizontal, pe planul devenirii, însă porneşte de la dreapta, care este domeniul acţiunii şi se mişcă către stânga care este regiunea inimii; descrie astfel deci o progresie de la exterior înspre interior.

Liniile succesive ale textului pot fi comparate cu băteala unei bucăţi de stofă. Simbolismul scrierii este în realitate înrudit cu cel al ţesutului; amândouă făcând referinţă la intersectarea axelor cosmice. Pentru a înţelege această aluzie, este necesar să ne imaginăm meşteşugul primitiv al ţesutului în care firele urzelii sunt ţinute vertical şi băteala care le uneşte orizontal printr-o mişcare de înainte şi înapoi a suveicii care ne duce cu gândul la desfăşurarea ciclului de zile, luni sau ani, în care imobilităţii urzelii îi corespunde imobilitatea axei polare. Această axă este în realitate, una singură, dar imaginea ei este repetată în toate firele urzelii în acelaşi fel precum clipa prezentă, care rămâne mereu una dar pare să se repete pe sine în timp.

Precum în cazul ţesutului, mişcarea orizontală a scrierii, care este o mişcare ondulatorie, corespunde schimbării şi devenirii, în timp ce verticala reprezintă dimensiunea Esenţei sau a esenţelor imutabile.

Muhaqaq style

Aceasta este un lucru important. Fiecare din cele două dimensiuni ‘separă’ în acelaşi fel în care cealaltă ‘uneşte’. Astfel, de exemplu, mişcarea orizontală a scrierii, aspectul său de ‘devenire’, are tendinţa de a amesteca şi a nivela forma esenţială a diferitelor litere; dar, pe de altă parte, ‘fusurile’ orizontale ale acestor litere ‘transcend’ şi întrerup curgerea scrierii. Verticala este astfel văzut ca unind prin aceea că afirmă una şi singura Esenţă iar orizontala divizează în sensul că se dezvoltă în multiplicitate.

Poate părea că aceste consideraţii s-au îndepărtat de subiectul nostru, însă acestea nu fac decât să sublinieze baza întregului simbolism grafic permiţând astfel ca diferitelor stiluri ale scrierii arabe să le fie dată locul lor potrivit.

 

 

 

sursa: stiintasacraislamica.wordpress.com

Source Link

Views: 5

Invață să citești din Coran

Cum pronunţăm literele în limba arabă? ا Litera alif este o consoană oclusivă, glotală, sonoră care se pronunţă din cel mai îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se aseamănă cu literele”A” şi “E”, dar este mult mai apropiat de litera “E”, iar în cazul literelor groase se pronunţă “A” ب Litera ba este o consoană oclusivă, […]

Cum pronunţăm literele în limba arabă?

ا Litera alif este o consoană oclusivă, glotală, sonoră care se pronunţă din cel mai îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se aseamănă cu literele”A” şi “E”, dar este mult mai apropiat de litera “E”, iar în cazul literelor groase se pronunţă “A”

ب Litera ba este o consoană oclusivă, labială, sonoră care se pronunţă prin lipirea buzelor, se pronunţă precum litera B.

ت Litera Te este o consoană oclusivă, alveolară, surdă care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera T

ث Litera Se este o consoană fricativă, interdentală, surdă care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de
sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă S peltic.

ج Litera Gim este o consoană africată, prepalatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele GI din limba romană.

ح
Litera Ha este o consoană spirantă, faringală, surdă care se pronunţă din mijlocul gatului prin strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera H din limba romana însoţit de un sunet gros

خ Litera Hî este o consoană spirantă, velară, surdă care se pronunţă din partea cea mai apropiata a gâtului de cerul guri, prin strângerea lui, se pronunţă H gros însoţit de un sunet asemănător celui care vrea să elimine ceva care îl deranjează în gat.

د Litera Dal este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera D.

ذ Litera Zel este o consoană fricativă, interdentală, sonoră care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de
sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z normal peltic.

ر Litera Ra este o care consoană vibrantă, apicală, alveolară, sonoră se pronunţă prin atingerea bazei dinţilor de sus cu vârful limbi, se pronunţă un Rî Gros.

ز Litera Zel este o consoană siflantă, dentală, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera Z subţire şi ascuţit.

س Litera Sin este o consoană siflantă, dentală, surdă care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera S subţire şi ascuţit.

ش Litera Şin este o consoană şuierătoare, prepalatală, surdă care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele Ş din limba romană.

ص Litera Sad este o consoană siflantă, dentală, surdă, velarizată care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera S groasă.

ض Litera Dad este o consoană oclusivă, alveolară, laterală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea părţilor interioare ale măselelor cu partea laterală a limbi, se pronunţă un D gros

ط Litera Ta este o consoană oclusivă, alveolară, surdă, velarizată care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera T groasă.

ظ Litera Zî este o consoană fricativă, interdentală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea varfului dinţilor de sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z gros şi peltic.

ع Litera Ayin este o consoană fricativă, faringală, sonoră care se pronunţă din mijlocul gatului prin strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera A din limba romana însoţit de un sunet gros

غ Litera Ghayn este o consoană spirantă, velară, surdă care se pronunţă din partea cea mai apropiata a gatului
de cerul gurii, prin strângerea lui, se pronunţă Gh gros.

ف Litera F este o consoană fricativă, labială, surdă care se pronunţă prin atingerea părţi interioare a buzei de joc cu vârful dinţilor de sus, se pronunţă asemeni literei F.

ق Litera Kaf este o consoană
oclusivă, postpalatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă gros asemeni literei K.

ك Litera Kef este o consoană oclusivă, postpalatală, surdă care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă normal asemeni literei C.

ل Litera Lam este o consoană fricativă, laterală, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu părţile laterale apropiate de vârf ale limbi, se pronunţă precum litera L

م Litera Mim este o consoană oclusivă, labială, sonoră, nazală care se pronunţă prin lipirea buzelor, se pronunţă precum litera M

ن Litera Nun este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră, nazală care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu vârful limbi, se pronunţă precum litera N.

و Litera waw este o consoană constrictivă bilabio-velară, sonoră care se pronunţă prin lipirea buzelor şi deschiderea lor către exterior atât cat să încapă între ele vârful degetului mic, se pronunţă precum litera W sau
UE.

ه Litera He este o consoană spirantă, laringală, surdă care se pronunţă din cel mai îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se aseamănă cu litera”H”

لا Este compusă din două litere; Lam şi Elif, de aceea nu este considerată o literă aparte.

ي Litera Ye este o consoană constrictivă, medio-palatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele Y.

 

Schema propnuntiei literelor alfabetului

V-am atasat o schema in care se prezinta pronuntia literelor. Dupa cum vedeti avem cinci puncte:

Cavitatea bucala cu ajutorul caruia pronuntam trei litere
gatul cu ajutorul caruia pronuntam 6 litere
buzele cu ajutorul carora pronuntam 4 litere
Nari cu ajutorul caruia adaugam pronuntiei un sunet nazal care se numeste Ghunneh
Limba cu ajutorul careia pronuntam majoritatea literelor alfabetului arabesc.


Aici v-am atasat un tabel explicativ al pronuntiei literelor neexistente in alfabetul roman. Celelalte litere in general sunt asemanatoare.

Trebuie sa practicati pronuntia literelor alfabetului incercand sa puneti in aplicare cele mentionate. Literele nu sunt greu de pronuntat dar la inceput se poate sa aveti ceva probleme pana cand va veti invata.


اLitera Elif sau Alif, este prima litera din alfabet se scrie ca un bat perpendicular, elif sau alif este numele literei si nu felul cum se citeste asa cum vom vedea vocala este cea care decide cum se siteste litera, acest lucru este valabil si pentru celelalte litere. Literele au un nume care difera de modul cum se pronunta deoarece vocalele sunt cele care decid cum se citeste litera in cuvant.
Litera “ba” este a doua litera a alfabetului, iar “ba” este numele ei. Vocala care o insoteste decide cum se pronunta .
Litera Te este o consoană oclusivă, alveolară, surdă care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera T
ث Litera Se este o consoană fricativă, interdentală, surdă care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă S peltic.

ج Litera Gim este o consoană africată, prepalatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele GI din limba romană.

ح Litera Ha este o consoană spirantă, faringală, surdă care se pronunţă din mijlocul gatului prin strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera H din limba romana însoţit de un sunet gros

خ Litera Hî este o consoană spirantă, velară, surdă care se pronunţă din partea cea mai apropiata a gâtului de cerul guri, prin strângerea lui, se pronunţă H gros însoţit de un sunet asemănător celui care vrea să elimine ceva care îl deranjează în gat.


د Litera Dal este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera D.


ذ Litera Zel este o consoană fricativă, interdentală, sonoră care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z normal peltic.


ر Litera Ra este o care consoană vibrantă, apicală, alveolară, sonoră se pronunţă prin atingerea bazei dinţilor de sus cu vârful limbi, se pronunţă un Rî Gros.

ز Litera Zel este o consoană siflantă, dentală, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera Z subţire şi ascuţit.


س Litera Sin este o consoană siflantă, dentală, surdă care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera S subţire şi ascuţit.


ش Litera Şin este o consoană şuierătoare, prepalatală, surdă care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele Ş din limba romană.


ص Litera Sad este o consoană siflantă, dentală, surdă, velarizată care se pronunţă prin atingerea vârfului dinţilor de jos cu vârful limbi, se pronunţă ca litera S groasă.


ض Litera Dad este o consoană oclusivă, alveolară, laterală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea părţilor interioare ale măselelor cu partea laterală a limbi, se pronunţă un D gros


ط Litera Ta este o consoană oclusivă, alveolară, surdă, velarizată care se pronunţă prin atingerea gingiilor dinţilor de sus cu partea posterioară a limbi, se pronunţă ca litera T groasă.


ظ Litera Zî este o consoană fricativă, interdentală, sonoră, velarizată care se pronunţă prin atingerea
varfului dinţilor de sus(incisivi) cu partea posterioară a limbi, se pronunţă Z gros şi peltic.

ع Litera Ayin este o consoană fricativă, faringală, sonoră care se pronunţă din mijlocul gatului prin
strângerea lui, se pronunţă apropiat de litera A din limba romana însoţit de un sunet gros


غ Litera Ghayn este o consoană spirantă, velară, surdă care se pronunţă din partea cea mai apropiata a gatului de cerul gurii, prin strângerea lui, se pronunţă Gh gros.


ف Litera F este o consoană fricativă, labială, surdă care se pronunţă prin atingerea părţi interioare a buzei de joc cu vârful dinţilor de sus, se pronunţă asemeni literei F.


ق Litera Kaf este o consoană oclusivă, postpalatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă gros asemeni literei K.

ك Litera Kef este o consoană oclusivă, postpalatală, surdă care se pronunţă prin ridicarea rădăcini limbi (partea îndepărtată a limbi aproape de gat) către cerul gurii, se pronunţă normal asemeni literei C.


ل Litera Lam este o consoană fricativă, laterală, sonoră care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu părţile laterale apropiate de vârf ale limbi, se pronunţă precum litera L


م Litera Mim este o consoană oclusivă, labială, sonoră, nazală care se pronunţă prin lipirea buzelor,
se pronunţă precum litera M


ن Litera Nun este o consoană oclusivă, alveolară, sonoră, nazală care se pronunţă prin atingerea gingiei dinţilor din faţă cu vârful limbi, se pronunţă precum litera N.


و Litera waw este o consoană constrictivă bilabio-velară, sonoră care se pronunţă prin lipirea buzelor şi deschiderea lor către exterior atât cat să încapă între ele vârful degetului mic, se pronunţă precum litera W sau Ua.

ه Litera He este o consoană spirantă, laringală, surdă care se pronunţă din cel mai îndepărtat punct al gatului, este un sunet care se aseamănă cu litera”H”


ي Litera Ye este o consoană constrictivă, medio-palatală, sonoră care se pronunţă prin ridicarea părţi posterioare a limbi către cerul guri, se pronunţă precum literele Y.

_______

sursa: islamulazi.ro/forum

Source Link

Views: 0