Islamul, o lume gresit inteleasa si perceputa

Islamul, o lume gresit inteleasa si perceputa In lumea de astazi, superficialitatea umana si abundenta de informatie duce de multe ori la interpretari gresite ale realitatii. Stim doar ceea ce selectam ca vrem sa stim din abundenta de cunoastere care ne inconjoara, creionand adeseori in gand imagini false pe care le atribuim unor indivizi sau […]

0Shares

Islamul, o lume gresit inteleasa si perceputa

In lumea de astazi, superficialitatea umana si abundenta de informatie duce de multe ori la interpretari

gresite ale realitatii. Stim doar ceea ce selectam ca vrem sa stim din abundenta de cunoastere care ne inconjoara, creionand adeseori in gand imagini false pe care le atribuim unor indivizi sau mai rau, unor grupuri de oameni.

Asocierea musulmanilor cu extremismul si intoleranta religioasa se dovedeste a fi una din falsele ipostaze in care ne gasim atunci cand vorbim despre religia islamica. Considerati drept adversari permanenti datorita conflictelor existente in paginile cartilor de istorie sau evenimentelor prezentate de buletinele de stiri, musulmanii ne prezinta, in schimbul unei clipe de atentie si luciditate, o alta fata a personalitatii lor colective.

Comunitatea musulmana este una dintre cele mai diverse din lume, musulmanii fiind intalniti pe aproape fiecare continent si fiind angrenati in roluri cheie in toata lumea politica moderna.

In ciuda diferentelor de limba si cultura, musulmanii impartasesc o credinta comuna, care le aduce un sentiment de pace si stabilitate in viata lor individuala si in comunitate. Islamismul ghideaza fiecare aspect al vietii lor de zi cu zi, de la alegerea activitatilor de timp liber la alimentele pe care le consuma si modul de interactiune cu alti oameni.

Islamul are mai multe lucruri in comun cu alte credinte religioase decat percep celelalte populatii. Musulmanii cred intr-un singur Dumnezeu Atotputernic si in legile si sfaturile Sale trimise oamenilor prin profeti. Cartea Sfanta, Coranul, contine pilde si istorisiri cu personaje familiare precum Noe, Moise, Avraam sau Iisus, propovaduind valori universale cum ar fi egalitatea, onestitatea, mila sau umilinta.

Cuvantul “islam”, in esenta, inseamna “inchinarea linistita si supunerea fata de un Dumnezeu Atotputernic”, acceptarea pe care multi dintre noi am uitat-o. Musulmanii, credinciosii in islam, se mai numesc si “cei care gasesc pacea prin credinta si inchinarea la Dumnezeu Unul”. In urma cu 1400 de ani pornind de la o comunitate mica, musulmanii s-au extins pe trei continente si au condus imperii in istorie. A fost fundament pentru mediile intelectuale si culturale avansate ale tuturor timpurilor, Islamul fiind intruchiparea tolerantei si justitiei.

Islamul se bazeaza pe pace si supunere fata de Dumnezeu, prin instructiunile date de El prin prooroci. Crezul principal indeamna la un monoteism strict, existenta unui Singur Dumnezeu Atotputernic, Creator a tot ce este. Adesea, islamul este considerat un mod de viata mai degraba decat o credinta religioasa. Dumnezeu nu este niciodata departe de mintea unui musulman, credinta fiind prezenta practic in orice decizie.

IslamulConform credintei islamice, Dumnezeu Atotputernic trimite profeti sa comunice mesajul Sau pentru omenire, musulmanii acceptand astfel toate profetiile biblice, inclusiv cele ale lui Noe, Moise, Iisus. Astfel, cuvintele lui Dumnezeu sunt obligatorii de urmat iar Coranul, cartea sfanta a islamului cuprinde toate elementele de instruire a unui credincios musulman.

In ciuda celor 1,2 miliarde de credinciosi in intreaga lume, fapt care aseaza islamismul pe locul doi intre credintele lumii, doar 15 la suta dintre credinciosi sunt arabi.

Dumnezeul Unic este nucleul credintei musulmane, un Dumnezeu care a creat si sustine tot ceea ce este in ceruri si pe pamant. Islamul reprezinta un angajament total fata de Dumnezeu, musulmanii se inchina numai Lui respingand orice notiune de impartire a Divinitatii. Dumnezeu este, conform islamului, milostiv, iertator dar si echitabil. Este nevazut de nimeni vreodata dar El poate vedea si auzi totul, are putere peste toate lucrurile si nu exista nici un intermediar necesar pentru a veni aproape de El.

Pe langa faptul ca-i unic, Dumnezeu este si neschimbator. Profetii trimisi la diferite perioade de timp in istorie au repetat acelasi mesaj: “Credeti in Dumnezeu si urmati calea Lui”.

Musulmanii recunosc faptul ca de-a lungul istoriei au existat cei care au urmat mesajul si cei care l-au respins. Este dreptul unui individ de a alege intre credinta sau nu, nimeni nu este obligat sa urmeze mesajele Lui. Dar in ciuda instructiunilor specifice si a legilor catre anumite comunitati locale, mesajul lui Dumnezeu a ramas constant de-a lungul timpului.

Conform islamului, Dumnezeu a fost initiatorul intregii creatii, Dumnezeu din toate timpurile si toate locurile. Dumnezeu nu are parteneri sau intermediari, precum nimeni nu actioneaza in puterea Sa. In islam, Dumnezeu Atotputernic si Unic poarta un nume propriu, Allah.

Conform islamului, Dumnezeu este Atotputernic si Atotstiutor, fiind nevazut de nimeni, de aceea El poate fi inteles doar prin caracteristicile si atributele Sale. Musulmanii au identificat mai mult de nouazeci si noua de atribute folosite pentru a-L descrie pe Dumnezeu. Spe exemplu, Dumnezeu este:

– Al-Khaliq (Creatorul); Al-Rahman (Milostivul); Al-Qudoos (Sfant); Ca-Salaam (Izvor de Pace); Al’-Aleem (Cunoastrerea); Al-Ghafoor (Iertarea); Al-Wadood (Iubirea) etc.

Aceste atribute ale lui Dumnezeu il ajuta pe credinciosul musulman in a intelege mai bine pe Creator si sa se apropie de El in iubire si smerenie. Credinciosii il considera pe Dumnezeu aproape de ei, El stie gandurile lor cele mai ascunse, sentimentele si temerile lor. Dumenzeu este descris ca fiind mai aproape de om decat “vena jugulara”(Coran 50:16). Insa acesta apropiere ii determina pe credinciosi a-l aborda cu reverenta si respect, Dumnezeu este iubitor si milostiv dar exista o datorie fata de El, datorie pe care nici un musulman adevarat nu o uita toata viata, credinta nefiind un subiect de gluma.

Astfel, Islamul, descris adesea ca o religie puternica, cu razboinici nemilosi in a obliga populatii numeroase de a accepta Islamul sau moartea devine un fapt inexact din punct de vedere istoric, dar mai ales contrar invataturilor lui Faith. Coranul, textul sfant al Islamului, care contine revelatia lui Allah prin Profetul Mahomed, afirma foarte clar: “Sa nu fie nici o constrangere in religie” (Coran 2;256)

 

sursa: privireinviitor.ro

Source Link

Views: 2

0Shares

Omul față de sine

  A. A. Mawdudi   Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată […]

0Shares

 

A. A. Mawdudi

 

indivEste un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată că el se iubeşte mult pe sine. Cum de poate fi propriul său duşman? Apar destul de ilogice aceste afirmaţii, dar la o gândire mai aprofundată ne dăm seama că lucrurile, din păcate, stau aşa.
Partea cea mai slabă a omului este că el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentaţii, devenind victima acestora, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Sunt oameni care sunt cuprinşi de patima băuturii. Aceştia după ce consumă băuturi alcoolice îşi pierd judecata şi echilibrul. Cei care sunt cuprinşi de acest viciu nu mai ţin cont de nimic, mergând până la distrugerea lor biologică. Există oameni care, consumând alimente în cantităţi exagerate, îşi periclitează propria sănătate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din care se degradează în ultimul hal.
În acelaşi timp mai există un soi de oameni care sacrifică totul în numele aşa-zise înălţări spirituale. Ei neglijează, în întregime, cerinţele lor fizice, ţin sub control strict pasiunile, îşi leapadă îmbrăcămintea, îşi abandonează casa şi familia, refugiindu-se în munţi, în păduri. Aceştia sunt animaţi de convingerea că lumea nu are niciun sens pentru ei şi nutresc un sentiment de degust faţă de orice este pământesc.
Aceste exemple reprezintă dovezi, de necontestat, ale slăbiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personală. Asemenea dovezi de slăbiciune ne este dat să întâlnim la tot pasul.
Islamul propovăduieşte numai şi numai binele şi prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru şi o stabilitatea în viaţă. Tocmai de aceea este necesar să arătăm că Șari’ah are un rol aparte în modelarea sufletului fiecărui musulman.
Șari’ah interzice cu desăvârşire orice lucru care prejudiciază grav existenţa fizică, intelectuală şi morală a omului. Se consideră haram (spurcat, nepermis) consumarea sâgelui, băuturile alcoolice, cărnii de porc, cărnii animalelor de pradă otrăvitoare şi murdare şi de asemenea consumarea mortăciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra stării fizice intelectuale, morale şi spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul îndeamnă, în acelaşi timp oamenii să consume alimente şi băuturi curate, salubre şi folositoare.
Islamul interzice goliciunea şi îndeamnă oamenii să se îmbrace decent. Condamnă lenevia şi viaţa fără muncă, propovăduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamnă nici la înăbuşirea pornirilor, dorinţelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri să se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanţa căsniciei.
Islamul interzice cu desăvârşire înrădirile morale şi intelectuale pe care şi le impune omul singur. Permite, chiar porunceşte ca fiecare om să se bucure de binefacerile vieţii, îndemnându-l să lupte pe căi cinstite, să dobândească o viaţă cât mai plăcută.
Nu e neapărat nevoie să părăseşti această lume pentru înălţarea spirituală, puritatea morală, apropierea de Allah, se realizează aici, pe pământ şi de aceea el trebuie să trăiască, supunându-se legilor Lui. Calea izbăvirii nu se află în afara greutăţilor vieţii, ci se află în miezul acestor greutăţi şi în modul cum noi ne achităm de datoriile noastre faţă de Allah.
Islamul interzice cu desăvârşire sinuciderea şi îi înştiinţează pe oameni că viaţa lor aparţine lui Allah. Viaţa este darul dat de către bunul Allah oamenilor, pentru ca ei să se bucure de ea o perioadă de timp determinată. Ea nu ne-a fost dată pentru ca noi s-o prăpădim fără niciun rost.

 

sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 5

0Shares

Abentofal

  ’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.   Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și […]

0Shares

 

’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.
 
invatat musulmanIbn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și literatura arabă. Este menționat de contemporanii săi mai ales ca medic, filosof și poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir și medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Rușd (Averroes). Moare în 1185.
 
Opera lui Ibn Tufayl s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că ar fi scris poeme ce însumează circa șapte mii de versuri, de asemenea, un tratat despre suflet Risalat fi al-nafs (Epistolă despre suflet), precum și un tratat de medicină Rajaz fi at-tibb (Rajaz în medicină). Singura carte rămasă de la Ibn Tufayl este Hayy bin Yaqzan ‘aw min ‘asrar al-hikma al-mașriqiyya (Hayy bin Yaqzan sau despre tainele înțelepciunii răsăritene), considerată a fi una dintre cele mai desăvârșite piese de literatură arabă, deopotrivă, operă beletristică și operă mistico-filosofică.
Hayy bin Yaqzan (Cel viu fiul Celui treaz) este povestea unui om care crește singur, pe o insulă pustie, din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți. Hayy bin Yaqzan începe cunoașterea lumii de la stadiul de beznă. Încetul cu încetul, el descoperă diversele laturi ale acestei lumi, ajungând să înțeleagă manifestările diferite ale materiei în cele trei regnuri, mineral, vegetal și animal. Datorită hazardului, Hayy bin Yaqzan își dă seama de existența sufletului, atunci când mama lui adoptivă, gazela, moare, iar trupul ei inert îl duce cu gândul că ceva trebuia să fi animat acel trup. Încet, pornind de la această descoperire, și întrebându-se asupra rostului acestei lumii, intuiește necesitatea existenței unui Creator pe care îl denumește Al-mawjūd al-wajib al-wujūd (Existentul necesar existenței) și cu care stabilește o legătură spirituală. Ajuns la această ultimă treaptă a evoluției sale spirituale, înțelege că există o legătură calitativă între lucrurile din lumea percepută prin simțuri și cele din lumea care nu poate fi percepută senzorial. Calitățile tuturor lucrurilor din lumea perceptibilă conduc la cunoașterea lucrurilor din lumea imperceptibilă și vice-versa. Astfel, prin ascensiunea către lumea imperceptibilă, el dobândește știința perceptibilului, după cum prin intuiție asupra perceptibilului, reușește să pătrundă imperceptibilul. Prin reflecțiile sale asupra naturii și stărilor propriei sale ființe, înțelege esența umană, strădania acesteia de a atinge desăvârșirea divină. Intuind teofania universală, realizează că întreaga ființă vine de la Unul, că aceasta îmbracă o formă materială de care apoi se leapădă, întorcându-se iarăși la Unul, Existentul necesar existenței.
Ibn Tufayl nu a influențat numai gândirea arabă islamică, fie direct prin opera sa, fie indirect prin discipolul său Averroes, ci și gândirea altora. Un exemplu în acest sens este marele erudit iudeu andaluz, Maimonide (Moșe ben Maimon, 1134-1204), care în lucrarea More nebuchim (Călăuza celor rătăciți) care face dese referiri la această operă a lui Ibn Tufayl. Hayy bin Yaqzan este citat în în operele lui Albert cel Mare (Albertus Magus) (1207-1280) și în lucrarea Contra Gentiles a lui Toma de Aquino (1225-1274) .
 
Reflexe ale lucrării Hayy bin Yaqzan – care circula în diverse versiuni latine – se regăsesc la filosoful francez, René Descartes (1596-1650), cu precădere în cunoscuta sa teorie cu privire la conștiința de sine a eului (Cogito ergo sum).
 
De asemenea, filosoful Baruch Spinoza (1632-1677) este influențat de Hayy bin Yaqzan în Capitolul V din Etica – De potentia intellectus, seu de libertate humana – unde apar o serie de ideii deja enunțate de Ibn Tufayl cum ar fi aceea că Dumnezeu este substanța universală și că toate lucrurile existente nu ar fi altceva decât manifestări ale acesteia.
 
De asemenea, un alt mare filosof, reprezentantul cel mai de seamă al Iluminismului german, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), și-a exprimat admirația față de Hayy bin Yaqzan, căruia i-a acordat un interes deosebit.
 
Nu numai partea spirituală a acestei opere a fost fructificată de a lungul vremii în diverse culturi, ci și partea materială, lumească, care a fost sursa de sursa de inspirație pentru celebrul roman de aventuri a lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (1719) și a operei lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei.
Source Link

Views: 3

0Shares