Al-Kindi – un spirit stralucitor al epocii sale În domeniul mtematicii Al-Kindi a scris patru cărți despre numere (sistemul de numerație indian, armonia numerelor, multiplicări, proporții) punând astfel bazele aritmeticii moderne. În cadrul geometriei, o atenție deosebită a acordat geometriei sferice, care îi era necesară la calcule astronomice. Un loc deosebit l-a ocupat […]
0Shares
Al-Kindi – un spirit stralucitor al epocii sale
În domeniul mtematicii Al-Kindi a scris patru cărți despre numere (sistemul de numerație indian, armonia numerelor, multiplicări, proporții) punând astfel bazele aritmeticii moderne.
În cadrul geometriei, o atenție deosebită a acordat geometriei sferice, care îi era necesară la calcule astronomice. Un loc deosebit l-a ocupat și studiul dreptelor paralele. O lucrare interesantă a sa, care și astăzi suscită atenția, este comentariul la scrierea lui Arhimede, Măsurarea cercului.
Al-Kindi a considerat matematica o bază a tuturor științelor, insa a scris si o carte în care a tratat optica geometrică. Lucrarea sa avea sa influențeze pe Roger Bacon.
În ceea ce privește spațiul și timpul, Al-Kindi le consideră finite, aducând ca argument un paradox al infinitului.
In domeniul chimiei el s-a opus conceptelor alchimiste eronate arătând că nu este posibilă transformarea în aur a metalelor comune.
In ceea ce priveste domeniul medicinii, Al-Kindi a fost primul care a încercat să determine științific dozele în care trebuie administrate medicamentele.
De asemenea, el a studiat modul de realizare a armoniilor produse de diverse combinații de note muzicale. A arătat faptul că, atunci când un sunet este produs, unda generată se transmite în aer și influențează timpanul.
Al-Kindi a fost un scriitor foarte prolific. Mărturie stau cele 241 de lucrări scrise care, din păcate, nu toate au supraviețuit până azi.
Astfel în domeniul astronomiei a scris 16 cărți, 11 în domeniul aritmeticii, 32 de lucrări sunt dedicate geometriei, medicina este tratată în 22 de cărți, la fizică s-a referit în 12 lucrări, filozofiei i-a dedicat 22 scrieri, logicii 9, în 5 cărți s-a ocupat de psihologie și în sfârșit 7 lucrări le-a dedicat muzicii.
Multe din cărțile sale au fost traduse în latină de către Gerard de Cremona.
Influența lui Al-Kindi asupra dezvoltării științei și filozofiei a fost semnificativă mai ales în epoca renascentistă, când asistăm la un salt al nivelului culturii și civilizației europene. Lucrările sale au contribuit la dezvoltarea ulterioară a matematicii, fizicii, medicinei, chimiei.
Girolamo Cardano l-a considerat ca fiind unul dintre cele mai strălucitoare spirite ale epocii.
Turcul din istoria hematologiei Hasan Reșat Sigindim a fost un distins cercetator hematolog turc care a trait intre 1884 – 1971. El a descoperit ca in rezultatele de laborator ale unui pacient cu diagnostic de leucemie acuta mieloida apar imagini cu mult diferite. Sigindim a abslovit Școala Civilă Medicală din Istanbul […]
0Shares
Turcul din istoria hematologiei
Hasan Reșat Sigindim a fost un distins cercetator hematolog turc care a trait intre 1884 – 1971. El a descoperit ca in rezultatele de laborator ale unui pacient cu diagnostic de leucemie acuta mieloida apar imagini cu mult diferite.
Sigindim a abslovit Școala Civilă Medicală din Istanbul în 1905, si si-a continuat studiile in domeniul medical în Germania. In 1913, după reîntoarcerea sa în Turcia, a fost numit director la Școlile Medicale din Damasc și Beirut. Hasan Resat Sigindim a fost Director al Departamentului de Medicină Internă și a predat Fiziologia la Universitatea de Medicină din Istanbul. Mai târziu, între 1941 și 1963, a profesat ca dermatolog la diferite spitale în Istanbul.
Un moment crucial în cariera medicului Resat Sigindim a fost descoperirea leucemiei acute mieloide. În 1913, pe când profesa la Spitalul Sankt George din Hamburg a observat că mostrele de sânge ale unui pacient diagnosticat cu leucemie acută mieloidă avea un aspect microscopic ciudat. Aceasta este o formă neobișnuită de leucemie în care celulele predominante erau monocite. El a publicat descoperirile lui împreună cu medicul Schilling într-un articol renumit. Pentru mulți ani acest tip de leucemie a fost cunoscut sub numele de Leucemia monocită a lui Schilling sau, mai simplu, Leucemia lui Schilling. Mai târziu, cu noua clasificare a leucemiei, acest nume a fost schimbat cu M5- leucemia monocită.
Profesorul Hasan Resat Sigindim a fost inregistrat cu infarct fatal la Spitalul de Urgenta Beyoğlu, la data de 27 martie 1971, el fiind inmormantat in Cimitirul Eyup din Istanbul.
7 inventii ale musulmanilor Musulmanii au fost animati permanent de crezul necesitatii dezvoltarii lor, de invataturile Profetului Muhammad in care spunea ca musulmanul trebuie sa vina mereu cu idei noi, cu solutii noi, folositoare omenirii. Ascultand sfaturile Profetului, musulmanii au adus de-a lungul timpului contributii extrem de importante la dezvoltarea omenirii. Mai jos vom […]
0Shares
7 inventii ale musulmanilor
Musulmanii au fost animati permanent de crezul necesitatii dezvoltarii lor, de invataturile Profetului Muhammad in care spunea ca musulmanul trebuie sa vina mereu cu idei noi, cu solutii noi, folositoare omenirii.
Ascultand sfaturile Profetului, musulmanii au adus de-a lungul timpului contributii extrem de importante la dezvoltarea omenirii. Mai jos vom enumera sapte dintre cele mai utilizate inventii ale musulmanilor:
7 MARI INVENTII ale Musulmanilor
Lumea musulmana a influentat dezvoltarea umanitatii in toate aspectele sale. Oamenii de stiinta musulmani au fost prolifici si au facut descoperiri importante, cu mult inaintea descoperirilor petrecute in Occident. De asemenea, cafeaua, care este o bautura orientala, nu este doar cea mai iubita bautura din lume, dar mai ales un simbol cultural care vorbeste despre vietile si interactiunile noastre astazi. Acestea sunt 7 dintre cele mai infleunte inventii si descoperiri care apartin lumii Orientale.
1. Cafeaua
Istoria acestei bauturi iubite in intreaga lume, fara de care nu ne putem incepe ziua, multi dintre noi, ne poarta in vremea unui arab pe nume Khalid, care isi pastea caprele in regiunea Kaffa, din Sudul Etiopiei. Khalid a observat ca animalele sale devenisera mai vioaie, dupa ce au pascut anumite boabe. El a fiert acest boabe si a obtinut cafeaua.
La inceput, cafeaua a fost adusa din Etiopia in Yemen, acolo unde sufitii o beau astfel incat sa reziste treji toata noaptea, pentru a se ruga, in diverse ocazii.
Pana la sfarsitul secolului al 15-lea, cafeaua a ajuns la Mecca si in Turcia si de acolo a ajuns la Venetia, in anul 1645. In anul 1650, cafeaua a fost adusa si in Anglia, de catre un turc pe nume Pasqua Rosee, care a deschis primul magazin de cafea, pe strada Lombard din Londra.
2. Camera Obscura
Grecii antici credeau, in mod fals, ca ochii nostri emit raze care ne ajuta sa vedem. Prima persoana care si-a dat seama ca de fapt lumina este cea care intra in ochii nostri, a fost matematicianul, fizicianul si astronomul musulman care a trait in secolul 10, Ibn al-Haitham.
El este cel care a inventat prima camera obscura, observand cum lumina patrundea prin gaura unor obloane de la geamuri. Cu cat este mai mica gaura, cu atat este mai buna imaginea care se creeaza. El a devenit inventatorul camerei obscure, iar denumirea isi afla etimologia de la cuvantul arab ce denumeste o camera racoroasa si intunecoasa – CAMARA (cuvantul exista si in limba romana!). De asemenea, Ibn al-Haitham este primul cercetator caruia i se crediteaza faptul de a fi mutat studiul din fizica dinspre meditatia filosofica, teoretica, inspre experiment.
3. Jocul de Sah
O forma de sah se juca in India Antica, dar jocul s-a dezvoltat in forma pe care o cunoastem astazi, in Persia. De acolo s-a extins in intreaga Europa – prin intermediul musulmanilor care se gaseau in Peninsula Iberica, in secolul 10.
4. Numerotarea
Sistemul de numarare pe care il folosim in intreaga lume este probabil indian la origine, dar numerotarea este araba. A aparut prima dat in scrierile matematicienilor musulmani Muḥammad ibn Mūsā al-Khwārizmī si Al-Kindi, in jurul anului 825.
Algebra a fost denumita dupa numele cartii lui al-Khwarizmi: Al-Jabr wa-al-Muqabilah. Lucrarile matematicienilor arabi au fost duse in Europa 300 de ani mai tarziu, de catre matematicianul italian Fibonacci.
5. Parasuta
Cu mult timp inaintea experimentelor zburatoare pe care le faceau Fratii Wright, un poet, astronom, inginer si muzician musulman, pe nume Abbas ibn Firnas, a facut mai multe incercari pentru a construi un aparat de zbor. In anul 825 el a sarit de pe minaretul Moscheei din Cordoba, folosindu-se de o inventie facuta din lemn si o panza de mantie. Spera ca va pluti precum o pasare. Nu s-a intamplat acest lucru, dar mantia s-a umflat si astfel se pare ca el a creat prima parasuta; datorita mantiei sale zburatoare, saltul la inaltime nu l-a costat pe Abbas ibn Firnas, decat cateva rani minore.
In anul 875 si-a perfectionat inventia si a folosit matase in loc de panza de mantie. A sarit de pe un munte si a reusit sa stea in aer pentru 10 minute pentru ca apoi sa se prabuseasca. A ajuns la concluzia corecta ca acest lucru s-a datorat faptului ca nu a adaugat o „coada” dispozitivului sau, care sa il ajute in stabilirea echilibrului.
Aeroportul International din Bagdad si un crater de pe Luna poarta numele acestui temerar inventator musulman.
6. Pamantul este rotund!
Pana in secolul 9, multi invatati musulmani stiau deja ca pamantul este o sfera. Dovada, spunea astronomul Ibn Hazm este aceea ca Soarele este mereu vertical fata de un punct particular de pe Pamant. Aceasta afirmatie a fost facuta cu 500 de ani inaintea lui Galileo.
Calculele astronomilor musulmani erau atat de acurate incat, in secolul 9 ei au ajuns la concluzia ca circumferinta Pamantului este 40,253 de km, o estimare foarte apropiata de circumferinta reala, care stim astazi, este de 40,075 de km.
7. Instrumente chirurgicale si alte descoperiri medicale
Multe instrumente chirurgicale au un design asemantor cu cele create de chirurgul musulman al-Zahrawi, in secolul 10. El a creat in jur de 200 de instrumente chirurgicale, iar utilitatea lor este recunoscuta si astazi in lumea medicala.
Musulmanii au si alte realizari in lumea medicala. In secolul 13, medicul Ibn Nafis a descris circulatia sangelui in organism cu 300 de ani inaintea lui William Harvey, care este creditat pentru aceasta informatie. Medicii musulmani au inventat anestezicul si alte dezinfectante dar si unelte pentru a extrage cataracta
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.