Verset despre violenta domestica? – 2

Zainab Alwani

 

cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]

451499148 Verset despre violenta domestica? - 2

După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]

 

Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.

 

Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.

A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.

 

Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.

 

În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.

 

 

[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006

[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.

[4] Coran, 24: 11-20.

[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.

[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.

[7] Idem.Source Link

Views: 1

0Shares

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici […]

0Shares

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

 

fatiha Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

 

 

Dintre conceptele coranice putem aminti aici unul central. Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-‘asma’ al-husna) ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice. Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm, ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum aratămărturia de credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad. Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi: Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul: I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3), Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25), Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:
Spune: “Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).  
Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Dumnezeucălăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscător (Coranul, XXIV, 35).
Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele dinceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele (Coranul, II, 255).
Source Link

Views: 4

0Shares

Coranul – Cartea musulmanilor

Enghin Cherim  Coranul este ultimul cuvant revelat al lui Dumnezeu si sursa de baza a legilor si invataturilor islamice. Coranul ne vorbeste despre principii de baza, despre etica, istoria omenirii, adorare, stiinta, intelepciune, legatura dintre om si Dumnezeu si despre relatia umana, sub toate aspectele.  In timpul vietii profetului Muhammed, Sfantul Coran a fost incredintat […]

0Shares

Enghin Cherim

 Coranul este ultimul cuvant revelat al lui Dumnezeu si sursa de baza a legilor si invataturilor islamice. Coranul ne vorbeste despre principii de baza, despre etica, istoria omenirii, adorare, stiinta, intelepciune, legatura dintre om si Dumnezeu si despre relatia umana, sub toate aspectele.

 In timpul vietii profetului Muhammed, Sfantul Coran a fost incredintat spre memorare si scriere adeptilor sai. Textul original si complet al Coranului este disponibil oricui in limba araba, limba in care a fost revlat. Insusi Dumnezeu a fagaduit pastrarea lui si acesta este motivul pentru care tot Coranul a fost scris in timpul vietii profetului, chiar daca a fost scris pe frunze de palmieri, pergament, oase etc. Mai mult decat atat, mii de companioni au memorat tot Coranul, iar Profetul ii recita ingerului Gavril intreg Coranul o data in fiecare an si de doua ori in ultimul an din viata. Apoi primul Calif, Abu Bakr, l-a insarcinat pe scribul Profetului, Zaid bin Thabit, sa stranga intregul Coran intr-un singur volum. Acest volum s-a aflat la Abu Bakr pana la moartea sa. Apoi a fost preluat de cel de-al doilea calif, Umar, si apoi a ajuns la Hafsa, sotia Profetului. Din acest manuscris original, cel de-al treilea calif, Uthman, a facut mai multe exemplare si le-a trimis la diferite teritorii musulmane. Coranul a fost pastrat atat de meticulous, pentru ca avea sa fie Cartea de calauzire a oamenirii pentru toate vremurile ce vor urma. Acesta este motivul pentru care Coranul nu se adreseaza numai arabilor, in a caror limba a fost revelat, ci se adreseaza omului, ca fiinta umana.

O, tu, omule! Ce te-a abatut de la calea Domnului tau?

Traducerea sensurilor in mai multe limbi straine este larg raspandita. Hadis-urile, adica relatarile profetului Muhammed, au interpretat si au detaliat principiile generale ale Coranului.

De-a lungul secolelor, aplicabilitatea invataturilor coranice este dovedita prin exemplul lui Muhammed si a musulmanilor. Modul de abordare caracteristic Coranului consta in faptul ca indrumarile lui au ca scop bunastarea generala a omului si se bazeaza pe posibilitatile care-i sunt la indemana. In toate dimensiunile ei, intelepciunea continuta in Coran este definitiva. Nu condamna, nu chinuieste trupul si nici nu nesocoteste sufletul. NuIl umanizeaza pe Dumnezeu si nici nu il divinizeaza pe om. In schema finala a creatiei, fiecare lucru este plasat cu atentie acolo unde trebuie.

coranulCu toate acestea, cei care pretimd ca Muhammed a fost autorul Coranului spun un lucru care este omeneste imposibil. In primul rand, cum ar fi putut o persoana din secolul al VI-lea al erei noastre sa graiasca asemenea adevaruri stiintifice continute in Coran? Cum ar fi putut o asemenea persoana sa descrie atat de precis evolutia embrionului in interiorul uterului, asa cum vedem in stiinta moderna? In al doilea rand, cum am putea sa credem ca Muhammed care pana la varsta de 40 de ani era insemnat numai pentru cinstea si integritatea sa, a inceput dintr-o data sa scrie o carte neintrecuta in mediul literar, incat intreaga legiune de poeti nu au putut sa o intreaca sau sa o egaleze? In cele din urma, cum am putea sa spunem ca Muhammed, care era cunoscut in societatea lui ca „Al-Amin” (Cel demn de incredere) si care era in acelasi timp admirat pentru cinstea si integritatea sa de invatatii ne-musulmani, ar fi putut veni cu o pretindere mincinoasa? Cum am putea sa spunem ca, pe baza acelei minciuni, ar fi putut ademeni mii de oameni de caracter, plini de integritate si cinste? In mod sigur, orice cautator sincer si drept al adevarului va crede ca, fara indoiala, Coranul este cartea revelata de Allah.

Oferim aici parerile unor personalitati ne-musulmani referitoare la Coran. Cititorii pot cu usurinta sa vada cum, referitor la Coran, lumea moderna se apropie tot mai mult de realitate.

„Cu toate acestea ne intoarcem adesea la Coran, la inceput displacandu-ne de fiecare data, dar curand atragandu-ne, surprinzandu-ne si in cele din urma impunandu-ne respectul…Stilul sau, potrivit continutului si telului sau, este riguros, grandios, colosal – uneori este cu adevarat sublim… De aceea aceasta carte va continua sa exercite de-a lungul vremii o foarte puternica influenta.” (Ghote, citat in T.P. Hughes, „Dictionar al Islamului”)

„Coranul ocupa in mod evident o importanta pozitie intre cele mai mari carti religioase ale lumii. Desi cea mai tanara opera apartinand acesti gen de literature, este mai minunata decat oricare alta in ceea ce priveste efectul pe care il are asupra unor mase mari de oameni. A dat nastere unei faze cu totul noi in gandirea umana si unui tip proaspat de caracter. Pentru inceput a transformat multe triburi desertice heterogene din Peninsula Arabica intr-o natiune de eroi si apoi a inceput sa creeze vastele organizatii politico-religioase ale lumii mahomedane, care se numara printre cele mai mari forte pe care Europa si Orientul trebuie sa le ia in socoteala in ziua de azi.” (G. Margoliouth, Introducere la J.M. Rodwell „Coran”, New York; 1977.)

„O lucrare care starneste emotii atat de puternice si aparent diferite chiar si cititorului rezervat, o lucrare care nu numai ca invinge aversiunea cu care cititorul si-a inceput lectura, dar transforma acest sentiment ostil in uimire si admiratie, o asemenea lucrare nu are cum sa fie o opera a mintii omenesti si este intr-adevar o problema de mare interes pentru orice spectator care cugeta la destinele omenirii.” (Dr. Steingass, citatde T.P. Huges, ” Dictionar  al islamului”)

„Constatarea de mai inainte vorbeste despre ipoteza acelora care considera ca Muhammed este autorul Coranului ca fiind de neconceput. Cum a putut un om, in afara de faptul ca era analfabet, sa devina cel mai important autor, in ceea ce priveste meritele literare, din cadrul intregii literature arabe? Cum a putut sa exprime adevaruri de natura stiintifica pe care nicio alta fiinta umana nu le-a putut spune la acea vreme, si toate acestea fara sa faca nici cea mai mica greseala pe un anume subiect?” (Maurice Bucaille „Biblia, Coranul si Stiinta”, 1978, p. 125.)

„Meritele de opera literara (ale Coranului) nu ar trebui poate sa fie masurate prin unele percepte preconcepute cu gust subiectiv si estetic, ci prin efectele pe care le-a avut asupra contemporanilor lui Muhammed si a concetatenilor lui. Daca a vorbit atat de puternic si de convingator catre inimile ascultatorilor incat sa sudeze pana in zilele noastre elemente centrifuge si antogoniste intr-un trup compact bine organizat, insufletit de idei cu mult mai marete decat cele care staruisera mai inainte in mintea arabilor, atunci elocventa lui a fost desavarsita, chiar si numai pentru ca a intemeiat o natiune civilizata din niste triburi salbatice si a adus un suflu nou in cadrul istoriei.” (Dr. Streingass, citat de Hughes „Dictionar al islamului”, p.528.)

„In prezenta incercare de a imbunatati performanta predecesorilor mei si de a da nastere unui lucru care ar putea fi acceptat ca exprimand, intr-un mod mult mai slab, ce-I drept, retorica sublima a Coranului, m-am straduit sa studies ritmurile complexe si variate care – in afara de mesajul transmis – constituie pretinderea de necontestat a Coranului de a se numara printre cele mai mari capodopere literare ale omenirii…Aceasta trasatura caracteristica – aceasta simfonie inimitabila, dupa cum a descris credinciosul Pickhall Cartea sa Sfanta, ale carei sunete misca omul pana la lacrimi si extaz – a fost aproape in totalitate ignorat de traducatorii precedenti; nu este surprinzator asadar ca ceea ce au tradus ei suna intradevar neinteresant si plictisitor, in comparatie cu originalul splendid impodobit.” (Arthur J. Arberry, „Interpretarea Coranului” Londra, Oxford University Press, 1964.)

„Un studio total obiectiv al lui (al Coranului), in lumina stiintei moderne, ne face sa recunoastem intelegerea dintre cele doua, asa cum s-a afirmat deja cu repetate ocazii. Ne face sa socotim ca este de neconceput ca un om de pe vremea lui Muhammed sa fie autorul unor asemenea afirmati si asta din pricina stiintei care exista in acea vreme. Aceste considerente sunt numai o parte din ceea ce ii confera revelatiei coranice locul ei unic si il forteaza pe invatatul impartial sa admita incapacitatea lui de a oferi o explicatie care sa se bazeze numai pe argumnete concrete.” (Coranul si Stiintele Moderne, 1981, p.18.)

 

Source Link

Views: 1

0Shares