Hadisul cel nobil, cel sacru și Coranul

  Demirel Gemaledin   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele. […]

 

Demirel Gemaledin

 

Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă! (Al-Haşr 59:7)

„Întreaga mea comunitate va intra în Paradis, cu excepţia celui care „refuză”. [Oamenii] au întrebat: „Cine este acela care „refuză”, Trimis al lui Allah?” El a răspuns: „Cel care mă ascultă intră în Paradis. Iar acela care nu mă ascultă – el este acela care refuză [Paradisul].” (Al-Bukhari, relatat de Abu Hurairah)

„V-am lăsat printre voi două lucruri. Nu veţi rătăci urmându-le: Cartea lui Allah şi Sunnah mea” (Al-Hakim, relatat de Abu Hurairah)

Tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau Sunnah este cea de-a doua revelaţie nerecitată, explicarea Coranului de către Profet (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Pentru musulmani ea reprezintă a doua sursă pentru verdicte juridice şi precepte morale. Este aşadar o datorie a musulmanilor de a înţelege pe deplin şi de a se ţine strâns şi pe deplin convinşi de ea, în orice fac şi în modul în care se comportă, precum şi în felul în care cheamă oamenii la islam sau predau această religie. Este deosebit de important acest lucru, având în vedere faptul că respectul musulmanilor faţă de tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a deteriorat de-a lungul secolelor de declin, la fel cum s-a deteriorat şi respectul faţă de Coran.

Soucre Link

Timpul liber

  Yusuf Al-Qaradawi FOLOSIREA TIMPULUI LIBER Timpul liber este o binecuvantare vare nu este luata in seama, nefiind apreciata pe deplin de multi oameni, asa cum si Profetul (pbuh) a spus : „Exista doua privilegii acordate de Allah care sunt uitate de multi oameni: sanatatea si timpul liber” (Al Bukhari). Prin „timp liber” intelegem a […]

 

Yusuf Al-Qaradawi

FOLOSIREA TIMPULUI LIBER

Timpul liber este o binecuvantare vare nu este luata in seama, nefiind apreciata pe deplin de multi oameni, asa cum si Profetul (pbuh) a spus : „Exista doua privilegii acordate de Allah care sunt uitate de multi oameni: sanatatea si timpul liber” (Al Bukhari).
Prin „timp liber” intelegem a fi liberi de treburile lumesti si de acele obstacole care il impiedica pe om sa se gandeasca la viata de dupa moarte. Acest lucru nu vine in contradictie cu preceptele islamice care incurajeaza omul sa munceasca pentru a-si castiga existenta. Omul trebuie sa munceasca, cu conditia ca nimic sa nu-l impiedice in a-si indeplini indatoririle fata de Allah si in a se cufunda in bucuriile si necesitatile vietii.
De aceea, este o chestiune de a ajunge la un echilibru intre viata si religie. Iata o comparatie care exprima un astfel de echilibru. Persoana careia i s-au incredintat poruncile lui Allah este comparata cu un negustor al carui capital este sanatatea si timpul liber, acestea fiind totodata mijloacele lui de a face profit si de a obtine succes. Prin aceasta comparatie, este clar faptul ca oricine incheie o intelegere cu Allah supunandu-se poruncilor Sale, va obtine profituri, iar oricine incheie o intelegere cu diavolul, urmandu-l pe acesta, va pierde cu siguranta capitalul sau.

In alt hadis, Profetul (pbuh) spune:
„Profitati de cinci lucruri inaintea altor cinci… – si a enumerat intre acste cinci lucruri – timpul vostru liber inaintea meseriei voastre.” (Al-Hakim)
Acest lucru inseamna ca timpul liber nu va ramane intotdeauna liber, pentru ca trebuie sa fie ocupat fie cu fapte bune, fie cu fapte rele. Cel care il umple cu facerea de bine si cu piosenie este binecuvantat, iar cel care-l umple cu ticalosie si stricaciune este blestemat.

Unii dintre drepti spun ca timpul liber este o mare binecuvantare, pe care daca omul o iroseste lasandu-se condus de dorintele sale, atunci Allah il va deposeda de orice puritate sau transparenta pe care era obisnuit sa o simta in inima sa.
Un intelept a spus ca este o mare dezamagire a fi liber de orice ocupatie si a nu te refugia la Allah.
Cat despre predecesorii cei drepti, ei obisnuiau sa deteste un om fara ocupatie, pentru ca timpul liber se transforma astfel din binecuvantare in blestem. In acest caz, atat femeile cat si barbatii sunt egali, pentru ca timpul liber il conduce pe barbat la neglijenta si stimuleaza instinctele femeii.

The_Time_Traveler_by_xetobyte
Acest lucru este clar in povestea Profetului Yusuf (Iosif). Sotia stapanului lui Yusuf a fost atrasa de acesta si a incercat prin multe trucuri sa castige dragostea lui, dar a esuat. Ea a fost determinata sa faca acest lucru de viata tihnita pe care o ducea, iar aceasta ne conduce la concluzia ca timpul liber devine chiar mai periculos cand cineva e tanar si are dorinte sexuale puternice, cat si destui bani ca sa-si indeplineasca asemenea dorinte.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Toate lucrurile sunt permise prin natura lor

Yusuf Al-Qardawi   Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că […]

iyyake neabuduYusuf Al-Qardawi

 

Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui.

Teologii musulmani au luat drept dovadă că natura lucrurilor şi a binefacerilor este de a fi îngăduite prin nişte versete clare din Coran, aşa cum sunt următoarele vorbe ale lui Allah Preaînaltul:

El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a înălţat în cer şi a tocmit cele şapte ceruri şi El este Atoateştiutor. (Al-Baqarah 2:29).

Şi El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri şi care se află pre pământ. (Al-Jathiyah 45:13).

Oare nu vedeţi voi că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri şi câte sunt pe pământ şi v-a copleşit pe voi cu binefacerile Sale – atât cele văzute cât şi cele ascunse? (Luqman 31:20).

Allah Preaslăvitul nu ar fi creat aceste lucruri şi nu le-ar fi supus omului, dăruindu-i-le, pentru ca apoi să-l lipsească de ele, oprindu-i-le. Cum să fi făcut acest lucru, de vreme ce le-a creat pentru om, i le-a supus lui şi l-a binecuvântat cu ele? El nu a interzis decât o mică parte dintre acestea, din motive la care ne vom referi în cele ce urmează.

Pornind de la aceasta, sfera lucrurilor oprite conform legislaţiei islamice este foarte restrânsă, în vreme ce sfera celor permise este foarte largă, deoarece textele autentice[1] şi clare care interzic anumite lucruri sunt foarte puţine la număr, în vreme ce lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi îngăduite sau oprite, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor permise şi în sfera graţiei divine.

În legătură cu aceasta există un hadis[2] în care se spune: „Ceea ce Allah a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare, graţie şi aşa primiţi de la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!”[3] Şi a citit (Profetul):

Şi Domnul tău nu uită niciodată! (Maryam 19:64).

Salman al-Farisi a şi relatat că Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a fost întrebat despre unt, brânză şi clei. Profetul a răspuns: „Este îngăduit (halal) ceea ce Allah a îngăduit prin Cartea Sa şi este oprit (haram) ceea ce Allah a oprit prin Cartea Sa, iar ceea ce nu a pomenit înseamnă că vă este îngăduit”[4].

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu a voit să răspundă acelora care au cerut amănunte, ci a trimis la un criteriu de referinţă pentru cunoaşterea a ceea ce este permis şi a ceea ce este interzis, fiind suficient ca oamenii să cunoască lucrurile pe care le-a interzis Allah, căci aceasta înseamnă că, în afară de cele interzise, sunt permise toate celelalte lucruri şi bune.

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijaţi, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depăşiţi, a oprit de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârşiţi şi nu a pomenit nimic despre alte lucruri, din îndurare pentru voi şi nu pentru că ar fi uitat de ele, aşa că nu le căutaţi!”

Se cuvine să facem aici precizarea că norma în legătură cu ceea ce este permis nu se limitează doar la lucrurile concrete, materiale, ci ea cuprinde şi faptele şi atitudinile, pe care le putem include în categoria „obiceiuri şi relaţii”. Aceasta înseamnă că nu este interzis dintre fapte şi atitudini decât ceea ce Legiuitorul Suprem a socotit a fi oprit, următoarele cuvinte ale lui Allah referindu-se, atât la lucrurile materiale, cât şi la fapte:

El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit. (Al-An’am 6:119).

Acest principiu de îngăduire a lucrurilor şi faptelor prin natura lor nu se aplică la faptele ce fac parte din actele de devoţiune [Ibadat], acestea fiind transmise numai prin revelaţie. în legătură cu aceasta, într-un hadis autentic (sahih) se relatează: „Acela care a născocit în privinţa rânduielii Noastre ceea ce nu face parte din ea (să ştie că acest lucru) este respins”. Adevărata religie conţine două principii esenţiale: să nu fie adorat decât Allah şi să nu fie venerat decât aşa cum El a hotărât. Acela care născoceşte un act de cult din proprie voinţă – oricine ar fi el – trebuie să ştie că acest lucru înseamnă rătăcire şi este respins, fiindcă numai Legiuitorul Suprem este deţinătorul dreptului în privinţa elaborării actelor de devoţiune prin care omul se apropie de El.

Obiceiurile şi relaţiile nu au fost hotărâte de Legiuitorul Suprem, ci au fost instituite de oamenii care au intrat în diverse tipuri de legături prin intermediul lor, iar Legiuitorul Suprem a venit pentru a le îndrepta şi a le perfecţiona, pentru a le confirma în unele cazuri unde nu există stricăciune sau prejudiciu.

Ibn Taymiyya a spus în această privinţă: „Vorbele şi faptele robilor lui Allah sunt de două feluri: actele de devoţiune, pe care se bazează religia lor, şi obiceiurile, de care au nevoie în viaţă. Din studierea atentă a normelor Legii divine (aş-Şari’ah) vom afla că actele de devoţiune (‘ibadat) pe care le-a impus Allah sau pe care El le-a socotit a fi îngăduite nu pot fi confirmate decât de Legea divină (aş-Şari’ah).

Cât despre obiceiuri, acestea sunt obiceiurile cu care oamenii s-au obişnuit şi de care au avut nevoie în această viaţă. Norma în privinţa acestora este că ele nu sunt interzise, în afară de acelea pe care Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul le-a oprit. Şi aceasta pentru că cele poruncite şi cele oprite au fost orânduite de Allah. Actul de devoţiune (ibadah) trebuie să fie poruncit.

De aceea, Imamul Ahmad [5] şi alţi mari jurisprudenți tradiţionalişti au spus că norma în privinţa actelor de devoţiune este ca ele să fie hotărâte de Allah şi că nu sunt socotite acceptate decât acelea pe care le-a hotărât Allah, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul care spun:

Sau au ei asociaţi [ai lui Allah] care le-au orânduit lor religia pe care Allah nu a îngăduit-o? (Ash-Shura 42:21).

Norma în ceea ce priveşte obiceiurile este că ele sunt îngăduite şi nu sunt interzise decât acelea pe care Allah le-a oprit, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul:

Spune: Vedeţi ce v-a pogorât[6] Allah drept mijloace de vieţuire?! Iar voi aţi oprit o parte dintre ele şi aţi îngăduit [o altă parte]. (Yunus 10:59).

Aceasta este o normă minunată, folositoare. Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci putem afirma că vânzarea, darul, chiria şi alte obiceiuri, reguli şi acţiuni de care oamenii au nevoie pentru a trăi – aşa cum sunt mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea – sunt reglementate de religie prin bunele moravuri; au fost interzise acelea dintre ele care aduc stricăciune, au fost acceptate cele necesare dintre ele, au fost considerate nerecomandabile acelea dintre ele care nu sunt necesare şi au fost considerate recomandabile acelea dintre ele în care există un folos foarte probabil, în funcţie de felurile acestor obiceiuri şi calităţile lor.

Dacă lucrurile stau astăzi astfel, înseamnă că oamenii pot să încheie tranzacţii şi să închirieze după cum voiesc, cu excepţia situaţiilor interzise de Legea divină (aş-şari’a), pot să mănânce şi să bea după cum poftesc, cu excepţia celor interzise de Legea divină – chiar dacă unele dintre aceste lucruri sunt recomandabile sau sunt nerecomandabile – şi câtă vreme Legea divină nu stabileşte anumite limite pentru acestea, ele sunt îngăduite după norma principală [7].

Această normă menţionată este confirmată şi de Jabir, fiul lui Abdullah, despre care se relatează într-un hadis autentic că a zis: „Există practica ejaculării extravaginale în vremea revelării Coranului. Dacă acesta ar fi fost un lucru care se cuvenea să fie oprit, ar fi fost oprit de Coran”.

Citatul acesta confirmă că oamenii sunt liberi să săvârşească ceea ce nu a fost pomenit în revelaţie că ar fi interzis. Prin aceasta s-a statuat norma respectabilă conform căreia un act de devoţiune nu este socotit legitim decât dacă Allah a orânduit astfel şi un obicei nu este interzis decât dacă Allah l-a oprit.


[1] Expresia „un text autentic” înseamnă un verset coranic sau un hadis autentic

[2] Vom folosi expresia de „un hadis autentic” ca traducere pentru Hadis Sahih, care este un hadis transmis într-un mod succesiv şi sigur de la Profetul Muhammed până la noi.

[3] Relatat de Al-Hakim care l-a socotit autentic (sahih), preluat de la Abu Ad-Darda, iarAI-Bazzar I-a extras, spunând că lanţul transmiţătorilor săi (sanad) este bun (N.A.)

[4] Relatat de At-Tirmizi, de Ibn Maja şi de Al-Hakim (N.A.)

[5] Este Ahmad, fiul lui Hanbal, unul dintre cei patru mari imami.

[6] A creat (N.T.)

[7] Ibn Taymiyya, Al-Qawa’id an-nuraniyya al-fiqhiyya, p. 112-113. Pe baza acestei norme, IbnTaymiyya şi discipolul său Ibn al-Qayyim, precum şi toţi juriştii hanbaliţi au stabilit că norma în privinţa contractelor şi condiţiilor este că ele sunt permise şi orice contact în legătură cu care nu există nici o prescripţie de interzicere şi nu conţine nimic oprit este socotit legal (halal) (N.A.)

 

 

____

Permis si Interzis in Islam, Editura Islam, Bucuresti 1996

Soucre Link

Comunitatea musulmană

Comunitatea musulmană   Compasiunea Profetului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) faţă de comunitatea (Ummah) sa   Ibn Abbas (Allah să fie mulţumit de ei!) a relatat: „Tribul Quraiş i-a spus Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «Imploră-L pe Domnul tău să transforme (stâncile) Safa în aur. Apoi […]

Comunitatea musulmană

 

Compasiunea Profetului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) faţă de comunitatea (Ummah) sa

 

DesertIbn Abbas (Allah să fie mulţumit de ei!) a relatat: „Tribul Quraiş i-a spus Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «Imploră-L pe Domnul tău să transforme (stâncile) Safa în aur. Apoi noi vom crede în tine». El, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a întrebat: «Într-adevăr?». Ei au spus: «Da»”. El (naratorul) a spus: „Astfel, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a invocat ajutorul lui Allah (pentru aceasta). Apoi Jibriil / îngerul Gavriil (pacea fie asupra sa!) a venit la el şi i-a spus: «Domnul tău Atotputernic şi Glorios îţi transmite salutările Lui şi spune: ´Dacă vrei, Eu voi transforma Safa în aur, dar cei care nu vor crede după aceasta vor suferi o pedeapsă atât de severă, pe care nimeni din toate lumile nu o va mai suferi, sau, dacă vrei, Eu pot deschide pentru ei poarta căinţei şi a îndurării´». Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Mai bine poarta căinţei şi a îndurării»”.

Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat în „Musnad” de Ahmad.

Profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fiind atât de blând şi uman datorită binecuvântărilor lui Allah Atotputernicul şi Gloriosul asupra sa, obişnuia să invoce ajutorul lui Allah Atotputernicul şi Gloriosul pentru companionii lui. De asemenea, el obişnuia să meargă la Baqi’, acolo unde cei mai mulţi dintre companionii lui au fost îngropaţi, în Al-Medina, şi să se roage la Allah pentru ca ei să se odihnească în pace. El obişnuia să facă acest lucru şi la ceasurile târzii din noapte. Ce inimă bună a avut Profetul!

Ubada bin As-Samit (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat: „Într-o zi, companionii nu l-au găsit pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) printre ei. În mod normal, când ridicau o tabără, îl aşezau în mijlocul lor. Erau îngrijoraţi şi se gândeau că Allah se poate să fi ales alţi companioni pentru el. Deodată, l-au văzut venind spre ei şi au exclamat: «Allah Akbar!» / «Allah este Cel mai Mare!» şi au spus: «O, Profet al lui Allah! Ne-am temut că Allah Preamăreţul şi Preaînaltul a ales pentru tine alţi ompanioni decât noi». Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Nu. Voi sunteţi companionii mei în această viaţă şi în Viaţa de Apoi. Cu adevărat, Allah Atotputernicul m-a trezit şi mi-a spus: ´O, Muhammad! Într-adevăr nu am trimis niciun profet și niciun mesager fără să nu îi îndeplinesc o dorință o dorință și acum îţi îngădui acest lucru şi ţie. Deci, o, Muhammad! Cere-Mi ceva şi îţi va fi oferit´».

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Dorinţa mea este să pot mijloci pentru adepţii mei în Ziua Învierii». Abu Bakr a întrebat: «O, Profet al lui Allah! Ce este mijlocirea?». Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Voi spune: ´O, Doamne! Mijlocirea mea este ceea ce Tu mi-ai promis´. Prin urmare Allah Preamăreţul şi Preaînaltul va spune: ´Da´. Apoi Domnul meu îi va lua pe adepţii mei rămaşi în Iad şi îi va primi în Paradis»”.

Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat în „Musnad” de Ahmad.

 

sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Caracteristicile timpului

    CARACTERISTICILE TIMPULUI Dr. Yusuf Al-Qardawi Timpul are caracteristici speciale de care trebuie sa fim pe deplin constienti pentru a putea sa-l tratam in mod corect. Aceste caracteristici sunt urmatoarele: 1-Timpul trece repede Timpul trece rapid precum norii si zboara precum vantul. Acesta este un adevar despre timp, valabil atat in zilele pline de […]

 

 

CARACTERISTICILE TIMPULUI

Dr. Yusuf Al-Qardawi

Timpul are caracteristici speciale de care trebuie sa fim pe deplin constienti pentru a putea sa-l tratam in mod corect. Aceste caracteristici sunt urmatoarele:

1-Timpul trece repede

melting_time_by_lacza-d3f61k6Timpul trece rapid precum norii si zboara precum vantul. Acesta este un adevar despre timp, valabil atat in zilele pline de fericire si placere, cat si in zilele de tristete si suparare. Acest lucru nu neaga totusi un alt fenomen, acela ca atunci cand cineva este fericit, simte timpul ca trecand repede, iar in timpul suferintei, simte cum timpul zaboveste cu greutate pe inima sa.

Nu conteaza cat de mult traieste omul, viata lui va ramane scurta, considerand moartea ca fiind sfarsitul tuturor fiintelor vii.

Cand vine moartea, toti anii si toate epocile pe care omul le-a trait, se transforma deodata sub ochii sai in momente care au disparut intr-o fulgerare de secunda.

O intamplare relevanta a fost relatata despre Profetul Noe (s.a.s.). Cand Ingerul Mortii a venit la el sa-i ia viata, dupa ce acesta traise mai bine de o mie de ani, Ingerul l-a intrebat cum considera viata. Raspunsul lui Noe, desi foarte scurt, a fost semnificativ, pentru ca el a spus ca a simtit viata ca pe o casa cu doua usi, si tot ce a facut a fost ca a intrat prin una din ele si a iesit prin cealalta.

Aceasta povestire indica o realitate limpede – aceea ca viata pare sa fie foarte scurta cand vine clipa mortii, ceasul. Allah, Atotputernicul, spune:

Iar in Ziua cand il vor vedea, li se va parea lor ca ei nu au petrecut decat numai o seara sau o dimineata.  (An-Nazi’at: 46)

Si [in] Ziua in care El ii va aduna, va fi ca si cum ei nu ar fi ramas [in viata] decat un ceas dintr-o zi, in care s-au cunoscut intre ei, si vor pierde aceia care au tagaduit intalnirea cu Allah si nu au fost calauziti.  (Yunus: 45)

2-Timpul care trece nu se mai intoarce niciodata, nici nu poate fi recuperat

Timpul este irecuperabil si asta inseamna simplul fapt ca timpul nu poate fi compensat. Acest lucru a fost exprimat clar in cuvintele lui Al-Hasan Al-Basri, care a spus ca “La inceputul fiecarei zile un vestitor cheama, “O, fiu al lui Adam, eu sunt o creatie noua si sunt un martor al faptelor tale. Asigura-ti deci o provizie de la mine, pentru ca odata ce am trecut, nu ma mai intorc niciodata pana in Ziua Invierii””.
De aceea vedem poeti si literati care atunci cand ajung la o varsta inaintata, nazuiesc la reinvierea tineretii lor inca o data. Din nefericire insa, dorinta lor nu se poate indeplini niciodata.

3-Timpul este cel mai pretios lucru pe care il are omul

Toate caracteristicile de mai sus ale timpului il fac cel mai valoros si mai pretios lucru pe care il are omul. Din moment ce timpul reprezinta vasul care contine tot ce face sau produce omul, acesta este adevaratul capital in viata.

Timpul nu este numai aur, cum spune proverbul, pentru ca este mult mai valoros decat aurul, perlele, diamantele si toate celelalte metale sau pietre pretioase. Hasan Al-Banna a spus cu privire la timp ca “El este viata. Viata omului nu este altceva decat timpul pe care omul il petrece din clipa nasterii pana in clipa mortii”.

 

Soucre Link