Islam - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Profetul Muhammad s.a.s. – 2

Khurram Murad

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Mekka

Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost numai un om înţelept, corect şi milos, onorat şi respectat, ci şi o fiinţă spirituală, profund meditativă.

Apropiindu-se de vârsta de 40 de ani, el a început să petreacă din ce în ce mai mult timp, uneori mai multe zile la rând, retras în meditaţie, adorare şi rugăciune în Peştera Hira din Jabal anNur.

Acela a fost locul în care într-o noapte, înainte de zorii zilei, în ultima parte a lunii Ramadan, luna de post pentru musulmani, îngerul Gibril a apărut înaintea lui în chip de om şi i-a spus: „Citeşte!”, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Eu nu ştiu să citesc”, după care − continuă relatarea − „îngerul Gibril m-a copleşit cu îmbrăţişarea sa până ce nu am mai putut suporta. Apoi, el m-a lăsat şi a spus: «Citeşte!». Din nou am spus: «Eu nu ştiu să citesc». A treia oară, după ce m-a eliberat din îmbrăţişarea sa, îngerul a spus:

Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat,

Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul

tău este Cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul,

L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut! (Al-‘Alaq 96: 1-5).

El a recitat aceste cuvinte după înger, iar, după aceea, îngerul i-a spus: «Tu eşti trimisul lui Allah!»”

Înspăimântat de prima experienţă divină şi copleşit de imensa povară a adevărului şi mesajului, el a ieşit din peşteră tremurând şi cu inima cutremurată. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a întors acasă şi i-a spus soţiei sale Khadija: „Acoperă-mă! Acoperă-mă!”. Aceasta l-a acoperit repede cu o mantie pentru a se linişti. Mai târziu, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a povestit soţiei cele întâmplate în peştera Hira, cum a ajuns el să fie numit trimisul lui Allah.

Întâmplarea din peştera Hira, aşa cum a fost povestită de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a fost cea mai importantă din viaţa sa.

La baza afirmaţiilor sale a fost şi va rămâne propriul său cuvânt. A fost el cu adevărat un trimis al lui Allah? A fost întradevăr real ceea ce el a văzut? Sau doar o halucinaţie? A fost el un om posedat? A exprimat el în cuvinte, precum poeţii, ideile ascunse din inima sa?

Aceste întrebări sunt puse astăzi, aşa cum au fost puse şi de către companionii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în acele vremuri. Timp de 15 ani, soţia lui a fost cea care a analizat tot ceea ce se întâmpla. Ea îl cunoştea prea bine pentru a se îndoi fie şi o clipă că el ar putea spune altceva în afara adevărului. De asemenea, îi cunoştea caracterul şi de aceea l-a crezut fără nicio ezitare.

Nu doar soţia lui, Khadija, ci şi prietenul său cel mai apropiat, Abu Bakr, fiul său, Zaid, vărul său, Ali, care locuia cu el, pe scurt − toţi cei care îl cunoşteau îndeaproape pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au crezut în onestitatea şi adevărul spuselor sale.

Khadija l-a dus pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la vărul ei, Waraqah bin Nawfal, care era creştin şi asimilase multe învăţături din scripturile creştine.

Atât evreii, cât şi creştinii aşteptau venirea ultimului Profet, aşa cum le fusese prorocit în scripturile lor. Nu i s-a spus lui Moise însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), chiar înainte de a muri:

Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune Cuvintele Mele în gura Lui…

(Deuteronomul 18: 18)?

Doar fiii lui Ismail pot fi aceşti fraţi ai fiilor lui Israel (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cine ar putea fi misteriosul Şiloh (Împăciuitor) dacă nu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), despre care Iacob (Pacea lui Allah fie asupra sa!) prorocise cu puţin timp înainte de moartea sa, că lui îi va reveni responsabilitatea misiunii divine în „zilele de pe urmă”:

Apoi a chemat Iacob pe fii săi şi le-a spus: «Adunaţivă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi. Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, căruia i se vor supune popoarele…» (Geneza 49: 1-10).

Şi la cine altul în afară de Muhammed s-a referit Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) când a spus:

Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi… (el) nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi… (Ioan 16: 7-14)?

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

0Shares

Profetul Muhammad – 1

Începutul vieţii în Mekka

Khurram Murad

În anul 570 după Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a născut Muhammed la Mekka, acolo unde este astăzi Arabia Saudită. Arabia reprezintă din toate punctele de vedere leagănul civilizaţiei umane. Cele mai vechi rămăşiţe umane găsite până acum provin din această zonă.

Înconjurat de dealuri roşii, negre şi maro de origine vulcanică, cam la 80 de kilometri la est de Marea Roşie, se află oraşul Mekka. În vremurile acelea era doar un orăşel comercial pe vechiul drum „al tămâii” pe care treceau marile caravane comerciale între nord şi sud.

Oricum, oraşul Mekka a fost şi rămâne important pentru un motiv cu totul diferit: aici se află Kaaba – „Prima Casă” construită cu scopul de a-L venera pe Allah. Cu mai bine de 1000 de ani înainte ca profetul Solomon să construiască templul din Ierusalim, strămoşul său, profetul Avraam, ajutat de fiul său cel mare, profetul Ismail (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!), a reconstruit Kaaba pornind de la fundaţiile sale mai vechi.

Aproape de Kaaba este izvorul Zam-Zam care datează tot din timpul profetului Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Acesta a fost izvorul miraculos trimis din cer pentru a salva viaţa bebeluşului Ismail.

În Biblie se relatează:

Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: «Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!». Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă, şi mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustietate, şi s-a făcut arcaş. (Geneza 21: 17-20).

Sau aşa cum este scris în Psalmi:

Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. (Psalmi 84: 6).

Mekka nu a avut niciodată şi nici acum nu are ceva care să te ispitească să te stabileşti acolo. Este un loc sterp şi pustiu, unde nici iarba nu creşte. Erau izvoare şi numeroase fântâni în apropiere de Taif şi la o scurtă distanţă de Medina. Acolo a fost însă prima Casă a lui Allah − un simplu cub, obişnuit din punct de vedere arhitectural, dar spiritual şi cultural cea mai remarcabilă sursă şi izvor de viaţă care a atras oameni din toată lumea, devenind cel mai important loc de pe pământ. De aceea Mekka a fost întotdeauna un mare centru de pelerinaj. Până când s-a născut Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ultimii păzitori ai Kaabei din tribul Quraiş avuseseră peste trei sute de idoli aşezaţi în jurul acesteia pentru a fi veneraţi ca dumnezei, zei şi protectori alături de Allah cel Unic.

Muhammed era un descendent direct al profetului Avraam, prin profetul Ismail (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!). El făcea parte dintr-un clan nobil, sărac, dar puternic din punct de vedere politic − clanul lui Banu Haşim din tribul Quraiş. Ca păzitori ai Kaabei − Casa lui Allah şi loc de pelerinaj al întregii Arabii, oamenii din tribul Quraiş erau consideraţi cei mai puternici dintre toate triburile arabe. Haşim era responsabil de strângerea taxelor şi servirea pelerinilor cu apă şi mâncare. Tatăl lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit înainte de naşterea sa. Mama lui, Amina, a murit când el avea numai şase ani. Orfan de ambii părinţi, a fost luat în grija bunicului său, Abd al Muttalib.

Totuşi, doi ani mai târziu, a rămas şi fără bunicul său şi a fost încredinţat unchiului său, Abu Talib. După naşterea sa, micul Muhammed a fost dat unei doici beduine pentru a fi alăptat; o parte din copilăria sa şi-a petrecut-o în deşert, în tribul Bani Sad ibn Bakr care locuia în sud-estul Mekkăi. Acesta era obiceiul marilor familii din Mekka. Când a crescut, şi-a câştigat existenţa, asemenea altor profeţi, fiind păstor de oi şi capre. Unchiul şi tutorele său l-a luat cu el în călătoriile sale comerciale în marea Sirie. Astfel, el a câştigat experienţă în negoţ. Datorită priceperii şi corectitudinii sale, oamenii care nu puteau călători l-au rugat să se ocupe şi de afacerile lor. La vârsta de 25 de ani, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a căsătorit cu Khadija, o văduvă cu 15 ani mai mare decât el. Ea era o comerciantă bogată din Mekka, iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ocupase de câteva dintre afacerile ei. Ea a fost cea care l-a cerut în căsătorie. Timp de 25 de ani, până la moartea sa, Khadija a fost nu doar soţia, ci şi cel mai apropiat prieten al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ea i-a născut şase copii: doi băieţi şi patru fete − doar fetele au supravieţuit.

Până la vârsta de 40 de ani, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dus o viaţă obişnuită; nimic nu prevestea că va fi profet. Ceea ce îl diferenţia de compatrioţii săi era sinceritatea şi integritatea lui morală, simţul dreptăţii şi compasiunea pentru cei săraci, chinuiţi şi asupriţi, precum şi refuzul său categoric de a adora vreun idol sau de a face ceva imoral. El era respectat de popor pentru aceste calităţi; a fost supranumit Al-Amin, „Cel demn de încredere”, „Cel sincer” sau As-Sadiq, „Cel corect” – aceste apelative erau pe buzele tuturor atunci când se vorbea despre Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); însuşi numele său înseamna „Cel lăudat”. La o vârstă foarte fragedă, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a aprobat cu entuziasm un pact prin care se dorea protejarea celor slabi şi nedreptăţiţi de către unii conducători ai tribului Quraiş. El a participat la jurământ şi a jurat împreună cu ei că „de acum înainte vor sta împreună, vor fi ca un singur om şi de partea celor asupriţi, împotriva asupritorilor, până când se va face dreptate, chiar dacă acel asuprit e din tribul Quraiş sau din afara lui.” Câţiva ani mai târziu, la Medina, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să spună: „Am aderat în casa lui Abdallah, fiul lui Judan, la un pact atât de minunat, încât nu aş da participarea mea la el nici măcar pentru o turmă de cămile roşii şi, dacă acum, în Islam, aş fi chemat la un astfel de pact, aş răspunde bucuros invitaţiei.”

O mărturie referitoare la caracterul lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este cea a Khadijei, soţia sa, care l-a consolat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după ce acesta a primit prima revelaţie: „Tu menţii legăturile de rudenie, spui adevărul, iei apărarea celui slab, îi întâmpini pe oaspeţi şi îi ajuţi pe cei aflaţi la nevoie.”

Înţelepciunea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era recunoscută unanim. Odată, în timp ce restaurau Kaaba, diferite clanuri Quraiş îşi disputau violent dreptul cu privire la cel care ar trebui să aibă onoarea de a pune Piatra Neagră la locul ei. Cum erau pe cale de a-şi scoate săbiile din teacă şi a se război, l-au rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să medieze între ei şi pacea a fost restabilită. El a aşezat Piatra Neagră pe mantia lui şi i-a rugat pe toţi şefii de clan să apuce de margini pentru a o ridica, după care a reaşezat cu mâinile sale piatra la locul ei.

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

0Shares

PĂCATUL ORIGINAR – partea 3

PĂCATUL ORIGINAR – partea 3

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

În a treia parte a dogmei creştine a ispăşirii se afirmă că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a suportat pedeapsa păcatului originar şi a altor păcate ale oamenilor prin moartea sa pe crucea calvarului şi că mântuirea nu poate fi obţinută fără credinţa în puterea mântuitoare a sângelui. J. F. De Groot (Învăţături catolice, p.162) scrie: „Din moment ce Cristos, Dumnezeul şi omul, a luat asupra sa păcatele noastre pentru a le ispăşi, împlinind astfel dreptatea lui Dumnezeu, el este un intermediar între Dumnezeu şi om”. Această dogmă nu reprezintă doar o negare a îndurării lui Dumnezeu, ci şi a dreptăţii Sale. A cere preţul sângelui pentru iertarea păcatelor înseamnă o lipsă totală de milă. A pedepsi un om care nu este vinovat pentru păcatele altora, chiar dacă acesta doreşte sau nu, este culmea nedreptăţii.

Creştinii spun că Iisus a suferit şi a murit de bunăvoie pentru a răscumpăra păcatele lumii. Răspunsul din perspectivă islamică este următorul: în primul rând, nu este corect din punct de vedere istoric să spunem că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a venit intenţionat pentru a răscumpăra păcatele lumii. Citim în Biblie că nu şi-a dorit să moară pe cruce. Atunci când a aflat că duşmanii săi complotau împotriva lui, a declarat: „Întristat este sufletul Meu până la moarte”. El le-a cerut apostolilor să vegheze asupra lui şi să-l protejeze de duşmanii săi şi s-a rugat la Dumnezeu:

Şi zicea: «Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.» (Marcu 14:36).

În al doilea rând, nu putem înţelege cum suferinţa şi moartea unui om poate şterge păcatele celorlalţi. Ar fi ca şi cum un tată şi-ar scoate un dinte pentru a uşura durerea fiului său. Ideea substituirii sau a sacrificiului unei alte persoane este ilogică, lipsită de înţeles şi nedreaptă. În al treilea rând, ideea că vărsarea sângelui este necesară pentru domolirea mâniei lui Dumnezeu a intrat în Creştinism prin credinţele păgâne care Îl priveau pe Dumnezeu ca pe un demon atotputernic. Nu vedem nicio legătură între păcat şi sânge. Ceea ce este necesar pentru ştergerea păcatului este căinţa sinceră, remuşcarea şi lupta continuă împotriva tendinţei spre rău pentru a împlini Voinţa lui Dumnezeu, aşa cum ne-a fost ea revelată prin profeţi.

Pe lângă faptul că întreaga structură a mântuirii în Creştinism este nedreaptă din punct de vedere moral şi raţional, ea nici nu se bazează pe cuvintele lui Iisus (Pacea fie asupra sa!). Se poate ca Iisus (Pacea fie asupra sa!) să fi spus că a suferit pentru păcatele oamenilor în sensul că, pentru a-i aduce pe oameni din întuneric la lumină, şi-a atras mânia celor răi şi a fost torturat de aceştia; dar asta nu înseamnă că moartea sa a fost o ispăşire pentru păcatele altora şi că doar cei care cred în sângele său vor fi iertaţi. Iisus (Pacea fie asupra sa!) a venit să îi salveze pe oameni prin învăţăturile sale şi prin exemplul vieţii sale, nu prin moartea sa pe cruce şi prin vărsarea sângelui său pentru iertarea păcatelor lor.

Dogma ispăşirii nu este corectă din următoarele puncte de vedere:

1. omul nu este născut în păcat;

2. Dumnezeu nu cere un preţ pentru a-i ierta pe păcătoşi;

3. ideea substituirii sau a sacrificării altuia este nedreaptă şi crudă. Păcătuind, nu Îi facem rău lui Dumnezeu, ci nouă înşine. Pata păcatelor din sufletul nostru poate fi îndepărtată nu prin suferinţa sau moartea altei persoane, fie că aceasta doreşte acest lucru sau nu, ci prin căinţa noastră, îndepărtarea de rău şi prin fapte bune. Adam (Pacea fie asupra sa!), după ce a nesocotit porunca lui Allah, s-a căit şi s-a supus complet lui Dumnezeu, iar păcatul său a fost iertat. Păcatul lui Adam (Pacea fie asupra sa!) nu a fost moştenit de urmaşii săi şi nici nu a avut nevoie de vărsarea sângelui lui Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!) pentru a fi iertat. Adevărul este că Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!) nu a murit pe cruce. Doctrina ispăşirii este o negare a dreptăţii şi îndurării lui Dumnezeu.

pacat originar Islamul respinge doctrina ispăşirii. El declară că iertarea păcatelor nu poate fi obţinută prin suferinţa şi moartea altei persoane, umană sau divină, ci doar prin îndurarea lui Dumnezeu şi prin eforturile noastre sincere şi continue de a lupta împotriva răului şi prin faptele bune. În Sfântul Coran se afirmă:

Că niciun suflet nu va purta povara altuia, Şi că omul nu va dobândi decât [rodul] celor pe care le-a agonisit Şi că agoniseala lui se va vedea. (An-Najm 53:38-40).

Islamul promite mântuirea tuturor celor care cred în Dumnezeu şi fac fapte bune:

Cel care s-a supus lui Allah şi face bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi! (Al-Baqarah 2:112).

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul AziSource Link

0Shares