Tag: Muhammed

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

partea intai

 

Perseverenţa Profetului  în privinţa adevărului, stăruinţa în privinţa mesajului şi răbdarea sa în perioada marilor nenorociri erau cu toate de dragul lui Allah şi nu pentru beneficiul său personal. Toate acestea erau conectate pentru a atrage minţi strălucite şi pentru a trezi oameni conştienţi care să urmeze lumina care îi chema şi să se grăbească către onestul şi adevăratul Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a venit pentru a purifica sufletele şi pentru a îndruma. Oamenii l-au văzut în momentul în care răul îl ataca din toate părţile. Refugiul pe care l-a căutat la unchiul său, Abu Taalib, şi la soţia sa, Khadiijah, i s-a refuzat, pentru că amândoi au murit la interval de numai câteva zile unul de celălalt.

 

Oricui doreşte să-şi imagineze proporţiile persecuţiei şi ale războiului lansat de către tribul Quraish împotriva Profetului neînarmat îi este de ajuns să ştie că însuşi Abu Lahab, care i-a fost cel mai înverşunat rival şi inamic, a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât a anunţat că îl va proteja pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), îl va ajuta şi va înfrunta orice agresiune împotriva lui. Însă Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a refuzat protecţia şi a rămas devotat mesajului său. Nimeni nu-l putea feri de rău, pentru că nimeni nu îndrăznea! Chiar şi distinsul Abu Bakr nu putea face altceva decât să lăcrimeze.

 

Într-o zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mers la Ka’bah şi, în vreme ce o înconjura, nobilii din Quraish, care îl aşteptau, l-au încercuit spunând: „Tu eşti cel care spune cutare şi cutare lucruri despre zeităţile noastre?” Iar el le-a răspuns cu calm: „Da, am spus asta.” Ei l-au luat de guler, dar Abu Bakr a cerut eliberarea lui, spunând cu lacrimi în ochi: „Aveţi de gând să ucideţi un om pentru faptul că spune: «Allah este Domnul meu?»”

 

Oricine l-a văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în ziua At-Taa’if a fost convins că vede un exemplu al adevărului şi al loialităţii. El şi-a întors faţa către tribul Thaqiif, chemându-i la Allah, Unicul şi Cel Biruitor.

 

Nu era suficient ceea ce primea de la clanul său şi de la rudele sale? Nu l-au prevenit ei în legătură cu un rău din ce în ce mai mare, atunci când acesta vine din partea unor oameni cu care nu are legături de sânge? Cu siguranţă nu, pentru că aceste consecinţe dăunătoare nu erau luate în calcul de către el. Allah Cel Milostiv îi poruncise să transmită mesajul şi aceasta era suficient. Şi-a amintit de ziua în care intransigenţa comunităţii sale a sporit şi a mers acasă, refugiindu-se cu amărăciune în patul său. A auzit vocea Raiului atingându-i inima şi a auzit imediat vocea revelaţiei poruncindu-i acelaşi lucru ca în ziua peşterii: „O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă!” (Coran 74: 1-2).

 

maxresdefault 1 Din viata Profetului - episodul din Taa’if -1Apoi a trebuit să transmită mesajul şi să avertizeze. Prin urmare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a temut de rău şi nu a căutat confortul. S-a hotărât atunci să meargă la At-Taa’if să transmită cuvântul lui Allah oamenilor săi. Acolo, nobilii comunităţii sale l-au înconjurat, fiind mai vicleni decât tovarăşii lor din Mekka. I-au instigat pe copii şi pe huligani împotriva lui şi au încălcat cele mai sacre dintre obiceiurile arabilor, ospitalitatea şi protecţia aceluia care solicită ajutor.

 

Ei şi-au trimis huliganii şi tinerii pe urmele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), să arunce cu pietre în el. Acesta era cel pentru care Quraish s-a oferit să colecteze bani pentru a-l face cel mai bogat dintre ei şi pe care să-l desemneze conducătorul şi regele lor! Totuşi, a refuzat, spunând: „Eu nu sunt decât slujitorul lui Allah şi Profetul Său!”

 

Acum îl vedem în At-Taa’if, retras într-o livadă, pentru ca zidurile sale să-l protejeze de urmărirea huliganilor. Mâna sa dreaptă era întinsă înspre cer, rugându-se la Allah în vreme ce mâna sa stângă îl proteja de pietrele aruncate. Se adresa Creatorului şi Domnului său, spunând: „Dacă nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri; faptul că îmi oferi Îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta.”

 

Într-adevăr, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ştiut să se adreseze Domnului său cu politeţe! Când a afirmat că nu-i pasă de cele rele de dragul lui Allah, el a mărturisit însă că are o mare nevoie de îndurare din partea Sa. El nu s-a simţit mândru de rezistenţa şi de curajul său. De aceea cel mai bun mod de a exprima curajul şi rezistenţa într-o astfel de situaţie este rugăciunea şi invocarea.

 

Source Link

Views: 51

Muhammad în copilărie și adolescență

Muhammad în copilărie și adolescență

 

Toate perioadele vieţii Lui, copilăria, tinereţea, maturitatea reprezentau caracteristicile, însuşirile începutului profeţiei, treptele şi scările ei. Aşa se face că, mulţi dintre cei care-L cunoşteau i s-au alăturat imediat ce şi-a proclamat profeţia, crezând în menirea Lui.

Niciodată în viaţa lui nu spusese măcar o minciună. Şi, iată, acest om vorbea despre Allah şi proclama că devenise profet. Oare cum este posibil ca un om care în cele mai mici chestiuni nu minte şi când este vorba de o proble-mă atât de importantă şi sublimă poate să spună un neadevăr?

Acest lucru nu era posibil. Iată că oamenii din vremea aceea aşa gândeau, dar nu chiar toţi, doar cei care se lepădau de îndărătnicie şi invidie în-cepeau să creadă. Desigur că, epoca în care trăia era epoca ignoranţei. Dar acest atribut era dat celor care rămăseseră înafara timpului specific Lui. Căci El niciodată nu trăise vremurile ignoranţei.

Era un om devotat, fidel şi toată lumea aşa Îl considera. Era un om care trezea atâta încredere încât, ipotetic vorbind, să zicem că vă gândiţi să plecaţi undeva şi soţia nu are cu cine să rămână, atunci puteţi, fără să şovăiţi, să mergeţi la Muhammed (s.a.s) şi s-o lăsaţi cu El. Puteţi fi siguri că nu s-ar uita la ea nici măcar ridicându-şi o sprânceană. V-aţi gândit să vă încredinţaţi cuiva avuţia? Fără ezitare mergeţi la Muhammed (s.a.s), omul cel mai sigur şi puteţi să fiţi încredinţaţi că nu veţi fi păgubiţi.

Doriţi să ştiţi tot adevărul în legătură cu o problemă? Alergaţi imediat la El, Privighetoarea Vestită a adevărului, simbolul fidelităţii şi ascultaţi-L, apoi luaţi o hotărâre conform spuselor Lui şi toate sfaturile şi îndemnurile le puteţi folosi ca bază în tot ceea ce faceţi. Pentru că El toată viaţa o dată n-a minţit.

Doriţi un argument, o probă? Iată, urcând pe dealul Ebu Kubeys, El întrea-bă oamenii din jur: “Dacă vă spun că din spatele acestui munte vine o armată asupra voastră, mă veţi crede?” Toată lumea într-un glas: “Da, vom crede. Deoarece niciodată nu te-am auzit spunând o minciună.” Printre cei care spuneau aceste cuvinte se aflau şi duşmanii credinţei, Ebu Leheb şi Ebu Cehil.

 

Toţi îi confirmau simţul de dreptate şi-l considerau de încredere.

Îşi pierduse tatăl atunci când încă era în pântecele mamei, iar la vârsta de cinci-şase ani a rămas şi fără mamă. Bunicul său, Abdülmuttalib îl ia sub protecţia sa, dar la vârsta de opt ani îşi pierde şi bunicul. De parcă soarta îl diferenţia de toţi şi-l pregătea să se lase în voia lui Allah. Toţi cei care puteau să-i în-tidă o mână de ajutor dispăreau şi în lumina unicităţii divine era prevenit că va fi protejat de Cel Drept prin apariţia tainei unicităţii. El, simţind de la început în conştiinţa sa propoziţiile Kelime-i Teuhid (Mărturia credinţei în unicitatea lui Allah) şi Hasbunallah (Allah mi-e de ajuns) şi trebuia să le rostească. De aceea, calea falsă trebuia să rămână cu totul în afara epocii Şi aşa a şi fost…

Numele de “Abdullah”, care avea ca sens ” robul lui Allah” şi de “Amine”, însemnând femeie devotată şi cinstită, erau nume potrivite unui tată şi unei mame, care să-L aducă pe lume. Da, El venea pe lume primtr-o femeie ce genera încredere, siguranţă, care era chezăşia ocrotirii.

Înainte de a primi profeţia, acest om, care era superior celorlalţi, cu o nouă onoare, avea ca tată pe cineva al cărui nume însemna “Robul lui Allah”. Acest lucru nu este o întâmplare, ci o încuviinţare din porunca lui Allah.

 

El a crescut orfan de tată

A crescut fără tată. În viitor îl aştepta o sarcină foarte grea, o misiune foarte mare. Pentru această îndatorire trebuia să se pregătească de pe acum. Trebuia să aibă o asemenea constituţie încât, să facă faţă tuturor greutăţilor, să fie pe treapta cea mai de sus a destinului. Allah L-a ferit de a deveni răsfăţatul bogăţiei şi nici să fie înfricoşat de sărăcie, având grijă să devină un om, care în orice clipă a vieţii sale să-şi păstreze cumpătul şi spiritul dreptăţii, să stea departe atât de excese, cât şi de exagerata cumpătare.

Este foarte important ca un lider să depăşească zilele chinuitoare. El trebuie să ştie ce înseamnă a fi orfan, aşa încât să se dovedească un părinte afectuos al celor din comunitatea sa. Trebuie să fi gustat sărăcia, aşa încât să perceapă starea celor care sunt în administrarea sa. Iată că înalta morală a Me-sagerului lui Allah se hrănea din sâmburele însuşirilor ce se găseau în El: a întinde mâna celor orfani şi săraci, a fi capabil să te îngrijeşti de oameni, iar natura lui umană se hrănea din apa, pământul şi aerul ce-l înconjurau.

Chiar şi atunci când a atins înalte culmi, nu s-a delimitat de starea de la început şi neschimbându-şi modul de viaţă de până atunci, a urmat calea cea dreaptă. Acest lucru denotă o personalitate care nu are egal. De-a lungul vieţii sale nu a mustrat sau dojenit vreun orfan şi n-a lăsat cu mâna goală pe cel care i-a cerut ceva. Pentru că, acest lucru i-a fost poruncit personal de către Cel Drept: “Nu te-a aflat El orfan şi te-a adăpostit? Rătăcitor te-a aflat şi te-a călăuzit? Sărac te-a aflat şi te-a îmbogăţit? Orfanul, tu să nu-l oropseşti! Cerşetorul, tu să nu-l alungi! De harul Domnului tău, necurmat să povesteşti!” (Duha [Lumina zilei], 93/6-11).

Ori de câte ori recit această sura, chiar dacă tatăl meu nu mai este de mult printre noi, mi-aş dori să-mi fie protector şi, ca să nu mă gonească de la uşa lui, i-aş zice: “Iată la uşa ta un orfan! Nu goni acest orfan de pe pragul tău!”

 

Lângă Abdulmuttalib

4Cu mult timp în urmă Abdulmuttalib intuise lumina profeţiei Lui. Zilele petrecute lângă El erau îmbelşugate şi cu voie bună. Îl lua la întâlnirile celor mari, tratându-L cu cinste. În El vedea eliberarea omenirii. În privirile Mesagerului lui Allah era o profunzime, care nu se mai întâlnea în privirile altora. Poate că Luey, de care se spune că ar fi fost un strămoş profet, a vestit venirea unui profet din rândul urmaşilor săi şi Abdülmuttalib, bazându-se pe această vestire, a aflat că Mesagerul lui Allah va deveni profet sau şi-a dat seama. Se poate spune că din această cauză îşi iubea nepotul foarte mult şi-L ocrotea ca pe ochii din cap.

Simţindu-şi sfârşitul, acest mare om a plâns în hohote şi când Abu Talib, apropiindu-se de el, l-a întrebat pentru ce plânge, i-a răspuns: “N-am să mai pot să-l strâng la pieptul meu pe Muhammed al meu, iată de ce plâng.”

Gândiţi-vă că acest om, care în faţa oştirii Ebrehe nu s-a clintit, ai cărui ochi nu s-au umezit în timpul războiului de la Ficar, când s-a luptat cu nenumăra-te triburi, la gândul că se va despărţi de nepotul cel norocos, plângea amar.

Astfel lua sfârşit tutela lui Abdulmuttalib. Spunându-şi testamentul, el a închis ochii acestei lumi. De acum, Abu Talib lua sub protecţia sa acea “Perlă Strălucitoare.”

 

Mutarea lângă Abu Talib

Abu Talib s-a ţinut de cuvânt. Aproape patruzeci de ani l-a susţinut pe Me-sagerul lui Allah, ocrotindu-L. Această binefacere nu a rămas fără răspuns. Cel Drept i-a dăruit copii, aşa cum i-a dăruit şi lui Ali (r.a). Urmaşii fiecărui profet proveneau din neamul său. În timp ce urmaşii Mesagerului lui Allah vor continua prin Măritul Ali. Chiar se emite o idee ce ar aparţine Domnului nostru.

Ali (r.a) reprezenta partea autoritară. El era foarte respectat şi iubit de către toţi. Atributele de sultanul sultanilor, şahul cel viteaz, războinicul, curajosul, alesul, ginerele profetului îi erau destinate ca o recunoaştere a mărinimiei pe care a arătat-o Mesagerului lui Allah.

Influenţa lui Ebu Talib, ca şi a lui Abdulmuttalib, era formală. Cel care într-adevăr era protectorul profetului era Allah. Pe de o parte, Allah înălţa acea distinsă personalitate la rangul de profet, iar pe de altă parte, comunitatea îl aducea în punctul culminant al acceptării. Cu trecerea timpului, se limpezeau semnele profeţiei Lui şi Muhammed (s.a.s), ajungând un om pe care toţi îl cu-noşteau, despre care cu toţii vorbeau, îşi păstra locul măreţ în comunitate.

 

sursa: fgulen.comSource Link

Views: 8

Profetul Muhammad – 5

Profetul Muhammad – 5

 

Construirea societăţii

Khurram Murad

 

008De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forţe ostile (deşi, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepţilor săi şi să pună bazele unei familii, societăţi şi a unui stat drept.

Misiunea sa era acum completă: el crease un om nou şi schimbase vieţile multor bărbaţi şi femei, determinându-i să se dăruiască în totalitate Creatorului lor. El crease o nouă societate − una bazată pe dreptate. Prin exemplul propriei sale vieţi şi prin Coran, omenirii i s-a dat lumina şi îndrumarea necesară pentru a trăi o viaţă pioasă.

Este remarcabil că această întreagă revoluţie deschizătoare de drumuri, care a triumfat nu numai în Arabia, ci şi în toată lumea, în toate timpurile ce au urmat, şi care a vestit naşterea celei mai strălucite civilizaţii din lume, a costat nu mai mult de 750 de vieţi − majoritatea ale beligeranţilor din diferite bătălii. Cu toate acestea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este uneori descris de către cei care au exterminat mii de oameni în numele unor presupuse idealuri legate de „civilizaţie” drept un om violent.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a îndeplinit singurul Hajj (pelerinaj) în cel de-al zecelea an după emigrarea la Medina. Pe câmpia Arafat, el a ţinut o predică de o frumuseţe inestimabilă şi de o valoare eternă:

„Niciun om nu are dreptul de a stăpâni peste alţi oameni; toţi oamenii sunt egali, indiferent de originea, culoarea sau naţionalitatea lor.”

Câteva luni mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după Hijra, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit. El a fost îngropat în casa în care locuise la Medina.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un caracter minunat şi frumos. A fost îndurător, blând şi înţelegător. A iubit copiii şi le vorbea cu blândeţe.

Niciodată nu a abuzat de cineva şi i-a iertat şi pe cei mai aprigi duşmani ai săi. A dus o viaţă foarte simplă. Îşi repara singur pantofii şi hainele. A trăit cumpătat; foarte adesea nu se găsea deloc mâncare în casa sa timp de mai multe zile.

Astfel era Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Conform tuturor standardelor prin care se poate măsura nobleţea umană, el a fost de neegalat; niciun om nu a fost vreodată mai măreţ!

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 5