Industria cartii in epoca islamica Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”: „Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în […]
Industria cartii in epoca islamica
Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”:
„Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în civilizația islamică din jurul secolului al VIII-lea, aproape cu 1000 de ani înainte de apariția cărților în aceeași cantitate și calitate în Vest. Vasta industrie era încă existentă când Europa a început să ocupe teritoriile musulmanilor și a fost anihilată sistematic, împreună cu sistemele educaționale islamice și ale medicinii, și alte instituții culturale”.
„Sub condițiile culturii intelectuale care caracteriza societatea islamică și creștină, prevala o mare inegalitate. Biblioteca lui Mostandir, Sultanul Egiptului, conținea optzeci de mii de volume; cea a Fatimizilor din Cairo, un milion; cea din Tripoli, două sute de mii; în secolul al XIII-lea, când Bagdadul a fost jefuit de mongoli, cărțile au fost aruncate în Tigru acoperindu-i complet suprafața, cerneala lor colorându-i apa în negru, pe când un număr însemnat de cărți au fost distruse de foc; colecțiile publice ale Califatului Marocan din Spania erau în număr de șaptezeci…șamd. Colecțiile multor persoane particulare erau în mod proporțional vaste. În colecția lui Ibn Al-Mathran, doctorul lui Saladin, erau zece mii de manuscrise; pe rafturile lui Dunasch Ben Tamin, marele chirurg evreu din Cairo, se aflau mai mult de douăzeci de mii. După patru secole câteva cărți existau în Europa creștină, exceptându-le pe cele păstrate în mănăstiri; librăria regală din Franța conținea nouă sute de volume; dintre care două treimi erau lucrări teologice; subiectele lor erau limitate la predici pioase, minunile sfinților, atribuțiile de supunere față de superiorii Bisericii”
În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și întinsă pe o foaie. Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul era un centru însemnat de producere a hârtiei. Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria și Egipt în cca. 900 și în Africa de Nord puțin după aceea. În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.
Dată fiind dragostea Islamului pentru cunoaștere și ridicarea învățaților și scriitorilor la cele mai înalte poziții, evoluția unei industrii de tipărire a fost o concluzie inevitabilă la apariția Islamului.[1] În 100 de ani după apariția Islamului, o industrie a cărții sofisticată și foarte integrată era înfloritoare în lumea islamică. Tehnicile au evoluat pentru fiecare stadiu al producerii cărții: compunerea, copierea, ilustrarea, legarea, publicarea, depozitarea și vânzarea. Cititul cărților, cât și ascultarea lor când erau dictate, erau unele dintre ocupațiile principale și mod de petrecere a timpului. În anumite orașe mari, precum Bagdad și Damasc, aproape jumătate din populație era implicată în unele aspecte ale producerii și publicării de carte. Însă, producerea de carte era atât industrie cât și instituție, o instituție cu propriile tradiții și practici, propriile verificări contra fraudei și denaturării, și peste toate acestea, o instituție care a garantat că învățarea și cărțile nu erau privilegiul câtorva oameni, ci erau accesibile tuturor celor care doreau. De asemenea, a garantat că învățații și scriitori înșiși beneficiau atât pe plan economic cât și de recunoaștere din munca lor.[2]
Necesitățile literare ale unei populații foarte educate, multiplicarea manuscriselor, cerințele pentru nenumărate instituții de învățământ, a stimulat în schimb industria cărții.[3] În decursul a 200 de ani după moartea Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), industria cărții era prezentă în aproape toate colțurile lumii islamice.[4] Într-adevăr, întreaga civilizație islamică s-a învârtit în jurul cărții. Bibliotecile (regale, publice, specializate, particulare) au devenit obișnuite; librăriile se găseau peste tot (mici, mari, alăturate moscheilor, în centrul orașelor, în secțiuni speciale din bazare); și oamenii de carte (autorii, traducătorii, copiștii, decoratorii, vânzătorii, colecționarii) din toate clasele și păturile societății, de toate naționalitățile și etniile au concurat între ei în producerea și distribuția cărților.[5]
Folosirea hârtiei în locul papirusului sau pergamentului a dus la ieftinirea cărților. Acest fapt a avut un impact decisiv, când realizarea hârtiei a fost transmisă în Occident. Europenii din Evul Mediu scriau pe pergament, dar prețul său ridicat era un obstacol serios pentru multiplicarea lucrărilor scrise. Principalul beneficiu era contribuirea nemăsurată la răspândirea cunoașterii. Astfel, așa cum concluzionează Pedersen, prin fabricarea hârtiei la scară largă, musulmanii „au îndeplinit o performanță de semnificație crucială nu doar pentru istoria cărții islamice, ci și pentru întreaga lume a cărților”.
[1] Idem
[2] S.P. Scott: History; op cit; vol 2; p. 387.
[3] Z. Sardar și M.W. Davies: Distorted Imagination; op cit; p. 99-100.
[4] Idem
[5] Idem.
Source Link
Views: 2
