Tag: coranul

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire - partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

„Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

„Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).Source Link

Views: 2

Creatorul

Creatorul

 

forest scene with sunrays 2 CreatorulCreaţia este în mod fundamental consecinţa atributului divin de a fi creator. Un creator care nu creează reprezintă o contradicţie în termeni. Nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de Creaţia Sa. Dumnezeu este independent de toate nevoile. Creaţia este cea care are nevoie de El. Dar, precum măreţia unui scriitor devine evidentă în scrierile sale, perfecţiunea atributului creaţiei divine este manifestată în creaţie.

Creaţia în sens real Îi este proprie doar lui Dumnezeu. Deşi oamenii îşi atribuie actul de creaţie lor înşiși, ceea ce fac ei nu este creaţie adevărată. Omenirea pur şi simplu se foloseşte de ceea ce deja există, de ceea ce deja a fost creat de către Dumnezeu. O masă este făcută din lemn care provine de la arbori şi este terminată folosindu-se cuie şi şuruburi făcute din metal. Fiinţele umane nu au creat copacii sau pietrele.

De fapt, toate creaţiile umane pot fi reduse la simple elemente pe care oamenii nu pot să le facă. Chiar şi artistul „creează” semnele pe baza a ceea ce a văzut anterior. Nu este posibilă imaginarea a ceva ce nu a fost perceput prin simţuri. Aşadar toate gândurile artistului sunt reflecţii asupra a ceea ce a fost deja creat. Doar Dumnezeu creează din nimic. Acest lucru a fost şi încă este de neînţeles pentru unii.

Unii filosofi antici dar şi moderni, care nu au putut înţelege cum a reuşit Dumnezeu să creeze din nimic, au pretins că lumea creată şi componentele sale sunt cu toate în mod originar o parte din Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, potrivit lor, că Dumnezeu a luat o parte din Sine şi a construit universul. Această concluzie se bazează pe compararea lui Dumnezeu cu omul care poate „crea” prin modificarea a ceea ce există deja. Dumnezeu neagă orice astfel de comparaţii care I-ar da Lui limitări umane. În capitolul Aș-Șura al revelaţiei finale, El afirmă:

,,Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care Aude Totul şi Cel care Vede Totul.” (Coran 42: 11).

Aşadar actul de creaţie este o consecinţă a atributului divin de a fi Creator. Dumnezeu se descrie pe Sine ca fiind Creatorul într-o serie de versete pe parcursul revelaţiei finale, pentru a evidenţia omenirii că totul Îi aparţine doar Lui:

„Allah este Creatorul tuturor lucrurilor şi El este peste toate Chezaş!” (Coran 39: 62);

,,În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi…” (Coran 37: 96).

Omul trebuie să realizeze că nimic nu se petrece în acest univers fără permisiunea lui Dumnezeu. A căuta protecţie împotriva răului sau a obţine binele din oricare altă sursă în afară de Dumnezeu constituie o mare greşală. Din cauza ignoranţei, mulţi oameni încearcă să evite ghinionul şi să obţină norocul prin apel la farmece şi amulete, astrologie, chiromanţie etc. În consecinţă, în revelaţia finală, în capitolul Al-Falaq, Dumnezeu îndeamnă fiinţele umane să caute refugiu la El pentru a se proteja de rău:

„Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat.” (Coran 113: 1-2).

Allah, Dumnezeul cel Preaputernic, nu este rău. El este bun. El a creat o lume în care binele sau răul pot fi comise de către fiinţe cărora El le-a dat această libertate. Niciun lucru rău sau bun nu poate avea loc în această lume fără permisiunea lui Dumnezeu. De aceea este greşit să te orientezi către alţii, în afara lui Dumnezeu, pentru ajutor şi protecţie:

         „Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah.” (Coran 64: 11).

Ultimul profet al lui Dumnezeu, Muhammad, a elaborat mai târziu acest concept, spunând: „Fii conştient că, dacă întreaga omenire se uneşte pentru a face ceva pentru a te ajuta, ei vor putea să facă ceva pentru tine doar dacă Allah ţi-a sortit deja. La fel, dacă întreaga omenire s-ar uni pentru a-ţi face rău, ei ar fi capabili să facă acest lucru doar dacă Allah ţi-a predestinat deja.”Source Link

Views: 7

Totul este Dumnezeu

Totul este Dumnezeu

 

220px Om symbol.svg Totul este DumnezeuScripturile hinduse ne învaţă că există mulţi zei, multe încarnări ale zeilor, persoane ale lui Dumnezeu şi că totul este Dumnezeu, Brahman. În pofida credinţei că sinele (atman) tuturor fiinţelor umane este în fapt Brahman, un sistem social opresiv a promovat ideea că brahmanii, casta preoţească, posedă supremaţie spirituală prin naştere. Ei sunt învăţătorii Vedelor şi reprezintă idealul purităţii rituale şi al prestigiului social. Pe de altă parte, casta Şudra este exclusă din statutul religios şi singurul lor rol în viaţă este acela de „a servi cu supunere” celelalte trei caste şi sutele lor de subcaste.

Potrivit filosofilor hinduşi moniţi, scopul omenirii este realizarea divinităţii proprii; urmând o cale (marga) de emancipare (mokshd) din circuitul renaşterii, ei urmăresc reabsorbţia sufletului uman (atman) în realitatea ultimă, Brahman. Pentru aceia care urmează calea bhakti, scopul este acela de a-L iubi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a creat omenirea pentru „a se bucura precum părintele se bucură de copiii săi” (Srimad Bhagwatam).

Pentru hindusul obişnuit, principalul scop al vieţii constă în respectarea datoriilor sociale şi rituale şi a regulilor tradiţionale de conduită corespunzătoare castei – calea karmei. Deşi cele mai multe dintre textele religioase vedice, care se învârt în jurul ritualurilor de sacrificii prin ardere, au fost eclipsate de doctrinele hinduse şi practicile găsite în alte texte, Vedele rămân doctrina centrală a tuturor sectelor şi tradiţiilor hinduse. Veda este compusă din patru colecţii, cea mai veche dintre ele fiind Rigveda (Înţelepciunea versurilor).

În aceste texte, Dumnezeu este descris în cei mai confuzi termeni. Religia reflectată în Rigveda este un politeism preocupat în principal cu împăciuirea zeităţilor asociate cu cerul şi cu atmosfera, dintre care cea mai importantă a fost Indra (zeul cerurilor şi al ploii), Varuna (paznicul ordinii cosmice), Agni (focul sacrificiului) şi Surya (Soarele).

În textele vedice târzii, interesul pentru zeii din Rigveda scade şi politeismul începe să fie înlocuit printr-un panteism al sacrificiului lui Prajapati (Lordul Creaturilor), Cel care este Totul. În Upanişade (învăţături secrete privind ecuaţiile cosmice), Prajapati primește înțelesuri specifice conceptului de Brahman ‒ realitatea supremă şi substanţa universului ‒, înlocuind orice personificare, aşadar transformând mitologia în filosofie abstractă. Dacă conţinurile acestor scripturi erau tot ceea ce fiinţele umane aveau ca îndrumare, am putea concluziona că Dumnezeu a ascuns de omenire scopul creaţiei şi pe Sine.

Dumnezeu nu este autorul confuziei, nici nu doreşte dificultăţi pentru omenire. În consecinţă, când şi-a revelat mesajul final omenirii, în urmă cu o mie patru sute de ani, El S-a asigurat că a fost perfect păstrat pentru toate generaţiile următoare. În scriptura finală, Coranul (Qur’an), Dumnezeu Și-a revelat scopul în ceea ce privește crearea omenirii şi, prin intermediul ultimului Său Profet, El a clarificat toate detaliile pe care omul le-ar putea înţelege. În baza acestor revelaţii şi a explicaţiilor profetice vom analiza, în următoarele pagini, răspunsurile exacte la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.Source Link

Views: 4