Tag: Dumnezeu

Recunoaşterea lui Dumnezeu

    Întrebarea care apare aici este: cum ar putea toţi oamenii să creadă într-un singur Dumnezeu adevărat, date fiind mediile sociale şi culturale diferite din care provin? Pentru ca oamenii să poată fi responsabili cu privire la adorarea Unicului Dumnezeu adevărat, trebuie să aibă acces cu toţii la cunoaşterea Lui. Revelaţia finală ne învaţă […]

 

 

divine Recunoaşterea lui DumnezeuÎntrebarea care apare aici este: cum ar putea toţi oamenii să creadă într-un singur Dumnezeu adevărat, date fiind mediile sociale şi culturale diferite din care provin? Pentru ca oamenii să poată fi responsabili cu privire la adorarea Unicului Dumnezeu adevărat, trebuie să aibă acces cu toţii la cunoaşterea Lui. Revelaţia finală ne învaţă că toate fiinţele umane au imprimată în propriile suflete, ca parte a naturii din care sunt creaţi, recunoaşterea Unicului Dumnezeu adevărat. În cel de-al şaptelea capitol al Coranului (Al-ʿAʾraf, versetul 172-173), Dumnezeu a explicat că, atunci când El l-a creat pe Adam, a făcut ca toţi descendenţii lui Adam să se ivească şi a luat din partea lor o mărturie, spunând:

„… «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!»”

Allah a explicat apoi de ce a făcut ca întreaga omenire să fie martoră a faptului că El este creatorul şi Unicul Dumnezeu adevărat, demn de slavă. El a spus:

„… pentru ca voi să nu spuneți în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!»” (Coran 7: 172).

Aceasta înseamnă că noi nu putem susţine în acea zi că nu am ştiut că Allah a fost Dumnezeul nostru şi că nimeni nu ne-a spus că trebuie să Îl slăvim doar pe Allah. Mai departe, Allah a explicat următoarele:

„Sau să nu spuneți: «Părinții noștri au fost politeiști mai înainte, iar noi suntem urmași după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoși?»” (Coran 7: 173).

Aşadar fiecare copil este născut cu o credinţă firească în Dumnezeu şi o înclinaţie înnăscută de a-L adora doar pe El. Această înclinaţie înnăscută este numită în limba arabă fitrah. Profetul Muhammad a relatat faptul că Allah a spus: „Mi-am creat slujitorii în religia corectă, dar diavolii i-au făcut să o ia razna.” Profetul, de asemenea, a spus: „Fiecare copil este născut într-o stare de fitrah. Apoi părinţii lui îl fac evreu, creştin sau zoroastru.” Dacă acel copil ar fi fost lăsat în pace, el L-ar fi adorat pe Dumnezeu în propriul său mod, dar toţi copiii sunt influenţaţi de mediu. Deci, pe măsură ce copilul se supune legilor fizicii, pe care Allah le-a impus în natură, în acelaşi mod, sufletul lui se supune automat recunoașterii faptului că Allah este Domnul şi Creatorul lui. Dar dacă părinţii încearcă să îl facă să urmeze o altă cale, copilul, în primii ani ai vieţii sale, nu este suficient de puternic să se opună sau să reziste voinţei părinţilor săi.

În astfel de cazuri religia pe care copilul o urmează este una impusă de tradiţie şi de educaţie, iar Dumnezeu nu ţine cont de aceasta şi nici nu îl pedepseşte pentru religia sa până într-un anumit moment al vieţii sale.

Source Link

Views: 1

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?   Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al […]

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

 

Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al omului ar însemna: „Cu ce scop a creat Dumnezeu oamenii?” .

Ambele puncte de vedere reprezintă aspecte ale controversatei întrebări: „Eu de ce exist?”. În următoarele pagini ambele aspecte ale întrebării vor fi explicate din perspectiva revelaţiei divine. Nu este un subiect ce poate fi supus speculaţiei umane, pentru că presupunerile omului nu pot descoperi întregul adevăr. Cum pot fiinţele umane deduce intelectual realitatea existenţei lor, în vreme ce abia pot înţelege cu greu cum funcţionează propriul lor creier sau entitatea sa mai înaltă, mintea? În consecinţă, numeroşi filosofi care au meditat asupra acestei întrebări de-a lungul timpului au venit cu nenumărate răspunsuri, toate bazate pe presupuneri care nu pot fi dovedite. Întrebările privind această chestiune au condus chiar la afirmaţii potrivit cărora noi nu existăm cu adevărat, iar întreaga lume este imaginară.

Platon De ce l-a creat Dumnezeu pe om?Spre exemplu, filosoful grec, Platon (428 – 348 î.H.), a susţinut că lumea de fiecare zi a lucrurilor schimbătoare, pe care omul ajunge să o cunoască prin intermediul simţurilor sale, nu este realitatea primară, ci este o lume închipuită, a aparenţelor. Mulţi alţii, după cum a fost menţionat anterior, au susţinut şi continuă să susţină că nu există niciun scop al creaţiei oamenilor. Potrivit lor, existenţa umană este pur şi simplu un produs al hazardului. Nu poate exista niciun scop dacă viaţa a evoluat din materie neînsufleţită, care a devenit însufleţită doar din pură întâmplare. Presupuşii „veri” ai omenirii, maimuţele, nu-şi pun întrebări existenţiale, aşadar, de ce ar trebui să şi le pună oamenii?

Deşi cei mai mulţi oameni se întreabă de ce am fost creaţi, după scurte reflecţii ocazionale le este extrem de dificil să afle răspunsul. Fără cunoaşterea scopului existenţei sale omul nu se diferenţiază de celelalte animale. Necesităţile animalului de a mânca, de a bea şi de a procrea sunt şi necesităţi de bază ale fiinţei umane, aşadar efortul uman este direcţionat în această sferă limitată. Când satisfacţia materială devine cel mai important scop în viaţă, existenţa umană se degradează foarte mult, comparându-se cu aceea a animalelor.

Fiinţele umane își vor utiliza constant în mod eronat inteligenţa dată de Dumnezeu, atunci când nu-şi cunosc scopul existenţei. Mintea umană degradată îşi utilizează abilităţile pentru a crea droguri şi bombe şi devine preocupată de păcatul trupesc, pornografie, homosexualitate, ghicitorie, suicid etc. Fără cunoaşterea scopului vieţii, existenţa umană îşi pierde sensul, se risipeşte inutil, iar recompensa unei vieţi eterne, fericite, în lumea de apoi, nu mai există. De aceea este foarte important ca fiinţele umane să răspundă corect la întrebarea: „De ce suntem noi aici?”

Oamenii trebuie să se orienteze adesea către alte fiinţe umane pentru a afla răspunsuri. Singurul loc în care se răspunde clar şi precis acestor întrebări sunt cărţile revelaţiei. A fost necesar ca Dumnezeu să reveleze scopul existenţei umane prin intermediul profeţilor Săi, pentru că fiinţele umane sunt incapabile să găsească singure răspunsul corect. Toţi profeţii lui Dumnezeu i-au învăţat pe urmaşii lor să răspundă la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.

Source Link

Views: 4

Scopul creatiei 

Scopul creatiei    Scopul creaţiei este un subiect asupra căruia meditează fiecare fiinţă umană la un moment dat, pe parcursul vieţii sale. Toată lumea, într-un moment sau altul, îşi pune aceeaşi întrebare: „De ce exist?” sau „Care este scopul existenţei mele pe pământ?” Varietatea şi complexitatea materiei din care sunt alcătuite fiinţele umane, cât şi […]

Scopul creatiei 

 

tumblr lw1sardJ8b1qebpdk Scopul creatiei Scopul creaţiei este un subiect asupra căruia meditează fiecare fiinţă umană la un moment dat, pe parcursul vieţii sale. Toată lumea, într-un moment sau altul, îşi pune aceeaşi întrebare: „De ce exist?” sau „Care este scopul existenţei mele pe pământ?”

Varietatea şi complexitatea materiei din care sunt alcătuite fiinţele umane, cât şi lumea în care ele există indică faptul că trebuie să fie o fiinţă supremă care le-a creat. Creaţia presupune un creator. Când cineva dă peste urme de picior pe o plajă, înţelege imediat că o fiinţă umană a trecut pe acolo la un moment dat.

Nimeni nu se gândeşte că valurile mării s-au revărsat pe nisip şi din întâmplare au produs o depresiune care a luat forma piciorului uman. Nici oamenii nu cred în mod instinctiv că au venit pe lume fără niciun scop. De vreme ce acţiunea mijlocită de un scop este produsul natural al inteligenţei umane, oamenii concluzionează că o Fiinţă Supremă Inteligentă trebuie să fi făcut totul cu un anumit scop. Prin urmare, fiinţele umane trebuie să cunoască scopul existenţei lor pentru a conştientiza sensul acestei vieţi şi pentru a face ceea ce este benefic pentru ele.

De-a lungul timpului, printre fiinţele umane a existat o minoritate care a negat existenţa lui Dumnezeu. Materia, în opinia lor, este eternă şi omenirea este pur şi simplu un produs întâmplător al unei combinaţii accidentale a elementelor sale. În consecinţă, pentru ei întrebarea: „De ce a creat Dumnezeu omul?” nu a avut şi încă nu are răspuns. Potrivit lor pur şi simplu nu există niciun scop al existenţei.

Majoritatea omenirii însă, de-a lungul timpului, a crezut şi continuă să creadă în existenţa unei Fiinţe Supreme care a creat această lume cu un scop. Pentru ei a fost şi încă este important să cunoască Creatorul şi scopul pentru care El a creat totul.

Source Link

Views: 1