Niciodată să nu spui „în curând”

 Niciodată să nu spui „în curând”  Aishah Haider   Unul dintre trucurile preferate ale lui Șeitan este de a-i face pe oameni să se gândească și să zică:  „O să fac cutare lucru în curând”,  „peste puțin timp”,  „poate mâine” sau „săptămâna viitoare” și așa mai departe.  Îi face să-și amâne acțiunile făcându-i să se […]

 Niciodată să nu spui „în curând” 

Aishah Haider

 

Unul dintre trucurile preferate ale lui Șeitan este de a-i face pe oameni să se gândească și să zică:  „O să fac cutare lucru în curând”,  „peste puțin timp”,  „poate mâine” sau „săptămâna viitoare” și așa mai departe.  Îi face să-și amâne acțiunile făcându-i să se simtă siguri și fericiți cu prezentul.  Câțiva oameni au numit asta „Obstacolul cel Mare”.

O persoană poate lua ca motiv o chestiune ca studiatul,  apoi el zice:  „Când voi termina de studiat,  atunci mă voi căi,  îmi voi învăța religia și o voi practica”.  Când iși termină studiile,  el spune:  „Când voi primi serviciul,  , atunci mă voi căi”.  Însă el nu se căiește.  Apoi spune:  „Când voi împlini Pelerinajul”,  „Când voi fi căsătorit”,  și așa mai departe.

El iși pune obstacole în fața sa constant,  amânând lucruri și bucurându-se de situația curentă de ușurare și fericire.  El continuă în acest fel până moare și totuși viața lui adevarată nici măcar n-a început (aceasta este viața cu credință și cu fapte bune).

Ceea ce intenționează de fapt Șeitan este să te împiedice complet de la indeletnicirea cu activitați benefice sau cel puțin de a amâna acest lucru.  Pentru cei credincioși acest lucru este un mare pericol. Șeitan vine și îi șoptește:  „Tu nu ești demn să studiezi știința islamică sau să chemi oamenii la religie.  Așteaptă puțin până vei studia”.  Însă noi am fost instruiți să transmitem mesajul chiar și unui singur verset din Coran dacă asta este tot ceea ce știm.

Ibn Al Qayyim a spus:  Câți oameni cu scopuri bine fixate și decizii există,  pe care Șeitan le-a amânat făcându-i să zică „în curând”? Și pe câți dintre cei care se străduiesc i-a oprit.  Poate un învățat intenționează să se întoarcă la studiile sale și Șeitan îi șoptește:  „Relaxează-te pentru o oră!”.  Șeitan nu încetează cu încercările de-a face ca lenea și inactivitatea să pară atrăgătoare unei persoane încât aceasta să continue să-și amâne acțiunile.  El îi spune omului evlavios care se roagă noaptea:  Timpul nu se oprește! Noaptea este lungă! El continuă cu aceste șoapte până se face dimineață și omul nici măcar nu s-a rugat.

Așa că,  luați aminte și invățați de la ceea ce a raportat Abu-AbdurRahman Al Maghazili:  În Makkah traia o femeie ințeleaptă care era foarte evlavioasă și intr-o zi frații ei au venit la ea.  Ea a plâns mult timp și apoi a zis:  „Frații mei! Voi sunteți bucuria ochilor mei,  așa că imaginați-vă Ziua Judecății cu ochii inimii voastre și priviți-vă faptele pe care le-ați făcut.  Orice credeți că în acea zi va fi acceptat,  nadajduiți și sperați cu încredere în Domnul vostru pentru acceptare și binecuvântari în ele.  Și orice așteptați să fie respins în acea zi,  atunci încercați sa corectați azi.  Nu fiți neglijenți cu sufletele voastre”.

 

___________
Sursa:  onislam.net –  islamulazi.ro/forum

Soucre Link

Ce a lăsat în urmă Muhammad s.a.s.?

    Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) Modelul din Medina   Khurram Murad   Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. […]

 

 

Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!)

Modelul din Medina

 

Khurram Murad

 

Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. Modelul de guvernare din Medina, bazat pe justiţie, respect, demnitate umană şi permanenta conştientizare a lui Allah / Dumnezeu, a fost admirat de toţi musulmanii care au căutat călăuzirea şi inspiraţia după aceea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a elaborat prima constituţie din lume în care drepturile minorităţilor religioase erau protejate şi s-a angajat în tratative şi alianţe cu toate triburile vecine. A trimis scrisori conducătorilor persani, egipteni, etiopieni şi bizantini, comunicând mesajul său monoteist şi invitându-i să accepte Islamul.

Pentru întâia oară în istorie, copiilor, femeilor, orfanilor, străinilor şi sclavilor le-au fost recunoscute drepturile şi li s-a oferit protecţie. Multe dintre ideile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) par a fi surprinzător de moderne; el a condamnat rasismul şi naţionalismul, spunând: „Nici un arab nu este superior unui ne-arab şi nici un alb nu este mai presus de un negru decât prin evlavie.”

Quranic_Manuscript_-_3_-_Hijazi_script-247x300El a stabilit legi pentru protecţia animalelor, plantelor şi a mediului. A încurajat comerţul liber şi investiţiile, a interzis camăta şi a reglementat drepturile muncitorilor. El a militat pentru pace, dar a definit şi parametrii în care poate fi utilizată forţa, când aceasta a fost necesară. El a convins oamenii să renunţe la alcool, droguri, prostituţie şi crimă şi a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) i-a încurajat pe adepţii săi să caute ştiinţa benefică în orice loc şi în orice domeniu, iar rezultatul acestei recomandări a fost că musulmanii nu s-au confruntat cu nici un conflict între ştiinţă şi religie şi au condus lumea multe secole după aceea. Cu toate că legenda Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a dăinuit în orice aspect al existenţei, de la artă la politică, cea mai mare realizare a lui a fost promovarea monoteismului islamic. Aşa cum nucleul este centrul unui atom şi Allah / Dumnezeu Unicul este inima Islamului. Musulmanii se întorc către Creatorul lor pentru călăuzire, fără a avea nevoie de intermediari şi fără a-şi pierde demnitatea prin alunecarea în idolatrie şi superstiţii.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a realizat toate acestea datorită tăriei caracterului său şi prin exemplu personal; el a inspirat şi trezit în adepţii săi, precum nimeni altcineva, dragoste, devoţiune şi respect. În timp ce alţi oameni au fost corupţi atunci când au ajuns să deţină puterea absolută, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a rămas umil, mereu conştient de sursa binecuvântării sale: „Sunt doar un servitor al lui Allah / Dumnezeu”, şi „am fost trimis doar ca un învăţător”.

El şi-a petrecut zilele servindu-i pe oameni, iar nopţile în rugăciune; a predicat moderaţia şi echilibrul în religie, a interzis urmaşilor săi să practice viaţa monahală, preferând ca ei să îşi întemeieze o familie bazată pe principii islamice şi să se implice în viaţa concretă pentru a face lumea mai bună, rămânând devotaţi lui Allah / Dumnezeu Preaînaltul.

În scurtul interval al unei generaţii şi în timpul vieţii sale, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a transformat cu succes credinţa, mentalitatea şi cultura oamenilor din Arabia; în 100 de ani, mesajul său a atins inima milioanelor de oameni din Africa, Asia şi din unele părţi ale Europei. Relatările Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) au fost notate cu grijă de companionii săi şi consemnate în culegeri de relatări autentice, accesibile astăzi şi în traduceri. Împreună cu Sfântul Coran, aceste texte au format pentru musulmani baza holistică a unui stil de viaţă desăvârşit; pentru alţii, ele oferă o incursiune fascinantă în inima şi mintea unui om excepţional şi un model de la care putem învăţa multe.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Credinta in viata de apoi

    Credinta in viata de apoi   Asemenea creştinilor, musulmanii cred că această viaţă este o perioadă de pregătire pentru următoarea viață. Această viaţă este un test pentru fiecare persoană, pentru viaţa de după moarte. Această zi va veni şi tot universul va fi distrus şi toţi cei morţi vor fi înviaţi pentru judecată. […]

 

 

Credinta in viata de apoi

 

Asemenea creştinilor, musulmanii cred că această viaţă este o perioadă de pregătire pentru următoarea viață. Această viaţă este un test pentru fiecare persoană, pentru viaţa de după moarte. Această zi va veni şi tot universul va fi distrus şi toţi cei morţi vor fi înviaţi pentru judecată. Această zi va fi Ziua Judecăţii. În ziua aceea va începe o viaţ‏ă care nu are sfârşit niciodată. În acea zi, toţi oamenii vor fi răsplătiţi de Allah Preaînaltul în funcţie de faptele şi crezurile lor. Aceia care vor muri crezând că „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah Preaînaltul şi că Muhammad este Trimisul Său“ vor fi răsplătiţi cu Paradisul, în care vor sălăşlui veşnic, căci Allah Preaînaltul spune:

„Iar acei care au crezut şi au săvârşit fapte bune, aceia sunt oaspeţii Raiului şi ei în el vor rămâne veşnic“ (Al-Baqara: 82).

Dar cei care vor muri fără să creadă că Profetul Muhammad este Trimisul Lui vor pierde Paradisul şi vor fi oaspeţii Iadului, căci Allah Preaînaltul spune în Qur’anul cel Sfânt:

„Acela care doreşte altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Ali ‘Imran: 85).

Şi tot El mai spune:

„De la aceia care nu cred şi mor necredincioşi nu se va primi niciodată de la vreunul dintre ei nici chiar întreg pământul în aur, chiar dacă ei vor să se răscumpere cu el. Aceia vor avea parte de pedeapsă dureroasă şi ei nu vor avea pe nimeni să-i ajute.“ (Ali ‘Imran: 91).

Cineva poate să se întrebe: „Cred că Islamul este o religie tolerantă, dar, dacă mă voi converti la Islam, familia şi rudele mele mă vor persecuta şi vor râde de mine. Aşadar, dacă nu mă voi converti la Islam, voi mai intra în Rai şi voi fi salvat de Iad?“ Răspunsul este dat de către Allah Preaînaltul în următorul verset: 

 „Acela care doreşte altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Ali ‘Imran: 85).

După ce Allah Preaînaltul l-a trimis pe Profetul Său să cheme oamenii la religia adevărată, nu li se va mai accepta aderarea la o altă religie decât Islamul. Allah Preaînaltul este Creatorul şi Susţinătorul. El a creat pentru noi tot ce există pe pâmânt. Toate binecuvântările şi lucrurile bune le avem de la El. Deci, dat fiind toate acestea, dacă cineva refuză să creadă în Allah Preaînaltul sau că Profetul Muhammad este Profetul Său, va fi pedepsit să sălăşluiască veşnic în infern.

De fapt, cauza principală a creării noastre a fost de a-L adora pe Allah Unicul, aşa cum şi Allah Preaînaltul a spus în Sfântul Qur’an:

„Eu nu i-am creat pe djini şi pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore“ (Adh-Dhariyat: 56).

Această viaţă pe care o trăim acum este una foarte scurtă. Necredincioşii, în Ziua Judecăţii, vor crede că au trăit în acestă viaţă doar o zi sau o parte din zi, aşa cum spune şi Allah Preaînaltul:

„El va zice: «Câţi ani aţi rămas voi pe pământ?» Vor răspunde ei: «Am rămas o zi sau o parte dintr-o zi»“ (Al-Mu’minun: 112-113).

Şi tot El a mai spus: 

 „Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi? Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu este dumnezeu în afară de El, Stăpânul Tronului sublim.“ (Al-Mu’minun: 115-116).

Viaţa de Apoi este viaţa adevărată.; nu este doar una spirituală, ci şi fizică. Noi vom trăi acolo cu sufletele şi trupurile noastre. Comparând viaţ‏a din această lume cu viaţ‏a de Apoi, Profetul Muhammad a spus: ,,Valoarea acestei lumi în comparaţie cu viaţa de Apoi este asemenea unui deget scufundat în mare, când tu îl introduci în apa mării şi apoi îl scoţi.“ Aceasta este valoarea acestei lumi comparată cu via‏ţa de Apoi; ea este asemănătoare cu câteva picături de apă comparate cu marea.

 

Soucre Link

SPIRITUL SI TRUPUL ÎN CREDINȚA MUSULMANULUI – 2

    Muhammad Asad (un mare gânditor care a ales să se convertească la Islam) vorbeşte de experienţa trăită atunci când a citit Coranul: ,,M-a surprins la început interesul Coranului cel Sfânt nu numai faţă de aspectele spirituale, ci şi faţă de aspectele complementare ale trupului şi spiritului. Islamul a subliniat acest lucru. Nu există […]

 

 

Muhammad Asad (un mare gânditor care a ales să se convertească la Islam) vorbeşte de experienţa trăită atunci când a citit Coranul: ,,M-a surprins la început interesul Coranului cel Sfânt nu numai faţă de aspectele spirituale, ci şi faţă de aspectele complementare ale trupului şi spiritului. Islamul a subliniat acest lucru. Nu există niciun aspect al vieţii pe care să-l fi socotit marginal, ci toate aspectele vieţii omeneşti se află în centrul atenţiei religiei. Coranul cel Sfânt nu i-a lăsat pe musulmani să uite că viaţa pământeană nu este decât o etapă pe drumul către accederea la o existenţă superioară şi veşnică şi că ţelul final are un caracter spiritual, după cum consideră că nu este nimic rău în prosperitatea materială, dacă se ştie că ea nu este un scop în sine. Metoda Islamului în abordarea problemelor spiritului este mult mai profundă decât aceea pe care am întâlnit-o în Tora. Aceasta pe lângă faptul că nu a fost destinat unor oameni în defavoarea altora. Metoda lui în privinţa problemei trupului este total opusă metodei Evangheliei: este o metodă pozitivă care nu ignoră trupul. Trupul şi sufletul alcătuiesc împreună omul, asemenea a doi gemeni nedespărţiţi“.

Când s-a întors în Europa şi a discutat cu prietenii săi problema Islamului, Asad şi-a dat seama că ei toţi – atât cei care respingeau religia, cât şi aceia care o acceptau – înclinau fără un motiv anume să adopte concepţia occidentală comună prin care se apreciază că Islamul acordă atenţie aspectelor lumeşti şi nu se limitează doar la aspectele spirituale, lucru pe care omul se aşteaptă să-l găsească în orice religie. El afirma: ,,Am fost efectiv surprins când am descoperit că tocmai acest aspect al Islamului m-a atras din prima clipă, adică faptul că el nu separă existenţa materială de existenţa spirituală a omului şi promovează cauzalitatea raţională ca o cale a credinţei. Şi acesta este tocmai aspectul faţă de care au obiecţii gânditorii europeni care adoptă cauzalitatea raţională ca metodă de viaţă şi nu renunţă la această metodă raţionalistă decât atunci când vine vorba de Islam. Nu am găsit nicio deosebire între minoritatea care se preocupă de religie şi majoritatea care socoteşte că religia se numără printre concepţiile depăşite, şterse de timp. În timp, mi-am dat seama de eroarea metodei fiecăreia dintre ele. Am înţeles că aceia care au fost crescuţi în spiritul ideilor creştine din Europa au adoptat concepţia dominantă şi că, având în vedere perioada îndelungată în care Europa i-a obişnuit cu modelul gândirii creştine, au învăţat chiar şi cei nereligioşi să privească orice altă religie prin prisma creştină şi să considere că religia este bună dacă îi dai o tentă confuză, supranaturală, care pare ascunsă şi uitată, deasupra capacităţii raţiunii umane de a o înţelege; de aceea, din punctul lor de vedere, Islamul nu răspundea acestor cerinţe“.

Ideea modului în care Islamul răspunde nevoilor spiritului şi trupului în acelaşi timp a continuat să devină din ce în ce mai clară în mintea lui Muhammad Asad şi, după convertirea sa la Islam, înregistra următoarele observaţii: ,,După cum afirmam mai înainte, ideea islamică de adorare nu include doar rugăciunile, ci cuprinde efectiv întreaga noastră viaţă. Ţelul ei este reunirea esenţei noastre spirituale şi materiale într-un întreg. În acest scop a fost necesar ca eforturile noastre să fie orientate în mod clar spre lichidarea factorilor care acţionează în viaţa noastră, fără ca noi să ne dăm seama şi fără a se supune dominaţiei noastre, în măsura în care acest lucru stă în puterea oamenilor“.  „Islamul nu-l călăuzeşte pe om numai spre ideea că viaţa în esenţa ei este o unitate, pentru că ea izvorăşte din unitatea divină, dar îl călăuzeşte şi pe calea practică prin care fiecare individ reuşeşte în cadrul vieţii sale religioase să reunească gândul şi fapta atât la nivelul existenţei sale, cât şi în conştiinţa sa; pentru a atinge acest ţel înalt în viaţă, omul nu a fost constrâns în Islam să refuze viaţa din această lume. Nu este nevoie de un ascetism prin care omul să deschidă o poartă secretă către purificarea spirituală. Acesta este un lucru total străin Islamului. Islamul nu este nicio dogmă mistică, nicio filozofie, ci este un mod de viaţă sau o cale de a trăi conform rânduielilor naturii pe care Allah le-a stabilit pentru făpturile Sale, iar scopul Său suprem este realizarea armoniei depline dintre latura spirituală şi materială în viaţa omului. Se constată că aceste două laturi se armonizează cu învăţăturile Islamului prin faptul că ele neagă contradicţia fundamentală dintre viaţa trupească şi cea morală, iar nedespărţirea lor efectivă reprezintă un lucru confirmat de Islam, care vede în aceasta esenţa naturală a vieţii“.

,,Printre cele mai importante trăsături care deosebesc Islamul de alte sisteme se numără armonia totală dintre latura morală şi cea materială în viaţa umană.

,,Dintre toate religiile, constatăm că numai Islamul îi permite omului să se bucure la maximum de viaţa sa în această lume, fără să-şi piardă orientarea sa spirituală nicio singură clipă şi prin aceasta se deosebeşte mult de punctul de vedere creştin. Omul, în concepţia dogmei creştine, se împiedică de păcatul moştenit, săvârşit Adam şi Eva, şi din această cauză întreaga viaţă este considerată (în concepţia dogmei, cel puţin) o vale întunecoasă a tristeţilor. Acesta este tărâmul pe care se înfruntă două forţe: răul reprezentat de Satana şi binele reprezentat de Isus Christos. Satana încearcă prin experimente trupeşti să bareze calea sufletului spre lumina veşnică. Sufletul este stăpânit de Christos, în vreme ce trupul este tărâmul jocurilor Satanei. Acest lucru poate fi exprimat altfel şi prin expresia: lumea materială este în esenţa ei satanică, în vreme ce lumea spirituală este divină şi bună; tot ceea ce sălăşluieşte în firea umană din materie, adică trupul – aşa după cum preferă să-l numească telogia creştină – este un rezultat nemijlocit al păcatului săvârşit de Adam, atunci când a ascultat sfatul prinţului infernului, întunericului şi materiei, adică al Diavolului. De aceea a fost inevitabil pentru ei, dacă voiau izbăvirea, să-şi îndrepte inima de la lumea carnală către această lume spirituală, în care suntem absolviţi de păcat prin sacrificiul lui Isus Christos.

           În Islam – în schimb – noi nu ştim nimic despre un păcat originar moştenit. De aceea, nu există o iertare generală pentru om, ci iertarea şi mânia sunt două lucruri personale. Fiecare musulman este dependent de ceea ce a dobândit şi el poartă în suflet toate premisele posibilităţii de izbăvire spirituală sau de eşec spiritual. Coranul afirmă despre sufletul omenesc că «el are ceea ce a dobândit şi are împotriva lui ceea ce a dobândit» şi că «omul nu are decât ceea ce a dobândit». Dar. aşa cum Islamul nu este de partea Creştinismului în ceea ce afirmă despre partea întunecoasă a vieţii, tot el ne învaţă, în acelaşi timp, să nu acordăm vieţii o importanţă exagerată, asemănătoare cu aceea pe care o acordă civilizaţia occidentală actuală. Occidentul modern – lăsând la o parte creştinismul – adoră viaţa în acelaşi mod în care nesăţiosul adoră mâncarea; el o devorează, dar nu o respectă. În schimb, Islamul priveşte la viaţă cu linişte şi cu echilibru. El nu adoră viaţa, ci o consideră o trecere înspre o existenţă superioară. Însă, deşi reprezintă o etapă de tranziţie necesară, omul nu trebuie să dispreţuiască viaţa din această lume şi nici să nu desconsidere vreun aspect din drepturile ei. Trecerea noastră prin această lume este un lucru necesar şi o parte pozitivă din orânduiala lui Allah. De aceea, viaţa omului a avut o valoare foarte mare. Dar nu trebuie să uităm că ea are doar valoarea unui mijloc care te ajută să-ţi atingi scopul. Islamul preferă în această situaţie o cale de mijloc şi de aceea Coranul cel Sfânt ne învaţă să ne rugăm zicând: «Doamne, dă-mi în această lume o faptă bună şi în Lumea de Apoi o faptă bun㻓.

,,Adorarea lui Allah, în sensul cel mai larg, înseamnă în Islam viaţa umană. Numai această perspectivă ne oferă posibilitatea atingerii de către om a perfecţiunii umane în cadrul vieţii sale individuale din această lume. Şi dintre toate sistemele religioase doar Islamul declară că perfecţiunea individuală umană este posibilă în această viaţă. Islamul nu amână această perfecţiune până la anihilarea poftelor «trupeşti», precum în Creştinism, şi nici nu promite o serie succesivă de transformări ale sufletului, ca în hinduism, şi nici nu este de acord cu budismul care afirmă că perfecţiunea şi izbăvirea nu vor avea loc decât prin detaşarea sufletului şi separarea sa de relaţiile senzoriale pe care le are cu lumea. Dimpotrivă, Islamul afirmă că omul poate să atingă perfecţiunea în viaţa sa individuală din această lume tocmai prin valorificarea completă a posibilităţilor lumeşti din viaţa sa“.

 

________________

Sursa: Islamul și toleranța, autor Ahmad Al-Hasin, Editura Islamul Azi

Soucre Link

Existenta umana

Sulaiman Alashqar Lăudat fie Allah, Cel Care dă şi ia Viaţa, Cel Care aşează sufletele în corp şi apoi le ia, Cel Care ne-a creat pe noi din ţărână şi ne întoarce pe noi în ţărână şi Care, atunci când va dori El, ne va aduce înapoi din ţărână şi ne va învia! Şi fie […]

Sulaiman Alashqar

Lăudat fie Allah, Cel Care dă şi ia Viaţa, Cel Care aşează sufletele în corp şi apoi le ia, Cel Care ne-a creat pe noi din ţărână şi ne întoarce pe noi în ţărână şi Care, atunci când va dori El, ne va aduce înapoi din ţărână şi ne va învia!

Şi fie binecuvântările şi pacea asupra Profetului Ales care a vorbit foarte mult despre moarte şi despre cât de grea este ea, despre Ziua Învierii cu chinurile şi terorile ei, despre Foc şi chinurile sale, despre Paradis şi bucuriile lui, care a trezit oamenii din ignoranţa lor, scăpându-i de confuzie şi îndrumându-i pe calea cea dreaptă! Şi fie binecuvântările şi pacea asupra familiei sale pure şi asupra companionilor săi nobili, asupra celor care îl urmează în adevăr, asupra celor care trăiesc în această lume în timp ce inimile lor tânjesc după Viaţa de Apoi, străduindu-se astfel să ajungă în acel loc etern, străduindu-se în continuare până în ziua în care Îl vor întâlni pe Domnul lor, Allah să fie mulţumit de ei!

Am fost aduşi în această viaţă cu voia Celui Care este Originea vieţii şi Dătătorul de viaţă şi vom părăsi această viaţă când Cel Care ne-a dat nouă sufletul se va decide să ni-l ia. Unii oameni se nasc, iar alţii pleacă din această lume. Aceştia sunt precum valurile mării care vin unul după altul; de fiecare dată când un val se sparge de mal, el este urmat de un alt val. Oamenii sunt precum un râu care curge neîncetat, deşi apa pe care o vedem în faţa noastră acum nu este aceeaşi apă pe care am văzut-o în urmă cu o secundă. Ei sunt precum un câmp plin de plante, de-a pururi verde; de fiecare dată când ceva se ofileşte şi moare în acel câmp, altceva îi ia locul. Ei sunt precum un panou iluminat de sute de mii de lumânări; îl vezi pururi strălucitor, dar, când te uiţi de aproape, descoperi secretul continuităţii sale − de fiecare dată când o lumânare se stinge, în locul ei se aprinde alta.

Această lungă şi continuă existenţă umană se va sfârşi într-o zi. Va veni o zi când omenirea nu va mai exista, iar întregul univers va fi distrus. Toate stelele se vor stinge, iar valurile mării se vor opri. Toată vegetaţia se va usca, iar râurile vor seca. Totuşi această distrugere nu va reprezenta sfârşitul, ci doar unul dintre stadiile prin care omul va trece. Va veni o zi când vom fi înviaţi şi vom da socoteală pentru faptele noastre din viaţa pământească.

 

sursa: Centrul Cultural Islamul Azi

Soucre Link