Tag: Dumnezeu

Einstein si Dumnezeu

Albert Einstein nascut la Ulm pe 14 martie 1879 si decedat pe 18 aprilie 1955 la Princeton, a fost un fizician evreu-german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică. […]

Albert Einstein nascut la Ulm pe 14 martie 1879 si decedat pe 18 aprilie 1955 la Princeton, a fost un fizician evreu-german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.

Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.

Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei.

Cercetările sale au contribuit (nu în mod direct așa cum se crede) la realizarea bombei atomice și la evoluția studiului energiei nucleare.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei etniei evreiești căreia îi aparținea.

Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.

Printre citatele celebre ale sale se numara:

“A fost desigur o minciună ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună care este repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal, și niciodată nu am negat asta, dar am afirmat-o clar. Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.”  (Albert Einstein: The Human Side. New Glimpses from his Archives, Helen Dukas și Banesh Hoffmann, Princeton University Press)

“Dezvoltarea științei occidentale se bazează pe două mari descoperiri – invenția sistemului de logică formală (in geometria euclidiană) de către filozofii greci, și descoperirea posibilității de a afla relații cauzale prin experiment sistematic (în Renaștere). După părerea mea, nu trebuie sa ne mirăm că învățații chinezi nu au parcurs acești pași. Lucrul uimitor este că aceste descoperiri pur și simplu au avut loc.” (Cleopatra’s Nose, Essays on the Unexpected, Daniel J Boorstin (1995), New York: Vintage Books, p. 3)

Albert Einstein Head Einstein si Dumnezeu“Conceptele care s-au dovedit a fi utile în a ordona lucrurile, dobândesc cu ușurință o asemenea autoritate asupra noastră încât le uităm originile terestre și le acceptăm ca un dat imuabil. Astfel, ele pot fi considerate “necesități ale gândirii”, “dat-uri apriorice”, etc. Calea progresului științific este adesea blocată pe termen lung de asemenea erori. Prin urmare, nu este în nici un caz un joc inutil dacă ne obișnium să analizăm concepte care de mult timp au fost înțelese de la sine drept valide și arătăm cirumstanțele prin care justificarea și utilitatea lor depind, și cum au crescut, individual, din datul experienței. Astfel, autoritatea lor excesivă va fi zdruncinată. Vor fi îndepărtate dacă nu pot fi legitimate adecvat, corectate dacă corelarea lor cu lucruri date este mult prea superfluă, sau înlocuite dacă un nou sistem poate să fie stabilit pe care să-l preferăm pentru orice anume motiv.”    (Necrolog pentru fizicianul Ernst Mach,Phys. Zeitschr. 17, 101, 1916)

Source Link

Views: 2

Existența Creatorului

  Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)? Prin însăși fenomenele care îl caracterizează! Primul fenomen – Apariţia Universului Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator. Argumente Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi […]

 

Cum dovedeşte Universul existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)?

Prin însăși fenomenele care îl caracterizează!


Primul fenomen – Apariţia Universului

Primul fenomen care dovedeşte existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este chiar apariţia Universului, care are un Creator.

Argumente
Cu cât ştiinţa progresează mai mult, cu atât dovezile acestui fapt sunt mai exacte, mai profunde şi mai convingătoare.

Spre exemplu: Legile termodinamicii, legile atomului, energia solară, fiecare dintre acestea oferă dovezi clare în acest sens.

Legile termodinamicii

Lecomte du Nouy, conducătorul secţiei de fizică de la Institutul Pasteur şi al secţiei de filosofie de la Universitatea din Sorbona, afirmă în lucrarea sa intitulată Soarta omenirii:

Carnot-Clausius„Unul dintre marile succese pe care le-a înregistrat ştiinţa modernă este corelarea legii Carnot-Clausius (numită şi cea de a doua lege a termodinamicii, considerată cheia înţelegerii materiei fără viaţă) cu teoria probabilităţilor.

Marele fizician Boltzmann a confirmat că:

„evoluţia materiei lipsite de viaţă corespunde unei evoluţii din ce în ce mai probabile a materiei, care se caracterizează prin sporirea simetriei şi a echilibrului forţei. Aşadar Universul înclină spre echilibru şi spre dispariţia tuturor asimetriilor existente în momentul de faţă, astfel încât, în final, toate mişcările se vor opri şi se va aşterne întunericul total.”

Eduard Loskill a subliniat că această lege a termodinamicii confirmă că Universul are un început:

„S-ar putea ca unii să considere că acest Univers s-a autocreat, în vreme ce alţii socotesc că această convingere în legătură cu caracterul etern al Universului nu este mai credibilă decât convingerea că există un Dumnezeu etern, însă cea de a doua lege a termodinamicii d e m o n strează că opinia respectivă este greşită. Ştiinţele d e m o n strează cu toată claritatea că acest Univers nu poate fi etern. Are loc o trecere continuă de la corpurile calde la corpurile reci, iar o evoluţie în sens invers nu poate avea loc în mod spontan. Aceasta înseamnă că Universul se îndreaptă către o situaţie în care temperatura tuturor corpurilor se egalizează şi în care sursele de energie se epuizează. Atunci nu vor mai avea loc procese chimice sau fizice şi nu va mai exista vreo formă de viaţă în acest Univers. De aceea noi concluzionăm că acest Univers nu poate fi etern; în caz contrar, energia lui ar fi fost consumată cu mult timp în urmă şi orice activitate ar fi încetat să existe.”

In felul acesta oamenii de ştiinţă au ajuns, poate fără să aibă intenţia acestei d e m o n straţii, la concluzia că Universul are un început şi au confirmat, astfel, existenţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), fiindcă ceea ce are un început nu putea să înceapă de la sine, ci trebuie să fi avut un impuls iniţial sau un Creator.

Savantul biofizician Frank Allen a demonstrat şi el caracterul neetern al Universului prin aceeaşi lege, afirmând:

„Deseori se spune că acest Univers material nu ar avea nevoie de un Creator, dar dacă admitem că acest Univers există, atunci se pune întrebarea cum de există şi cum a apărut.
Există patru posibile răspunsuri la această întrebare:
a. fie că acest Univers este doar o închipuire şi o iluzie, dar acest lucru vine în contradicţie cu chestiunea pe care am admis-o în legătură cu existenţa lui;
b. fie că acest Univers a apărut automat din neant;
c. fie că este etern şi nu are un început;
d. fie că are un Creator.

a. Prima posibilitate nu ne ridică nicio problemă, în afară de cea a percepţiei şi a simţurilor, ceea ce înseamnă că felul în care noi percepem acest Univers şi schimbările care se produc în el nu reprezintă decât o închipuire sau o iluzie, fără niciun suport real. Opinia că acest Univers nu ar avea o existenţă efectivă, că el ar fi doar o imagine în minţile noastre şi că noi am trăi într-o lume iluzorie nu merită să fie discutată.

b. Cea de a doua opinie, după care lumea – inclusiv materia şi energia – a apărut singură, din neant, opinie care nu este mai puţin stupidă decât prima şi nici ea nu necesită să fie subiect de discuţie sau analiză.

c. Cea de a treia opinie, conform căreia acest Univers este etern şi nu are un început, se întâlneşte cu opinia potrivit căreia acest Univers are un Creator într-un singur punct, adică are un caracter etern. Aşadar, fie că atribuim calitatea eternităţii unei lumi moarte, fie că o atribuim unui Dumnezeu viu care creează.

d. Nu există nicio dificultate de raţionament în acceptarea celei de a patra dintre aceste posibilităţi, mai mult decât în acceptarea celei de a treia, deoarece legile termodinamicii dovedesc că elementele componente ale acestui Univers îşi pierd în mod treptat căldura, îndreptându-se în mod inevitabil către o zi în care corpurile se vor caracteriza printr-o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut; o zi în care energia va dispărea şi viaţa va deveni imposibilă, iar producerea acestei stări, în care energia va dispărea şi temperatura corpurilor va scădea până la zero absolut, este inductivă odată cu trecerea timpului. Soarele arzător, stelele strălucitoare şi pământul plin de forme de viaţă reprezintă dovada clară a faptului că originea Universului este legată de un timp care a început într-un anumit moment şi, în consecinţă, apariţia Universului nu reprezintă o întâmplare. Aceasta înseamnă că la originea Universului trebuie să se afle un Creator etern, care nu are un început, Atoateştiutor, înzestrat cu o putere fără limite, şi că acest Univers a fost creat de Mâinile Sale. Aşadar legea menţionată anterior confirmă faptul că Universul, de vreme ce are căldură, nu poate să fie etern, întrucât căldura nu mai poate exista după răcirea lui şi, dacă ar fi fost etern, ar fi fost rece.”

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 1

Fenomenul Voinţei

A. Ipotezele privind formarea Universului Există trei ipoteze care pot fi menţionate atunci când se vorbeşte despre Univers, ipoteze menite să-i justifice existenţa şi starea sa actuală: 1- Să fie creat de către Allah – concepţia celor credincioşi; 2- Să fie creat din atomii, particulele şi elementele materiei în mod intenţionat, voit şi prin preocuparea […]

A. Ipotezele privind formarea Universului

Există trei ipoteze care pot fi menţionate atunci când se vorbeşte despre Univers, ipoteze menite să-i justifice existenţa şi starea sa actuală:

1- Să fie creat de către Allah – concepţia celor credincioşi;

2- Să fie creat din atomii, particulele şi elementele materiei în mod intenţionat, voit şi prin preocuparea lor, adică elementele iniţiale ale materiei să fi gândit, să fi pus la cale şi să fi convenit asupra creării variatelor forme şi structuri ale acestei lumi, a elementelor pe care le vedem astăzi – o posibilitate pe care nu o susţin nici credincioşii şi nici materialiştii;

3- Universul, cu tot ceea ce se află în el, să se fi format întâmplător, adică particulele electrice din care sunt compuşi atomii din acest Univers să fi apărut întâmplător, adică pozitivitatea, negativitatea sau neutralitatea electronilor a fost o întâmplare, nucleele atomilor s-au format la fel de întâmplător, mişcările eliptice ale electronilor tot întâmplătoare, şi aşa mai departe, astfel încât materia este ceva care s-a format întâmplător sub toate aspectele ei, de la atom la Univers cu tot ce conţine el, inclusiv omul; aceasta fiind concepţia materialiştilor.

Având în vedere că a doua concepţie nu este acceptată nici de credincioşi şi nici de materialişti suntem în situaţia de a analiza cele două concepte privind formarea Universului. Aşadar, fie că Universul a fost creat prin Voinţa Creatorului, fie că este un rezultat al hazardului.

B. Demnonstraţii

Ceea ce vrem să demonstrăm este: care dintre cele două ipoteze poate fi dovedită şi care nu, având în vedere că întâmplarea în sine este uneori posibilă, iar alteori imposibilă din punct de vedere raţional.

Iată un exemplu prin care vom încerca să d.emonstrăm posibilitatea şi imposibilitatea acestor ipoteze.

Un om ia o scândură şi înfige în ea un ac. In urechea acului introduce un al doilea ac.

Un alt om vede aceste două ace şi întreabă cum a fost introdus cel de al doilea în urechea primului, iar cineva, cu are credibilitate în faţa lumii, îi spune că un om l-a introdus cu propria-i mână în urechea primului ac. Un alt om, cu aceeaşi credibilitate în faţa celorlalți, spune că un copil orb l-a adus şi a nimerit întâmplător în urechea primului ac.

Citind cele două explicaţii care vi se pare cea mai credibilă?

Fără îndoială, oricine că va înclina să-l creadă prima explicaţie deşi, ţinând cont de faptul că amândoi oamenii sunt oneşti, există şi posibilitatea ca întâmplarea relatată în cea de-a doua explicaţie să fie adevărată.

Dacă acelaşi om vede şi un al treilea ac introdus în urechea celui de al doilea, posibilitatea ca cea de a doua explicaţie să fie la fel de valabilă ca prima se reduce simţitor, iar dacă se ajunge la un lanţ de zece astfel de ace, unul introdus în urechea celuilalt, atunci explicaţia ca acel copil orb să fi nimerit de 10 ori din întâmplare devine practic, ridicolă şi incredibilă.

Cu cât complexitatea unui anumit fenomen sau lucru creşte, cu atât explicaţia producerii sau formării lui prin intermediul întâmplării devine imposibilă.

Astfel, e imposibil să poată fi acceptată o explicaţie în care hazardul alcătuiește un corp, apoi o multitudine de corpuri similare, toate coordonate de un anumit principiu.

Continuând exemplul de mai sus este imposibil să crezi că un copil orb a putut să aranjeze în ordine acele care au fost gravate cu linioare de la 1 la 10 şi că apoi, în această ordine, au fost introduse unul în urechea celuilalt; şi tot din întâmplare locul copilului poate fi luat de anumite elemente naturale cum ar fi apa…deja absurd!

Care va fi atitudinea celui care a cerut explicaţia?

Oare va da el crezare celui care susţine hazardul sau va fi mai înclinat să creadă în existenţa unei esenţe înzestrate cu voinţă şi văz, esenţă care să fi realizat această operaţiune?

Fără îndoială că omul înzestrat cu raţiune va înclina să creadă în existenţa unei esențe înzestrată cu anumite atribute care a făcut toate acestea.

Să presupunem că într-o tipografie există un milion de litere puse la grămadă într-o cutie. Cineva, din întâmplare, răstoarnă cutia cu litere şi ele se împrăştie pe podea.
Apoi vine zețarul şi-ţi spune că s-au alcătuit, din întâmplare, zece cuvinte fără nicio legătură între ele.

In acest caz, afirmaţia zeţarului este foarte credibilă.

Dar dacă acelaşi zeţar îţi spune că cele zece cuvinte formate din întâmplare alcătuiesc o frază care exprimă o idee, excluzi această posibilitate, dar nu o socoteşti imposibilă.

Insă dacă îţi va spune că toate literele din cutia răsturnată s-au combinat şi au alcătuit, în urma amestecării lor din această întâmplare, o carte de cinci sute de pagini, conţinând un poem amplu şi respectând toate normele gramaticale şi prozodice, fără îndoială că vei socoti imposibil un astfel de lucru, iar această imposibilitate este generată de aceeași lege a întâmplării.

Charles Evans Hughes_in_National_Portrait_Gallery_IMG_4575Matematicianul elveţian, Charles Eugen Jay, a calculat, în funcţie de cele 92 de elemente chimice care se regăsesc în universul cunoscut de noi până acum, probabilitatea formării întâmplătoare a unei singure celule de proteine şi a ajuns la fabuloasa probabilitate de este de 1: la (10), adică de 1 : la 10 înmulţit cu 10 de 160 de ori, adică un cât extraordinar de mic, mai exact aproape imposibil.

Trebuie știut că proteinele sunt alcătuite din lanţuri lungi de aminoacizi, iar asta înseamnă practic imposibilă formarea unei celule de proteină, din întâmplare.

Cercetătorul englez G. B. Leetz a calculat modalităţile prin care s-ar putea compune atomii unei molecule simple de proteină şi a constatat că numărul lor ar fi de (10 000 000); în felul acesta devine imposibil, din punct de vedere raţional, să se petreacă toate aceste întâmplări pentru a se crea o singură moleculă de proteină.

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3