LUNA PELERINAJULUI ȘI VIRTUȚILE EI

    Anul acesta, prima zi a lunii Dhu-l Hijjah a coincis cu ziua de miercuri, 23 august 2017. Luna Dhu-l Hijjah, ultima luna a calendarului islamic, este luna dedicata Pelerinajului si luna ce gazduieste a doua mare sarbatoare islamica a anului, Eid Al Adha, Sarbatoarea Sacrificiului (Eid Al-Adha/Kurban Bayram). Binecuvantarile obtinute de cel care […]

Anul acesta, prima zi a lunii Dhu-l Hijjah a coincis cu ziua de miercuri, 23 august 2017. Luna Dhu-l Hijjah, ultima luna a calendarului islamic, este luna dedicata Pelerinajului si luna ce gazduieste a doua mare sarbatoare islamica a anului, Eid Al Adha, Sarbatoarea Sacrificiului (Eid Al-Adha/Kurban Bayram). Binecuvantarile obtinute de cel care pleaca in Pelerinaj in acest an sunt bine cunoscute, dar si cei care nu au aceasta posibilitate, pot castiga enorma rasplata a lui Allah. Intr-o relatare, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Nu exista alte zile in care faptele bune sa fie atat de rasplatite decat in aceste zece zile”. (Al-Bukhari) Acestea au un rang atat de mare incat Allah a jurat pe ele in surah Al-Fajr: “Pe revarsatul zorilor si pe cele zece nopti”.

Este important pentru fiecare musulman ca in aceste zece zile sa incerce sa rupa din timpul sau pentru sporirea adorarii lui Allah, adorare ce include: citirea Coranului (in araba sau romana), rugăciunii voluntare, pomenirea lui Allah (Subhanallah, Alhamdulillah, Allahu Akbar, Astaghfirullah etc), rostirea pomenirilor de dimineata si de seara (acum rasaritul soarelui este mai tarziu si pentru multi coincide cu perioada de pregatire pentru plecarea la servici/facultate, deci mai usor de strecurat 10 min pentru pomeniri), vizitarea bolnavilor, ajutorarea celor saraci. Apoi mai sunt toate acele fapte bune pe care nu le asociem uneori cu adorarea lui Allah, dar care sunt iubite de Allah: indemnarea la bine si oprirea de la rau, impacarea intre oameni, sfatul bun, intampinarea oamenilor cu o fata senina si un zambet, o vorba buna celui aflat in suferinta etc.
Un rol important si o rasplata pe masura o are si postul in primele noua zile a lunii (a zecea zi nu se tine post, caci este ziua de sarbatoare, cand nu se poseste). Daca o persoana nu poate tine post in aceste noua zile, este important sa tina post macar in ziua a noua, ziua de Arafah.

„Jabir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cele zece zile ale lunii Dhul Hijjah sunt cele mai bune zile la Allah.” Un bărbat a întrebat: „Sunt aceste zece zile mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah?” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Sunt mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah. Dar nu există o zi mai bună în faţa lui Allah decât ziua de Arafah. În această zi Allah Preaînaltul coboară în cel mai apropiat cer şi este mândru de robii Săi de pe pământ şi le spune celor din ceruri: „Priviţi robii Mei. Au venit de departe sau din împrejurimi, cu părul răvăşit şi fetele prăfuite, spre a căuta Mila Mea, deşi nu au văzut încă pedeapsa Mea. Cu mult mai mulţi oameni sunt eliberaţi din Focul Iadului decât în orice altă zi.” Al-Munzhri a spus că acest hadis a fost relatat de Abu Ya’ala, Al-Bazzar, Ibn Khuzaimah şi Ibn Hibban, ale carui exprimare a fost dată aici.

Ibn al-Mubarak a relatat de la Sufyan Ath-Thauri, care a relatat de la Az-Zuabir bin Ali, care la rândul său a relatat de la Anas bin Malik: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a petrecut ziua la Arafah până aproape de apusul soarelui. Apoi a spus: «Bilal, cere oamenilor să facă linişte şi să mă asculte.» Bilal s-a ridicat şi a cerut oamenilor să facă linişte şi să îl asculte pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Când oamenii au făcut linişte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oameni, Acum puţină vreme îngerul Gibril / Gavril a venit la mine, mi-a transmis salutări din partea lui Allah şi mi-a spus că Allah i-a iertat pe toţi cei care îşi petrec ziua la Arafah, toţi cei care se opresc la Mash’ar al-Haram şi că le-a garantat datoriile.» Atunci ’Umar bin al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) s-a ridicat şi a întrebat: «Trimis al lui Allah, acestea sunt numai pentru noi?» Profetul a răspuns: «Acestea sunt pentru voi şi toţi cei care vor veni după voi până în Ziua de Apoi.» ’Umar a exclamat: «Cât de îndestulătoare sunt binecuvântările lui Allah!»”

Muslim şi alţii au consemnat de la Aişah că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah eliberează din Focul Iadului în ziua de Arafah mai mulţi oameni decât în orice altă zi şi Allah vine mai aproape în acea zi şi spune cu mândrie către îngeri: «Ce-şi doresc şi ce caută aceşti oameni?»”

Abu Darda a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „În nicio altă zi nu se simte Şeitan atât de neînsemnat, umilit şi furios precum în ziua de Arafah.” Motivul pentru acest lucru este mila pe care Allah o pogoară şi iertarea pe care o oferă oamenilor pentru păcatele majore. O singură zi a fost mai binecuvântată decît aceasta, ziua Bătăliei de la Badr, când mult mai multe binecuvântări au coborât asupra oamenilor, cauzându-i lui Şeitan o tristete şi mai mare. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat: „Trimis al lui Allah, ce a văzut Şeitan în ziua Bătăliei de la Badr?” „El l-a văzut pe îngerul Gibril conducând armata de îngeri”, a răspuns el.

Ibn Abbas spune despre versetul: „Pomeniti-L pe Allah in citeva zile statornicite!” ( Al-Baqarah 2:203) că face referire la primele zece zile din Dhul Hijjah (Bukhari).

Allah jura pe ele, iar a jura pe ceva este un indiciu despre importanta acelui lucru.

Allah spune:

Pe zori; si pe cele zece nopti” (Al-Fajr 89:1-2).

Ibn Abbas, Ibn al-Zubayr, Mujjahid si altii din generatii anterioare sau de dupa au spus ca se refera la primele zece zile din Dhul Hijjah. Ibn Katheer a spus: „Aceasta este opinia corecta” (Tafseer Ibn Katheer, 8/413).

Lauda lui Allah care a facut unele vremuri mai bune decit altele, unele luni si zile si nopti mai bune decit altele, cind rasplata este inmultita de multe ori, ca o dovada a marei Lui Mile catre robii Sai. Asta ii incurajeaza pe acestia sa faca mai multe fapte bune si ii fac si mai dornici sa Il slaveasca, asa ca musulmanul isi mareste eforturile pentru a cistiga mai mare rasplata, pentru a se pregati pentru moarte si a fi gata pentru Ziua Judecatii.

Aceasta perioada de adorare aduce multe beneficii, ca de exemplu ocazia de a ne corecta greselile si a recupera din ceea ce am pierdut. Fiecare dintre aceste ocazii implica un fel de adorare prin care robii se pot apropia de Allah si un fel de binecuvintare prin care Allah isi trimite Mila asupra cui doreste. Omul fericit este cel care profita la maxim de aceste luni, zile si ore speciale si se apropie de Domnul sau in timpul actelor de adorare. Va fi cel mai probabil atins de binecuvintarea lui Allah si va simti bucuria de fi protejat de flacarile Iadului (Ibn Rajab, al-Lataaif, p. 8).

Ibn Abbas a relatat ca Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Nici o fapta buna facuta in alte zile nu este mai presus decit fapta buna facuta in aceste zile (primele zece din Dhul Hijjah)”. Companionii au intrebat: „O Trimisule al lui Allah, nici macar jihad pe calea lui Allah?”. El a raspuns: „Nici macar jihad, cu exceptia omului care isi pune viata si averea in pericol (de dragul lui Allah) si se intoarce fara ele” (consemnat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Muslim si An-Nasa’i).

Ahmad si At-Tabarani au relatat de la Ibn ‘Umar ca Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Nu este nici o zi mai importanta pentru Allah si nici o fapta mai iubita de Allah decit cea facuta in aceste zece zile. Asa ca spuneti Tahlil (nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah: La ilaha ila Allah), Takbir (Allah este cel mai mare: Allahu akbar) si Tahmid (Toata slava se cuvine lui Allah: Alhamdulillah) de multe ori (in aceste zile) (consemnat de Ahmad, 7/224; Ahmad Shaakir l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a relatat ca Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Nu sunt alte zile mai iubite de Allah in care sa-L adorati in afara celor zece zile din Dhul Hijjah. Postul in oricare dintre aceste zile este echivalent cu a posti un an si a face Salat-ul Tahajjud (rugăciunea de noapte) in timpul noptilor acestor zile este asemenea rugăciunii de noapte in Noaptea Puterii (Lailat-ul Qadr) (consemnat de at-Tirmidhi, Ibn Majah si al-Baihaqi).

Ibn Umar a relatat ca la Mina, Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Stiti ce zi e astazi?” Oamenii au raspuns: „Allah si trimisul Sau stiu cel mai bine”. El a spus: „Este ziua interzisa (sacra). Si stiti ce oras este acesta?” Ei au raspuns: „Allah si trimisul Sau stiu cel mai bine”. El a spus: „Este orasul interzis (sacru) Mecca. Si stiti ce luna este asta?”. Oamenii au raspuns: „Allah si trimisul Sau stiu cel mai bine”. El a spus: „Este luna cea interzisa (sacra)”. Trimisul a adaugat: „Fara indoiala, Allah v-a facut sângele, proprietatile si onoarea sacra unul pentru altul, la fel ca sanctitatea acestei zile a voastre in aceasta luna a voastra in acest oras al vostru”.

Relatat Ibn ‘Umar: In ziua de Nahr (a zecea zi din Dhul Hijjah), Trimisul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a stat intre Jamrat in timpul Hajj-ului pe care l-a implinit si a spus: „Aceasta este cea mai importanta zi (a zecea zi a Dhul Hijjah)”. Apoi a inceput sa repete: „O Allah, fii martor (ca am trimis mesajul Tau)”. Apoi si-a luat ramas bun de la oameni. Oamenii au spus ca acesta este Hajjat-ul-Wada (Bukhari 2798).

Postul in ziua de Arafat

Abu Qatadah a relatat ca Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Postul in Ziua de Arafat este iertare pentru doi ani: cel dinainte si cel ce urmeaza. Postul in ziua de Ashura este iertare pentru anul ce a trecut” (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Bukhari si at-Tirmidhi).

Hafsah a relatat: „Cinci sunt lucrurile pe care Trimisul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu le-a abandonat niciodata: postul in ziua de Ashurah, postul in primele zece zile din Dhul Hijjah, postul trei zile in fiecare luna si doua raka inainte de rugăciunea de dimineata” (consemnat de Ahmad si An-Nasai).

‘Uqbah ibn ‘Amr a relatat ca Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Ziua de Arafat, ziua sacrificiului si zilele tashreeq sunt ‘id (sărbătoare) pentru noi – oamenii Islamului – si sunt zile de mâncat si băut” (relatat de „cei cinci”, cu exceptia lui Ibn Majah. At-Tirmidhi l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a spus „Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a interzis postul in ziua de Arafat pentru cel care se afla pe Arafat” (consemnat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasai si Ibn Majah).

At-Tirmidhi a comentat: „Savantii spun ca e preferat ca ziua de Arafat sa fie de post, cu exceptia celui care se afla pe Arafat”.

Takbir

Este Sunnah sa spunem Takbir (Allahu akbar), Tahmid (Alhamdulillah), Tahlil (La ilaha ila Allah) si Tasbeeh (SubhanAllah) in timpul primelor zece zile din Dhul Hijjah si sa le spunem cu voce tare in moschei, acasa, pe strada si in orice loc unde este permisa amintirea lui Allah si mentionarea numelui Său cu voce tare, ca act de venerare si ca proclamare a maretiei lui Allah Preaînaltul. Barbatii trebuie sa le spuna cu voce tare, iar femeile incet.

Allah spune:

Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat. (Al-Hajj 22:28)

Majoritatea savantilor sunt de acord ca „zilele hotărâte” sunt primele zece zile din Dhul Hijjah, datorita cuvintelor lui Ibn Abbas (Allah sa fie multumit de el si de tatal sau): „Zilele numite sunt primele zece zile (ale Dhul Hijjah)”.

Takbeer poate include cuvintele „Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaaha ill-Allah; wa Allahu akbar wa Lillaahil-hamd (Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah, Allah este cel mai mare si Lui i se cuvine toata slava”, dar si alte cuvinte.

Takbeer in aceasta perioada este o parte din Sunnah care a fost uitata, in special la inceputul acestei perioade, astfel incit abia se aude in zilele noastre Takbeer, cu exceptia citorva oameni. Acest Takbeer ar trebui pronuntat cu voce tare pentru a reinvia Sunnah si ca o reamintire pentru cei ce au uitat. Exista dovezi clare ca Ibn ‘Umar si Abu Hurairah (Alllah sa fie multumit de ei) obisnuiau sa mearga in piete in primele zece zile de Dhul Hijjah si recitau Takbeer, iar oamenii incepeau sa recite si ei cind ii auzeau. Ideea de a reaminti oamenilor sa recite Takbeer este ca fiecare trebuie sa recite individual, nu la unison, neexistând nici o dovada in sursele islamice pentru aceasta din urma.

In timp ce pelerinii se afla in cea mai importanta calatorie spirituala a vietii, ceilalti musulmani sunt solidari in credinta si participa, din casele lor, la emotia si binecuvantarea lor. Allah sa primeasca actele noastre de adorare, sa primeasca pelerinajul celor pe care Allah i-a ales ca musafiri in Casa Sa, sa auda rugile lor si rugile musulmanilor de pe intreg globul!

____
sursa: www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 3

Egalitatea rasială – partea a 2-a

Egalitatea rasială – partea a 2-a Mustafa Sibaee   Toti oamenii inclusiv popoarele civilizate din secolul i-au considerat pe negri demni de a sta in rand cu albii si cu atat mai putin sa stea in fruntea lor, sa-i conduca pe ei si sa le fie superiori in privinta stiintei si opiniei. Civilizatia islamica a […]

Egalitatea rasială – partea a 2-a

Mustafa Sibaee

 

Toti oamenii inclusiv popoarele civilizate din secolul i-au considerat pe negri demni de a sta in rand cu albii si cu atat mai putin sa stea in fruntea lor, sa-i conduca pe ei si sa le fie superiori in privinta stiintei si opiniei. Civilizatia islamica a sfaramat aceste criterii si a respins aceasta atitudine, negrul iesind in fata albului, atunci cand stiinta, opinia si curajul sau il scot in fata. ‘Abada ben as-Samit nu este decat unul din acei negri pe care civilizatia islamica i-a ridicat la rangul de comandant si lider.

Abd al-Malik ben Marwan ii poruncea aceluia care chema la Rugaciune sa strige in sezonul Pelerinajului ca lumea nu trebuie sa ceara consultatii in problemele care au legatura cu religia decat lui ‘Ata ben abi Rabbah, imamul locuitorilor Mekkai, invatatul si jurisconsultul lor. Doriti sa stiti cum arata acest ‘Ata’? Era negru, chior, carn, paralizat, schiop, cu parul zburlit. Cand il privea omul nu se putea astepta la nimic folositor de la el. Cand statea in cercul sau printre miile de invatacei parea un corb negru intr-un lan cultivat cu bumbac.

Civilizatia islamica a facut din acest negru chior si carn un imam, la care lumea mergea la consultatii (fatwa) si o scoala absolvita de mii de albi, el fiind pentru ei subiect de admiratie, dragoste si respect.

Au existat in civilizatia islamica negri vrednici de lauda in toate domeniile stiintei si al literaturii. Culoarea lor neagra nu i-a impiedicat sa fie poeti si sa se afle in compania califilor, asa cum a fost Nasib, jurisconsulti care au alcatuit opere demne de luat in considere în domeniul jurisprudentei, asa cum a fost Osman ben Ali az-Zayla’i, comentatorul lucrarii Al-Kanz “Comoara de jurisprudenta hanfita, AlHafiz Jamal ad-Din abi Muhammad Abd Allah ben Yusuf az-Zayla’i , autorul lucrarii Nasb ar-raya “Ridicarea stindardului”, ultimii doi fiind negri din orasul etiopian Zayla’.

Nu exista arab care sa nu fi auzit de Kafur al-Ikhsidi,sclavul negru devenit guvernator al Egiptului in secolul IV h., pe care l-a eternizat poetul Al-Mutanabbi,prin laudele si satirele sale pe care i le-a dedicat.

Pe scurt, se poate afirma ca civilizatia islamica nu a cunoscut discriminarea intre albi si negri, ca in ea nu au existat comunitati speciale pentru negri, in care sa nu locuiasca si albi, ca nu au fost oprimati in mod special din cauza culorii lor, si ca albii nu i-au socotit subiect de razbunare, dispret sau persecutie. Dimpotriva, civilizatia islamica umanista a privit la toti oamenii din prisma adevarului si binelui si nu a vazut culoarea alba sau neagra decat in functie de faptele fiecaruia: “Cel care a facut un bine cat un graunte de colb il va vedea,/ Dupa cum cel care a facut un rau cat un graunte de colb il va vedea.”

'Colored'_drinking_fountain_from_mid-20th_century_with_african-american_drinkingAceasta afirmatie parea ciudata in urma cu cincizeci de ani. Este o axioma faptul ca discriminarea dintre albi si negri este un act barbar, la care nu recurge o civilizatie avansata si ca civilizatia cea mai vestita pentru difuzarea principiilor fratiei si egalitatii intre oameni. Dar de cand a fost creata Organizatia Natiunilor Unite si a fost proclamata Liga Drepturilor Omului am simtit nevoia sa vorbim despre aceasta chestiune, dupa ce am vazut si am auzit discutii inspaimantatoare despre discriminarea rasiala practicata in Africa de Sud, despre crimele ingrozitoare ale colonialistilor in Kenia, despre situatia indienilor si a negrilor din America. Este de mirare ca aceia care au chemat la practicarea discriminarii rasiale in Africa de Sud, care i-au supus pe negrii din Kenia oprimarii politice si economice, care au provocat cele mai aspre incercari si nenorociri indienilor si negrilor din America nu au fost orientali, ca sa poata fi acuzati de inapoiere si barbarie, asa cum i-au acuzat occidentalii intotdeauna pe orientali, ci au fost state dezvoltate, socotite printre marile puteri in cadrul Organizatiilor Natiunilor Unite!

America a fost si este cea mai mare putere care a dominat si domina Natiunile Unite, Anglia este statul european care a facut cel mai mult caz de traditiile democratice, Africa de Sud a fost reprezentata in Organizatia Natiunilor Unite de o clasa de guvernanti europeni albi care au colonizat acasta regiune si au vorbit in numele ei, iar statele din America de Sud au o poziţie importanta si glasul lor este auzit in cadrul Natiunilor Unite. Aceste state au comis in secolul XX cea mai mare crima impotriva umanitatii pe care a cunoscut-o istoria crima oprimarii de catre om a fratelui sau omul – si aceasta nu din cauza slabiciunii sau a ignorantei lui, ci din cauza culorii pielii.

 

– sfârșitul celei de-a doua părți –

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Egalitatea rasială – partea a 4-a Mustafa Sibaee   La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era […]

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Mustafa Sibaee

 

La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era interzis sa intre in hotelurile, restaurantele, teatrele, scolile si spitalele rezervate albilor, ba chiar si in biserici. Un negru din Republica Panama a intrat intr-o biserica catolica din Washington si in timp ce el era cufundat in Rugaciune a venit la el un preot si i-a dat un biletel pe care i-a scris adresa unei biserici catolice rezervate negrilor. Cand a fost intrebat despre secretul acestei atitudini, preotul i-a raspuns: In oras se afla biserici speciale pentru catolici de culoare, in care negrul poate sta in fata Domnului sau! Astfel se purtau ei care pretindeau ca Isus pacea asupra lui! a venit pentru intreaga omenire.

In aceste conditii de umilinta si dispret si in acest climat dominat de boli, saracie si mizerie, traiau 15 milioane de negri, adica a zecea parte din populatia Statelor Unite, care conduc Organizatia Natiunilor Unite si pretind ca misiunea lor este libertatea popoarelor si pacea intre masele lor!

Consideram potrivit sa citam aici ce a scris Hary Hayood despre adevarul acestei libertati in cartea sa cu titlul “Eliberarea negrilor”.

“Fara indoiala ca apartenenta rasiala nu a fost in nici o alta tara cu exceptia Africii de Sud mijloc pentru inrobirea unui popor, asa cum a fost in aceasta tara. Sclavia ca proprietate asupra robilor a luat sfarsit, insa ea continua sa existe ca sistem de clasa. Prin ea se are in vedere astazi mentinerea populatiei de culoare intr-o poziţie inferioara aceleia de care beneficiaza populatia alba si se actioneaza in scopul consolidarii acestui sistem prin diverse mijloace: uneori prin sentinte de condamnare la moarte sau executii, pe care mase infuriate si nechibzuite le hotarasc fara consimtamantul puterii carmuitoare, alteori prin legi si masuri legislative nedrepte, alteori in virtutea unor obiceiuri si traditii pe care Dumnezeu nu le-a investit cu nici o putere.”

Iar economistul american Victor Berlo afirma: “Este neindoielnic cum ca industriasii din Nord, care au dominat guvernul federal in perioada razboiului civil nu au dorit eliberarea populatiei de culoare cu adevarat, ci s-au straduit doar sa ia locul stapanilor de sclavi din Sud pentru a exploata populatia de culoare cat mai crancen.

Realitatea este ca politica pe care a urmat-o Partidul Republican si armata statelor din Sud a fost incheierea unei aliante cu fostii proprietari de sclavi pentru a supune din nou populatia de culoare.” Si tot el afirma:”Otrava fanatismului rasial s-a raspandit de-a lungul si de-a latul tarii si a patruns in toate canalele vietii americane. Si iata cum se obisnuieste poporul sa inventeze expresii de dispret si desconsiderare cand este vorba de negri si de celelalte minoritati.”

Iar Jaque Leet si Lee Mortimer spuneau: “America este vestita printre popoarele lumii prin faptul ca lozinca ei este libertatea. Aceasta inseamna ca avem datoria de a-i primi pe toti aceia care cauta adapost in tara noastra si pasesc pe pamantul nostru, fie fugind de persecutii, fie pentru a sta departe de nedreptate. Dar se pare ca sensul acestei libertati a disparut cu desavarsire inca din momentul in care statuia a fost asezata pe soclul ei”.

In anul 1946, un negru împreuna cu mama lui s-au dus la un atelier pentru a repara un aparat de radio, in orasul Columbia. Dupa ce au achitat suma ceruta, au constat ca aparatul nu fusese reparat, ci se afla in aceeasi stare. Atunci mama a incercat sa protesteze: Am achitat treisprezece dolari si aparatul de radio continua sa fie mut! Stapanul atelierului a poruncit sa fie alungati si unul dintre angajati a lovit-o cu piciorul, incat femeia a cazut cu fata la pamant. Tanarul negru a reactionat atunci, lovindu-l si doborandu-l la pamant pe cel care o lovise pe mama lui, insa vecinul sau a strigat catre lume: Ucideti-l pe fiul de tarfa! Lumea s-a adunat gramada si a inceput sa urle: Sa ne razbunam pe ei! Iar la americani, razbunarea pe negri inseamna despartirea capetelor lor de trupuri pe loc, fara nici un fel de judecata sau hotarare!

albNumai cu greu au scapat de linsare si au fost condusi la inchisoare, dar albii n-au fost multumiti de acest lucru, ci s-au indreptat in graba spre cartierul negrilor pentru a se razbuna pe negresa si pe fiul ei. Politia a asediat cartierul mizer, iar negrii nefericiti au fost urmariti pana in casele si magazinele lor, care au fost jefuite si incendiate si a deschis focul impotriva acestor sarmani, provocand moartea si ranirea multora dintre ei.

Toate acestea s-au intamplat din cauza ca negresa s-a plans stapanului atelierului ca a achitat suma ceruta pentru repararea aparatului de radio fara ca acesta sa fi fost reparat. Acesta este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia lor!

In anul 100 h., adica in urma cu treisprezece secole, o sclava neagra cu numele de Fartuna i s-a plans emirului credinciosilor, Omar ben Abd al-Aziz, ca are un gard scund peste care sare cineva si-i fura gainile. Omar a trimis de indata pe cineva sa o instiiteze ca el i-a cerut guvernatorului Egiptului sa-i repare gardul si sa-i consolideze casa si in acelasi timp i-a scris guvernatorului egiptean Ayyub ben Sarhabil: Fartuna, roaba lui Zi Asbah, mi-a scris ca gardul ei este scund si ca cineva sare peste el si-i fura gainile si a cerut sa-i fie reparat. De indata ce primesti aceasta epistola, incaleca tu in persoana si du-te si repara-l.

Cand a ajuns scrisoarea la el, a incalecat numaidecat si s-a dus in AlJiza, a intrebat de Fartuna si cand a dat de ea, a gasit o biata negresa. I-a spus ce i-a scris emirul credinciosilor si i-a reparat gardul si casa.

Acest lucru a fost implinit cu treisprezece veacuri in urma si el este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia islamica.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0