fizica - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Realizări incredibile din lumea musulmană

Realizări incredibile din lumea musulmană în Epoca de Aur a Islamului De VLADIMIR MOŞOGLU1 COMENTARIU Casa Înţelepciunii (Bayt al-Hikma), a fost un centru intelectual important în Epoca de Aur a Islamului. A fost fondată de Califul Harun al-Rashid. În ciuda faptului că nu există aşa termen înrădăcinat ca ştiinţă islamică – trebuie însă să recunoaştem faptul […]

Realizări incredibile din lumea musulmană

în Epoca de Aur a Islamului

De VLADIMIR MOŞOGLU1 COMENTARIU

Casa înţelepciunii - ştiinţa in lumea musulmană

Casa Înţelepciunii (Bayt al-Hikma), a fost un centru intelectual important în Epoca de Aur a Islamului. A fost fondată de Califul Harun al-Rashid.

În ciuda faptului că nu există aşa termen înrădăcinat ca ştiinţă islamică – trebuie însă să recunoaştem faptul că în perioada Evului Mediu întunecat din Europa, progrese ştiinţifice incredibile s-au făcut anume în lumea musulmană.

Odată cu invadarea triburilor nomade, destrămarea Imperiului Roman, Europa occidentală a intrat în declin, marcând scăderi după diverşi indicatori aşa ca, comerţ maritim, urbanizare şi populaţie.

În acelaş timp tânăra civilizaţie islamică formată de urmaşii lui Mahomed, a marcat o ştiinţă, cultură şi economie înfloritoare. Perioadă care mai apoi a intrat în istorie ca, Epoca de Aur a Islamului. Genii din Bagdad, Cairo, Damasc şi Cordoba au luat seamă de lucrările ştiinţifice ale Egiptului, Mesopotamiei, Greciei, Indiei, şi Chinei antice, dezvoltând ceea ce am numi acum ştiinţa „modernă”. Au apărut noi discipline aşa ca, algebra, trigonometria şi chimia, precum şi au avut loc progrese majore în medicină, astronomie, inginerie şi agricultură.

Ca izvor de înţelepciune, textele arabe le înlocuiesc pe cele greceşti, contribuind la conturarea evoluţiei ştiinţifice a Renaşterii. Ceea ce demonstrează încă odată că ştiinţa este o limbă universală a întregii omeniri.

Astfel mi-am pus ca scop să selectez şi să prezint unele din realizările lumii musulmane din Epoca de Aur a Islamului.

1. Dezvoltarea metodei ştiinţifice

Primul care a descoperit că o ipoteză trebuie verificată experimental sau dovedită matematic a fost savantul şi filosoful arab Alhazen (Abu Ali al-Hasan Ibn Al-Haytham). Prim urmare el a dezvoltat metoda ştiinţifică cu 200 de ani înainte de acceptarea ei de către oamenii de ştiinţă a epocii Renaşterii.

Alhazen este considerat ca fiind unul din cei mai influenţi oameni de ştiinţă din toate timpurile. Cunoscut ca părintele fizicii experimentale, a opticii moderne şi a metodologiei ştiinţifice, el a adus contribuţii semnificative la principiile opticii, astronomiei, matematicii, meteorologiei şi percepţiei vizuale.

Conform majorităţii istoricilor, el a fost pionerul metodei ştiinţifice moderne. Cu lucrarea sa,”Cartea de Optică”, el a schimbat sensul termenului optica şi a stabilit experimentul ca normă a dovezii în domeniu. Investigaţiile sale se bazează nu pe teorii abstracte, ci pe dovezi experimentale.

2. Apariţia primelor teorii ale evoluţiei

Contrar ideii larg răspândite, anume biologii musulmani au dezvoltat primii teorii privind evoluţia, care au fost pe larg predate în şcolile islamice medievale.

Primul biolog musulman care a propus şi a dezvoltat o teorie a evoluţiei a fost al-Jahiz (781-869). El a scris despre efectele mediului asupra probabilităţii supraveţuirii unui animal şi el pentru prima oară a descris aşa numitul proces natural, lupta pentru existenţă. Al-Jahiz a fost, de asemenea, primul care a cugetat despre lanţurile trofice şi de asemenea a fost un adept timpuriu al determinismului geografic, argumentând că mediul poate determina caracteristicile fizice ale locuitorilor unei anumite comunităţi şi că culoarea diferită a pielii umane este rezultatul mediului.

3. Intervenţiile chirurgicale şi instrumentele chirurgicale ale lui Al Zahrawi

În jurul anului 1000, celebrul medic Al Zahrawi a publicat o enciclopedie de chirurgie ilustrată de 1 500 de pagini care a fost folosită în Europa ca referinţă medicală pentru următorii 500 de ani.

Pe lângă faptul că Al Zahrawi este considerat cel mai mare chirurg medieval, numit adesea tatal chirurgiei, el şi-a adus contribuţiile de pionierat în domeniul procedurilor şi instrumentelor chirurgicale. Aportul său a avut un impact enorm în Est şi Vest, unde unele dintre descoperirile sale sunt aplicate în medicină şi în zilele noastre.

El a inventat numeroase instrumente chirurgicale, inclusiv primele instrumente unice pentru femei, precum şi utilizarea chirurgicală a catgutului (fir resorbabil preparat din intestinul unor animale întrebuințat în chirurgie, pensetelor, acului chirurgical şi scalpelul. Acestea sunt doar unele din instrumente chirurgicale inventate de Al-Zahrawi, care se utilizează şi în zilele noastre.

Al Zahrawi conform relatărilor, de asemenea, a efectuat prima operaţie cezariană.

4. Cafeaua o datorăm lumii arabe

Acum lumea occidentală bea du jour cafeaua, preparată pentru prima dată în Yemen în jurul secolului al 9-lea. Pe timpuri cafeaua ajuta sufii să steie treji noptea, până târziu, în timpul rugăciunilor.

Mai târziu, a fost adusă de la Cairo de un grup de studenţi, faima cafelei în scurt timp sa răspândit în întregul imperiu. Prin secolul al 13-lea a ajuns în Turcia, dar în Europa cafeaua a început să fie fiartă abia în secolul 16, fiind adusă în Italia de un comerciant veneţian.

5. O încercare de a se desprinde de pământ

„Abbas ibn Firnas a fost primul om care a făcut o încercare reală de a construi un aparat de zbor şi să zboare” a spus Hassani, profesor la facultatea de Ştiinţe Umanistice de la Universitatea din Manchester.

Firnas în secolul al 9-lea a proiectat un aparat cu aripi, care seamăna cu un costum de pasăre. În încercarea sa cea mai faimoasă de lângă Cordoba, Spania, Firnas şi-a luat zborul pentru câteva clipe, înainte de a cădea la pământ şi a-şi rupe parţial spatele.

Modelele sale fără îndoială, sute de ani mai târziu au fost o sursă de inspiraţie pentru faimosul inventator italian Leonardo da Vinci, a afirmat Hassani.

6. Prima universitate din lume

În 859 o tânără prinţesă pe numele Fatima Al-Firhi a fondat prima universitate în Fiz, Maroc. Sora ei Miriam a fondat o moschee adiacentă şi împreună complexul a primit denumirea de Moscheea şi Universitatea al-Qarawiyyin.

Universitatea l-Qarawiyyin, de asememea, a fost înscrisă în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai veche universitatea care a există şi a funcţionează până în zilele noastre.

Funcţionând de aproape 1 200 de ani, Hassani speră că centrul va reaminti oamenilor că învăţământul se află în centrul tradiţiei islamice şi că istoria surorilor al-Firhi va inspira tinerele musulmance din întreaga lume.

7. Introducerea algebrei

Cuvântul algebra provine de la titlul celebrului tratat a unui matematician persan din secolul al 9-lea „Kitab al-Jabr Wa l-Mugabala” care aproximativ se traduce ca „Cartea Argumentării şi Echilibrării”.

Creată pe baza sistemelor greceşti şi hinduse, noua ordine algebrică a fost un sistem unificator pentru numerele raţionale, numerele iraţionale şi mărimile geometrice.

Acelaş matematecian, Al-Khwarizmi, a fost de asemenea, primul care a introdus conceptul de a ridica un număr la o putere.

8. Descoperi în optică

Multe din cele mai importante progrese în studiul opticii sunt de origine din lumea musulmană. În jurul anului 1000 Ibn al-Haitham a demonstrat că oamenii văd obiectele datorită luminii care reflectă de la ele şi intră în ochi, combătând astfel teoriile lui Euclid şi Ptolemeu, conform cărora lumina este emisă de ochi.

Acest mare fizician musulman a descoperit, de asemenea, fenomenul camera obscura, care explică modul în care ochiul vede imagini în poziţie verticală din cauza conexiunii dintre nervul optic şi creier.

9. Muzică şi instrumentele muzicale

Muzicienii musulmani au avut un impact profund asupra Europei. Începând cu perioada domniei lui Carol cel Mare sa încercat să se concureze cu muzica Bagdadului şi Cordobei.

Printre multele instrumente care au ajuns în Europa prin Orientul Mijlociu sunt lăuta şi rahabul un strămoş al viorii. Printre altele se considera că chitara modernă provine de la un instrument arab mai vechi numit „Oud”. Pătrunzând în Spania medievală din secolul al 12-lea, chitara a fost iniţial denumită guitarra moresca (chitară maură).

Scările muzicale, de semenea se spune, că provin de la alfabetul arab.

10. Mecanismul biela-manivela

Multe din elementele de bază automatice moderne au fost utilizate pentru prima oară în lumea musulmană, inclusiv sistemul revoluţionar biela-manivela. Prin transformarea mişcării de rotaţie în una liniară, manivela perimite ridicarea unor obiecte grele cu uşurinţă.

Această tehnologie a fost descoperită de Al-Jazari în secolul al 12-lea, iar apoi sa răspândit masiv pe tot globul, principiu ce sa aplică peste tot de la bicicletă la motorul cu ardere internă.

11. Ceasul Elefant a lui Al-Jazari

Mecanisme lumea islamică - Al-Jazari, Ceasul Elefant

Reproducţia Ceasului Elefant din mallul Ibn Battuta , Dubai.

Cea mai renumită invenţie a lui Al-Jazari este, Ceasul Elefant, un ceas de apă de la începutul secolului al 13-lea, o minune inginerească a lumii medievale. Acesta este un ceas pus în mişcare de apă şi greutăţi în formă de elefant asiatic. Diferite elemente ale ceasului sunt în carcasa aflată sus pe elefant. A fost construit pentru a se muta şi a emite sunet la fiecare jumătate de oră.

Plus la inovaţiile mecanice a ceasului, ceasul este văzut şi ca un exemplu timpuriu al multiculturalismului reprezentat în tehnologie. Elefantul reprezintă cultura indiană şi africană, balaurul cultura chineză, phoenixul cultura Egiptului, mişcarea apei cultura greacă (clepsidra) şi turbanul cultura islamică.

12. Primele spitale publice

Spitalele aşa cum le cunoaştem noi astăzi, cu secţii şi centre de învăţământ, apar pentru prima oară în Egiptul din secolul al 9-lea. Primul astfel de centru medical a fost Spitalul Ahmad ibn Tulun, fondat în 872 în Cairo.

Spitalul Tulun a oferit asistenţă medicală gratuită pentru oricine care avea nevoie, o politică bazată pe tradiţia musulmană de a îngriji pe toţi cei care sunt bolnavi. De la Cairo, astfel de spitale s-au răspândit în întreaga lume musulmană.

13. Tabula Rogeriana – Harta lumii lui Al-Idrisi

Al-Idrisi a incorporat cunoştinţele sale despre Africa, acelea adunate de la comercianţii şi exploratorii islamici despre Oceanul Indian şi Orientul Îndepărtat, înregistrările de pe hărţile islamice cu informaţiile aduse de călătorii normanzi pentru a crea cea mai exactă hartă a lumii din perioada timpurie pre-modernă.

Tabula Rogeriana a fost desenată de către Al-Idrisi în 1154 pentru regele norman al Siciliei, Roger al II-lea, după o şedere de optsprezece ani la curtea sa, unde a lucrat la comentariile şi ilustraţiie de pe hartă. Harta, cu legende scrise în arabă, deşi arată continentul Eurasiatic cu toate elementele sale, prezintă doar partea de nord a continentului african şi nu are detalii ce priveşte Cornul Africii şi Asiei de Sud-Est.

Pentru Roger harta a fost gravată pe un disc masiv de argint, doi metri în diametru.

14. „Dispozitivele ingenioase” a fraţilor Banu Musa

Aceşti trei fraţi au fost celebri matematicieni şi ingineri din Bagdad în secolul al 9-lea. A lor, Carte de Dispozitive ingenioase, publicată în 850, a fost o mare lucrare ilustrată de dispozitive mecanice, care includeau mecanisme automate, puzzle-uri şi trucuri magice.

Studiind lucrările învăţaţilor greci, aşa ca Heron din Alexandria şi Filon din Bizanţ, precum şi a inginerilor indieni, chinezi şi persani, fraţii Banu Musa au creat mai mult de 100 de dispozitive şi accesorii diferite.

Potrivit scriitorului Ehsan Masood, printre invenţiile lor erau fântâni arteziene, înălţimea jeturilor cărora se schimbau la anumite intervale de timp, ceas, echipat cu diverse „trucuri” inteligente şi vasuri-automate pentru distribuirea băuturilor, stocurile lichide a cărora se completau datorită unui sistem bine gândit de flotoare, supape şi sifoane.

15. Inventarea chimiei

Chimia ca ştiinţă se poate spune că fost creată de musulmani. Domeniul în care grecii s-au limitat cu experimentări şi ipoteze vagi, sarazinii au introdus observaţia precisă, experimentul controlat şi înregistrarea prudentă a rezultatelor.

Chimistul secolului 9, Geber, este considerat pionerul chimiei, pentru introducerea unei metode experimentale timpurii în chimie, precum şi pentru inventarea alambicului, o instalaţie utilizată pentru distilarea lichidelor.

De asemenea face de remarcat aşa învăţi ca Al-Kindi, primul care respinge studiul tradiţional alchimic, Avicenna, care a inventat distilarea cu abur şi a produs uleiuri esenţiale, ce a dus la dezvoltarea aromaterapiei. Razi, primul a distilat petrolul, inventând kerosena pentru lămpi, antisepticile, săpunul şi reţetele moderne pentru săpun.

Desigur acestea nu sunt toate descoperirile şi invenţiile lumii musulmane din această epocă, sunt doar puţinele din cele care au stat la baza culturii şi ştiinţei moderne.

sursa: inbors.com

Source Link

Apariţia Universului și evoluţia lui

Apariţia Universului și evoluţia lui Astronomia este o ştiinţă foarte veche, ale cărei începuturi se întorc cu mii de ani în urma, iar scopul este studierea planetelor,stelelelor şi galaxiilor. Ea nu a devenit o ştiinţă adevărată, în sensul cunoscut al ştiinţei, decât începând din secolul al XVIII-lea, când a […]

Apariţia Universului și evoluţia lui

Astronomia este o ştiinţă foarte veche, ale cărei începuturi se întorc cu mii de ani în urma, iar scopul este studierea planetelor,stelelelor şi galaxiilor. Ea nu a devenit o ştiinţă adevărată, în sensul cunoscut al ştiinţei, decât începând din secolul al XVIII-lea, când a fost

inventat telescopul. Astronomia a înregistrat un progres foarte mare în

secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirile din domeniile fizicii şi chimiei moderne. Cât despre cosmologie, obiectul său de studiu este apariţia, structura, evoluţia Universului ca întreg, fiind o ştiinţă tânără care nu depăşeşte câteva zeci de ani. Până la începutul secolului al XX-lea, omul avea o imagine greşită în legătură cu apariţia, evoluţia şi sfârşitul Universului, bazată pe concepţii mitologice şi filozofice eronate şi pe teorii ştiinţifice greşite. În Coranul cel Sfânt, găsim sute de versete referitoare la cosmologie şi astronomie. Studiate metodic, aceste versete alcătuiesc ceea ce numim cosmologia şi astronomia coranice, în sensul că unele linii principale ale acestor ştiinţe, aşa cum le cunoaştem astăzi, sunt trasate de ele. Numeroase versete coranice, pe care le-am numit constante ştiinţifice coranice reprezintă norme de bază, pe care cosmologii şi astronomii le-au adoptat, aşa după cum vom demonstra în comentariul ştiinţific detaliat asupra fiecărui verset care s-a referit la aceste două ştiinţe. I – Voi aţi cunoscut prima creare. De ce nu vreţi voi să luaţi aminte? (Al- Waqi’ah: 62). 1 – Cum au fost create lucrurile? În vremea revelării Coranului, omenirea nu cunoştea prea

multe despre apariţia tuturor lucrurilor. Se observă că verbul ”aţi

cunoscut” din versetul – titlu apare în forma de trecut, ca o subliniere a Domnului şi EL ştie mai bine înţelesul verbelor Sale – că omul va cunoaşte într-o zi originea lucrurilor din această lume. Ştirile, pe care ni le-a transmis revelaţia, s-au confirmat doar cu câteva zeci de ani în urmă, când ştiinţa a început să cunoască ceva despre originea lucrurilor, confirmând cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Fiecare profeţie are un timp al său şi (în curând) le veţi cunoaşte. (Al-An-‘Am: 67). În cele ce urmează ne vom referi într-o formă simplificată la unele detalii ştiinţifice, referitoare la prima creaţie a făpturilor, aşa cum le-am extras din ultimele surse ştiinţifice, mai exact din cartea ”Melodia secretă”, apărută în limba franceză.

Toate creaturile au apărut dintr-o masa primară (pur primitivă),

alcătuită din următoarele particule elementare:

Quark – o particulă negativă şi pozitivă, din care sunt alcătuite protonul şi neutronul. Ea este o prezentare teoretică, a cărei existenţă nu a fost confirmată încă prin experimentare.

1) Trinh Thuan, La Melodie Secrete, Fazard, 1988. Electronul – o particulă uşoară cu sarcina electrică negativă,

care intră în structura atomului, cu greutatea de 9 x10 g

Protonul – o particulă cu sarcina electrica pozitivă, care intră în structura nucleului atomilor, cu o masă mai mare de 1836 de ori decât masa electronului.

Neutronul o particulă cu sarcină electrică neutră care face parte din structura nucleului atomului cu o masă mai mare de 1838 decât masa electronului.

Fotonul – o particulă care compune lumina, fără masă cu o viteză de 300.000 de kilometri pe secundă. Neutrino – un corp neutru cu o putere care-i permite să

penetreze toate lucrurile, a cărui masă nu a fost încă stabilită.

În decursul a milioane de ani, particulele elementare menţionate mai sus, din care se compune masa primară, s-au unit între ele şi a apărut nucleul primului şi al celui mai răspândit element din Univers, apoi a apărut atomul său, respectiv elementul hidrogen. Apoi s-au unit atomii hidrogenului şi ai corpusculilor din care se compuneau, în moduri diferite şi s-au format ceilalţi atomi şi celelalte elemente naturale, în număr de nouăzeci şi două, începând cu Hidrogenul şi terminând cu Uraniul, iar din aceste elemente au apărut milioane de creaturi. Acestea ar fi, pe scurt, detaliile apariţiei creaturilor, aşa cum a decoperit-o ştiinţa în secolul al XX-lea placă fotografică.

„Nu este El cel care a început înfăptuirea (omului) şi apoi îl va face din nou?”

Punctul zero la începutul Universului

Cercetătorii cosmosului afirmă că fizica modernă a ajuns să cunoască amănuntele apariţiei Universului după o fracţiune de miliardimi de miliardimi de secundă, mai exact după numărul 10 dintr-o secundă de la punctul zero al începutului acestei apariţii. Cât despre punctul zero al creării masei primare, din care au apărut toate creaturile, acesta rămâne necunoscut în limitele ştiinţei prezente, şi acesta este numărul 10 dintr-o secundă, şi atunci se ajunge la punctul zero din cunoaşterea modalităţii începutului Universului şi a modului apariţiei lui din nimic. Ipoteza creării Universului din nimic, de către o forţă măreaţă care este DUMNEZEU/ ALLAH, acceptată de gânditorii credincioşi nu vine în contradicţie cu ştiinţele de astăzi, ci îşi găseste un suport în ştiinţa fizicii moderne, aşa după cum a scris recent savantul astronom şi cosmolog Trinh Thuan: ”Materia poate să apară din vid, dacă s-a injectat în ea o mare cantitate de energie. Vidul este sursa tuturor lucrurilor: a galaxiilor, a stelelor, a pomilor, a florilor, a ta, a mea.

Ideii apariţiei din neant, care a fost până mai ieri apanajul teologilor, îşi găseşte astăzi un suport ştiinţific în cosmologie”.

Observaţii :

Cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: ”Voi aţi cunoscut prima creare. De ce nu vreţi voi să luaţi aminte?” (Al-Waqi’a: 62), nu vin în contradicţie aşa cum ar putea să-şi închipuie unii cu cuvintele Lui ALLAH Preaputernicul şi Preaînaltul: ”Eu nu i-am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pământului şi nici la facerea lor înşişi, căci EU nu i-am luat pe cei care amăgesc la rătăcire ca ajutor’‘ (Al-Kahf: 51). Din contextul coranic înţelegem că sensul este ”nu i-am luat pe ei ca parteneri la crearea cerurilor şi a pământului şi nici la crearea lor înşişi”, căci propoziţia este cea care dă cuvântului sensurile sale în Coranul cel Sfânt şi nu invers. Iar dacă vom urmări sensul cuvintelor ”nu i-am luat ca martori” şi ”martorii voştri” din versetele de mai jos, vom constata că sensul global al acestor versete ne impune să înţelegem cuvintele „nu i-am luat ca martori” cu sensul de „nu i-am luat ca parteneri” – şi ALLAH ştie cel mai bine!: Eu nu i-am luat ca martori la facerea cerurilor şi a pământului şi nici la facerea lor înşişi, căci EU nu i-am luat pe cei care amăgesc la rătăcire, ca ajutor/ Şi într-o zi va zice EL: ”Chemaţi-i voi pe aceia care aţi pretins că sunt asociaţii Mei! Şi-i vor chema, însă ei nu le vor răspunde şi vom pune între ei un loc de pierzare (Al-Kahf: 51-52);

Iar dacă vă îndoiţi de cele pe care le-am

trimis Robului Nostru (Muhammed), aduceţi o sură asemenea lui şi chemaţi martorii voştri cei afară de ALLAH, dacă sunteţi iubitori de adevăr (sinceri)! (Al-Baqarah: 23).

3. Istoria descoperirii atomului şi a particulelor lui:

Atomul este unitatea primară sau cărămida de bază, din care sunt alcătuite elementele lucrurilor. Şi, cu toate că filozoful grec Leucipe şi discipolul său Democrite au dat în secolul al V-lea î.Chr., o prezentare ştiinţifică atomului, făcând din el cărămida de bază şi numindu-l ”atom” (adică lucrul care nu mai poate fi divizat), şi la fel şi unii savanţi din India în secolul al VI-lea î.Chr., cu toate acestea omenirea a continuat să se călăuzească până în secolul al XVII-lea d.Chr., după opiniile eronate ale lui Aristotel şi după teoria celor patru elemente din care sunt compuse lucrurile, adică apa, aerul, pământul şi focul. La mijlocul secolului al XVII-lea, ideea atomului a fost introdusă de savantul englez Boyle în sfera experimentului ştiinţific.

În anul 1808, Dalton a elaborat teoria atomică modernă, care afirma că elementele din natură sunt alcătuite din particule primare, cărora le-a dat numele de ”atomi”, adică lucrul care nu mai poate fi divizat, în semn de cinstire a învăţaţilor greci antici care au folosit această denumire. În anul 1891, savanţii Stony şi Thomson au descoperit electronul – una din particulele atomului şi unitatea de bază a energiei electrice. În anul 1911, Rutherford a descoperit nucleul atomului şi protonul care intră în structura lui.

În anul 1904, savantul Theodor William Richard a reuşit să stabilească greutatea atomică, bazându-se pe cunoscuta teorie a lui Avogadro.

Apoi s-au înmulţit descoperirile din lumea atomului, iar atomul a trecut, de la o simplă reprezentare filozofică, aşa cum l-au văzut unii antici, la o realitate concretă. Mai recent, în anul 1970, a devenit posibilă punerea în evidenţă a unor atomi cu ajutorul microscopului electronic.

Ceea ce ne interesează pe noi prin această trecere în revistă rapidă a istoriei descoperirii atomului şi a componentelor sale este să accentuăm faptul că Sfântul Coran a afirmat existenţa atomului şi faptul că el are greutate, după cum a afirmat că există şi particule mai mici

decât el în următoarele versete lipsite de orice ambiguitate:

ALLAH nu este nedrept (faţă de nimeni), nici cât greutatea unui grăunte de praf, iar dacă este o binefacere, EL o înmulţeşte. (An-Nisaa 5: 40). Domnului tău nu-i va scăpa nici cât greutatea unui fir de colb – nici de pe pământ, nici din cer – nici cât (o greutate )

mai mică (decât aceasta) şi nici mai mare, fără ca acestea să fie

înscrise într-o carte limpede. (Yunus 10: 61).

‘Celui ce ştie Necunoscutul, nu-I scapă nici măcar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri, nici de pe pământ. Şi nimic – nici mai mic decât aceasta, nici mai mare – nu există, fără să nu fie înscris într-o Carte desluşită. (Saba’: 3).

Spune: Chemaţi-i pe aceia care voi aţi pretins (că ar fi divinităţi), afară de ALLAH! Ei nu stăpânesc nici cât greutatea unui fir de colb, în ceruri, nici pre pământ. (Saba’: 22). Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb îl va vedea, /După cum cei care au săvârşit un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea. (Al-Zalzalah: 7-8). Cuvântul “zerra”, prin care este desemnat în limba arabă atomul, înseamnă ”particulă care se vede în raza de soare ce intră prin fereastră” sau ”o furnică mică”, aşa cum s-a afirmat în cele mai multe comentarii, probabil că sunt alte sensuri ale acestui cuvânt şi ALLAH ştie cel mai bine!

4. În ”Lisan al-Arab”(Limba Arabilor), de Ibn Manzur, se menţionează ca “zawj” înseamnă ”soi, specie” din orice lucru şi orice ”două lucruri împerecheate”, fie identice, fie opuse, ambele fiind ”perechi” şi fiecare dintre ele fiind o ”pereche”.

Diverse ramuri ale ştiinţelor materiale au demonstrat că fiecare lucru din natură, începând cu particulele atomului şi terminând cu toate creaturile existente în Univers, are perechea lui. Iată câteva exemple de perechi ale creaturilor, aşa cum le-a descoperit fizica modernă:

– fiecare particulă a materiei are perechea sa, numită opusul

– electronul este o parte din atom, care are perechea sa, diferită de el prin sarcina sa electrică pozitivă, numită pozitron; – protonul este o particulă care intră în structura nucleului atomului, care are perechea sa numită antiproton; – materia are perechea sa, numită antimaterie; – chiar şi quarkul, cea mai mică particulă a atomului, care

continuă să fie până astăzi doar o ipoteză, are perechea sa, căci există

quarkul cu sarcină electrică negativă şi perechea sa – quarqul cu sarcina electrică pozitivă. În general, fizicienii atomişti au descoperit perechea fiecărei

particule a atomului, respectiv o altă particulă, asemănătoare cu prima,

de care se deosebeşte însă prin sarcina sa electrică. Graţie descoperirii microscopului şi a telescopului, în secolul al XVII-lea, dezvoltării lor ulterioare în sec al XX-lea, omul a reuşit să vadă cu ajutorul microscopului electronic, lucruri care ajung să reprezinte o fracţiune din a o suta milionime dintr-un centimetru, dar particulele atomului continuă să fie până astăzi în afară limitelor vizibile . De asemenea, cu ajutorul telescopului de astăzi, omul a reuşit să vadă stele, care sunt de milioane de ori mai slabe ca luminozitate decât cele mai slabe stele pe care omul le vede cu ochiul liber. Dar, cu toate acestea numeroase din creaţiile Lui ALLAH rămân nevăzute, adeverindu-se astfel cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Dar nu! Jur pe ceea ce vedeţi/ Şi pe ceea ce nu vedeţi. (Al-Haqqa: 38-39). Există masa invizibilă, care reprezintă 9% din masa Universului şi care a fost descoperită de savantul Zwickz, în anul 1933. Din categoria razelor, nu le vedem decât pe cele vizibile, rămânând însă cele invizibile, cum ar fi: razele X, razele gama, razele ultraviolete şi razele infraroşii, cu toate că omul le cunoaşte astăzi şi are despre ele multe cunoştiinţe datorită influenţelor directe pe care le au asupra lucrurilor.

II- El a creat cerurile şi pământul cu adevăr! El este mai înalt decât ceea ce Îi asociază Lui . (An-Nahl: 3)

El a creat cerurile fără stâlpi pe care voi să-i puteţi vedea. (Luqman: 10)

”Cerul” este orice lucru situat deasupra altui lucru, pentru care reprezintă fie un plafon, fie cerul. Orice lucru situat deasupra noastră în Univers este pentru noi un cer sau un plafon. În acest capitol vom folosi termenul ”cer” pentru Univers.

”Stâlpii” sunt proptelele sau pilonii pe care se sprijină lucrurile grele şi înalte, precum plafonul. ”Adevărul” este antonimul neadevărului şi cuvântul are numeroase sensuri în versetele în care apare. În cuvintele Lui ALLAH, de mai sus ”adevărul” înseamnă ”ordinea” – dar ALLAH ştie cel mai bine! Cele patru forţe pe care se bazează sistemul cosmic:

Există patru forţe, prin intermediul cărora ştiinţa poate să explice modul creării cerurilor şi al pământului, acest sistem bine întocmit, pe care se bazează toate creaţiile. Aceste forţe sunt:

1 – Forţa gravitaţiei – este cea mai slabă dintre forţele pe care se bazează sistemul cosmic. Ea guvernează lucrurile mari, vizibile. În Univers, toate lucrurile se mişcă, atrag şi sunt atrase. Gravitaţia este liantul Universului, ea făcând ca lucrurile să se atragă unul către altul şi ca ele să rămână pe pământ. Tot gravitaţia este cea care face ca Luna să se rotească în jurul Pământului, planetele în jurul Soarelui, aştrii în jurul galaxiilor, galaxiile în jurul aglomerărilor de galaxii. Dacă gravitaţia ar lipsi, toate lucrurile ar pluti în Univers fără nici un sistem de referinţă. Astfel, planetele, aştrii şi galaxiile s-ar dispersa fără nici o ordine în Universul imens . Oamenii de ştiinţă au continuat să se călăuzească până în secolul al XVII-lea după opiniile învăţaţilor greci antici, care au afirmat că aştrii sunt suspendaţi pe nişte sfere de cristal şi că pământul este fix, în centrul Universului. Această opinie a fost predominantă, până când savantul Isaac Newton a descoperit, în secolul al XVII-lea, forţa gravitaţiei şi efectele ei asupra sistemului cosmic.

Dar Coranul cel Sfânt s-a referit, în mod clar, la această forţă, căci ALLAH Preaînaltul a grăit:

ALLAH este cel care a înălţat cerurile fără stâlpi, pe care să-i vedeţi. (Ar-Ra’d:2)

Gravitaţia este o forţă care nu se vede cu ochiul liber, chiar dacă ştiinţa a descoperit ecuaţia ei şi calculele ei exacte. Puterea ei depinde de masa lucrurilor: cu cât masa lor este mai mare, cu atât este mai mare și forţa lor de atracţie faţă de celelalte corpuri. De aceea, efectul gravitaţiei nu este clar decât la scară astronomică; masa uriaşă a pământului este cea care împiedică lucrurile să plutească în văzduh, aşa cum se întâmplă cu cosmonauţii, când ajung în afara sferei de gravitaţie.

Masa Pământului este cea care face ca Luna să se rotească în jurul lui. Masa Soarelui este cea care ţine Sistemul Solar.

Masa galaxiei este cea care ţine aştrii.

Masa complexului de galaxii este cea care ţine galaxiile, iar aglomerarea de galaxii este cea care ţine complexul de galaxii. Universul este alcătuit din mase crescânde în greutate, cea mai

mare parte dintre ele ţinând-o pe cea mai mică, graţie forţei gravitaţiei

cosmice. Aceasta explicaţie simplă a forţei gravitaţiei şi a efectului ei în Univers permite la rândul său înţelegerea sensului cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul: ALLAH ţine cerurile şi pământul ca să nu se prăbuşeaşcă (graţie forţei de gravitaţie şi celorlate forţe la care ne vom referi). Iar dacă s-ar prăbuşi (şi acest lucru prin anularea efectului forţei gravitaţiei, căci ALLAH este cu putere peste toate şi Acela care a creat legea gravitaţiei poate să o şi anuleze), nimeni după EL nu le-ar mai putea ţine! (NU, nu va putea nimeni să ţină cerurile şi pământul să nu dispară, dacă Domnul anulează cele patru forţe din Univers pe care se bazează sistemul său). El este Răbdător şi Iertător (Halim, Ghafur). (Fatir: 41). 2 – Forţa electromagnetică: Forţa electromagnetică este liantul atomilor, este cea care leagă atomii, din care sunt constituite elementele naturale ale lucrurilor. Forţa electromagnetică este, de pildă, cea care leagă cei doi atomi de hidrogen cu atomul de oxigen, pentru că din ei se constituie. Tot această forţă este cea care dă lucrurilor forma, varietatea, frumuseţea şi calitatea lor. Dacă nu ar fi ea, nu ar exista numărul uriaş de creaţii, cu viaţă şi fără viaţă şi Universul ar fi sărac, alcătuit doar din atomi ai elementelor şi nucleele lor. Aceasta forţă a fost descoperită de savantul James Maxwell, în anul 1864. 3 – Forţa nucleară puternică: Această forţă este liantul particulelor, din care este alcătuit nucleul, ea ţine unite particulele nucleului din atom (proton, quark, neutron).

Ea este cea mai puternică dintre toate forţele naturale, iar principiul bombei nucleare se bazează pe eliberarea acestei forţe, care ţine legate particulele nucleului atomului. Dacă nu ar exista forţa nucleară, Universul şi ceea ce se afla în el ar reveni la starea de la inceputul apariţiei sale, adică o masă primară, alcătuită din particulele materiei, cum sunt quarkul, neutronul, electronul şi fotonul. Această forţă a fost descoperită în secolul al XX-lea, o dată cu descoperirea fisiunii nucleare a atomului de Uraniu (anul 1938).

4 – Forţa nucleară slabă: este cea care organizează procesul de transformare şi dispersare a particulelor din atom. Ea controlează moartea materiei, care nu este veşnică, aşa cum se credea, fiecare element al naturii are un moment când moare, iar forţa nucleară slabă este cea care organizează acest lucru. Iată miracolul ştiinţific din cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul: Şi NOI am creat toate lucrurile întocmite… (Al-Qamar: 49);

ALLAH a stabilit un termen

pentru fiecare lucru. (At-Talaq: 3);Noi am creat cerurile şi Pământul şi cele care se află între ele, decât întru adevăr, şi pentru un termen hotărât. (Al-Ahqaf: 3); Şi nu chema alături de ALLAH un alt Dumnezeu, căci nu este alt Dumnezeu afară de EL. (Al-Qasas: 88). Această forţă a fost descoperită de savantul Becquel, în anul 1896, când a observat că atomii din uraniu se dispersează şi se transformă în particule, lăsând urmele lor atunci când se ciocnesc cu o placă fotografică. Este demn de remarcat că forţa gravitaţiei, forţa electromagnetica, forţa nucleară puternică şi forţa nucleară slabă pe care s-a bazat şi se bazează crearea cerurilor şi a Pământului, precum şi a lucrurilor situate între ele, sunt nişte forţe invizibile, care nu pot fi văzute nici cu ochiul liber, nici cu ajutorul microscopului ori al telescopului. Pornind de la acestea, înţelegem unul din sensurile cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul:

El a creat cerurile fără stâlpi, pe

care voi să-i puteţi vedea. (Luqman: 10),adică a creat cerurile fără nişte stâlpi vizibili. Numai că ştiinţa a reuşit să vadă aceste forţe, în mod indirect, prin ecuaţii şi calcule şi prin urmele pe care le lasă asupra lucrurilor. Din acest unghi, înţelegem alt aspect al cuvintelor lui ALLAH Preaînaltul: ALLAH Cel care a înălţat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi. (Ar-Ra’d: 2),

adică a creat cerurile fără stâlpi. Dar aceste forţe care nu sunt stâlpi, le putem vedea; le-a văzut ştiinţa în mod

indirect, începând din secolul al XVII-lea, datorită urmelor vizibile şi

ascunse, lăsate de ele pe lucruri. Dacă citim versetul cel sfânt la care ne referim şi ne oprim la cuvintele ”îi vedeţi” trebuie să înţelegem versetul în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi vizibili. Iar dacă îl citim şi ne oprim la cuvântul ”stâlpi” şi după aceea continuăm, trebuie să-l înţelegem în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi. Numai că noi vedem acest lucru de aproximativ trei sute de ani – dar ALLAH ştie cel mai bine!

Este demn de remarcat că forţa gravitaţiei, forţa electromagnetica, forţa nucleară puternică şi forţa nucleară slabă pe care s-a bazat şi se bazează crearea cerurilor şi a Pământului, precum şi a lucrurilor situate între ele, sunt nişte forţe invizibile, care nu pot fi văzute nici cu ochiul liber, nici cu ajutorul microscopului ori al telescopului. Pornind de la acestea, înţelegem unul din sensurile cuvintelor Lui ALLAH Preaînaltul: ”El a creat cerurile fără stâlpi, pe care voi să-i puteţi vedea” (Luqman: 10), adică a creat cerurile fără nişte stâlpi vizibili. Numai că ştiinţa a reuşit să vadă aceste forţe, în mod indirect, prin ecuaţii şi calcule şi prin urmele pe care le lasă asupra lucrurilor. Din acest unghi, înţelegem alt aspect al cuvintelor lui ALLAH Preaînaltul: ”ALLAH Cel care a înălţat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi” (Ar-Ra’d: 2), adică a creat cerurile fără stâlpi. Dar aceste forţe care nu sunt stâlpi, le putem vedea; le-a văzut ştiinţa în mod indirect, începând din secolul al XVII-lea, datorită urmelor vizibile şi ascunse, lăsate de ele pe lucruri. Dacă citim versetul cel sfânt la care ne referim şi ne oprim la cuvintele ”îi vedeţi” trebuie să înţelegem versetul.

Cu cât lumina stelelor este mai roşie, cu atât ele sunt mai îndepărtate de noi. Şi toate stelele şi galaxiile s-au îndepărtat una de alta, aşa cum au confirmat cercetătorii prin studierea spectrului luminii lor o dată cu descoperirea radiaţiei fosile cele două pietre unghiulare ale argumentului ştiinţific al teoriei marii explozii. în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi vizibili. Iar dacă îl citim şi ne oprim la cuvântul ”stâlpi” şi după aceea continuăm, trebuie să-l înţelegem în felul următor: a creat cerurile fără stâlpi. Numai că noi vedem acest lucru de aproximativ trei sute de ani – dar ALLAH ştie cel mai bine!

Source Link