Tag: Imaginea lui Moise și a lui Muhammad

Evreii si musulmanii – 3

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

Source Link

Views: 2

Evreii si musulmanii – 1

  M.   ‘Imarah     Avraam – Pacea asupra lui! – în cultura islamică – pe care a descriso Coranul cel Sfânt este imaginea iubitului lui Allah, pe care Allah l-a făcut sub ochii Lui, şi l-a apropiat ca tainic, i-a vorbit cu glas tare, a răspuns chemării lui, l-a binecuvântat, l-a făcut pe […]

 

M.   ‘Imarah

 

 

Avraam – Pacea asupra lui! – în cultura islamică – pe care a descriso Coranul cel Sfânt este imaginea iubitului lui Allah, pe care Allah l-a făcut sub ochii Lui, şi l-a apropiat ca tainic, i-a vorbit cu glas tare, a răspuns chemării lui, l-a binecuvântat, l-a făcut pe el puternic, demn de încredere şi i-a dăruit lui Cartea Doveditoare. Iar imaginea acestei cărţi – Tora – în Coranul cel Sfânt – este imaginea cărţii de îndreptare, îndurare, călăuzire şi lumină.

 

Şi am pogorât asupra ta dragostea Mea, pentru ca tu să fii crescut sub ochii Mei.  (Ta-Ha 20:39).

Şi pomeneşte-l în Carte pe Moise! El a fost ales şi a fost un trimis şi un profet./ Noi l-am chemat din partea dreaptă a Muntelui Tor şi l-am apropiat de Noi ca tainic. (Maryam 19:51-52).

Iar lui Moise i-a vorbit Allah Însuşi, cu glas tare.  (An-Nisaa’ 4:164).

A grăit Allah: “O, Moise! Te-am ales, peste toţi  oamenii pentru mesajele Mele şi pentru cuvintele Mele! Deci, primeşte ceea ce-ţi dau şi fii dintre cei mulţumitori!  (Al-’A’raf 7:144).

A zis: “Doamne, deschide-mi mie pieptul/ Şi  uşurează-mi lucrul ce trebuie să-l împlinesc/ Şi dezleagă-mi nodul limbii mele,/ Pentru ca ei să priceapă vorbele mele!/ Şi dă-mi mie un sfetnic din familia mea,/  Pe Aaron, fratele meu,/ Sporind prin el forţa mea,/ Şi fă-l  pe el părtaş la lucrul meu,/ Pentru ca noi să Te lăudăm  mereu!/ Şi să Te pomenim mereu!/ Iar Tu întotdeauna  ne-ai văzut pe noi, ştiind astfel tot ceea ce facem noi!”/ A  zis: “Cererea ta a fost împlinită, Moise!” (Ta-Ha 20:25-36).

Pacea asupra lui Moise şi a lui Aaron!”/ Astfel îi  răsplătim Noi pe cei care împlinesc bine;/ Fiindcă ei doi au fost printre robii Noştri dreptcredincioşi . (As-Saffat 37:120-122).

A zis una dintre ele: “Tată, ia-l cu simbrie, căci cel  mai bun pe care-l poţi lua cu simbrie este cel puternic şi  vrednic de încredere!” (Al-Qasas 28:26).

Şi datu-i-am lui Moise Cartea Doveditoare, nădăjduind că veţi fi călăuziţi. (Al-Baqarah 2:53).

…Şi l-am dăruit pe Moise cu dovezi limpezi…  (An-Nisaa’ 4:153)

Noi le-am dat lui Moise şi lui Aaron Cartea de îndreptare, ca o lumină şi o îndemnare pentru cei cu frică. (Al-Anbiyaa’ 21:48)

Însă mai înainte de el a fost Cartea lui Moise, ca îndreptar şi ca îndurare.  (Al-’Ahqaf 46:12).

Spune: “Cine a pogorât Cartea pe care Moise a adus-o ca lumină şi călăuză pentru oameni? Voi o faceţi foi, arătându-le, dar şi ascunzând multe din ele.  (Al-An’am 6:91).

Allah! Nu este Dumnezeu în afară de El, Cel Viu,  Cel Veşnic!/ El ţi-a pogorât Cartea cu Adevărul, întărindu-le pe cele de dinaintea ei. El a pogorât Tora şi Evanghelia,/ Mai înainte, drept călăuză pentru oameni şi a pogorât Îndreptarul.  (Aal ‘Imran 3:2-4).

Aceasta este imaginea coranică pe care a transmis-o  cultura islamică despre profeţii iudaismului, legilor şi cărţilor lor.

Pot oare cei mai fanatici hahami ai iudaismului ortodox sau cei  mai liberali laici ai lui să găsească ceva asemănător în conceptul  iudeilor şi în cultura lor despre celălalt, mai ales dacă acel celălalt  este Islamul, Coranul, trimisul musulmanilor, comunitatea  islamică, civilizaţia şi istoria lor?

Pe lângă această imagine coranică despre “celălalt”  (iudeu), musulmanii, civilizaţia lor, statul lor, istoria lor, nu s-au  oprit cu această imagine despre “celălalt” (iudeu) la cadrul Coranului, ideilor abstracte şi al teoriilor, ci au pus-o în practică şi  în aplicare, din vremea profeţiei, de-a lungul întregii istorii a civilizaţiei islamice.

ruinele istorice ale unui fost cartier din Medina locuit pe atunci de evreiConstituţia primului stat musulman, întemeiat la Medina  în urma emigrării Trimisului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l  miluiască – de la Mekka (anul 1h/622 d.Chr.) – cunoscută în istoria  islamică sub numele de “Foaia” şi “Cartea” – conţine 52 de articole şi în 14 dintre ele se vorbeşte despre evrei. Aceste articole legiferează integrarea evreilor în cadrul statului, calificându-i  drept “o comunitate alături de credincioşi” emigranţi şi ansari, precum şi egalitatea lor cu credincioşii în ceea ce priveşte  drepturile şi îndatoririle, precizând dreptul lor deplin la credinţa  religioasă prin care se deosebesc de musulmani. Găsim în aceste  articole cea mai înaltă formă de recunoaştere a celuilalt, expresia  deplinei egalităţi între minoritate şi majoritate, recunoaşterea  pluralismului religios pentru supuşii aceluiaşi stat. Astfel, într-unul din aceste articole citim:

“Evreii sunt o comunitate alături de credincioşi; evreii au  religia lor, iar musulmanii au religia lor, iar slujitorii evreilor sunt  (trataţi) la fel ca ei, mai puţin aceia care sunt nedrepţi şi păcătuiesc – iar de vor fi astfel nu-şi vor face rău decât lor înşişi şi familiilor lor.. Evreii care ne vor urma vor avea ajutor şi vor fi egali  cu neamul acestei Foi; nu vor fi nedreptăţiţi şi nu va fi sprijinit  nimeni împotriva lor. Şi vor cheltui laolaltă cu credincioşii, atunci  când vor lua parte la război. Evreii vor cheltui pentru ei înşişi şi musulmanii vor cheltui pentru ei înşişi. Ei se vor ajuta împotriva  acelora care se vor război cu neamul acestei Foi şi se vor sfătui şi  se vor respecta fără de păcat”.

 

 

Fundația Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

Evreii si musulmanii – 3

  M. ‘Imarah   În cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor. “Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar […]

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

 

Source Link

Views: 3