Tag: Islam

SIMON CARABALLO – MUHAMMAD BIN ABDULLAH CARABALLO

SIMON CARABALLO – MUHAMMAD BIN ABDULLAH CARABALLO Simon Caraballo   Catolic fiind, am fost educat să cred că aceasta era singura cale şi singura religie absolut adevărată, Iudaismul reprezentând doar o pregătire pentru Creştinism. Aşadar, celelalte religii erau false. Am auzit despre Islam pentru prima dată în viaţă în anul 1978. Am aflat că musulmanii […]

SIMON CARABALLO – MUHAMMAD BIN ABDULLAH CARABALLO

Simon Caraballo

Catolic fiind, am fost educat să cred că aceasta era singura cale şi singura religie absolut adevărată, Iudaismul reprezentând doar o pregătire pentru Creştinism. Aşadar, celelalte religii erau false. Am auzit despre Islam pentru prima dată în viaţă în anul 1978. Am aflat că musulmanii credeau în originea divină a marilor religii ale lumii. Sfântul Coran spune că Allah a trimis profeţi în fiecare loc pentru a-i îndruma pe oameni pe calea adevărului şi a dreptăţii.

Acesta este felul în care, pentru a imprima mesajul catolic în cele mai profunde straturi ale creierului meu, Biserica Catolică a schiţat un plan care, aplicat încă din copilărie, are o probabilitate foarte ridicată de a se transforma într-un factor inhibitor, afectând comportamentul oamenilor pentru tot restul vieţii lor. În acest plan, rolul principal îl are Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!). De la naşterea sa, care se presupune a fi avut loc în decembrie, până la presupusa lui crucificare, chiar înainte de Paşte, câteva evenimente, care nu au existat timp de secole după înălţarea lui Iisus, au fost introduse de oameni în mesajul originar, dar nu prin Revelaţie Divină.

Conform tradiţiei din Venezuela, pe 24 decembrie, la miezul nopţii, aşteptam venirea lui Iisus (Pacea fie asupra sa!) cu darurile pe care le cerusem în scrisoarea anuală cu dorinţe. Provenind dintr-o familie săracă, cu mai mulţi fraţi şi surori, îi era greu pruncului Iisus să îmi aducă ceea ce îmi doream. Am fost nedumerit de câteva ori. De ce dacă Iisus (Pacea fie asupra sa!) a făcut atâtea miracole, aşa cum învăţasem de la călugăriţe şi preoţi, nu putea să îmi aducă o tricicletă? Era mai uşor decât să învie morţii, nu-i aşa? Astfel, câţiva ani la rând pruncul Iisus m-a dezamăgit.

Această situaţie a rămas neschimbată până ce am descoperit că părinţii mei erau cei care aduceau cadourile şi le puneau lângă patul meu. În acelaşi timp, când se apropia Paştele, priveam cum Iisus (Pacea fie asupra sa!) era maltratat până în momentul în care era atârnat de o cruce pentru a fi răstignit. Îmi doream cu adevărat să pot să intru în televizor şi să îl ajut cumva. L-am rugat pe Dumnezeu să îl ajute şi să nu permită ca fiul Său să fie răstignit. Până la urmă mă ascundeam şi plângeam, căci „bărbaţii nu plâng” − aşa am fost învăţat… Nu înţelegeam de unde atâta cruzime împotriva unui om bun. Acest episod m-a ajutat să îmi dezvolt o mare dragoste faţă de acest profet al lui Allah. Poate că pentru unii copii cadourile primite de Crăciun ajută în acelaşi fel la dezvoltarea unei mari iubiri, atunci când scrisorilor lor li se răspunde aşa cum au dorit.

Dacă scopul bisericii a fost acela de a dezvolta acest sentiment, prin orice mijloace, în cazul meu a avut succes. Am învăţat să îl iubesc pe Iisus (Pacea fie asupra sa!) la fel de mult sau chiar mai mult decât pe părinţii mei. Totuşi, pe când eram încă copil, am început să pun la îndoială Forţa lui Dumnezeu. Conceptul care îl aveam despre Dumnezeu implica faptul că El putea să facă tot ce Îşi dorea. El a creat Universul, Pământul, Soarele, Luna, stelele şi oamenii. Mă întrebam de ce nu a putut să îl salveze pe Iisus Cristos de la moartea pe cruce. Odată, din această cauză, m-am urcat pe un mic zid de la noi din curte. Am vorbit cu Dumnezeu şi i-am spus: „Dacă eşti atât de puternic şi poţi să faci tot ce Îţi doreşti, atunci fă-mă să zbor atunci când sar de pe acest zid; altfel, nu o să cred că eşti atât de puternic, deoarece nu ai putut să îl salvezi pe Iisus de la răstignire”. Din fericire, zidul nu era aşa de înalt şi, bineînţeles, am căzut, dar, cu fiecare încercare de a zbura, am devenit din ce în ce mai convins că Dumnezeu nu este atât de puternic. Ce analiză puerilă!

Când am început liceul, părinţii mei mi-au dat voie să lucrez cu un bătrân fotograf şi am mers împreună cu el în multe locuri. Acest om era vestit pentru practicarea vrăjitoriei. Oriunde mergea, oamenii îi cereau să le vorbească despre ce urma să se întâmple în vieţile lor şi cei mai mulţi clienţi erau femei. Pentru această treabă, el fuma un trabuc maro şi, în timp ce acesta ardea şi scrumul cădea, le spunea clienţilor săi tot felul de lucruri. Am aflat, de asemenea, că hipnotiza oamenii pentru a afla lucruri ascunse din viaţa lor. Toate aceste evenimente au ajuns să facă parte din experienţa mea încă de la o vârstă foarte fragedă.

În acelaşi timp, părinţii mei mergeau la un Centru Specializat de Parapsihologie. Am mers cu ei de câteva ori pentru a vedea ce se întâmplă. În acest Centru am aflat despre mediumi, spirite, posedări, întoarcerea morţilor pentru a le vorbi celor vii. Aici am învăţat să mă rog de două ori pe zi la un mic altar pe care tatăl meu îl construise cu mare drag şi devotament. Tatăl meu avea o carte intitulată Viaţa lui Iisus dictată de el însuşi, pe care obişnuia să o citească des. La una dintre reuniunile la care am participat, conducătorul sesiunii mi-a pregătit un talisman, care, aşa cum a zis, mă va proteja, astfel că îl luam cu mine peste tot unde mergeam. Între timp am continuat să mă gândesc la crucificarea lui Iisus. Odată, tatăl meu mi-a spus că în cartea pe care o citea scria că Iisus a călătorit în multe locuri din afara Ierusalimului, veste care mă făcea mai optimist în legătură cu întrebările mele privind crucificarea.

Când mi-am terminat studiile liceale, mi-a fost acordată şansa de a obţine o diplomă de inginer în Statele Unite ale Americii, printr-o bursă pe care am acceptat-o bucuros.

Înainte de a călători în Statele Unite în 1977, am văzut doi creştini (ce s-au dovedit a fi două exemple negative de creştini) care au săvârşit o faptă care a influenţat în mod negativ credinţa mea în acea religie. Ei aparţineau uneia dintre cele mai pioase secte creştine. Ajutându-l pe un om care suferise de un atac de epilepsie pe stradă, i-au căutat portofelul şi au luat o parte din banii pe care îi avea. Poate pentru mulţi oameni acest lucru pare nesemnificativ, însă nu şi pentru mine care văzusem cum fratele meu fusese serios pedepsit de tatăl meu când a adus acasă echivalentul a 25 de cenţi pe care îi găsise pe stradă, dar pentru care nu putuse să dea o explicaţie satisfăcătoare.

Am ajuns în Statele Unite în 1977 pentru a-mi începe studiile universitare. Întâi am mers la o şcoală pentru a învăţa limba engleză şi acolo am întâlnit mulţi oameni din diferite părţi ale lumii şi de diferite credinţe. În Seattle − Washington, la şcoala de engleză, am avut un coleg de cameră din Arabia Saudită. Lucra pentru diploma de masterat. Cred că se numea Fouad.

Într-o zi m-a întrebat dacă mă deranja dacă se roagă în cameră. I-am zis că pentru mine nu contează. Am fost surprins, pentru că era pentru prima dată în viaţa mea când vedeam pe cineva că se roagă astfel. Înainte de a începe să se roage, s-a spălat pe mâini, şi-a clătit gura şi s-a spălat pe faţă şi pe mâini într-o chiuvetă mică de la noi din cameră. Pentru prima dată în viaţa mea am văzut cum o persoană se spală pe picioare într-o chiuvetă făcută pentru spălarea mâinilor. Apoi am încercat să urmăresc succesiunea mişcărilor şi ritualurilor pe care le făcea în timpul rugăciunii. S-a ridicat, s-a aplecat şi apoi s-a prosternat.

Mi-am adus aminte că la biserică puteam doar să îngenunchem, dar această persoană era diferită. După scurt timp, el s-a mutat în altă parte şi câteva luni nu am mai văzut niciun musulman rugându-se. Apoi, la şcoala de engleză, în timpul pauzei de prânz, studenţi din diferite părţi ale lumii se întâlneau şi discutau despre diferite subiecte. Îmi aduc aminte că, odată, împreună cu nişte studenţi din Iran şi Japonia, am început să discutăm despre originea religiilor şi a rugăciunilor. La un moment dat le-am spus: „Vă rugaţi la fel cum se rugau şi strămoşii voştri”. Apoi le-am spus că strămoşii lor adorau soarele, stelele şi, de atunci, tradiţia a fost transmisă de-a lungul generaţiilor până în prezent. Eu însumi am început să mă îndoiesc de originea credinţei şi de credinţa în Dumnezeu. Totuşi nu am devenit ateu datorită rădăcinilor mele adânc înfipte în Creştinism.

Într-o zi am fost invitat să vizitez o moschee şi am observat mulţi oameni făcând acelaşi tip de rugăciune pe care îl văzusem la Fouad. Podeaua era foarte rece, dar văzându-i pe ceilalţi că se aşează, am decis să rămân şi să îl ascult pe imamul ce ţinea un discurs. Numele său era Jamil Abdul Razzaq, din Iraq, şi vorbea în engleză despre bârfă. Îmi aduc aminte că vocea lui avea o tonalitate înaltă şi era emoţionată. Se uita la oameni ca şi cum cineva vorbise rău despre altcineva, dar nu arăta spre cineva anume. Cred că scopul său era de a-l face pe cel care bârfise să se simtă vinovat. În aceeaşi zi am primit un plic cu nişte pliante. Unul dintre ele era un studiu comparativ între Creştinism şi Islam.

Mi-a luat mult timp să îl citesc, deoarece de abia începusem primul meu an la Universitatea de Stat din Oklahoma. Din acest studiu am aflat că atât Islamul, cât şi Creştinismul sunt religii revelate. Însuşi Iisus (Pacea fie asupra sa!) a spus că mesajul pe care îl transmite nu este al său, ci al lui Dumnezeu:

Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. (Ioan 12:49).

La fel, revelaţia pe care profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a transmis-o restului omenirii a fost trimisă de Allah prin îngerul Gavriil:

Iar el [Coranul] este o revelaţie de la Stăpânul lumilor. A coborât cu el Duhul cel credincios Gibriil peste inima ta [Muhammad], pentru ca tu să fii dintre prevenitori. (Ash-Shu`araa’ 26:192-194).

Conştiinţa mea simţea că, totuşi, ceva nu era în regulă cu conceptele învăţate la biserică şi în Creştinism. Exista o tendinţă logică în această nouă informaţie. Cu toate acestea exista ceva care nu mă lăsa să fac pasul hotărâtor şi să schimb tiparul în care biserica mă modelase.

„Talismanul” meu era cu mine oriunde mergeam. În interiorul pacheţelului erau şapte cruci mici de argint, o icoană şi o statuetă a lui Iisus. Mă însoţea permanent. Credeam că, dacă îl las, ceva ar fi urmat să mi se întâmple. De aceea niciodată nu îl rătăceam; îl aveam în buzunar mereu. Într-o zi, pe când reciteam materialele primite de la moschee, am citit două propoziţii care mi-au umplut inima de bucurie. Au început să-mi curgă lacrimile şi am spus: „Doamne Dumnezeule, acesta este adevărul! Acesta este răspunsul pe care nu îl găseam!”.

Trebuie să mărturisesc acum cititorului că, până în acel moment, nu citisem, nici măcar nu atinsesem Sfântul Coran. Nu văzusem nicio copie, în nicio limbă, iar termenul „Coran” nu se afla în vocabularul meu. Într-un mod clar, fără echivoc, am citit în acel ghid primit la moschee despre Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!): „Ei nu l-au ucis şi nici nu l-au crucificat…”. Am făcut atunci o pauză şi am repetat de câteva ori: „Ei nu l-au ucis şi nici nu l-au crucificat”. În acel moment am simţit că Allah îmi răspundea la întrebarea care mă chinuise din copilărie şi care mă făcuse să mă îndoiesc de puterea lui Allah din cauza lipsei de logică şi de convingere a răspunsului. Nu a fost uşor să găsesc acest adevăr. A trebuit să concurez cu alţi studenţi să obţin această bursă, să călătoresc la mii de kilometri distanţă de casă în Statul Washington din SUA, a trebuit să învăţ să citesc şi să vorbesc engleza şi, fiindcă proveneam din America Latină, a trebuit să am un caracter agreat de musulmanii din Seattle, totul pentru a fi în stare să găsesc aceste două propoziţii.

Posibilitatea ca aceste informaţii să ajungă în mâinile unui venezuelean în 1978 era foarte mică. Totuşi hotărârea lui Allah s-a împlinit. În acele momente, când încă eram foarte bucuros de cele aflate, am vorbit cu Dumnezeu şi I-am cerut iertare. Îmi venea să alerg în Venezuela cu aceste veşti, să le ofer familiei mele şi restului oamenilor. Se întâmpla exact ca în filme. Eroul meu, omul bun din filme, profetul meu iubit, Iisus din Nazaret (Pacea fie asupra sa!), la care obişnuiam să mă rog de două ori pe zi în micuţul altar de la mine de acasă, nu fusese crucificat!

Greutatea psihologică a crucii purtate de Iisus (Pacea fie asupra sa!) pe Golgota a căzut şi s-a dezintegrat la fel cum un munte imens se sfărâmă sub acţiunea dinamitei.

Ceea ce a urmat acestei descoperiri nu este mai puţin semnificativ. Am judecat şi am spus: „Dacă acesta este adevărul înseamnă că aceasta este religia cea adevărată”. Timp de douăzeci de ani mi s-a spus că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a fost omorât. Fusesem purtat pe un drum fără alternative. Acum mi se deschidea o altă uşă, cu răspunsuri mai logice. Acum lucrurile îmi deveneau mai clare şi ultima piesă din puzzle apăruse.

Acesta era ultimul miracol din şirul de miracole pe care le făcuse Iisus (Pacea fie asupra sa!) prin puterea lui Allah. Un om care redase vederea unui orb, care a mers pe apă, a vindecat leprosul, a făcut ca cel paralizat să meargă, a înmulţit pâinea şi peştele pentru a hrăni mii de oameni, a înviat morţii, nu putea să fi fost crucificat. Din nou am stat şi m-am gândit… Mi-am spus că vreau să aparţin acestei religii. Vreau să fiu musulman!

Aşa cum dispăruse greutatea crucii, tot aşa Învierea lui Iisus în duminica Săptămânii Mari (Paştele), vizita la cele Şapte Biserici, postul de vineri, obiceiul de a mânca peşte în loc de carne în zilele sfinte au dispărut şi ele şi le consideram pe toate minciuni. Puterea talismanului dispăruse. Era mintea logică a unui tânăr venezuelean care studia pentru a obţine diploma de inginer, care fusese la Academia Militară din Venezuela, dar care respinsese această instituţie din cauza numărului mare de inadvertenţe. Eram un tânăr, un pompier profesionist care salvase multe vieţi şi proprietăţi, care nu avea viciul fumatului sau al băutului, vicii normale în societatea în care trăiam.

În timpul verii anului 1979 am urmat un curs opţional la Universitatea de Stat din Oklahoma, curs care făcea parte din programa mea şi care mi-a luminat şi mai mult calea pe care începusem să merg. Titlul său era Tradiţii islamice. La sfârşitul acelei veri, aproape de ultimele zece zile ale lunii Ramadan, am mers la Seattle şi, în faţa aceluiaşi imam care îmi dăduse materialele, am pronunţat mărturia de credinţă (Şahada), adoptând oficial Islamul. Îmi aduc şi acum aminte că imamul m-a întrebat: „Eşti sigur că vrei să adopţi Islamul?”. Şi eu am spus: „Da”. Apoi el a insistat: „Chiar dacă o să scrie în paşaportul tău că eşti musulman?”. Am spus: „Chiar şi aşa”. Apoi a spus: „Dacă aceasta este ceea ce îţi doreşti, repetă după mine: «Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah şi mărturisesc că Muhammad este Trimisul lui Allah»”. Am spus aceasta în arabă şi în engleză, repetând după imam, făcând astfel ultimul pas către Islam.

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 0

ȘI ȘTIU…

Bismillah-ir Rahman-ir Rahim Urmatoarele rânduri sunt scrise de sora noastră Lara în ziua în care a împlinit trei ani de la îmbrățișarea Islamului. Allah să o răsplătească, să îi călăuzească pașii mereu pe Calea Sa și să o ajute să fie dintre femeile model ale acestei comunități, urmându-le în comportament și credință pe marile femei […]

Bismillah-ir Rahman-ir Rahim

Urmatoarele rânduri sunt scrise de sora noastră Lara în ziua în care a împlinit trei ani de la îmbrățișarea Islamului. Allah să o răsplătească, să îi călăuzească pașii mereu pe Calea Sa și să o ajute să fie dintre femeile model ale acestei comunități, urmându-le în comportament și credință pe marile femei ale Islamului! Amin!

Și știu…

Astazi imi „serbez” a doua zi de nastere. Prin voia lui Allah, sint 3 ani de cind am revenit la Islam alhamdulillah. La indemnul unui frate drag noua si important pentru comunitate, voi relua aici citeva cuvinte despre cum am re-descoperit eu Islamul, scrise deja in cadru mai privat si care, re-editate dupa trecerea anilor si experientelor, sper sa fie undeva in viitor un fragmentel dintr-o carte inshaAllah.

Privind in urma peste anii scursi ai vietii mele, imi dau seama ca povestea revenirii mele la Islam a inceput din copilarie. Alaturi de bunici, intr-un sat de linga Iasi, am gustat toate dulcetile copilariei, am invatat ordinea lucrurilor si respectul pentru ceea ce Dumnezeu a creat in jurul nostru, am invatat sa multumesc Bunului Dumnezeu si sa ma rog Lui. Bineinteles, cu voce joasa si pe ascuns, ca altfel „mama si tata pot avea de suferit”. Erau anii ’80… Allah sa aiba in grija sufletele dragilor mei bunici.

Am ales mai tirziu, deja in plina democratie a Romaniei si plina criza post-adolescentina pentru mine, sa urmez cursurile facultatii de Filosofie si Stiinte Politice din Iasi. La disciplina Filosofie studiam si „conceptul de Dumnezeu”. Si adesea in timp ce studiam tirziu in noapte pentru examene, ma trezeam asezindu-ma in genunchi, cu fruntea pe podea. Plingind in hohote, ceream calauzirea Unicului Creator.

Au urmat ani de peregrinari prin Europa de Vest si Statele Unite. Am intilnit oameni fel de fel, am mers in biserici de toate felurile, am mers la intilniri cu Dalai Lama in Central Park, am fost invitata la cina de familii de evrei cu ocazia sarbatorilor lor, am trait sarbatorile ‘romanesti’ departe de casa, m-am intrebat cum pot prietenii din America de Sud sa conceapa un Craciun la 30 de grade, am batut din palme pe ritm de haleluya cu prieteni negri.

In 2007 lucram in Grecia ca ghid turistic, intr-o tara pe care am iubit-o si inca o iubesc, o limba si o arta culinara de care sint inca strins legata, o meserie in care ma simteam ca pestele in apa, intre colegi si prieteni extraordinari, cu salariu bunicel si perspective de marire, de a lua propriul tur al orasului Salonic. Eram multumita.

Deodata mi s-a raspuns la o aplicatie mai veche pentru un job in Qatar. Un loc despre care abia de stiam citeva lucruri, o slujba sub nivelul meu de pregatire si mult sub ce cistigam deja, perspective profesionale neimbucuratoare. Si totusi am simtit ca TREBUIE sa merg acolo. De ce?? m-au intrebat parintii si prietenii. Nu stiu, dar simteam ca trebuie sa merg.

La o luna dupa ce am ajuns in Qatar (in mijlocul lui august caldura si umiditatea zonei sint de-a dreptul neprimitoare), a inceput luna Ramadan. Si in fiecare zi, cu citeva minute inainte de chemarea la rugaciune de la sfirsitul zilei de post, ieseam afara si ramineam cu gura cascata de cit era de LINISTE! O liniste plina de pace si care-ti aducea un gen.. dulce de fericire in inima. Genul de fericire pe care il mai simtisem vag intre copacii de la bunica din gradina. Dar acum nu eram acasa, chiar dimpotriva eram intr-un mediu climateric si profesional putin spus neprietenos. In fiecare seara priveam cerul, copacii, tot din jur scufundat in acea LINISTE inaltatoare. Si apoi izbucnea adhan-ul! Ce minunatie!!!

Am inceput sa intreb ce-i cu religia asta, sa citesc si iar sa citesc. Auzeam mereu „cum poti sa te interesezi de religia oamenilor astora?”, fiindu-mi aratati musulmani care nu erau chiar exemple de pus in rama. Insa alhamdulillah am continuat studiul si cautarea.

In mai 2008 am spus shahada alhamdulillah. Si de atunci continui sa invat despre Islam, continui sa imi fac prieteni cu inimi frumoase de iubire de Allah, continui sa ma minunez in fiecare zi de maretia lui Allah.

Multumesc parintilor mei, care m-au indemnat mereu sa gindesc cu propriul cap si m-au sustinut mereu. Multumesc tatalui meu pentru discutiile interminabile ce le aveam pe balcon si mamei pentru imensa dragoste si rabdare. Nu am cuvinte, si nici nu cred ca trebuie, pentru a exprima dragostea ce le-o port. Bunul Allah sa-i calauzeasca si sa le dea mereu numai bine.

Un alt om important in cursul dezvoltarii mele ca individ, si automat a ajungerii la aceasta decizie, a fost profesorul meu de engleza, Allah sa aiba mila de sufletul lui si sa-i dea ce e mai bine pentru el. Am studiat la unul dintre liceele de top si, sub influenta hormonilor adolescentini poate, ne lovea uneori cite un atac de mindrie gratuita. El ne punea mereu cu picioarele pe pamint spunindu-ne ca „nu conteaza cite diplome de doctorat aduni una peste alta daca la sfirsitul zilei nu esti in stare sa vorbesti cu vatmanul de pe tramvaiul 5 (cea mai apropiata linie de tramvai de scoala noastra)”.

Imi vin in minte toti musulmanii pe care i-am intilnit si de la care am invatat lucruri extraordinare:

* sotul meu, una dintre cele mai mari inimi ce le-am intilnit vreodata, alaturi de care mi-e viata linistita si care imi e mereu suport, alinare, reamintire si exemplu, Allah sa-l rasplateasca numai si numai cu bine;

* sora Khadijah din Qatar, care are o casa adevarata biblioteca islamica mashaAllah;

* surorile de la Markaz Hooda din Dubai, unde am petrecut superbe zile de vineri si nu numai;

* Shk Yasir Qadhi, shk Mohammed Salah, shk Yusuf Estes, Nouman Ali Khan, sub cuvintele intelepte ale carora, la Conferinta de Pace de la Dubai, la doi ani de la convertire, am pus hijabul si din cuvintele si exemplul carora am invatat tare mult;

* dragile mele surori romance linga care locuiesc acum si care imi rabda multe si cu care as dori sa am mai mult timp de impartit;

* sora Gabi din Abu Dhabi, cu adresarea ei plina de coloana vertebrala si dragoste intru Allah;

* dragile surori pe care le-am cunoscut aici pe forum sau la fundatie si care isi au un loc tare special in viata mea; o voi aminti numai pe Sevinci, insa in spatele numelui ei sint toate celelalte surori pe care le iubesc nespus de dragul lui Allah

* fratii profesori de la Scoala Online alaturi de care, printre multe altele, am avut bucuria si binecuvintarea de a ajunge de la 0 barat la primii pasi increzatori in recitarea Quran-ului;

* fratii si surorile din Romania si nu numai cu care tin zilnic sau saptaminal legatura si pentru care am mare respect, admiratie si iubire de dragul lui Allah;

* fratii sau surorile din spatele unor ID-uri sau site-uri pe Internet, pe care nu i-am cunoscut personal, dar de la care am avut mereu de invatat. InshaAllah informatiile pretioase la a caror transmitere contribuie sa fie de mare folos cit mai multora si lor insisi. Primul video islamic, cu care mi-am petrecut ore intregi in primele luni dupa convertire, in care imi gaseam linistea din gindurile si framintarile acelei perioade a fost acesta de mai jos, inshaAllah sa fie alinare si bucurie si pentru altii asa cum mi-a fost si mie:

Allah sa va binecuvinteze pe toti, sa ne faca reprezentati intelepti si buni ai Islamului, sa deschida inimile si mintile a cit mai multor oameni, sa ne intareasca in cunoasterea folositoare, sa intareasca comunitatea noastra si sa ne tina departe de toate relele, sa ne faca sa ne regasim in gradinile Paradisului alaturi de Profeti. AMEEN.

Va rog sa luati aminte la cuvintele acestui nasheed, care mie imi merge direct la inima:

Traducerea nasheedului:

Si stiu ca Tu imi ierti pacatele
Si stiu ca Tu imi acoperi defectele
Dar imi fac griji, Doamne
Si pling din cauza regretelor
Cit de mult imi doresc sa nu-ti spun intr-o zi”
„Nu Te-am ascultat, ya Rabbi”Lacrimile imi siroiesc
Si sufletul meu se supune Dumnezeului creatiei
Robul tau nu te-a ascultat
Dar acum Te cheama
Iar lacrimile ii uda obrajiiSi daca am pacatuit
Iata-ma
Cu inima trista si lacrimi in ochi
Si daca am fost nepasator
Acum sint treaz
Iar cel ce se teme va merge in intuneric.(Profetul Muhammad, salallahu aleyhi wa salam, a spus: “Cel care se teme va merge in intuneric, iar daca merge in intuneric (adica si-a luat toate masurile pentru a-si atinge scopul), va ajunge la destinatia finala. Rasplata lui Allah este scumpa. Rasplata lui Allah este Al-Janna”.__________________sursa: Forum Islamul Azi
Source Link

Views: 1

MUHAMMAD ASAD

MUHAMMAD ASAD Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX. Muhammad Asad, nascut pe data […]

asad m MUHAMMAD ASADMUHAMMAD ASAD

Muhammad Asad (născut cu numele de Leopold Weiss) (1900–1992), a fost un evreu austriac care s-a convertit la Islam, jurnalist al secolului XX, voiajor, scriitor, critic social, lingvist, reformator, gânditor, diplomat, teoretician politic, traducător și savant. Asad este unul dintre cei mai influenți musulmani europeni ai secolului XX.

Muhammad Asad, nascut pe data de 2 iulie 1900, în oraşul Lvov din Estul Galiciei, din partea estica a Ucrainei de azi, aflată pe atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei, a fost fiul mijlociu al unei familii de evrei cu trei copii.

Bunicul său din partea tatalui, Czemowitz, era expert în matematică şi fizică , dar aplecat spre astronomie si maestru in şah. În ciuda împotrivirii familiei, tatăl său a vrut să studieze ştiinţe. Dar din cauza posibilităţilor materiale limitate a studiat dreptul, devenind avocat, stabilindu-se in Lvov după căsătorie. Muhammad Asad, a trait aici viata de oras si viata de sat pe proprietatea bunicului din partea mamei, petrecand o copilărie fericită.

În incercarea de a uşura suferinţa neefectuarii studiului în domeniul ştiinţei, tatăl său colecţiona publicaţii ştiinţifice si isi dorea ca fiul său să realizeze ceea ce el nu a putut face. Din păcate, Muhammad Asad se plictisea de matematică şi ştiinţele exacte; bucurandu-se nelimitat de lectura romanelor istorice interesante ale lui Sienkiewicz, fantezii de Jules Verne, romanele americane de Fenimore Cooper şi Karl May şi de poeziile lui Rilke Jomes. Conform tradiţiei familiei, a urmat la domiciliu lectii de religie iudaică de la profesori speciali. La 13 ani era capabil sa citeasca in ebraica si vorbeasca fluent. Citea in ebraica Tora, Misnei, Gemara şi Talmudul. Spre sfârşitul anului 1914 a fugit de acasă din Vienna, părăsind școala și înrolându-se în armata austriacă cu un alt nume, bazându-se pe statura lui impunătoare, chiar dacă nu se încadra la vârsta necesară. Însă familia lui l-a găsit şi l-a adus înapoi. Patru ani mai târziu, revoluţia a izbucnit, Imperiul austriac s-a prăbuşit şi războiul s-a încheiat.

După război a studiat doi ani la la Universitatea din Vienna istoria artei şi filosofia. Dar instabilitatea orientarii sale, auto-depreciativ fiind, hotăreşte să nu mai participe la cursurile de la universitate şi decide să devină jurnalist. Fiind în dezacord cu tatăl său, la un an după moartea mamei sale, în 1920, părăseşte Vienna şi ajunge la Praga, după care la Berlin. A călătorit și a făcut parte din diferite cercuri literare și de arte în calitate de asistent regizor de film, fiind şi scenarist.

În toamna anului 1921, a început să lucreze ca asistent la corespondenţa agenţiei serviciului de comunicații din cadrul „United Telegraph”. După un timp, reuşeşte să facă un interviu cu Madame Gorki care venise din Berlin să colecteze în secret ajutoare pentru cei nevoiași din Rusia, reuşid sa-l publice; devine reporter adevărat.

În 1922, primeşte o invitaţie la Ierusalim de la unchiul său pe linie maternă, psihiatrul Dorian, și decide pe moment plecarea și părăsește agenţia, călătorind pe mare până în Alexandria şi de acolo cu trenul către Ierusalim. Acolo discută cu liderul sionist Chaim Weizmann şi se opune ideologiei sioniste. Considera idealurile sioniste imorale şi nefondate. A plecat la Amman, unde l-a întâlnit pe filosoful şi consilierul Amir Abdul Rahman Tawfiq. Intentionând să plece spre Istanbul, pierde toate actele oficiale, astfel că pleacă la Damasc pe jos. În călătoriile spre Berlin, o intalneste pe cea care avea sa-i devina sotie în viitor, o femeie intuitivă: pictorita, văduva Elsa. În acelaşi timp, prima carte de impresii de călătorie a lui fusese publicată sub numele „Unromantisches Morgenland”.

Spre sfârşitul iernii din 1926, părăseşte Heratul trecând prin Merv, Samarkand, Bukhara, Taşkent ajungând la Moscova, iar apoi revenind în Europa. Reușește în acest timp să o convingă pe Elsa să accepte cererea lui în căsătorie. Părăseşte Monitorul şi semnează contracte cu alte publicații, rămânând stabilit pentru un timp la Berlin. În tot acest timp el continuă seria de conferinte la Academia de Geopolitică.

În acel an, in timp ce călătoreau intr-o zi cu metroul , a observat ca toti oamenii fără excepţie, aveau chipurile incordate intr-o durere adâncă şi ascunsă. Cutremurat, îi spune acest lucru Elsei care stătea lângă el. Elsa răspunde uimită de acest peisaj: „Arată de parcă s-ar afla într-un iad … Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru…” Mă întreb dacă ei sunt conştienţi de acest lucru”. Asad a dedus că această stare are legătură cu agonia după bunăstare a oamenilor fără credinţă. Când s-a întors acasă a văzut traducerea Coranului rămasă deschisă pe masă. Privirea i s-a oprit la capitolul At-Takathur. S-a gândit că acele versete reprezintă un ecou al celor întâmplate în metrou, şi s-a gândit astfel: „… în toate perioadele oamenii au cunoscut poftele şi lăcomia, dar nicioadată acestea nu au fost atât de intense precum sunt azi… atât de intense încât îi determină să îşi dea viaţa… Demonul s-a agăţat de gâtul populaţiei… a înfipt biciul în centrul inimii lor gonindu-i spre obiective înşelătoare, privindu-i badjocoritor de departe. Nu conteaza cât de înţelept este omul secolului XX, omul nu poate percepe aceasta cursa dureroasă. Niciun alt limbaj nu ar putea avea un stil atât de clar de expunere a lucrurilor. Este vocea Coranului, mai puternică decât vocea lui Muhammad care reuşeşte să ajungă la urechea omului mereu … ”

La scurt timp după această întâmplare, Asad anunţă împreună cu Elsa că au devenit musulmani. Astfel se adeverise visul pe care l-a avut la 19 ani… În acest vis al său, Asad se afla într-un metrou, după aceea el ieșind la suprafaţă văzuse o cămilă care parcă îl aştepta împreună cu călăreţul ei care avea chipul acoperit şi o haină cu mânecă scurtă. El în vis s-a urcat pe cocoaşa cămilei, pornind într-o călătorie care parcă durase mai mult decât ore, zile sau luni, ieşind parcă din noţiunea timpului. A văzut o lumină albă, orbitoare, foarte sclipitoare dar care nu ardea. Iar o voce armoniasă de nedescris îi spunea: „Aici este extremitatea Vestică”…”. Ani mai târziu visul acela al său a fost interpretat astfel: cel care călărea  cămila era profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), iar lumina spre care ajunsese şi acea voce îl vesteau că viaţa lui din Vest va lua sfârşit.asad m a MUHAMMAD ASAD

„Deseori mi se adresează următoarea întrebare: De ce te-ai convertit la Islam și ce te-a atras la aceasta religie în mod deosebit?. Trebuie să recunosc că nu pot să dau un răspuns tranșant. Nu pot spune că m-a atras o anumită învățătură a sa, ci, mai degrabă, faptul că Islamul reprezintă un edificiu complet, minunat, compact, clădit pe învățături morale, pe lângă cele referitoare la viața practică. Nu pot să spun astăzi care dintre laturile lui m-au atras mai mult. Islamul, in opinia mea, este un edificiu perfect întocmit și fiecare dintre părțile sale a fost astfel orânduită încât toate să se completeze reciproc, neexistând nimic de prisos; din toate acestea a rezultat o armonie perfectă, solidă. Mai degrabă, înclin să cred că am fost impresionat cel mai puternic de ansamblul învățăturilor și indatoririlor „așezate la locurile cele mai potrivite”. M-am străduit să învăț tot ceea ce am putut din Islam. Am studiat Coranul cel Sfant și Traditia (Hadith) Trimisului (Allah să-l binecuvanteze și să-l miluiască!). Am studiat limba Islamului și multe lucrări scrise despre această religie sau ca reacție împotriva ei. Am petrecut peste cinci ani în Hejaz și Nejd cea mai mare parte din aceasta perioadă pentru a mă familiariza cu mediul inițial al religiei la care a chemat Profetul arab. Având în vedere că Hejazul este locul de întâlnire al musulmanilor din toate țările lumii, am putut să fac comparație între diversele puncte de vedere religioase și sociale din lumea musulmană actuală. Aceste studii și comparații mi-au creat convingerea ferma că Islamul, prin dimensiunea sa spirituală și socială, continuă să fie în pofida obstacolelor pe care le-a generat înapoierea musulmanilor „cea mai puernică forță marcată de ardoare pe care a cunoscut-o omenirea”.

În anul 1927, a fost corespondent al unor ziare din Zurich, Koln şi Amsterdam pe teme legate de conflictul din Orientul Mijlociu.

În ianuarie 1927, Asad a ieşit încă o dată la drum, dar de data aceasta împreună cu Elsa şi fiul lor de şase ani. Aşa cum simţise încă din acea zi, aceea fusese o călătorie fără întoarcere. Au mers pe mare la Jeddah iar de acolo au mers în pelerinaj la Mecca. La nouă zile după sosirea în Mecca, Elsa a murit de o boală necunoscută şi a fost înmormântata în cimitirul din orașul sfânt. În acelaşi an, el l-a întâlnit pe regele Abdul Aziz. După un timp l-a chemat alături de el pe celebrul ghid Zaid bin Ğanim. În acest timp, s-a recăsătorit şi s-a stabilit în Medina, începând să studieze istoria şi știința interpretării Coranului. Dar niciodată nu a stat acasa mult timp, a călătorit împreună cu Zaid în multe excursii prin Arabia Saudită în care a scris impresii politice şi sociale. L-a cunoscut pe Sheikh Sunusi. A ieşit la drum pentru a participa la războiul de independenţă al Libiei, însă nu a putut să ajungă la Omar al-Muhtar. Anul 1932 a fost ultimul petrecut de el în peninsula arabică.

Între anii 1937-1938, a fost redactor al revistei „Cultură Islamică” din Hyderabad. În 1942, tatăl şi sora lui au murit în lagărele de concentrare din Europa.asad m pak MUHAMMAD ASAD

A plecat spre Pakistan, unde i-a întâlnit pe Jinnah şi pe İqbal. În 1949 Asad a fost numit Președinte al Departamentului pentru Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Pakistan, iar în 1952 a fost numit Ministru Plenipotențiar al Republicii Pakistan în cadrul Națiunilor Unite în New York. Piața de la intrarea spre Oficiul Națiunilor Unite din Vienna a fost numită în onoarea sa Muhammad Asad Platz și a fst prima piață din Austria numită după un musulman.

Muhammad Asad a captat atenţia prietenilor şi cunoscuţilor americani şi europeni prin povestea lui impresionantă de acceptare a islamului. La început, l-au considerat pe Asad ca fiind un reprezentant occidental al Orientului ales cu un scop special. Insă când prietenii occidenali au observat că s-a alăturat activităţilor ONU, nu doar functional, ci şi emoţional şi inelectual obiectivelor politice şi culturale ale lumii islamice, au rămas confuzi. Cei care doreau să cunoască istoria şi experienţele lui din trecut i-au cerut sa scrie o carte. Ca urmare a cerinţelor iubitorilor lui a apărut în 1954 „Drumul spre Mecca” memoriu, şi jurnal de călătorii.

În 1960, la Institutul de Relaţii Internaţinale din Londra, a susţinut o conferinţă despre principiile care stau la baza fundaţiei stabilirii unui stat Islamic. In 1980, a fost publicată interpretarea Coranului scrisă de el, care se remarcă prin stil și retorică.

După 5 ani petrecuți în Elveţia până în anul 1983, trăieşte până în 1992 în Spania şi Portugalia.

La data de 20 februarie 1992 în oraşul andaluzian Mijas – Granada obţine Mila lui Allah prin sfârşitul vieţii sale, martore a credinţei lui, fiind îngropat într-un cimitir musulman.

 

Publicaţii

Asad a scris mai multe cărţi. Autobiografia sa, Drumul către Mecca este o relatare a călătoriilor sale în Orientul Mijlociu şi a convertirii sale, precum şi a gândurilor lui asupra mişcării sioniste în creştere. De asemenea el a scris şi Mesajul Coranului, o traducere şi interpretare a versetelor Cărţii Sfinte a musulmanilor pe baza propriilor lui cunoştinte de limba araba clasică şi autoritatea comentariilor clasice. El a scris, de asemenea, şi o traducere însoțită de comentarii a culegerii Sahih Bukhari, una din cele mai importante colecţii de hadith. În plus, el a scris Această Lege a Noastră unde însumează propriile viziuni despre legea islamică şi respinge decisiv noţiunea de taqlid, sau jurisprundenţă strictă care a fost acceptată ca doctrină de mulți musulmani. El face de asemenea o pledoarie pentru raţionalism şi pluralitate în legea islamică, pe care o vede ca adevărata moştenire a salaf sau primelor generaţii de musulmani. În cartea sa, Islamul la Răscruce de Drumuri, el subliniează punctul său de vedere cum că lumea musulmană trebuie să aleagă între propriile sale valori şi moralitate sau să le accepte pe cele ale Vestului, caz în care, ea va rămâne mereu în urma Vestului care a avut timp să se adapteze la aceste valori şi moravuri, şi ar sfârşi prin a-şi compromite propria religie şi cultură. Există unele referinţe ludic criptice în legătura cu Muhammad Asad în recentul bestseller Orientalistul de Tom Reiss (editura Random House, 2005), şi altele în traducerile în engleză ale lui Sebald.

Lista publicaţiilor lui Muhammad Asad

Cărţi:

  • 1. Ierusalim în 1923: Impresiile unui tânăr european (1923)
  • 2. Sufletul Islamului (1934)
  • 3. Conceptul de religie în Occident şi în Islam (1934)
  • 4. Sufletul Occidentului (1934)
  • 5. Sahih Bukhāri (1935)
  • 6. Către o reînviere a gândirii (1937)
  • 7. Sahih al-Bukhāri (1938)
  • 8. Sahih Bukhāri (1938)
  • 9. Sahih Bukhāri (1938)
  • 10. Ce Arafat? (1946)
  • 11. Liniile Generale ale unei Probleme ( 1946)
  • 12. Este Religia un Lucru de Domeniul Trecutului? (1946)
  • 13. Această Lege a Noastră ( 1946, 1947)
  • 14. Clădire sau Distrugere? (1947)
  • 15. Afacerea Imitaţiei (1947)
  • 16. Ce vrem să spunem prin Pakistan? ( 1947)
  • 17. Note şi Comentarii (1947)
  • 18. Către o Constituţie Islamică (1947)
  • 19. Note şi Comentarii (1947)
  • 20. Chem Toţi Musulmanii (1947)
  • 21. Arafat—Jurnal Trimestrial de Reconstrucţie Islamică (1948)
  • 22. Reconstrucţie Islamică (1948)
  • 23. Realizarea Constituţiei Islamice (1948)
  • 24. Întâlnirea Islamului cu Vestul (1959)
  • 25. Islamul şi Spiritul Timpurilor Noastre (1960)
  • 26. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1961)
  • 27. Islamul şi Politica (1963)
  • 28. Ierusalim: Oraşul Deschis (1970)
  • 29. Hijrah – Înţeles şi Semnificaţie (1979)
  • 30. Mesajul Coranului (1980)
  • 31. Mesajul Coranului (1980)
  • 32. Principiile de Stat şi Guvern în Islam (1980)
  • 33. Sahih al-Bukhāri (1981)
  • 34. O Viziune a Ierusalimului (1982)
  • 35. Ierusalim: un oraş pentru toţi oamenii(1982)
  • 36. Un trib care şi-a păstrat numele (1985)


Jurnal:

  • Arafat: O Critică Lunară a Gândirii Musulmane (1946–47)

 

______________

islamulazi.ro

Source Link

Views: 1