Tag: religie

Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 244

Toleranța în societatea islamică – 3

Toleranța în societatea islamică – 3

-partea a treia-

Mustafa Siba’ee

 

 

Un alt aspect al tolerantei religioase este faptul ca functiile erau acordate celor capabili, care le meritau, indiferent de credinta sau doctrina lor. Aceasta explica faptul ca medicii crestini au beneficiat de protecţia califilor din dinastiile Omeiazilor si Abbasizilor. Ei au detinut timp indelungat controlul asupra scolilor de medicina din Bagdad si din Damasc. Medicul crestin Ibn Asal a fost medicul privat al lui Marawan, in vreme ce Sarjun a fost secretarul sau. Marawan l-a numit pe Atanasius, cunoscut cu numele ultim Ishaq, intr-o serie de functii guvernamentale in Egipt, ajungand pana la postul de sef al divanurilor statului. El era bogat si influent; poseda patru mii de robi, numeroase case, sate, gradini si mult aur si argint; a construit o biserica in Ar-Raha din chiria a patru sute de pravalii pe care le poseda in acest oras. A fost intr-atat de vestit incat Abd al-Malik ben Marawan i-a incredintat educatia fratelui sau mai mic Abd al-Aziz, care a devenit ulterior guvernator in Egipt, tatal lui Omar ben Abd al-Aziz.

Unul dintre cei mai vestiti medici care s-au bucurat de o poziţie privilegiata din partea califilor a fost Jirjis ben Bakhtisu´, apropiat al califului AL-Mansur. Califul a avut grija ca el sa se bucure de tot confortul. Jirjis avea o sotie batrana si Al-Mansur i-a trimis trei sclave frumoase, insa el a refuzat darul, zicand: religia mea nu-mi ingaduie decat o singura sotie, cat timp ea se afla in viata. Al-Mansur a fost multumit de raspunsul lui si l-a cinstit si respectat si mai mult. Cand acesta s-a imbolnovit, Al-Mansur a poruncit sa fie gazduit la casa de oaspeti si s-a dus la el pe jos, interesandu-se de starea lui si atunci medicul i-a cerut ingaduinta sa se intoarca in tara lui pentru a fi inmormantat alaturi de parinti. Al-Mansur i-a propus sa se converteasca la islam pentru a ajunge in Paradis, insa el i-a raspuns: Prefer sa fiu împreuna cu parintii mei, fie in Paradis, fie in Infern. Al-Mansur a ras si a porucit sa se faca pregatirile pentru a fi condus si i-a daruit zece mii de dinari.

Crestinul Salmuya ben Banan a fost medicul califului AlMu´tasim.Al-Mu´tasima regretat foarte mult moartea sa si a poruncit sa fie inmormantat cu tamaie si cu lumanari, asa cum cerea religia lui.

Bakhtisu´ben Jibra´il a fost medicul califului Al-Mutawakkil, si se bucura de un atat de mare respect din partea lui incat se imbraca precum califul si avea o situatie foarte buna si o mare avere.

Cute-White-FlowersTot astfel poetii si oamenii de litere in general se bucurau de o poziţie privilegiata din partea califilor si printilor, indiferent de religia si de doctrina lor. Stim cu totii pozitia deosebita pe care a avut-o AlAkhtal in epoca omeiada. El intra la Abd al-Malik fara sa ceara permisiunea, imbracat intr-o pelerina de matase si purtand un talisman si o cruce cu lant de aur atarnata la gat, in vreme ce vinul i se prelingea din barba. El est cel care i-a satirizat pe ansari intr-un lung poem, in care spunea: ”Si ticalosia sta ascunsa sub turbanele ansarilor”. Ansarii au foarte afectati de acest vers si l-au trimis pe mai marele lor An-Nu´man ben Basir, companion al Trimisul lui Allah – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! si aceasta a intrat la Abd al-Malik si si-a ridicat turbanul intrebandu-l: Vezi aici vreo ticalosie, emir al credinciosilor? Califul l-a linistit, fara sa-i faca vreun rau lui Al-Akhtal!

Indivizii s-au comportat si ei precum califii: ei legau prietenii cu oricine le placea, indifernt de apartenenta lor religioasa. Ibrahim ben Hilal Sabeanul, adica din secta Sabeenilor, a ajuns la cele mai inalte functii in stat. El a avut relatii bune si prietenii stranse cu oamenii de litere si cu oamenii de stiinta, incat atunci cand a murit, As-Sarif ar-Radi a compus o elegie in onoarea lui si se stie ca acest poet a fost siehul Hasimitilor Alawiti si autor al unor poeme nemuritoare, intre care un poem cu rima in dal, in care spunea:

“Ai vazut cum l-au purtat pe scanduri?

Ai vazut cum a disparut lumina intalnirilor?

Nu am crezut inainte ca tu sa fi coborat in tarana

Ca tarana se poate inalta deasupra muntilor”.

As-Sarif a continuat multa vreme dupa aceea sa-si aminteasca de el si sa-l planga in diverse ocazii. Odata, cand a trecut pe langa mormantul lui, a izbucnit in plans si a declamat:

“Le spun calaretilor care pleaca: Abateti-va,

Ca sa va arat o creanga vesteda a gloriei!

Te-am plans ca sa ma consolez pentru tine,

Dar bocetele nu au putut stavili dorul care a sporit.

Eu stiu ca plansul nu-ti este de nici un folos,

Insa eu incerc sa starnesc nadejdile”.

Cercurile stintifice ale califilor reuneau savanti apartinand unor religii si doctrine diferite. El le spunea: Cercetati orice voiti in domeniul stiintei, fara ca vreunul din voi sa faca deductii pornind de la cartea sa religioasa, pentru ca sa nu starneasca in felul acesta probleme confesionale.

La fel erau si cercuri stiintifice populare. Khalaf ben alMuthana a spus: Am vazut intalnindu-se la Basra zece la un loc, cei mai invatati si mai cunoscuti care ii stia lumea. Acestia erau: gramaticul AlKhalil ben Ahmad, care era sunnit, poetul Al-Humayri, care era siit, Salih ben Abd al-Quddus, care era eretic, Sufyan ben Mujasi´, care era kharijit safarid, Bassar ibn Burd, care era un poet destrabalat su´ubit, Hamad´Ajral, care era un eretic su´ubit, Ibn Ra´s al-Jalud, care era un poet evreu, Ibn Nazir, un teolog crestin, Omar ben al-Mu´ayyid, un zoroastru si Ibn Sinan al-Harraui, un poet sabean. Ei se intalneau si scrieau versuri si schimbau informatii, discutand intr-o atmosfera prietenasca, incat aproape ca nici nu observau aceste mari deosebiri de religie si doctrina dintre ei! Aceasta toleranta a patruns si in case si in familii. In aceeasi casa se puteau intalni patru frati care traiau in deplina intelegere: unul sunnit, al doilea șiit, al treilea kharijit, si al patrulea mu´talifilit.In aceeasi casa se puteau intalni un evalvios si un desfranat primul dedicandu-se adorarii lui, iar al doilea cufundandu-se in destrabalarea lui. Cartile de literatura mentioneaza ca exemplu doi frati care traiau in aceeasi locuinta: unul era evlavios si locuia la parter, iar celalat era destrabalat si locuia la etaj. Cel destrabalat si-a petrecut o noapte in compania unor prieteni, cantand si provocand zarva, ceea ce la deranjat pe cel evlavios, impiedicandu-l sa doarma. Cel evlavios a scos capul pe fereastra si a strigat la fratele cel destrabalat: Pamantul sa se scufunde si sa-i inghita pe cei care fac fapte rele! Iar cel destrabalat ia raspuns: Allah nu-i va pedepsi fara ca tu sa te afli printre ei …

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 182

12 argumente pentru Muhammad – part 2

 

 

Sh. Abdul Rahman Abdul Khaliq

 

 

6297639845_3e5145e21d_oCu fiecare generaţie, de atunci şi până în zilele noastre, cei care cred în acest Nobil Profet au aderat pe deplin la învăţăturile sale. În cazul unora, acest lucru a ajuns la un astfel de nivel încât să-şi dorească să urmeze şi să adere la “calea” Profetului în materie de probleme personale pe care, altfel, Dumnezeu nu le-a avut în vedere pentru a constitui o obligaţie ce trebuie respectată. De exemplu, unii preferă să consume doar acele mâncăruri specifice şi să poarte doar acele straie anume care-I plăceau Profetului.

În plus faţă de acestea, aceia care cred în Muhammad repetă acele laude aduse lui Dumnezeu, acele rugăciuni speciale şi invocari pe care acesta obişnuia să le spună în timpul fiecărei sale acţiuni pe timp de zi şi de noapte: ce spunea atunci când  saluta oamenii, când intra sau ieşea din casă, când intra sau ieşea din moschee, când intra sau ieşea din baie, când mergea la culcare sau se trezea din somn, când observa aparitia semilunii pe cer, cand observa apariţia noilor fructe în arbori, când mânca, bea, se îmbrăca, călătorea, călărea şi se întorcea din  călătorie, etc. Dacă ignorăm aceste aspecte, toţi aceia care cred în Muhammad  îndeplinesc pe de-a-ntregul – în cele mai mici detalii – fiecare act de venerare – precum rugăciunea, postul, pomana şi pelerinajul – după cum a predicat şi practicat însuşi acest Nobil Profet (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!). Toate acestea permit celor care cred în el să-şi trăiască viaţa în toate aspectele ei având acest Nobil Profet drept exemplu, ca şi când l-ar avea în faţa lor aievea, model de urmat în toate acţiunile lor.

 

8. Nu a existat vreodată şi nici nu va exista un om pe faţa pământului care să se bucure de o asemenea iubire, respect, cinste şi supunere în toate aspectele – de mică sau mare importanţă – aşa cum s-a bucurat acest Nobil Profet.

 

9. Înca de pe vremea sa, în fiecare regiune a acestui Pământ şi în fiecare epocă, acest Nobil Profet a fost urmat de oameni din toate rasele, de toate culorile şi din toate naţiunile. Mulţi dintre aceia care l-au urmat fueseseră anterior creştini, evrei, păgâni, idolatri sau atei. Printre cei care au ales să-l urmeze se numărau  aceia care se remarcau printr-o judecată sănătoasă, prin înţelepciune, reflecţie şi  previziune. Ei au ales să-l urmeze pe acest Nobil Profet după ce au fost martorii semnelor care demonstrau autenticitatea acestuia şi ale dovezilor privind  miracolele înfăptuite de el. Ei nu au ales să-l urmeze pe Muhammad din obligaţie  sau constrângere, sau pentru a continua tradiţia părinţilor lor. Într-adevăr mulţi  dintre adepţii acestui Profet au ales să-l urmeze în perioada în care Islamul se bucura de o mai mică recunoaştere, când existau doar câţiva musulmani, şi când adepţii săi erau  supuşi unor persecuţii severe. Mulţi dintre aceia care l-au urmat pe Profet nu au făcut aceasta din dorinţa de obţine unele beneficii materiale. Într-adevăr, mulţi dintre adepţii săi au suferit extraordinar de mult de pe urma răului si persecuţiilor abătute asupra lor ca urmare a devenirii partizani ai acestui Profet. În ciuda acestor rele şi persecuţii, nimic din cele menţionate nu i-a întors din drum. Fraţi ai mei! Toate acestea dovedesc clar oricărui om înzestrat cu raţiune că acest Profet a fost cu adevărat şi fără tăgadă mesagerul lui Dumnezeu şi că nu a fost un simplu om care a pretins că are darul profeţiei sau care a vorbit de Dumnezeu fără ştiinţă.

 

10. Datorită acestor lucruri, Muhammad a fost propovăduitorul unei mari religii prin crezul şi forma ei de prezentare. Muhamad l-a descris pe Dumnezeu cu atributele perfecţiunii desăvârşite, şi în acelaşi timp într-o manieră liberă de intenţia de a-i  atribui orice imperfecţiune. Nici măcar filosofii sau întelepţii nu ar putea să-L  descrie astfel pe Dumnezeu. Cu adevărat este imposibil să ne imaginăm ca o minte umană ar putea concepe o fiinţă existentă care poseda o astfel de deplină potenţă/capacitate, ştiinţă şi măreţie; Care a supus creaţia; care a cuprins totul în Univers, la scară mica sau mare; şi Care poseda o astfel de îndurare fără cusur.

Nu stă în capacitatea niciunei fiinţe umane să creeze o astfel de lege perfectă bazată pe dreptate, egalitate, îndurare şi obiectivitate în toate domeniile activităţii umane pe acest pământ, asemenea celei pe care a revelat-o Muhammad – precum cumpărarea şi vânzarea, căsătoria şi divorţul, închirierea, mărturia, custodia şi toate celelalte contracte care sunt necesare susţinerii vieţii şi civilizaţiei pe pământ.

 

11. Este imposibil ca o persoană să conceapă înţelepciunea, moralitatea, bunele  maniere, nobleţea de caracter în forma propovaduită de acest Profet Demn de  Laudă . Într-o manieră deplină şi desăvârşită, Muhammad a răspândit o învăţătură cu privire la  caracter şi buna purtare în ceea ce priveşte părinţii, rudele, prietenii, familia, umanitatea, animalele, plantele şi lucrurile fără viaţă. Este imposibil ca mintea umană singură să cuprindă toată acea învăţătură sau să creeze o învăţătură asemănătoare. Toate acestea indică fără echivoc faptul că acest Trimis nu a  predicat aceste precepte din proprie voinţă, ci mai degrabă acestea reprezentau  învăţătură şi inspiraţia primită de El de la Cel Care a creat pământul şi cerurile  înalte de deasupra şi universul cu arhitectura şi perfecţiunea sa miraculoasă.

 

12. Alcătuirea legislativa şi crezul religios al religiei propovăduite de Trimisul Muhamad  se  aseamană cu construcţia cerurilor şi pământului. Toate acestea demonstrează  că Cel Care a creat cerurile şi pământul este acelaşi care a trimis această mare  lege şi dreapta religie. Gradul de inimitabilitate al legii Divine trimisă pe pământ  prin persoana lui Muhammad este acelaşi ca în cazul creaţiei Divine a cerurilor şi pământului. Căci tot aşa cum umanitatea nu poate crea acest univers, în aceeaşi măsură umanitatea nu poate concepe o lege asemenea legii lui Dumnezeu, revelată prin Supusul şi mesagerul Său Muhammad .

 

 

sursa: Biblioteca virtuala  IslamRomaniaSource Link

Views: 1