Valorile morale sunt universale

  F. Gulen   Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. Toti cei care […]

 

F. Gulen

 

prelegeriDisputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului.

Toti cei care trăiesc în perioade diferite, în puncte geografice diferite şi care aparţin unor religii divine diferite, cu toate aceste diferenţieri, în realitate sunt stapâni pe aceleaşi valori morale. Valori fundamentale precum: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu minţi, fată de oameni să ai un comportament amabil şi respectuos, sunt valabile pentru toti credincioşii. Această semnificaţie comună a moralei este valabilă pentru Islam, Creştinism, Iudaism. Aşa cum lucruri neplăcute precum: nerecunoştinta, răsfăţul, iubirea de sine, minciuna, lăcomia, viclenia, cearta, lipsa de respect, nestatornicia, avarismul, bârfa, despotismul, calomnia, perfidia, instigarea nu sunt conforme cu morala islamică, ele sunt interzise şi în Iudaism şi Creştinism. În toate aceste religii oamenii sunt îndemnaţi să fie respectuoşi, iubitori, drepti, mărinimoşi, milostivi, iubitori de binefaceri, modeşti, serioşi, de nădejde, generoşi, devotati, cu caracter blând şi statornici.

Opus acestora, foarte multe doctrine din lume apără valori care sunt total opuse valorilor morale propovăduite de religiile divine. Ca dovada că, în ultimele două secole filosofia materialistă foarte influentă a adus omul în starea unor indivizi care se gândesc numai la interesele lor, nu cunosc nici o lege atunci când este vorba de a avea profit. Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi mentine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechitatii, creşterea coruptiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. În fata acestei situaţii este nevoie ca cei care ţin de religiile divine să se alieze pentru a salva oamenii care au fost înşelati de materialism. Ceea ce le revine musulmanilor, creştinilor şi iudeilor cinstiti şi cu spirit de discernamânt este de a porni o luptă comună împotriva răului şi a celor răi, de a se ajuta şi a trudi împreună.

Pentru om Islamul este o rânduială specială unică, ce se poate aplica în orice domeniu şi care are realizări alternative în modul de aplicare. Islamul, de la prima apariţie a conştiintelor şi până la problemele morale cele mai înalte ale vieţii, printr-o largă recunoaştere a tuturor chestiunilor, de la cea mai mică problemă individuală şi familială până la subiectele sociale cele mai neclare, pentru toate oferă imediat soluţiile cele mai diferite. Orice mesaj al său este un ton al păcii universale, o compoziţie a armoniei sociale, o “respiraţie” a toleranţei şi dialogului.

Brutalitatea, grosolănia, ura şi duşmănia sunt reflectii ale duşmanilor referitoare la structura sa spirituală şi scursuri ce provin din insatisfactia celor inculti. Deoarece, într-o inimă în care a pătruns şi s-a instalat Islamul, pentru Creator şi în memoria celor creaţi exista numai şi numai iubire, exista grijă, exista tolerantă. De altfel, într-o inimă nu poate exista şi credinta şi relatie cu Allah şi ură, duşmanie şi furie. Daca o inimă, în fiecare zi, în fiecare săptamână, în fiecare an, prin forme diferite de credinţă, îşi reînnoieşte, îşi întăreşte credinţa în Domnul, relatia cu El, atunci acea inimă nu poate ramâne deschisă sub nici o formă duşmăniilor.

Concluzia este că dialogul dintre religie şi civilizaţii este absolut necesar. Primul pas spre acest lucru, aşa cum accentuează un savant musulman contemporan, este necesitatea înlaturarii chestiunilor care reprezinta cauza polemicii dintre religii, reliefarea mai degraba a punctelor comune. Gândindu-ne precum Mevlânâ Celâleddin Rumî, care spunea: “Stau cu un picior în centru şi cu celalalt între şaptezeci şi doua de natiuni”, este necesar sa trasam un cerc foarte larg care sa cuprinda toata omenirea şi sa întindem tuturor oamenilor bratul pacii.

Am credinţa că, învingând forţele brutale şi depăşindu-le, nu trebuie să uităm ca, relaţiile dintre civilizaţii se bazează şi trebuie să se bazeze numai pe dialog.

 

sursa:  „Islamul si Dialogul”

Soucre Link

Egalitate, nu identitate

Khurram Murad   Egalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este […]

Khurram Murad

 

image-equalityEgalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este folosită ca un paravan de fum din spatele căruia sunt lansate atacuri împotriva Şariei, din cauza diferitelor ei prevederi privind femeile.

Nu există nicio îndoială că egalitatea reprezintă o necesitate profundă şi un ideal uman veritabil. Însă la fel de adevărat este că egalitatea de roluri nu înseamnă în mod necesar identitate de roluri. Dacă egalitatea este confundată cu identitatea, singura concluzie posibilă este: „O societate în care cu adevărat cele două sexe sunt egale este inimaginabilă“. A elimina diferenţierea rolurilor nu poate genera decât consecinţe catastrofice, aşa cum am specificat mai sus, în ceea ce priveşte societatea în genere şi fenomenele intercorelate de moralitate sexuală, familie, reproducere, creştere a copiilor, dezvoltare a personalităţii, fapt care se poate constata deja cu claritate în Occident. Chiar şi un aspect aparent minor, cum ar fi răspândirea metodelor anticoncepţionale, a devenit un instrument important în promovarea sexului extramarital, în modificarea valorilor sexuale, în tulburarea rolurilor, destrămarea familiei, devalorizarea creşterii copiilor şi a vieţii casnice. S-a realizat într-adevăr controlul populaţiei, însă a apărut un mare semn de întrebare referitor la destinul final al rasei umane.

Islamul recunoaşte diferenţele evidente dintre bărbat şi  femeie şi le modelează rolurile sociale aferente în consecinţă, dar subliniază la fel de mult identitatea de esenţă a naturii lor de fiinţe umane şi dreptul de a avea şanse egale la împlinire personală prin rolurile lor din această lume şi, finalmente, mult  mai important, declară egalitatea lor în Faţa lui Allah în Viaţa  de Apoi. Conform Şariei, bărbatul şi femeia sunt egali în  calitate de fiinţe umane şi au un număr egal de îndatoriri şi drepturi reciproce. Familia, ca şi unitate, are drept conducător  bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un  lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este  inferioară bărbatului. Ea nici măcar nu e obligată să preia  numele soţului şi să renunţe la propria sa identitate după  căsătorie. Partea sa de moştenire reprezintă o jumătate din  partea bărbatului, dar ea nu este obligată să contribuie absolut  deloc la întreţinerea familiei.

Multe prevederi specifice ale Şariei referitoare la  drepturile şi obligaţiile femeilor, conduita şi comportamentul  lor, veşmântul şi separarea lor, la legile privind căsătoria şi  divorţul şi lucrul în afara casei pot fi înţelese mai bine în  această lumină. Dar, la fel de important este să ţinem minte că multe din practicile predominante din societatea musulmană de  astăzi, care au ajuns să fie la modă ca rezultat al secolelor de  decadenţă şi stagnare, precum şi al influenţelor ne-islamice, nu  ar trebui să fie folosite pentru a înţelege şi judeca Islamul.

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Toleranța în societatea islamică – 3

Toleranța în societatea islamică – 3 -partea a treia- Mustafa Siba’ee     Un alt aspect al tolerantei religioase este faptul ca functiile erau acordate celor capabili, care le meritau, indiferent de credinta sau doctrina lor. Aceasta explica faptul ca medicii crestini au beneficiat de protecţia califilor din dinastiile Omeiazilor si Abbasizilor. Ei au detinut […]

Toleranța în societatea islamică – 3

-partea a treia-

Mustafa Siba’ee

 

 

Un alt aspect al tolerantei religioase este faptul ca functiile erau acordate celor capabili, care le meritau, indiferent de credinta sau doctrina lor. Aceasta explica faptul ca medicii crestini au beneficiat de protecţia califilor din dinastiile Omeiazilor si Abbasizilor. Ei au detinut timp indelungat controlul asupra scolilor de medicina din Bagdad si din Damasc. Medicul crestin Ibn Asal a fost medicul privat al lui Marawan, in vreme ce Sarjun a fost secretarul sau. Marawan l-a numit pe Atanasius, cunoscut cu numele ultim Ishaq, intr-o serie de functii guvernamentale in Egipt, ajungand pana la postul de sef al divanurilor statului. El era bogat si influent; poseda patru mii de robi, numeroase case, sate, gradini si mult aur si argint; a construit o biserica in Ar-Raha din chiria a patru sute de pravalii pe care le poseda in acest oras. A fost intr-atat de vestit incat Abd al-Malik ben Marawan i-a incredintat educatia fratelui sau mai mic Abd al-Aziz, care a devenit ulterior guvernator in Egipt, tatal lui Omar ben Abd al-Aziz.

Unul dintre cei mai vestiti medici care s-au bucurat de o poziţie privilegiata din partea califilor a fost Jirjis ben Bakhtisu´, apropiat al califului AL-Mansur. Califul a avut grija ca el sa se bucure de tot confortul. Jirjis avea o sotie batrana si Al-Mansur i-a trimis trei sclave frumoase, insa el a refuzat darul, zicand: religia mea nu-mi ingaduie decat o singura sotie, cat timp ea se afla in viata. Al-Mansur a fost multumit de raspunsul lui si l-a cinstit si respectat si mai mult. Cand acesta s-a imbolnovit, Al-Mansur a poruncit sa fie gazduit la casa de oaspeti si s-a dus la el pe jos, interesandu-se de starea lui si atunci medicul i-a cerut ingaduinta sa se intoarca in tara lui pentru a fi inmormantat alaturi de parinti. Al-Mansur i-a propus sa se converteasca la islam pentru a ajunge in Paradis, insa el i-a raspuns: Prefer sa fiu împreuna cu parintii mei, fie in Paradis, fie in Infern. Al-Mansur a ras si a porucit sa se faca pregatirile pentru a fi condus si i-a daruit zece mii de dinari.

Crestinul Salmuya ben Banan a fost medicul califului AlMu´tasim.Al-Mu´tasima regretat foarte mult moartea sa si a poruncit sa fie inmormantat cu tamaie si cu lumanari, asa cum cerea religia lui.

Bakhtisu´ben Jibra´il a fost medicul califului Al-Mutawakkil, si se bucura de un atat de mare respect din partea lui incat se imbraca precum califul si avea o situatie foarte buna si o mare avere.

Cute-White-FlowersTot astfel poetii si oamenii de litere in general se bucurau de o poziţie privilegiata din partea califilor si printilor, indiferent de religia si de doctrina lor. Stim cu totii pozitia deosebita pe care a avut-o AlAkhtal in epoca omeiada. El intra la Abd al-Malik fara sa ceara permisiunea, imbracat intr-o pelerina de matase si purtand un talisman si o cruce cu lant de aur atarnata la gat, in vreme ce vinul i se prelingea din barba. El est cel care i-a satirizat pe ansari intr-un lung poem, in care spunea: ”Si ticalosia sta ascunsa sub turbanele ansarilor”. Ansarii au foarte afectati de acest vers si l-au trimis pe mai marele lor An-Nu´man ben Basir, companion al Trimisul lui Allah – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! si aceasta a intrat la Abd al-Malik si si-a ridicat turbanul intrebandu-l: Vezi aici vreo ticalosie, emir al credinciosilor? Califul l-a linistit, fara sa-i faca vreun rau lui Al-Akhtal!

Indivizii s-au comportat si ei precum califii: ei legau prietenii cu oricine le placea, indifernt de apartenenta lor religioasa. Ibrahim ben Hilal Sabeanul, adica din secta Sabeenilor, a ajuns la cele mai inalte functii in stat. El a avut relatii bune si prietenii stranse cu oamenii de litere si cu oamenii de stiinta, incat atunci cand a murit, As-Sarif ar-Radi a compus o elegie in onoarea lui si se stie ca acest poet a fost siehul Hasimitilor Alawiti si autor al unor poeme nemuritoare, intre care un poem cu rima in dal, in care spunea:

“Ai vazut cum l-au purtat pe scanduri?

Ai vazut cum a disparut lumina intalnirilor?

Nu am crezut inainte ca tu sa fi coborat in tarana

Ca tarana se poate inalta deasupra muntilor”.

As-Sarif a continuat multa vreme dupa aceea sa-si aminteasca de el si sa-l planga in diverse ocazii. Odata, cand a trecut pe langa mormantul lui, a izbucnit in plans si a declamat:

“Le spun calaretilor care pleaca: Abateti-va,

Ca sa va arat o creanga vesteda a gloriei!

Te-am plans ca sa ma consolez pentru tine,

Dar bocetele nu au putut stavili dorul care a sporit.

Eu stiu ca plansul nu-ti este de nici un folos,

Insa eu incerc sa starnesc nadejdile”.

Cercurile stintifice ale califilor reuneau savanti apartinand unor religii si doctrine diferite. El le spunea: Cercetati orice voiti in domeniul stiintei, fara ca vreunul din voi sa faca deductii pornind de la cartea sa religioasa, pentru ca sa nu starneasca in felul acesta probleme confesionale.

La fel erau si cercuri stiintifice populare. Khalaf ben alMuthana a spus: Am vazut intalnindu-se la Basra zece la un loc, cei mai invatati si mai cunoscuti care ii stia lumea. Acestia erau: gramaticul AlKhalil ben Ahmad, care era sunnit, poetul Al-Humayri, care era siit, Salih ben Abd al-Quddus, care era eretic, Sufyan ben Mujasi´, care era kharijit safarid, Bassar ibn Burd, care era un poet destrabalat su´ubit, Hamad´Ajral, care era un eretic su´ubit, Ibn Ra´s al-Jalud, care era un poet evreu, Ibn Nazir, un teolog crestin, Omar ben al-Mu´ayyid, un zoroastru si Ibn Sinan al-Harraui, un poet sabean. Ei se intalneau si scrieau versuri si schimbau informatii, discutand intr-o atmosfera prietenasca, incat aproape ca nici nu observau aceste mari deosebiri de religie si doctrina dintre ei! Aceasta toleranta a patruns si in case si in familii. In aceeasi casa se puteau intalni patru frati care traiau in deplina intelegere: unul sunnit, al doilea șiit, al treilea kharijit, si al patrulea mu´talifilit.In aceeasi casa se puteau intalni un evalvios si un desfranat primul dedicandu-se adorarii lui, iar al doilea cufundandu-se in destrabalarea lui. Cartile de literatura mentioneaza ca exemplu doi frati care traiau in aceeasi locuinta: unul era evlavios si locuia la parter, iar celalat era destrabalat si locuia la etaj. Cel destrabalat si-a petrecut o noapte in compania unor prieteni, cantand si provocand zarva, ceea ce la deranjat pe cel evlavios, impiedicandu-l sa doarma. Cel evlavios a scos capul pe fereastra si a strigat la fratele cel destrabalat: Pamantul sa se scufunde si sa-i inghita pe cei care fac fapte rele! Iar cel destrabalat ia raspuns: Allah nu-i va pedepsi fara ca tu sa te afli printre ei …

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5 -partea a cincea- Mustafa Siba’ee     Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii. Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu […]

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

40 de principii ale credinței islamice – part 1

  Cel mai important principiu care formează baza credinţei islamice, pe care orice musulman trebuie să îl ştie este mărturia de credinţă – شهادَة – shahadah, care este formată, practic din alăturarea a două declaraţii (mărturii) de credinţă numite – الشهادتين – şahadatain: a. „Mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afara de Allah” şi […]

 

shahadah-rafay-zaferCel mai important principiu care formează baza credinţei islamice, pe care orice musulman trebuie să îl ştie este mărturia de credinţă – شهادَة – shahadah, care este formată, practic din alăturarea a două declaraţii (mărturii) de credinţă numite – الشهادتين – şahadatain:
a. „Mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afara de Allah” şi
b. „Mărturisesc că Muhammad este Profetul Său.”

Qaadiy spune că aceste şahadatain sunt cele mai importante, deoarece conţin alte 40 principii de credinţă:
10 principii de credinţă se referă la ceea ce trebuie să creadă un musulman
10 principii de credinţă se referă la ceea ce trebuie să respingă un musulman
10 principii de credinţă se referă la lucrurile care s-au petrecut şi
10 principii de credinţă se referă la lucrurile care se vor petrece

Cele 10 principii de credinţă pe care trebuie să le creadă un musulman sunt:
1. Allah Preaînaltul este Unul, Indivizibil în esenţa Sa.

Domnul vostru e un Domn Unic. Nu există altă divinitate în afară de El… (Al-Baqarah  2:163)
2. Allah Preaînaltul nu are parteneri şi nici asociaţi în Existenţa Sa Divină.

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic… (An-Nisaa)
3. Allah Preaînaltul este Cel Veşnic, care de Sine Stătător.

 Va rămâne veşnic numai faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste (Ar-Rahman 55:27)
4. Allah Preaînaltul nu cunoaşte somnul şi nici oboseala

Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul! Nici somnul şi nici aţipirea nu-l cuprind! (Al-Baqarah 2:255)
5. Allah Preaînaltul este Stăpânul tuturor şi Creatorul tuturor

El este Acela care v-a creat din lut. (Al-An’am 6:2)
El dă viaţă la ceea ce este mort şi face să moară ceea ce este viu. (Al-An’am 6:95)
El face să se ivească zorile. (Al-An’am 6:96)
El este Cel care v-a făcut stelele. (Al-An’am 6:97)
El este cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de odihnă şi loc de repaus. (Al-An’am 6:98)
El este Acela care a făcut să coboare apă din cer. Apoi, prin ea, Noi am făcut să încolţească plantele, din care după aceea am făcut să iasă verdeaţă. (Al-An’am 6:99)
6. Allah Preaînaltul este Cel Atotputernic

Feţele se vor apleca umilite în faţa Celui veşnic Viu şi Atotputernic. (Ta-Ha 20:111)

Aceasta pentru că Allah este Adevărul şi pentru că El îi readuce la viaţă pe cei morţi şi El este Atotputernic. (Al-Hajj 22:6)
7. Allah Preaînaltul este A- tot – Cunoscătorul şi A – toate – Ştiutorul, El ştie şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd

Celui ce ştie Necunoscutul, nu-i scapă nici măcar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri şi nici de pe pământ. Şi nimic – nici mai mic decât acesta, nici mai mare – nu există fără să nu fie (înscris) într-o carte desluşită. (Sabaa’ 34:3)
8. Allah Preaînaltul este Plănuitorul şi Creatorul a orice este bun sau rău, a ceea ce El voieşte să existe sau să nu existe

Allah creează ceea ce voieşte El. Când hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată! (Aal ‘Imran 3:47)

Apoi a hotărât un termen şi la el se află un alt termen hotărât. (Al-An’am 6:2)

Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah. (At-Taghabun 64:11)

Dintr-o picătură l-a creat şi i-a hotărât (soarta). (‘Abasa 80:19)
9. Allah Preaînaltul aude totul, vede totul şi comunică total diferit de oricare dintre creaţiile sale (nu are organe sau vreun sistem de comunicaţie, El fiind de cu totul altă formă şi substanţă decât orice altă creaţie a Lui.) Auzul, Văzul şi Comunicarea sunt atribute ale Lui.

Şi noi v-am făcut pe unii dintre voi încercare pentru alţii, (ca să vedem) dacă veţi fi voi statornici. Iar Domnul tău este Cel care Vede. (Al-Furqan 25:20)

 

Dacă voieşte cineva răsplată în lumea aceasta, la Allah se află răsplata şi pentru această lume şi pentru Lumea de Apoi, căci Allah este Cel care Aude totul, Cel care Vede totul. (An-Nisaa’ 4:134)

Cuvântul Său este Adevărul şi a Lui va fi împărăţia în ziua când se va sufla în trâmbiţă. (Al-An’am 6:73)
10. Allah Preaînaltul are acele atribute pe care nimeni şi nimic nu le poate avea, precum şi Esenţa Lui nu este asemenea niciunei alteia.

Nu este nimic asemenea cu El, El este Cel care Aude totul şi Vede totul! (Ash-Shura 42:11)

 

Sursa: rasarit.com

Soucre Link