Tag: Islamul

Afecțiunile otorinolaringologice

Afecțiunile otorinolaringologice   Este bine să deschidem paginile trecutului pentru a descoperi pașii succesivi prin care s-a ajuns la această stare a lucrurilor. Această afirmație este confirmată de Charles Cumston (1926) care a spus că „niciodată nu putem poseda o știință până ce nu îi știm istoria dezvoltării.”[1] Civilizația islamică a început în secolul VII […]

Afecțiunile otorinolaringologice

 

Este bine să deschidem paginile trecutului pentru a descoperi pașii succesivi prin care s-a ajuns la această stare a lucrurilor. Această afirmație este confirmată de Charles Cumston (1926) care a spus că „niciodată nu putem poseda o știință până ce nu îi știm istoria dezvoltării.”[1]

2 Eardrum 1 Afecțiunile otorinolaringologiceCivilizația islamică a început în secolul VII și a progresat rapid într-un timp relativ scurt. Coranul a menționat urechile și sensul de a auzi de multe ori și i-a evidențiat importanța sa în legătură cu învățarea, înțelegerea și dezvoltarea abilităților mentale.[2] A mai menționat și laringele și tulburările respiratorii care pot fi fatale în cazuri de epuizare severă. Nasul, gura, fața și urechile primesc o bună îngrijire igienică, deoarece el trebuie să fie spălate de câteva ori în procesul de abluțiune înainte de rugăciuni.

Afecțiunile otorinolaringologice

Există câteva spuse ale Profetului Muhammed despre îngrijirea urechilor, nas și gât și să folosească medicamente pentru problemele lor. În această privință, el a încurajat folosirea antisepticelor locale, cataplasmele fierbinți și reci și folosirea ocazională a ventuzelor și a cauterizării termice.[3]

În timpul secolelor târzii pe timpul dinastiilor Omeiade și Abbaside, mai mult decât o mie de medici eminenți au luat parte la progresul medicinii în principalele capitale ale lumii islamice: Bagdad, Damasc, Cairo, Alexandria, Qairuan, Cordoba, Seville și Valencia. Afecțiunile urechii, a nasului și a gâtului și tratamentele  lor erau în grija medicilor generali, chirurgi și pediatri. Prin gândirea lor originală și practica medicală foarte abilă, ei au adăugat noi descoperiri, invenții și informații la cunoașterea existentă a anatomiei și fiziologiei urechii, nasului și gâtului. Ei au descoperit noi afecțiuni și noi metode de tratament medical și chirurgical. Toate acestea au fost susținute în volume de cărți care descriau munca lor, rămânând opera esențială de referință timp de multe secole în lume.[4]

 

 

[1] Cumston C.G., An Introduction to the History of Medicine, Kegan Paul, Trench, Trubner și Co. Ltd, Londra, 1926, pag. 78.

[2] Coran

[3] Ibn El-Goziah, Prophetic Medicine (în arabă),  Arab Books Revival Press, Cairo, 1957, pp. 38, 66 and 74.

[4] Guerrier Y. și Kuhn P.M., Histoire des Maladies De l’Oreille, du Nez et de la Gorge, le Editions Roger Dacoste, Paris, 1980, pp. 18, 157.

Source Link

Views: 1

Ar-Razi despre bolile ORL

Ar-Razi despre bolile ORL   Rhazes (850-923) a dedicat o carte de medicină tratării bolilor de dinți, ureche, nas și gât, pe lângă numeroase capitole în cartea sa „Al-Hawi”. Ei obișnuia să examineze pacienții în lumina directă a soarelui sau prin folosirea oglinzilor reflectante, folosind o speculă specială pentru ureche și nas și spatule pentru […]

Ar-Razi despre bolile ORL

 

Portrait of Rhazes al Razi AD 865 925 Wellcome L0005053 cropped Ar-Razi despre bolile ORLRhazes (850-923) a dedicat o carte de medicină tratării bolilor de dinți, ureche, nas și gât, pe lângă numeroase capitole în cartea sa „Al-Hawi”. Ei obișnuia să examineze pacienții în lumina directă a soarelui sau prin folosirea oglinzilor reflectante, folosind o speculă specială pentru ureche și nas și spatule pentru gură și gât.

El a descris afecțiunile inflamatoare ale urechii medii și externe și a enumerat complicațiile lor, pe lângă alte afecțiuni ale nasului, gurii, faringelui și laringelui. El a fost primul care a descris rinoreea sezonieră și a oferit cauzele ei, pe lângă studiul diferitelor forme de răceală. El a fost primul care a diferențiat pojarul de variolă și a corectat ideea greșită că erau aceeași boală. El a identificat alcoolul și a fost primul doctor care l-a folosit ca antiseptic.

Ar-Razi despre bolile ORL

În chirurgie el a adăugat noi descoperiri, fiind primul medic care a folosit anestezia generală prin inhalare în forma buretelui anestezic. Un burete înmuiat într-o soluție de opiu, extract din semințe de Hyoscamus niger, mătrăgună și Azalee Alpină era folosit la inhalare înainte de orice operație chirurgicală. El a folosit catgutul[1] în chirurgia practică pentru prima dată și obișnuia să își sterilizeze instrumentele în lichid proaspăt de bilă. De asemenea, a inventat instrumente chirurgicale noi pe care le folosea în practica sa chirurgicală.

Cea mai admirabilă invenție a fost aceea a cablului înnodat folosit pentru îndepărtarea umflăturilor nazale și nazofaringiene. Este un cablu subțire cu multiple noduri, care se trece prin nas până la gură și mișcat înainte și înapoi, având aceeași acțiune ca fierăstrăul Gigli.[2]

 

[1] Fir resorbabil preparat din intestinul unor animale (pisică, oaie) și întrebuințat în chirurgie, la cusături, drenaj etc.

[2]  Faisal Dipsy, “The Ear, Nose and Throat in Rhazes’s Medicine“.

Source Link

Views: 4

Despre Avicenna

Despre Avicenna   Avicenna (980-1036) a fost unul dintre medicii musulmani lideri. El a colectat și sintetizat o mare parte din munca anterioară făcând și multe adăugiri. Cartea lui medicală principală, „Canonul” a devenit una dintre lucrările de bază de referință în vremurile medievale. Această lucrare este o contribuție prețioasă nu doar pentru medicina medievală […]

Despre Avicenna

 

descărcare 5 Despre AvicennaAvicenna (980-1036) a fost unul dintre medicii musulmani lideri. El a colectat și sintetizat o mare parte din munca anterioară făcând și multe adăugiri. Cartea lui medicală principală, „Canonul” a devenit una dintre lucrările de bază de referință în vremurile medievale.

Această lucrare este o contribuție prețioasă nu doar pentru medicina medievală dar și pentru istoria universală a medicinii tuturor timpurilor. A fost preferată lucrărilor medicale anterioare a lui Hipocrate, Galen și Rhazes în predarea la universitățile din Est și Occident.

Studiul său asupra bolilor și controlarea lor a fost împrumutat parțial din antichitate și parțial dezvoltat prin observarea sa empirică și practicile care încă mai sunt folosite în prezent în medicina tradițională în țările din Orientul Îndepărtat.

În enciclopedia sa medicală, „Al-Canon”, el a dedicat capitole întregi anatomiei, fiziologiei și afecțiunilor urechii, nasului și gâtului.[1]

Despre Avicenna

Pentru diagnosticarea bolilor urechii, nasului și gîtului el folosea oglinzi reflectante, specule speciale și palparea cu degetele pentru a face diferența între umflături. Abilitatea sa dezvoltată în palpare i-a permis să diagnostice bolile orale, faringiene și laringiene cu o precizie exactă. El putea face diferența între leziunile benigne și maligne și era capabil să diagnostice paralizia corzilor vocale fără nici o vizualizare.

El a oferit informații detaliate despre simptomele surzeniei, acufeniei[2], amețelii, rinoreei, răgușelii, disfagiei[3] și stridorului. El a enumerat cauzele cunoscute ale surzeniei și acufeniei și a numit cel puțin cinci tipuri de acufenie, și a făcut referire pentru prima dată la surzenia și acufenia toxică.[4]

El a inventat instrumente și unelte pentru examinarea și diagnosticarea bolilor și a descris o nouă cale de evaluare a nivelului de auz printr-un test simplu de voce. El a recomandat pentru prima dată un tub curbat făcut din argint sau aur, care să fie introdus în laringe pentru a salva pacienții care se sufocă. Însă, unii istorici au atribuit eronat performanța printei intubări endotraheale lui MacEwan și Einsenmenger în 1847.[5]

 

 

 

[1] Avicenna A.H.A., “Al-Canon in Medicine“, Vol. 1, 2 & 3, Dar Sader Press, Beirut, Lebanon, 1980, pp. 55, 148, 161, 1988.

[2] Senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern.

[3] Dificultate în înghițirea alimentelor.

[4] Stephens S.D.G., Tratamentul acufeniei o perspectivă istorică , Jurnalul de laringologie și otologie, Octombrie 1984, Vol. 98, pag. 963.

[5] Sercer A., “Traheostomia de-a lungul a 2000 de ani de istorie”, Ciba Symposium Journal, Vol. 10, No. 2, 1965, pag. 78.

Source Link

Views: 2