medicina - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Al-Zahrawi (Albucasis) – tatal chirurgiei

Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andaluzia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.

Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la nordvest de Cordobei, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.

Pentru ca orasul El-Zahra a foast pradat si distrus, se cunoaste putisavant

invatat

n despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andaluz Abu Muhammad bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.

Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si

practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.

In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul cel mai crect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.

At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.

At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.

Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.

Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extregerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.

El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.

Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.

Bibliografie selectiva:

1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200

2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I

3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary
by Spink M S and Lewis G L; 1973

Sursa: Asociația Surori MusulmaneSource Link

MOHAMMAD IBN ZAKARIYA AL-RAZI

(864-930 E.N.)

Abu Bakr Mohammad Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.

Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n.

Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansoori, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansoori, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.

Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum. El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.

Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.

A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- ‘Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa’ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.

Sursa: Asociația Surori MusulmaneSource Link

Avicenna – partea a 2-a

Nicu Parlog

Medic, călător, iluminat

Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc aventurile politice ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască în marile oraşe ale Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar să devină mare vizir (cumva echivalentul unui prim-ministru de azi).

Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a vindecat pe acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi oferă o sumă mare de bani. Avicenna a refuzat-o politicos, cerându-i în schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna nu este ocolit de bârfe, invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi de calomnii.

Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au pus de multe ori în primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost dedicarea sa pentru ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci viaţa sa a avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul petrecut între patru pereţi pentru a scrie tratatul despre afecţiunile coronariene.

În perioada vieţii sale, Buhara rivaliza cu Bagdadul la statutul de capitală culturală a lumii musulmane. Peregrinările sale, alături de faima şi legăturile pe care le avea cu puternicii vremii, i-au facilitat accesul în marile biblioteci din Balkh, Horezm, Gorgan, Rey. A fost contemporan şi a avut dialoguri cu alte spirite luminate precum astronomul şi cercetătorul Rayhan Biruni, matematicianul Abu Nasr Iraqi, filozoful Abu Sahl Masihi şi fizicianul Abu al-Khayr Khammar.

Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb). Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.

Timp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de bază din multe şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinţă pentru practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza pe unele din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a adoptat în scrierile sale medicale o perspectivă universală, colectând, „distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care exista în acele timpuri.

Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme medicale tradiţionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara diferenţelor superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi şi teme comune.

Toate sistemele medicale tradiţionale ale acestor popoare luau în consideraţie legătura dintre suflet, trup şi boală, temperamentele umane şi importanţa lor, fluidele vitale şi umorile, energia vitală şi similarităţile dintre principiile structurii corporale şi anatomia şi fiziologia umană. Influenţa lucrării a fost cu adevărat uriaşă, planetară chiar. Până şi unele remedii populare africane au la bază leacurile prescrise de Avicenna. Principiile vindecării naturiste din Canonul Medicinei au fost studiate şi preluate de către Samuel Hahneman, fondatorul homeopatiei, şi de către părintele Sebastian Kneipp, fondatorul naturopatiei.

Influenţa operei acestui „Prinţ al Medicinei”, cum a fost supranumit încă de când era în viaţă, a fost cu adevărat imensă. Tratatul a fost tradus în limba latină la circa 100 ani de la scrierea sa şi a fost publicat de 15 ori în secolul XV şi de 20 ori în secolul XVI. A fost cartea de bază în universităţile din Montpellier şi Louvain, până în anul 1650, iar în Bruxelles studiile lui Avicenna au fost volume de referinţă până în anul 1909.

Cea mai mare contribuţie a lui Avicenna la ştiinţa medicinei a avut legătură cu etiologia. Era ferm convins că poţi stăpâni o problemă medicală doar dacă cunoşti bine cauzele şi factorii care influenţează afecţiunile şi bolile.

sursa: descopera.ro

Source Link