Calea de mijloc – partea a 2-a

Calea de mijloc

Se repetă şi versetele în care Allah Preaînaltul opreşte de la abandonarea căii de mijloc şi moderaţiei pentru a urma calea exagerării şi a extremismului:

 O, voi oameni ai Cărţii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah altceva decât adevărul! (An-Nisaa’ 4:171).moderatie

Spune: «O, voi oameni ai Cărţii! Nu treceţi în credinţa voastră peste adevăr şi nu urmaţi poftelor unor oameni care sunt rătăciţi de mai înainte şi care i-au adus întru rătăcire pre mulţi şi s-au abătut de la calea cea dreaptă(Al-Ma’idah 5:77)

 

Deci rămâi pe calea cea dreaptă, aşa cum ţi s-a poruncit, laolaltă cu cei care s-au căit împreună cu tine şi nu treceţi peste linişte (Hud 11:112).

Iar printre hadith-urile (relatări ale profetului Muhammad) nobile întâlnim următoarele afirmaţii:

                        ,,Feriţi-vă de întrecerea măsurii, fiindcă întrecerea măsurii i-a făcut să piară pe cei dinaintea voastră!

,,Nu fiţi aspri cu voi înşivă, căci Allah va fi aspru cu voi. Allah a fost aspru cu un neam ai căror fii au fost aspri cu ei înşişi!

,,Această religie este uşoară şi nimeni nu se va putea opune acestei religii, căci ea îl va învinge“.

,,Cea mai iubită religie de către Allah este religia tolerantă“.

                        Există, de asemenea, hadith-uri care poruncesc uşurarea lucrurilor atât pentru sine, cât şi pentru celelalte făpturi, precum următoarele: „Allah nu m-a trimis pe mine ca să aduc suferinţe şi nici ca să fiu neînduplecat, ci m-a trimis ca învăţător şi pentru a uşura lucrurile“.

Ci aţi fost trimişi ca să uşuraţi lucrurile şi nu aţi fost trimişi ca să le îngreunaţi“.

Uşuraţi lucrurile şi nu le îngreunaţi; vestiţi binele şi nu stârniţi aversiunea!“

Allah este Blând şi iubeşte blândeţea“.

Blândeţea dintr-un lucru nu face decât să-l împodobească, iar absenţa ei dintr-un lucru nu face decât să-l urâţească“.

Aş-Şatibi (un savant clasic al lumii islamice) a afirmat în lucrarea sa intitulată  „Potrivirile“:  „Oprirea de la asprime este într-atât de vestită în legea islamică, încât a devenit o normă categorică“.

 

 

 

______________

Sursa: Islamul și Toleranța, autor Ahmad Hasin, Editura Islamul AziSource Link

Views: 0

Intelegerea cumpatata

Intelegerea cumpatata

 

In Nobilul Coran sta scris:

„Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca sã fiți martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi. Şi nu am ales Qibla pe care ai avut-o decât pentru
a-l şti pe cel care-l urmează pe Profet [când o vom schimba] şi pe cel care se întoarce pe călcâiele sale. Şi va fi lucru greu [acesta], mai puțin pentru cei pe care i-a călăuzit Allah. Şi nu va lăsa Allah să fie în deșert Rugăciunea voastră, căci Allah este față de oameni Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim].”  (Al-Baqarah 2:143)

wpid wp 1413945189766 Intelegerea cumpatataAt-Tabari a spus referitor la acest verset: „Motivul pentru care i-a calificat de mijloc, a fost acela ca ei nu au exagerat şi nici nu au fost neglijenţi, ci oameni de mijloc, moderaţi. Şi Allah i-a numit pe ei astfel, întrucât cele mai bune lucruri sunt cele de mijloc {echilibrati}“.

O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţşi beţi însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săşi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii»  (Al-A’raf 7:31-32).

Aceia care, când cheltuiesc, nu sunt nici risipitori, nici zgârciţi, ci fac aceasta cu măsură (Al-Furqan: 67)

 Şi caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnicăŞi nu uita partea ta din această viaţăŞi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune (Al-Qasas 28:77)

Islamul este o religie cumpatata, echilibrata, departe de manifestari extreme. Prin urmare, si abordarea musulmanului ar trebui sa fie una pe masura, sa aiba intelegerea cumpatata – sa fie evidenta moderatia in toate aspectele vietii sale. Allah Preainaltul spune in Coran:

 Nu v-a impus în religie nicio greutate (Al-Hajj 22:78);

 Allah vă voieşte uşurarea şi nu vă voieşte împovărarea (Al-Baqarah 2:178);

Şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor (Al-A’raf 7:157);

 (Şi dacă ar vrea Allah), ar putea să vă copleşească cu greutăţile (Al-Baqarah 2:220);

Source Link

Views: 1

Calea de mijloc – partea a 2-a

Calea de mijloc Se repetă şi versetele în care Allah Preaînaltul opreşte de la abandonarea căii de mijloc şi moderaţiei pentru a urma calea exagerării şi a extremismului:  O, voi oameni ai Cărţii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah altceva decât adevărul! (An-Nisaa’ 4:171). Spune: «O, voi oameni ai Cărţii! […]

Calea de mijloc

Se repetă şi versetele în care Allah Preaînaltul opreşte de la abandonarea căii de mijloc şi moderaţiei pentru a urma calea exagerării şi a extremismului:

 O, voi oameni ai Cărţii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah altceva decât adevărul! (An-Nisaa’ 4:171).

Spune: «O, voi oameni ai Cărţii! Nu treceţi în credinţa voastră peste adevăr şi nu urmaţi poftelor unor oameni care sunt rătăciţi de mai înainte şi care i-au adus întru rătăcire pre mulţi şi s-au abătut de la calea cea dreaptă(Al-Ma’idah 5:77)

Deci rămâi pe calea cea dreaptă, aşa cum ţi s-a poruncit, laolaltă cu cei care s-au căit împreună cu tine şi nu treceţi peste linişte (Hud 11:112).

Iar printre hadith-urile (relatări ale profetului Muhammad) nobile întâlnim următoarele afirmaţii:

                        ,,Feriţi-vă de întrecerea măsurii, fiindcă întrecerea măsurii i-a făcut să piară pe cei dinaintea voastră!

,,Nu fiţi aspri cu voi înşivă, căci Allah va fi aspru cu voi. Allah a fost aspru cu un neam ai căror fii au fost aspri cu ei înşişi!

,,Această religie este uşoară şi nimeni nu se va putea opune acestei religii, căci ea îl va învinge“.

,,Cea mai iubită religie de către Allah este religia tolerantă“.

                        Există, de asemenea, hadith-uri care poruncesc uşurarea lucrurilor atât pentru sine, cât şi pentru celelalte făpturi, precum următoarele: „Allah nu m-a trimis pe mine ca să aduc suferinţe şi nici ca să fiu neînduplecat, ci m-a trimis ca învăţător şi pentru a uşura lucrurile“.

Ci aţi fost trimişi ca să uşuraţi lucrurile şi nu aţi fost trimişi ca să le îngreunaţi“.

Uşuraţi lucrurile şi nu le îngreunaţi; vestiţi binele şi nu stârniţi aversiunea!“

Allah este Blând şi iubeşte blândeţea“.

Blândeţea dintr-un lucru nu face decât să-l împodobească, iar absenţa ei dintr-un lucru nu face decât să-l urâţească“.

Aş-Şatibi (un savant clasic al lumii islamice) a afirmat în lucrarea sa intitulată  „Potrivirile“:  „Oprirea de la asprime este într-atât de vestită în legea islamică, încât a devenit o normă categorică“.

______________

Sursa: Islamul și Toleranța, autor Ahmad Hasin, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 1