Zainab Alwani Căsătoria în Islam este nobilă și necesară în mod general deoarece aduce liniște, procreare și continuarea vieții cu puritate și responsabilitate. Căsătoria este un act de adorare; oferă o relație legitimă între un bărbat și o femeie, și cel mai important, oferă un mijloc pentru îndeplinirea scopului Divin al omenirii ca viceregenți […]
Zainab Alwani
Căsătoria în Islam este nobilă și necesară în mod general deoarece aduce liniște, procreare și continuarea vieții cu puritate și responsabilitate. Căsătoria este un act de adorare; oferă o relație legitimă între un bărbat și o femeie, și cel mai important, oferă un mijloc pentru îndeplinirea scopului Divin al omenirii ca viceregenți ai Divinității prin procreație și relații umane.[1] Baza unei căsătorii islamice și scopul ei sunt descrise în următorul verset din Coran:
„Și printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înșivă soațe, pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ele. Și El a pus între voi dragoste și îndurare și întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.” (Surat Ar-Rum: 21).
Acest verset poate fi luat ca o reamintire a faptului că soții sunt egali și că legătura dintre ei este una plină de pace și compasiune.
În Coran scrie:
„Ele vă sunt veșmânt vouă, iar voi le sunteți veșmânt lor”. (Surat Al-Baqara: 187).
Veșmântul protejează corpul de murdăria și mizeria exterioară. Veșmintele sunt cele mai aproape de noi, și ne învăluie în confort. Fiind în mod natural atenți cu aparențele, oamenii aleg stilul, culoarea, și curăță, calcă și au grijă în general de veșmintele lor. Când înțelesurile variate ale cuvântului libas (veșmânt) suntr traduse în contextul unei relații, paralelele sunt evidente. Bărbații și femeile își sunt veșminte unora altora. Ei își acoperă slăbiciunile reciproc, servesc ca protecție și confort față de elementele dure ale realității, și apără intimitatea prețioasă și secretele dintre ei.[2]
Când doi indivizi decid să se căsătorească, ei sunt legați printr-un „legământ solemn”.[3] Fiecare persoană care se căsătorește face un legământ cu Allah să adere la învățăturile Coranului și tradițiilor Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în îndeplinirea obligațiilor relației conjugale. Allah este martor la acest contract de căsătorie. Orice comportament sau interacțiune săvârșită cu intenția de a respecta indicația divină va fi răsplătită de către Allah în Viața de Apoi, și în același timp va contribui la o unitate familială sănătoasă. De asemenea, toate comportamentele care încalcă indicațiile divine, inclusiv baza de dragoste și compasiune, sunt pasibile de pedeapsă din partea lui Allah.
Este important de amintit că structura familiei islamice este o parte a unui context larg în cadrul paradigmei generale a Islamului. Coranul îi face pe bărbați responsabili de întreținerea familiei financiar.[4] Bărbații sunt responsabili să furnizeze un spectru larg de nevoi, incluzând nevoile spirituale, emoționale și educaționale. Fără această Lege Divină, unii bărbați ar putea să nu își îndeplinească responsabilitatea financiară față de familia lor. Astfel, femeile sunt libere să aibă grijă de familie, fără a avea stresul suplimentar de a câștiga un venit.
Bărbații și femeile sunt parteneri în a depune eforturi pentru menținerea unei unități familiale sănătoase, în care copiii sunt crescuți pentru a fi membri conștienți de Allah în societate. Coranul stabilește cadrul pentru diferitele roluri care sunt egale în valoare și complementare. Fiecare sex are calități speciale care, în general, permit fiecărui sex să fie mai bine valificat pentru un anumit rol. Coranul spune:
„Nu râvniți la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbații vor avea parte de ceea ce au agonisit și femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugați-vă lui Allah pentru harul Său, căci Allah pe toate le știe.” (Surat An-Nisa: 32).
Faptul că soțul și soția au roluri diferite în cadrul familiei nu sugerează în nici un caz că bărbații sunt mai buni decât femeile, sau au putere dată de Allah asupra lor. Mai mult, rolurile bărbaților și ale femeilor nu sunt exclusiv mutuale. Ambii părinți trebuie să se implice în creșterea copiilor. Deși fiecare poate participa în diferite aspecte ale creșterii copilului, ambii sunt la fel de responsabili pentru bunăstarea totală a copilului. Șura (consultarea reciprocă) este un principiu practic important și un instrument care își are rădăcina în educația islamică. Implementarea Șurei, ca un proces esențial de luare a deciziei printre cei egali, este bazată pe egalitatea dintre cei consultați pentru a lua o decizie colectivă.[5]
Faptul că femeile sunt în primul rând responsabile de treburile gospodărești nu înseamnă că soțul nu ar trebui să ajute, sau că femeile sunt restrânse doar la acest rol.
Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), soțul model, obișnuia să ajute cu treburile casnice cum ar fi curațenia și cârpirea hainelor sale,[6] iar soția sa Aișa (Allah să fie muțumit de ea!) a devenit cunoscută ca lider și ca profesor căreia mulți bărbați i-au cerut părerea după moartea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).
[1] Al Faruqi, I., 1992, Al-Tauhid: Implicațiile Sale pentru Gândire și Viață, Herndon, Va: Institutul Internațional de Gândire Islamică, pp. 130-133.
[2] Zainab Alwani, Modelul Coranic pentru armonie în relațiile de familie, capitol al cărții: Schimbarea din interior: Diferite Perspective asupra Violenței Domestice în Comunitățile Islamice, Editată de Maha B. Alkhateeb și Salma Elkadi Abugideri, pp. 51.
[3] Yusuf Ali, Surat An-Nisa: 21.
[4] „Bărbații sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităților deosebite cu care i-a dăruit Allah și datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor”. (An-Nisa: 34).
[5] Coran, Al-Baqara: 233, Aș-Șura: 38.
[6] Abu Shaqqah, Tahrir al-Mar’ah, V, 1, pp., 128-129.
Source Link
Views: 7
Când divorţul are loc, nu se rupe definitiv legătura dintre cei doi şi despărţirea nu este iremediabilă. Dimpotrivă, precum este menţionat în Coran, divorţul îi dă fiecărui bărbat divorţat două şanse de a se întoarce şi a remedia situaţia. Dacă divorţurile au loc unul după altul, dacă nici de cele două ori nu îşi schimbă hotărârea, al treilea divorţ este cel final şi decisiv, după care femeia nu se mai poate întoarce la el decât dacă s-a măritat înainte de asta cu un alt bărbat (şi a rămas văduvă sau a divorţat de el).