Profetul Muhammad – part 3
Khurram Murad
Astfel, Waraqah bin Nawfal nu a avut nicio îndoială că ultimul Profet venise, aşa cum se aştepta, şi a crezut în el, însă majoritatea oamenilor din Mekka, aceiaşi care îl supranumiseră „Cel demn de încredere” / Al-Amin şi „Cel Sincer” / Al-Sadiq, nu a putut să creadă în el. Nici evreii sau creştinii care aşteptaseră sosirea Profetului atâta timp nu au putut să creadă în el. Nu pentru că se îndoiau de sinceritatea sau integritatea sa, ci întrucât nu erau pregătiţi să renunţe la întregul lor stil de viaţă, acceptând mesajul său simplu, dar radical.
Atunci când recit Coranul, găsesc următoarele instrucţiuni clare: Allah este Cel care v-a creat pe voi, cerurile şi pământul; EL este singurul tău Dumnezeu şi Stăpân…
Oferiţi-I numai Lui tot ceea ce aveţi şi vieţile voastre, adoraţi-L şi slujiţi-L numai pe EL. Allah să fie Unicul Dumnezeu.
Iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) afirmă: cuvintele pe care le rostesc, El le pune în gura mea; eu vorbesc în numele Său. Supuneţi-vă mie şi lăsaţi-i pe toţi cei ce pretind supunerea umană. Tot ceea ce este în ceruri şi pe pământ Îi aparţine lui Allah. Niciun om nu are
dreptul să fie stăpânul altui om, să răspândească asuprire şi corupţie pe pământ. Viaţa veşnică te aşteaptă dincolo, acolo unde Îl vei întâlni direct pe Allah şi viaţa ta va fi judecată; pentru aceasta trebuie să te pregăteşti.
Acest mesaj simplu a zguduit bazele societăţii mekkane şi lumea secolului al VII-lea. Lumea din vremea aceea, ca şi în zilele noastre, trăia sub jugul multor zei falşi: regi şi împăraţi, preoţi şi călugări, stăpâni feudali şi negustori bogaţi, prezicători şi vrăjitori care pretindeau că ştiu ceea ce alţii nu ştiu − toţi stăpâneau peste oameni. Omul îşi fabrica zei din propriile dorinţe, din credinţele sale tribale, din strămoşii săi şi din puterile naturii, iar astăzi naţiunile, culturile, ştiinţele şi tehnologia stăpânesc peste oameni.
Mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a provocat şi a fost rostit pentru toţi oamenii.
Adversarii săi din Mekka nu au putut face nimic mai mult decât să-l eticheteze în mod neconvingător ca mincinos, poet, prezicător sau posedat. Cum era posibil ca Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să rostească dintr-o dată cuvinte uimitor de elocvente, el, o persoană care nu ştia să scrie şi să citească, el, care niciodată nu a compus un singur vers, care nu arătase nicio înclinaţie în a-i conduce pe oameni.
Clevetitorii şi oponenţii săi nu aveau niciun răspuns. Când au fost provocaţi să rostească nişte cuvinte care să se asemene, fie şi în cea mai mică măsură, cu acelea pe care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pretindea că le primea de la Allah, ei au fost incapabili să creeze ceva corespunzător.
Mai întâi în particular, iar ulterior în public, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a continuat să-şi facă cunoscut mesajul. El însuşi avea o relaţie intensă şi vie cu Allah, fiind complet devotat mesajului şi misiunii încredinţate lui. Treptat, oamenii s-au apropiat şi au îmbrăţişat Islamul. Ei proveneau din toate straturile sociale – conducători şi sclavi, comercianţi şi meşteşugari, bărbaţi şi femei, majoritatea tineri.
Doar o simplă ascultare a Coranului era suficientă pentru a-i transforma. Unii l-au văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au fost captivaţi imediat de lumina compasiunii, generozităţii şi umanităţii manifestată prin manierele şi moralitatea sa, prin cuvintele şi faptele sale şi, de asemenea, vizibilă pe chipul său. Însă persecuţia a continuat să se intensifice şi înăsprească. Creştea cu furie şi ferocitate. Cei care s-au alăturat Profetului, precum şi Profetul însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), au fost torturaţi în nenumărate feluri: au fost ironizaţi, abuzaţi, bătuţi, biciuiţi, întemniţaţi şi boicotaţi. Unii au fost supuşi unor torturi şi mai inumane: au fost puşi pe cărbuni încinşi până când grăsimea corpului care se topea îi stingea sau au fost târâţi pe nisip şi pe pietre fierbinţi. Totuşi puterea credinţei lor a fost atât de intensă, încât niciunul dintre ei nu a renunţat la ea în faţa unor asemenea chinuri şi încercări.
Pe măsură ce persecuţiile deveneau din ce în ce mai insuportabile, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: „Dacă mergeţi în Abisinia, veţi găsi acolo un rege creştin sub domnia căruia nimeni nu este nedreptăţit.” Cam 80 dintre adepţii săi şi-au părăsit astfel casele şi au emigrat în Abisinia, unde regele creştin le-a acordat protecţie totală în pofida pledoariilor şi manevrelor ostile ale emisarilor trimişi de către conducătorii quraişiţi. Aceasta a fost prima emigrare din Islam.
În tot acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi însoţitorii săi au continuat să-şi hrănească sufletul şi intelectul, să-şi întărească caracterul şi să se fortifice pentru marea sarcină pe care o aveau de îndeplinit.
Ei se întâlneau cu regularitate, în special într-o casă de lângă Kaaba, numită Dar al-Arqam, pentru a citi şi a studia Coranul, pentru a-L adora şi a se ruga lui Allah şi a consolida legăturile de fraternitate.
Zece ani au trecut, iar oamenii din Mekka nu vroiau să îşi îndrepte credinţa prin mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nici nu au arătat vreun semn de îmblânzire a persecuţiei musulmanilor. În acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut prietenii cei mai apropiaţi, soţia, Khadija, şi unchiul, Abu Talib, protectorul său în lumea tribală din Mekka.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a decis atunci să ducă mesajul său oamenilor dintr-un oraş apropiat de Mekka, Taif, cunoscut pentru prosperitatea sa. În Taif, liderii tribali l-au ironizat şi ridiculizat şi i-au respins mesajul. De asemenea, ei au incitat sclavii şi copiii de pe drum ca să îl insulte, ironizeze şi să arunce cu pietre în el.
El a fost bătut cu pietre până la sânge şi scos afară din Taif; totuşi, când prietenul său, Zaid, i-a spus să îi blesteme pe oamenii din Taif şi când Allah l-a pus sub comanda lui pe Îngerul Munţilor pentru a zdrobi valea din Taif, în caz că el ar fi dorit aceasta, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) doar s-a rugat pentru îndrumarea lor. Astfel era mila şi compasiunea celui care este „îndurare pentru toate lumile”.
Întâmplarea din Taif a reprezentat cel mai dificil moment din viaţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), marcând începutul unei noi perioade, când misiunea sa urma să fie întemeiată pe o bază solidă şi să se eleveze, din ce în ce mai mult, până la sfârşitul timpurilor.
Noua etapă a fost delimitată astfel: într-o noapte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost trezit şi însoţit de către îngerul Gibril mai întâi până la Ierusalim. Acolo el s-a întâlnit cu toţi Profeţii (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) care s-au adunat în spatele lui, în timp ce se ruga pe stânca din centrul Templului, în locul unde se află astăzi Domul Stâncii. De la stâncă, însoţit de către înger, el s-a înălţat prin cele şapte ceruri şi dincolo de ele.
El a văzut tot ceea ce Allah l-a făcut să vadă, lumile cereşti pe care niciun om nu le poate percepe şi care constituie esenţa mesajului şi misiunii sale.
În timpul acestei călătorii s-au stabilit cele cinci rugăciuni zilnice pentru comunitatea musulmană. În plus, tot atunci i s-a dat Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Cartea pentru noua societate şi pentru statul care urma să se nască curând, prorocit şi descris de asemenea în Coran, în Surat Al-Isra’(capitolul 17).
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link
Views: 2
