Profetul Muhammad – part 3

Profetul Muhammad – part 3

 

Khurram Murad

 

Astfel, Waraqah bin Nawfal nu a avut nicio îndoială că ultimul Profet venise, aşa cum se aştepta, şi a crezut în el, însă majoritatea oamenilor din Mekka, aceiaşi care îl supranumiseră „Cel demn de încredere” / Al-Amin şi „Cel Sincer” / Al-Sadiq, nu a putut să creadă în el. Nici evreii sau creştinii care aşteptaseră sosirea Profetului atâta timp nu au putut să creadă în el. Nu pentru că se îndoiau de sinceritatea sau integritatea sa, ci întrucât nu erau pregătiţi să renunţe la întregul lor stil de viaţă, acceptând mesajul său simplu, dar radical.

Atunci când recit Coranul, găsesc următoarele instrucţiuni clare: Allah este Cel care v-a creat pe voi, cerurile şi pământul; EL este singurul tău Dumnezeu şi Stăpân…

Oferiţi-I numai Lui tot ceea ce aveţi şi vieţile voastre, adoraţi-L şi slujiţi-L numai pe EL. Allah să fie Unicul Dumnezeu.

Iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) afirmă: cuvintele pe care le rostesc, El le pune în gura mea; eu vorbesc în numele Său. Supuneţi-vă mie şi lăsaţi-i pe toţi cei ce pretind supunerea umană. Tot ceea ce este în ceruri şi pe pământ Îi aparţine lui Allah. Niciun om nu are

dreptul să fie stăpânul altui om, să răspândească asuprire şi corupţie pe pământ. Viaţa veşnică te aşteaptă dincolo, acolo unde Îl vei întâlni direct pe Allah şi viaţa ta va fi judecată; pentru aceasta trebuie să te pregăteşti.

Acest mesaj simplu a zguduit bazele societăţii mekkane şi lumea secolului al VII-lea. Lumea din vremea aceea, ca şi în zilele noastre, trăia sub jugul multor zei falşi: regi şi împăraţi, preoţi şi călugări, stăpâni feudali şi negustori bogaţi, prezicători şi vrăjitori care pretindeau că ştiu ceea ce alţii nu ştiu − toţi stăpâneau peste oameni. Omul îşi fabrica zei din propriile dorinţe, din credinţele sale tribale, din strămoşii săi şi din puterile naturii, iar astăzi naţiunile, culturile, ştiinţele şi tehnologia stăpânesc peste oameni.

Mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a provocat şi a fost rostit pentru toţi oamenii.

Adversarii săi din Mekka nu au putut face nimic mai mult decât să-l eticheteze în mod neconvingător ca mincinos, poet, prezicător sau posedat. Cum era posibil ca Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să rostească dintr-o dată cuvinte uimitor de elocvente, el, o persoană care nu ştia să scrie şi să citească, el, care niciodată nu a compus un singur vers, care nu arătase nicio înclinaţie în a-i conduce pe oameni.

Clevetitorii şi oponenţii săi nu aveau niciun răspuns. Când au fost provocaţi să rostească nişte cuvinte care să se asemene, fie şi în cea mai mică măsură, cu acelea pe care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pretindea că le primea de la Allah, ei au fost incapabili să creeze ceva corespunzător.

Mai întâi în particular, iar ulterior în public, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a continuat să-şi facă cunoscut mesajul. El însuşi avea o relaţie intensă şi vie cu Allah, fiind complet devotat mesajului şi misiunii încredinţate lui. Treptat, oamenii s-au apropiat şi au îmbrăţişat Islamul. Ei proveneau din toate straturile sociale – conducători şi sclavi, comercianţi şi meşteşugari, bărbaţi şi femei, majoritatea tineri.

5610029551_db941da3e0_zDoar o simplă ascultare a Coranului era suficientă pentru a-i transforma. Unii l-au văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au fost captivaţi imediat de lumina compasiunii, generozităţii şi umanităţii manifestată prin manierele şi moralitatea sa, prin cuvintele şi faptele sale şi, de asemenea, vizibilă pe chipul său. Însă persecuţia a continuat să se intensifice şi înăsprească. Creştea cu furie şi ferocitate. Cei care s-au alăturat Profetului, precum şi Profetul însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), au fost torturaţi în nenumărate feluri: au fost ironizaţi, abuzaţi, bătuţi, biciuiţi, întemniţaţi şi boicotaţi. Unii au fost supuşi unor torturi şi mai inumane: au fost puşi pe cărbuni încinşi până când grăsimea corpului care se topea îi stingea sau au fost târâţi pe nisip şi pe pietre fierbinţi. Totuşi puterea credinţei lor a fost atât de intensă, încât niciunul dintre ei nu a renunţat la ea în faţa unor asemenea chinuri şi încercări.

Pe măsură ce persecuţiile deveneau din ce în ce mai insuportabile, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: „Dacă mergeţi în Abisinia, veţi găsi acolo un rege creştin sub domnia căruia nimeni nu este nedreptăţit.” Cam 80 dintre adepţii săi şi-au părăsit astfel casele şi au emigrat în Abisinia, unde regele creştin le-a acordat protecţie totală în pofida pledoariilor şi manevrelor ostile ale emisarilor trimişi de către conducătorii quraişiţi. Aceasta a fost prima emigrare din Islam.

În tot acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi însoţitorii săi au continuat să-şi hrănească sufletul şi intelectul, să-şi întărească caracterul şi să se fortifice pentru marea sarcină pe care o aveau de îndeplinit.

Ei se întâlneau cu regularitate, în special într-o casă de lângă Kaaba, numită Dar al-Arqam, pentru a citi şi a studia Coranul, pentru a-L adora şi a se ruga lui Allah şi a consolida legăturile de fraternitate.

Zece ani au trecut, iar oamenii din Mekka nu vroiau să îşi îndrepte credinţa prin mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nici nu au arătat vreun semn de îmblânzire a persecuţiei musulmanilor. În acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut prietenii cei mai apropiaţi, soţia, Khadija, şi unchiul, Abu Talib, protectorul său în lumea tribală din Mekka.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a decis atunci să ducă mesajul său oamenilor dintr-un oraş apropiat de Mekka, Taif, cunoscut pentru prosperitatea sa. În Taif, liderii tribali l-au ironizat şi ridiculizat şi i-au respins mesajul. De asemenea, ei au incitat sclavii şi copiii de pe drum ca să îl insulte, ironizeze şi să arunce cu pietre în el.

El a fost bătut cu pietre până la sânge şi scos afară din Taif; totuşi, când prietenul său, Zaid, i-a spus să îi blesteme pe oamenii din Taif şi când Allah l-a pus sub comanda lui pe Îngerul Munţilor pentru a zdrobi valea din Taif, în caz că el ar fi dorit aceasta, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) doar s-a rugat pentru îndrumarea lor. Astfel era mila şi compasiunea celui care este „îndurare pentru toate lumile”.

Întâmplarea din Taif a reprezentat cel mai dificil moment din viaţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), marcând începutul unei noi perioade, când misiunea sa urma să fie întemeiată pe o bază solidă şi să se eleveze, din ce în ce mai mult, până la sfârşitul timpurilor.

Noua etapă a fost delimitată astfel: într-o noapte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost trezit şi însoţit de către îngerul Gibril mai întâi până la Ierusalim. Acolo el s-a întâlnit cu toţi Profeţii (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) care s-au adunat în spatele lui, în timp ce se ruga pe stânca din centrul Templului, în locul unde se află astăzi Domul Stâncii. De la stâncă, însoţit de către înger, el s-a înălţat prin cele şapte ceruri şi dincolo de ele.

El a văzut tot ceea ce Allah l-a făcut să vadă, lumile cereşti pe care niciun om nu le poate percepe şi care constituie esenţa mesajului şi misiunii sale.

În timpul acestei călătorii s-au stabilit cele cinci rugăciuni zilnice pentru comunitatea musulmană. În plus, tot atunci i s-a dat Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Cartea pentru noua societate şi pentru statul care urma să se nască curând, prorocit şi descris de asemenea în Coran, în Surat Al-Isra’(capitolul 17).

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 2

ʽAʼIŞAH ȘI ROLUL EI ÎN ȘTIINȚA ISLAMICĂ (ALLAH SĂ FIE MULŢUMIT DE EA!)

ʽAʼIŞAH ȘI ROLUL EI ÎN ȘTIINȚA ISLAMICĂ (ALLAH SĂ FIE MULŢUMIT DE EA!)   ʽAʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Îngerul Gibril (Pacea fie asupra sa!) i-a adus imaginea mea, învelită în mătase verde, în vis, şi i-a spus: «Ea este soţia ta în această lume şi-n Lumea de Apoi.»” (Tirmidhi în […]

ʽAʼIŞAH ȘI ROLUL EI ÎN ȘTIINȚA ISLAMICĂ (ALLAH SĂ FIE MULŢUMIT DE EA!)

 

Marriage to Aishah ʽAʼIŞAH ȘI ROLUL EI ÎN ȘTIINȚA ISLAMICĂ (ALLAH SĂ FIE MULŢUMIT DE EA!)ʽAʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Îngerul Gibril (Pacea fie asupra sa!) i-a adus imaginea mea, învelită în mătase verde, în vis, şi i-a spus: «Ea este soţia ta în această lume şi-n Lumea de Apoi.»” (Tirmidhi în capitolul Fadha’il).

 ʽAʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost fiica preferată a unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni, companioni şi asociaţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ‒ Abu Bakr. Câteva versete revelate în nobilul Coran au fost asociate cu numele ei, iar ea a fost în mod justificat mândră de această onoare. Ea a deținut o poziţie de invidiat printre Mamele Credincioşilor, fiind considerată cea mai importantă dintre ele. Însuşi Allah Preaînaltul a ales-o din ceruri ca mireasă pentru Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); o imagine a ei, învelită în mătase, i-a fost adusă în vis Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de către îngerul Gibril (Pacea fie asupra sa!). El i-a spus că se va căsători cu ea şi că îi va fi consoartă, atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi.

ʽAʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea, pe lângă o minte strălucitoare și o memorie remarcabilă, şi onoarea de a fi sursa celor mai multe hadisuri, datorită perioadei lungi petrecute cu Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Cunoştinţele ei despre multe dintre ramurile religiei, cum ar fi fiqh şi șeri’ah, inteligenţa ei în interpretare, cunoaşterea desăvârşită a învăţăturilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), corectitudinea şi integritatea ei, toate aceste calităţi au ajutat-o să fie una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale vremii. Ea era foarte miloasă şi nicio persoană nevoiaşă nu pleca din casa ei cu mâinile goale. Îngerul Gibril (Pacea fie asupra sa!) a binecuvântat-o personal. În timpul vieţii ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dat vestea minunată că şi-a câştigat un loc în Paradis. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a murit în timp ce se odihnea pe genunchii ei şi locuinţa ei a devenit ultimul lui loc de odihnă. Îngerii îi înconjurau locuinţa chiar şi în timpul vieţii ei; tot timpul binecuvântările lui Allah Preaînaltul se vor revărsa asupra ei, din moment ce casa sa era centrul sanctuarului din Medina.

ʽAʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a dobândit un statut nobil datorită cunoştinţelor şi înţelepciunii cu care a fost binecuvântată. Era consultată de către ceilalţi companioni şi companioane despre cele mai delicate subiecte ale religiei. Multe dintre tradiţiile şi hadisurile autentice provin de la ea. Din mulţimea companionilor asociaţi cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) există numai şapte, oameni nobili, cărora li s-au atribuit mii de hadisuri. Aceştia sunt:

 

  1. Abu Hurairah ‘Abd-ur Rahman bin Sakhar Dosi (Allah să fie mulţumit de el!) – 5374 hadisuri;
  2. Abdullah bin ‘Omar bin Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) – 2630 hadisuri;
  3. ‘Aʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) – 2210 hadisuri;
  4. ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) – 1660 hadisuri;
  5. Jabir bin ‘Abdullah Ansari (Allah să fie mulţumit de el!) – 1540 hadisuri;
  6. Sa’ad bin Malik Abu Sa’id Al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!) – 1540 hadisuri;
  7. Anas bin Malik (Allah să fie mulţumit de el!) – 2286 hadisuri.

 

Imam Az Zehebi a scris că ‘Aʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) era superioară tuturor celorlalte femei în cunoştinţe şi înţelepciune. Era un teolog de cel mai înalt rang. Şi el era corect în evaluările sale; la urma urmelor, ea se născuse şi crescuse sub îndrumarea unui tată ca Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) şi-şi petrecuse viaţa de soţie alături de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de la o vârstă fragedă. Ea a absorbit cunoştinţele de inspiraţie divină şi înţelepciunea din izvorul autentic al Profeţiei; a fost martoră oculară a problemelor şi întrebărilor la care revelaţiile divine răspundeau. Locuinţa ei a fost centrul în care au fost revelate versetele din Îndurarea divină a lui Allah Preaînaltul. Astfel, ei i s-a dat titlul de„Orizontul Femeilor din Islam”.

În timpul califatelor bine-călăuzite (Khulafa-u-Rașidiyn: Abu Bakr, Omar, Osman și Ali, Allah să fie mulțumit de ei toți!), fatwa (decret judiciar sau verdict) ei a fost acceptată. Odată cineva l-a întrebat pe Masruq dacă ‘Aʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea cunoştinţe desăvârşite despre legile șariʼah-ei în ceea ce priveşte moştenirea. Acesta a jurat că văzuse personal companioni respectabili punându-i întrebări despre cele mai delicate subiecte ale legilor moştenirii. ‘Urwah bin Zubeir (Allah să fie mulţumit de el!), fiul surorii ei, o vizita adesea pentru a discuta cu ea probleme religioase. Alţi companioni îl invidiau pentru că se putea apropia oricând de ea pentru a-şi clarifica îndoielile, întrucât era fiul surorii ei, Asma’ (Allah să fie mulţumit de ea!), fiindu-i, astfel, mahram (rudă, de sânge sau prin alianţă, cu care căsătoria este interzisă).

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o iubea foarte mult şi o respecta pentru stăpânirea pe care o avea asupra problemelor religioase şi pentru alte calităţi demne de laudă. Într-o zi, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost bolnav, nici ‘Aʼişah (Allah să fie mulţumit de ea!) nu se simţea bine. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că, dacă ea ar fi murit înaintea lui, ar îmbăia-o singur, ar înfăşura-o în giulgiu, ar coborî-o singur în mormânt şi s-ar ruga pentru ea. Ea i-a răspuns, cu inima uşoară, că părea ca şi cum el i-ar fi preamărit moartea şi i-a spus că, în cazul în care ea ar muri înaintea lui, ar trebui să aducă o nouă soţie în locuinţa sa. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zâmbit la acestea, dar, în timpul acestei boli, el a părăsit această lume pentru a se alătura Stăpânului său.

 


Extras din cartea Mari femei în Islam vestite cu Paradisul, Editura Femeia Musulmană, 2010

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=tzWgAdRxucU&feature=plcp

Source Link

Views: 1

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?

Cum procedează musulmanii de 8 Martie? Demirel Gemaledin   Prezența musulmanilor într-o țară occidentală, emigrarea unora dintre occidentali în țări musulmane, dar și îmbrățișarea Islamului de către persoane ce aparțin unor culturi occidentale, implica din partea unui musulman, in general, si a unei entitati islamice, in special, sa isi pună, nu pentru o singură dată, […]

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?

Demirel Gemaledin

 

Prezența musulmanilor într-o țară occidentală, emigrarea unora dintre occidentali în țări musulmane, dar și îmbrățișarea Islamului de către persoane ce aparțin unor culturi occidentale, implica din partea unui musulman, in general, si a unei entitati islamice, in special, sa isi pună, nu pentru o singură dată, întrebarea daca e bine sau nu sa ia parte la diferite ocazii sau sarbatoriri. Noutățile sunt parte din cursul firesc al vieții noastre, iar Islamul este sistemul nostru de referință atunci când vrem să înțelegem care este statutul acelui lucru pentru musulmani.

Daca vom revizui biografia profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), vom vedea ca atunci cand el se intalnea cu asemenea ocazii, pe unele le introducea, le asimila in cultura islamica, și pe altele le nega sau le transforma. Unul dintre aceste exemple este si ziua de post Ashura, pe care el a acceptat-o ca urmare a importanței acesteia si pe care a si updatat-o islamic.

In ceea ce priveste obiceiurile culturale nationale sau internationale ce fac parte din cultura acestei omeniri sau a unei anumite natiuni – acele obiceiuri care nu contravin sau incalca vreun precept islamic necontroversat printre musulmani, atunci acele obiceiuri sunt permise. Ca dovada a celor mentionate stă una din cele mai importante legi de jurisprudenta islamica: الأصل في الأشياء الإباحة حتى يدل الدليل على التحريم – starea naturală a lucrurilor este starea de permisiune, atât timp cât nu apare vreo circumstanță care să-i schimbe starea din permis in nerecomandat/interzis.

Având în vedere acestea, putem concluziona că este permisă participarea musulmanilor la diferite manifestații sau acțiuni, precum ziua natională sau ziua internatională a femeii, participarea la diferite actiuni organizate fie de musulmani, cât și de nemusulmani. Însă, desigur, această permisiune nu este valabilă în cazul sărbătorilor religioase, celor precum Sfântul Valentin sau alte zile ale căror semnificații contravin principiilor islamice.

Cum procedează musulmanii de 8 Martie?A aduce un zambet pe chipul unui om este o fapta buna, este o tradiție a Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Dăruirea de flori, cadouri, atitudinea respectuoasă fac parte din esenta unui comportament islamic, iar un musulman nu trebuie sa astepte o zi anume sau o ocazie din întregul an pentru a face acest lucru. Respectul, dragostea, compasiunea sunt sentimente statornice ce nu trebuie sa fie ocazionale sau dictate de perioade sau zile consemnate în calendar.

In predica sa de adio, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a atras atentia bărbaților în mai multe rânduri în ceea ce privește comportamentul față de soții: „O, oameni! Soţiile voastre au anumite drepturi asupra voastră şi voi aveţi anumite drepturi asupra lor. Purtaţi-vă bine şi fiţi buni cu ele, căci ele sunt tovarăşele şi ajutoarele voastre! Rămâneţi fideli credinţei voastre şi nu vă însoţiţi cu Șeitan!”

Istoria omenirii nu prezintă o altă religie sau un sistem care să onoreze femeia ca mamă şi care să o înalţe mai mult decât Islamul. Islamul laudă femeia în mod repetat şi aceasta derivă direct din porunca de a-L adora pe Allah şi a crede în Unicitatea lui Allah. Allah a stabilit că onorarea mamei este o virtute şi a aşezat mama înaintea tatălui datorită celor pe care le îndură pe perioada sarcinii, naşterii, alăptării şi a creşterii copiilor ei. Acest aspect este stabilit şi restabilit în Coran, în mai multe capitole, tocmai pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului, precum în versetele următoare:

Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14);

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!» (Al-Ahqaf 46:15).

 

Nu voi insista asupra statutului femeilor în Islam, însă voi concluziona spunând că noi, musulmanii, ar trebui să fim primii care oferă o floare, un zâmbet, o vorbă bună și cu astfel de ocazii precum este cea din data de 8 Martie.

Abu Musa (Allah să fie mulţumit de el!) relatează că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: „Călăuzirea şi cunoaşterea cu care Allah m-a înzestrat se aseamănă cu o ploaie torenţială care a căzut peste o bucată de pământ. Partea fertilă a pământului absoarbe apa şi face să crească din abundenţă iarba şi plantele. O altă parte, care este goală (pe dinăuntru), reţine apa şi prin aceasta Allah îngăduie oamenilor să tragă foloase. Ei beau apă, adapă animalele şi sădesc seminţe. Dar ploaia cade şi pe o porţiune de teren uscat care nici nu reţine apa, nici nu îngăduie vegetaţiei să crească. Tot aşa se poate asemăna omul care înţelege religia lui Allah şi trage foloase din învăţătura cu care m-a trimis Allah, care învaţă şi le arată şi altora, precum şi omul care nici nu-şi ridică capul în această direcţie, nici nu acceptă călăuzirea lui Allah cu care am fost trimis.”

Fie ca Allah sa ne facă dintre cei mai apropiati de EL in Ziua de Apoi și aceasta și ca urmare a bunului comportament față de familiile noastre! Amin!

 

 

_____

Demirel Gemaledin – specialist în jurisprudență islamică, masterand al Institutului de Științe Umane (IESH) Paris. 

Source Link

Views: 1