Tag: stiintific

Ibn Batuta – marele călător

La 17 Rajab 703 hijri (24 februarie 1304) s-a născut cunoscutul călător marocan berber Șems-ud Din Abu Abdullah Muhammed bin Abdullah bin Muhammed (Shams Al-Din Abi-Abdullah Mohamed bin Abdullah bin Mohamed, Arabă: أبو عبد الله محمد ابن بطوطة‎), cunoscut drept Ibn Batuta. Este unul dintre cei mai cunoscuti voiajori din istoria lumii. El și-a notat […]

La 17 Rajab 703 hijri (24 februarie 1304) s-a născut cunoscutul călător marocan berber Șems-ud Din Abu Abdullah Muhammed bin Abdullah bin Muhammed (Shams Al-Din Abi-Abdullah Mohamed bin Abdullah bin Mohamed, Arabă: أبو عبد الله محمد ابن بطوطة‎), cunoscut drept Ibn Batuta. Este unul dintre cei mai cunoscuti voiajori din istoria lumii. El și-a notat observațiile și impresiile în cartea Ar-Rihleh (Călătoria).

Abd Abdullah Muhammad Ibn Battuta, cunoscut şi sub numele de Şams ad-Din, a fost născut la Tanger, Maroc, în ziua de 24 februarie 1304 d.H. (703 Hijra). A părăsit Tanger în ziua de 14 iunie 1325 (a doua zi a lunii Rajab, 725 Hijra), pe când avea vârsta de 21 de ani. Călătoriile sale au durat mai mult de 31 de ani, după care s-a reîntors la Fez, Maroc, la curtea Sultanului Abu ‘Inan şi i-a dictat povestea sa lui Ibn Juzay. Scrierile rezultate sunt cunoscute ca faoimoasa operă Călătoriile (Rihala) lui Ibn Battuta. A murit la Fez în 1369 d.H.

ibn-battuta-travelIbn Battuta a fost singurul călător medieval despre care se ştie cu certitudine că a vizitat pământurile fiecărui şef politic musulman contemporan lui. A călătorit şi în Ceylon (azi Sri Lanka), China, Bizanţ şi Sudul Rusiei de azi. Simpla adiţionare a călătoriilor sale este estimată la nu mai puţin de 75.000 de mile terestre, o cantitate care probabil că nu a fost depăşită înainte de inventarea motorului cu aburi.


Călătoriile

În cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina şi Siria, ajungând până la Makkah. După ce a vizitat Iraqul, Şirazul şi Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajj-ul la Makkah, unde a rămas timp de trei ani. Apoi călătorind spre Jeddah, a ajuns în Yemen pe mare, a vizitat Aden şi apoi a plutit spre Mombasa, Estul Africii. După ce a ajuns la Kulwa, s-a întors la Oman şi a repetat pelerinajul la Makkah în 1332 d.H. prin Hormuz, Siraf, Bahrain şi Yamama. Ulterior plănuieşte să ajungă în India, dar odată ajuns la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unui vas care să ajungă cu el în India), şi vizitează a doua oară Cairo, Palestina şi Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă şi călătorind prin Anatolia şi Sinope. Navighează pe Marea Neagră şi după multe peripeţii ajunge la Constantinopole prin Sudul Ukrainei.

La întoarcere, a vizitat Khurasanul prin Khawarism (Khiva) şi cunoscând toate oraşele importante ca Bukhara, Balkh, Herat, Tus, Maşhad şi Nişapur, traversează munţii Hindukuş prin trecătoarea Khawak ajungând în Afghanistan, după care trece prin Ghani şi Kabul pentru a intra în India. După ce vizitează Lahri (lângă oraşul Karachi de astăzi), Sukkur, Multan, Sirsa şi Hansi, ajunge la Delhi. Timp de câţiva ani Ibn Battuta se bucură de ocrotirea Sultanului Muhammad Tughlaq, şi în cele din urmă este trimis de acesta ca ambasador în China. Trecând prin India Centrală şi Malwa, închiriază un vas din Kambay până la Goa, şi după ce vizitează multe porturi înfloritoare de-a lungul coastei Malabar ajunge în Insulele Maldive, de unde se îndreaptă spre Ceylon. Continuându-şi călătoria, debarcă pe coasta Ma’bar (Coromandal) şi se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal şi vizitează Kamrup, Sylhet şi Sonargaon (lângă Dhaka). Navigând de-a lungul coastei Arakan ajunge în Sumatra şi mai târziu ancorează la Canton după ce trecuse prin Malaya şi Cambodgia. În China călătoreşte spre nord până la Pekin prin Hangşow. Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut şi ia un vas până la Dhafari şi Muscat, de unde trecând prin Paris (Iran), Iraq, Syria, Palestina şi Egipt împlineşte cel de-al şaptelea şi ultimul pelerinaj la Makkah în noiembrie 1348 d.H., după care se întoarce în oraşul natal Fez. Călătoriile sale nu se încheie aici – mai târziu vizitează Spania musulmană şi pământurile Nigerului, dincolo de Sahara.

La întoarcerea la Fez, Ibn Battuta şi-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321-1356 d.H.) la curtea Sultanului Abu Inan (1348-1358 d.H.). Lui Ibn Juzay i-au trebuit trei luni ca să-şi ducă la bun sfârşit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrei 1355 d.H.
sursa: islamulazi.ro/forum

Source Link

Views: 0

Crede și cercetează! – partea a 2-a

    Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care ne-a poruncit să nu ne arătăm cu nesupunere faţă de adevăr, nu este mulţumit dacă noi acceptăm ceva fără dovadă sau considerăm ipoteza şi teoria drept adevăruri axiomatice:   Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi […]

 

 

1b161c606e1900782677b6b7a79c52b0_largeAllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care ne-a poruncit să nu ne arătăm cu nesupunere faţă de adevăr, nu este mulţumit dacă noi acceptăm ceva fără dovadă sau considerăm ipoteza şi teoria drept adevăruri axiomatice:

 

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-‘Isra’: 36);

 

Insă ei nu au ştiinţă despre aceasta. Ei nu urmează decât bănuiala, însă bănuiala nu este de niciun folos faţă de Adevăr. (An-Najm: 28);

 

Spune: «Aduceţi dovada voastră, dacă voi sunteţi cei care grăiesc adevărul…» (An-Naml: 64);

 

Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr. (Al-ʽAhqaf: 4);

 

Ei nu urmează decât bănuiala şi ceea ce poftesc sufletele, în vreme ce la Domnul lor le-a venit călăuzirea. (An-Najm: 23).

Aceasta este marea diferenţă dintre mentalitatea islamică şi celelalte mentalităţi. Mentalitatea musulmană acordă o importanţă deosebită verificării şi certitudinii; nu acceptă nimic fără argument şi nu situează în rândul adevărurilor decât ideile care se bazează pe argumente categorice, spre deosebire de cealaltă mentalitate care uneori facilitează abuzurile, descriind ceea ce nu este ştiinţific drept ştiinţific şi crezând în acest lucru ca şi cum ar fi cert, în pofida argumentului slab sau a posibilităţii prăbuşirii lui.

Raţiunea islamică, aşa cum refuză să nu fie ştiinţifică, tot la fel refuză să fie intuitivă, prezumtivă sau bănuitoare.

De când a apărut Islamul ca religie, raţiunea islamică s-a dovedit a fi deschisă către viaţă, ştiinţă şi experienţă şi a început să dezlege enigmele Universului, manifestând dorinţa de a cunoaşte totul şi de a supune întregul Univers experienţei ştiinţifice pentru a-i deduce legile.

Civilizaţia islamică a devenit treptat o civilizaţie strălucitoare, avansând în direcţia unor noi şi importante descoperiri ştiinţifice.

Este incontestabil faptul că bazele gândirii islamice au dat naştere raţiunii occidentale experimentale din care s-a născut – apogeu al devenirii sale – civilizaţia ştiinţifică şi industrială occidentală.

Dacă în lumea occidentală adevărurile descoperite în mod empiric de către ştiinţă s-au ciocnit cu religia care domina societatea, vina a aparţinut religiei deformate, mistificate, care nu a rezistat în faţa adevărului.

Ceea ce s-a petrecut în spaţiul occidental nu s-a întâmplat în lumea musulmană nici în vechime, nici în timpurile moderne şi nici nu se poate întâmpla, deoarece adevărul nu se opune adevărului, ci îl sprijină; religia adevărată este religia lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi Universul a fost creat de către El, iar ceea ce a creat Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nu poate fi în contradicţie cu lucrurile pe care El le-a transmis.

De aceea unul dintre fenomenele minunate permise de către Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a fost faptul că Surele Qurânului au menţionat fapte şi fenomene pe care ştiinţa l-a descoperit ulterior, dar şi fapte care s-ar putea să fie descoperite în viitor.

 

 

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3

Norii

  Adnan Ash-Shareef   “ŞI PE CELE CARE POARTĂ POVARA” Norii acoperă în fiecare moment întinse suprafeţe ale  pământului  şi, indiferent  dacă sunt nori joşi, mijlocii sau înalţi, ei reprezintă un rezervor de energie compusă din apă şi căldură, aflate în mişcare, pe care vânturile îi risipesc în diverse zone ale globului  pământesc, în funcţie […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

“ŞI PE CELE CARE POARTĂ POVARA”

blue_cloudsNorii acoperă în fiecare moment întinse suprafeţe ale  pământului  şi, indiferent  dacă sunt nori joşi, mijlocii sau înalţi, ei reprezintă un rezervor de energie compusă din apă şi căldură, aflate în mişcare, pe care vânturile îi risipesc în diverse zone ale globului  pământesc, în funcţie de voinţa lui  Allah. Se cunoaşte că toţi norii care acoperă  pământul la un moment dat conţin doar o miime din apa  pământului, adică şase mii de milioane de tone apă (în cifre aproximative,  greutatea  pământului este de  şase mii de miliarde de tone, iar apa reprezintă o miliardime din greutatea  pământului, adică şase mii de miliarde de tone, iar norii reprezintă într-o singură zi o miime din greutatea apei de pe  pământ, adică şase mii de miliarde de tone).

Până în secolul al XVII-lea, predomina convingerea că norii nu ar exista decât în strat gros de aer rece, însă, savantul francez Descartes a afirmat pentru prima oară  că aerul  şi vaporii de apă sunt două lucruri diferite.  Coranul cel Sfânt a făcut o distincţie clară între vânturi  şi nori  în zeci de versete  şi a evidenţiat rolul pe care vânturile îl au în apariţia norilor, în deplasarea lor, în adunarea şi distribuţia lor, în producerea ploii şi a frigului.

Meteorologia nu a adăugat nimic în plus la acestea, în afara unor detalii.  Coranul Cel Sfânt a rezumat descrierea norilor cumulus, a norilor care provoacă tunete  sau produc zăpadă şi ploaie, în următoarele cuvinte ale lui  Allah  PreaÎnaltul:

“Nu ai văzut tu (omul a văzut acest lucru abia în a doua jumătate a secolului XX)  că Allah mână norii, apoi îi împreună pe ei, apoi îi face grămadă şi apoi vezi tu ploaia (apa) ivindu-se din ei?  Şi El face săcoboare din munţii Lui, grindină (omul nu a văzut acest lucru, decât în secolul XX, cu ajutorul avioanelor, dirijabilelor şi al sateliţilor artificiali, că norii cumulus, aducători de ploaie, şi tunete, seamănă cu nişte munţi şi că ei sunt reci, adică sunt compuşi din apă îngheţată)  şi loveşte cu ea pe oricine voieşte El. Iar scăpărarea fulgerului ei aproape că răpeşte vederea” (An-Nur: 43).

Această descriere a forţei luminii fulgerului este confirmată de piloţii care întâlnesc furtuni cu tunete.

“Allah este Cel care trimite vânturile şi ele ridică norii, iar El îi risipeşte pe cer, aşa după cum voieşte,  şi îi face pe ei bucăţi  şi vezi atunci ploaia cum iese din mijlocul lor”  (Ar-Rum: 48).

Cuvântul “ridică” înseamnă “stârnesc”, “fac să apară”, “înalţă”, “risipesc” şi acestea sunt câteva caracteristici ale vânturilor care fac să se ivească, risipesc şi stârnesc norii, căci, nu există nori fără vânt.

În următorul hadis nobil găsim informaţii uluitoare despre tipurile de vânturi şi rolul pe care ele îl joacă în privinţa norilor, iar  ştiinţa nu a descoperit aceste lucruri decât după trecerea a treisprezece secole de la Revelaţie:

“Vânturile sunt opt: patru dintre ele sunt pedeapsă şi patru dintre ele sunt îndurare. Pedeapsă sunt vijelia, vântul violent  şi rece, vântul neaducător de ploaie şi cel care vine doar cu tunete.  Îndurare sunt cele care împrăştie, cele vestitoare, cele trimise şi cele care risipesc. Allah le trimite pe cele trimise şi ele agită norii, apoi le trimite pe cele vestitoare care fecundează, apoi le trimite pe cele care risipesc  şi care poartă norii ce provoacă ploaia, apoi le trimite pe cele care împrăştie pentru a împrăştia ceea ce voieşte El”.

 

 

sursa: Revista franceză „Știința și viața”, martie 1991

Source Link

Views: 0