Tag: apa

Evoluționism – partea a 2-a

Evoluționism – partea a 2-a

ORIGINEA VIEŢII 

ESA_imageUnul din primele puncte ale disputei dintre evoluţionism şi creaţionism este cel referitor la originea vieţii. Creaţioniştii susţin că viaţa a fost creată de Dumnezeu, în timp ce evoluţioniştii susţin că materia ne-vie s-ar fi organizat în mod spontan şi ar fi dat naştere vieţii (teorie care a primit numele de generaţie spontanee). Mai există şi unii autori, relativ puţin numeroşi, care susţin o teorie hibridă: primul organism viu a fost creat de Dumnezeu iar celelalte au luat naştere din acesta prin evoluţie. Să încercăm să analizăm în continuare posibilitatea generaţiei spontanee.

În mod evident, în condiţiile actuale, materia ne-vie nu se organizează spontan pentru a da naştere la organisme vii. Evoluţioniştii susţin, însă, că atmosfera primitivă şi oceanul primordial ar fi avut o altă compoziţie chimică, mai favorabilă apariţiei vieţii. Aceasta este o simplă ipoteză care nu poate fi demonstrată, dar să presupunem că ar fi adevărată. Ca urmare a acestui fapt s-ar fi format prin sinteză chimică, mai întâi o “supă organică” în ocean, după care, substanţele din această “supă” s-ar fi autoorganizat treptat pentru a da naştere vieţii, mai întâi în forme acelulare (virusuri), iar apoi în formele celulare.

În unele experienţe de laborator, în condiţii total diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în natură, dar despre care se afirmă că ar fi identice cu cele din atmosfera primară, cercetătorii au reuşit să sintetizeze unele substanţe organice, printre care cel mai cunoscut exemplu îl constituie aminoacizii. Evoluţioniştii consideră acest fapt ca pe o dovadă a posibilităţii generaţiei spontanee. Ei “uită” însă să precizeze câteva “mici detalii”. Le vom preciza noi:

Aminoacizii obţinuţi prin sinteză chimică nu sunt identici cu cei din organismele vii. Să fim mai expliciţi: aminoacizii sunt substanţe optic active şi pot avea două forme – levogiră şi dextrogiră. Aminoacizii obţinuţi prin sinteză chimică se prezintă sub forma unui amestec de 50% aminoacizi levogiri şi 50% aminoacizi dextrogiri. Ţinând cont de faptul că nu există nici un mecanism natural de separare a acestui amestec (exceptând reacţiile enzimatice din organismele vii deja formate), rezultă că, dacă viaţa ar fi apărut dintr-un astfel de amestec, ar trebui ca aminoacizii din organismele vii să fie şi ei 50% levogiri şi 50% dextrogiri, numai că toţi aminoacizii din organismele vii sunt levogiri.

Aminoacizii sunt totuşi molecule relativ simple, care reprezintă doar cărămizi de construcţie pentru alte molecule mai complexe (proteinele), iar într-un mediu acvatic (cum se presupune că era şi oceanul primordial), reacţia de polimerizare a aminoacizilor este defavorizată, astfel încât nu numai că aceştia nu au tendinţa de a se autoasambla ci, dimpotrivă, proteinele au tendinţa naturală de a se descompune. Rezultă că nu putem explica astfel originea moleculelor proteice complexe şi nici apariţia ipoteticei “supe organice”. În organismele vii sinteza proteinelor are loc cu consum de energie, prin mecanisme biochimice complexe.

În ceea ce priveşte virusurile, denumirea de “forme de viaţă acelulare” este improprie întrucât acestea nu posedă metabolism propriu şi nu se autoreproduc. În plus, ele nu puteau să apară înaintea celorlalte vieţuitoare, deoarece multiplicarea lor nu poate avea loc decât într-o celulă-gazdă, nu şi într-un mediu abiotic. Chiar şi cele mai simple organisme vii (bacteriile) sunt totuşi extrem de complexe, posedând, printre altele, un genom complex şi un set de cel puţin câteva mii de enzime, fiecare dintre ele fiind implicată într-o anumită reacţie biochimică, iar aceste reacţii sunt dependente unele de altele, astfel încât lipsa uneia din ele poate afecta grav organismul, putând provoca chiar moartea acestuia. Rezultă, deci, că aceste sisteme nu puteau să apară pe rând, ci trebuia să apară “hodoronc-tronc” o celulă gata formată.

Pentru a răspunde acestor obiecţii, majoritatea evoluţioniştilor invocă ideea că acest lucru ar fi totuşi realizabil prin legături întâmplătoare care ar fi apărut în decursul miliardelor de ani care s-ar fi scurs de la formarea Pământului până la apariţia vieţii. Însă, calculele de fizică statistică arată că probabilitatea unui asemenea eveniment este neglijabilă, chiar dacă am presupune că vârsta Pământului ar fi de sute de miliarde de ani, în timp ce, chiar şi cele mai generoase evaluări cu privire la această vârstă nu depăşesc 4 miliarde de ani.

Întrucât calculele de fizică statistică sunt complexe şi, dacă le-aş expune în detaliu, aş risca să nu pot fi înţeles, voi recurge la o analogie: un ceas are o structură cu mult mai simplă decât o celulă vie şi, totuşi, nimeni nu a văzut vreodată o bucată de metal care să se transforme de la sine într-un ceas, indiferent cât de mult timp ar trece, deci nici materia ne-vie nu poate de la sine să dea naştere vieţii.

Din exemplul cu ceasul mai vedem un lucru: metalul nu se transformă singur în ceas dar, dacă intervine un ceasornicar, acest lucru devine posibil. Deci, şi în cazul apariţiei vieţii avem nevoie de un “ceasornicar” numai că, dată fiind complexitatea organismelor vii, acesta trebuie să fie cu mult mai inteligent decât omul şi, în acelaşi timp, să fie capabil să intervină la nivel molecular pentru a organiza sistemele biochimice celulare.

Fizicianul E. Schrodinger a demonstrat chiar că, din punct de vedere termodinamic nici măcar menţinerea vieţii nu ar fi posibilă dacă nu admitem şi existenţa unui principiu universal ordonator de natură spirituală (el se pronunţa pentru o divinitate impersonală, ca în religiile extrem orientale, dar modul deosebit de inteligent al organizării lumii pare să sugereze mai degrabă existenţa unui Dumnezeu personal). În faţa acestor obiecţii, reacţia evoluţioniştilor este variată: Unii dintre ei, respingând aprioric orice intervenţie divină, afirmă că, din moment ce viaţa există, rezultă că ea trebuie să fi apărut din materia ne-vie prin generaţie spontanee şi, deci, calculele celor care susţin altceva ar fi greşite. Orice s-ar spune, o asemenea a-titudine numai ştiinţifică nu e.

Alţii, văzând că nu reuşesc să explice apariţia vieţii pe pământ prin teoria expusă mai sus, caută să rezolve problema afirmând că viaţa a fost adusă pe Pământ (într-un fel sau altul) de pe o altă planetă. Acest lucru nu a fost, însă, demonstrat şi, în plus, nu rezolvă problema deoarece, ori aici, ori pe altă planetă, tot nu pot explica în ce mod materia ne-vie ar fi putut da naştere vieţii.

O altă categorie, sunt evoluţioniştii care recunosc că, cel puţin pentru formarea primului organism viu, este necesară intervenţia divină. Aceştia sunt mai puţin numeroşi, deoarece oamenii care cred cu adevărat în existenţa lui Dumnezeu, nu acceptă evoluţionismul, acesta nefiind în concordanţă cu ceea ce afirmă Revelaţia Dumnezeiască despre facerea lumii. Să vedem în continuare cam ce se întâmplă cu un organism viu, deja apărut.

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 1

Apa si rolul ei in coloritul rocilor – partea a 4-a

Procesul metamorfic

Procesul metamorfic este unul din cele mai importante procese care au loc in invelisul pamantului, impreuna cu schimbarile de presiune si temperatura din care rezulta procesul metamorfic, sau schimbarea in ceea ce priveste compozitia chimica, caracteristicile fizice ale mineralelor sau forma rocilor.

De exemplu, apa care a patruns in mineralele care s-au depus prin intermediul proceselor externe iese din aceste minerale, si dupa aceea opalul se transforma in cuart, limonitul in hematit sau magnetit. Nu exista nici o indoiala ca apa, impreuna cu bioxidul de carbon, joaca un rol important in procesul de recritalizare, in procesul de metasomatism si in reorganizarea mineralelor in interior.

Apa intra in compozitia majoritatii mineralelor metamorfice, de exemplu in amfibolit si clorit, in talc si altele. Aceste minerale nu se formeaza in lipsa apei, chiar daca conditiile de presiune si temperatura sunt cele ideale. Majoritatea acestor minerale au culoarea verde greenschist. Printre rocile metamorfice de culoare verde intens se numara rocile serpentinice care nu se formeaza decat in prezenta apei, si a influentei acesteia asupra rocilor ultrabazice. La fel, rocile amfibolit, care sunt cele mai raspandite roci, nu capata culoarea negru inchis spre verde decat  in prezenta apei.

franz rosenthalOamenii de stiinta arabi si musulmani din vechime au avut un rol evident in progresul stiintelor universului si a materiilor in general, si multi oameni de stiinta din vest i-au apreciat pentru acest lucru. Exista multe carti care trateaza in mod special acest domeniu, dar eu aici ma multumesc sa citez spusele lui Franz Rosental din cartea sa: “Metoda oamenilor de stiinta musulmani in cercetarea stiintifica”, preluate de Von Kramer, care descria activitatea stiintifica a oamenilor de stiinta musulmani, spunand: “Cea mai importanta activitate de creatie intelectuala pe care au desfasurat-o arabii este vizibila in domeniul stiintei experimentale, acestia facand un efort foarte mare si admirabil in domeniul observatiei si cercetarii, prin adunarea rezultatelor din experinte sau obtinute de pe urma discutiilor si imitatiilor. De asemenea, metodele lor de studiu dau un rezultat mai evident atunci cand sunt corelate cu ceea ce acestia povestesc si descriu. Datorita reflexiilor si inventiilor acestor oameni de stiinta extrem de productivi, lucruri minunate au fost aduse in domeniul matematicii, astronomiei, precum si in alte domenii ale cunoasterii”.

La final, ii rog pe oameni de stiinta musulmani sa lase lenea la o parte si sa caute in Cartea lui Allah indiciile si semnele stiintei, si sa ni le prezinte intr-o forma clara si armonizata cu stiinta actuala, in cadrul marii tolerante ce a caracterizat din cele mai vechi timpuri civilizatia islamica, in lumina credintei puternice a musulmanilor in fratia oamenilor si in necesitatea de raspandire a stiitei printre oameni, si aici sunt avuti in vedere chiar toti oamenii (toti sunt facuti din Adam, si adam este facut din tarana).

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAziSource Link

Views: 0

Apa si rolul ei in coloritul rocilor – partea a 3-a

 

Culorile metalelor si rocilor in legatura dintre coloritul acestora si apa

 

Cunoastem cu totii rolul important pe care-l joaca apa in procesele geologice –atat externe cat si interne. Din aceste procese rezulta metale diferite, care dau in acelasi timp culorile deosebite ale rocilor. Sa incepem cu procesele si actiunile apei externe.

Actiunile externe ale apei:

Aceste procese se alimenteaza cu energie solara pentru ca sa poata avea loc, si sub aceste procese se incadreaza doua actiuni principale:

-eroziunea
-sedimentareaSDC15701

In cazul eroziunii, experinta chimica are un rol important  asupra ceea ce se intampla la roci. Apa are un rol mare in schimbarea compozitiei chimice a celor mai dure roci, aceste schimbari ale compozitiei chimice a celor mai dure roci, aceste schimbari ale compozitiei facandu-le simultan cu modificarea culorii. Putem observa de exemplu:

a) Schimbare feldspatiilor, fie bazice, fie acide sau neutre.

Aceste zacaminte sunt cele mai raspandite , formand mineralele rocilor. Din categoria acestor minerale fac parte: minerale argiloase sau cele hidrate de silicat de aluminiu, care au culoarea alb intens.

b) Schimbarea mineralelor de culoare inchisa sau cele amorfe, ca de exemplu piroxenul, hornblenda si mica in minerale amorfe in stare lichida, mineralele hidrat de feromagneziu, precum cloritul si talcul. Degradeurile culorilor depind de permeabilitatea rocii la eroziune datorita componentei minereurilor din ele sau cantitasi apei sau umiditatii atmosferei.

c) Oxidarea minereurilor ferometalice se transforma in pirita si altele din categoria mineralelor chipiritate economice, ca numitul gosans din categoria oxizilor de fier ai apei. In prezenta acestora, se schimba culoarea rocii care contine acest metal, intr-un mod vizibil. Desi cantitatea de apa la cesti oxizi joaca un rol important in apariti culorii, insasi clarificarea zacamintelor se datoreste aparitiei acestei culori, adica rosul, maronul si galbenul, cum ar fi goethitul si limonitul (oxizi de fier aposi). La ora acutala exista multe planuri de folosire a culorilor la clasificarea rocilor din punct de vedere economic.

d) Un alt exemplu al efectului apei in tranformarea zacamintelor primare in altele secundare sau derivate, de componenta chimica variata: elementul uraniu se dizolva din elementul lui de baza in uranitul negru inchis, din cauza apei, si se unifica cu alti ioni ca sa formeze mai mult de doua sute de componente secundare care se deosebesc prin culorile lor atractive care-i incanta pe toti oamenii.

e) Apa solubilizeaza multe componente ale fierului si ale magneziului, si le repartizeaza din nou la suprafata cristalelor, le coloreaza cu rosu, maron si violet.

f) Rezulta din operatiunile de inlaturare si spalare datorate eroziuni chimice in zonele umede, bogate in ploi, lucru cunoscut sub numele de depuneri reziduale, alcatuite din hidrosilicatisi alte reziduuri de fier si nichel.

Si acum, daca ne uitam la procesele de depuneri, care reprezinta al doilea tip de actiune externa, gasim ca aceste  actiuni au loc in permanenta intr-un mediu apos. Atunci cand apa folosita in procesele de eroziune, sau apa curgatoare, se aduna in lacurile de acumulare, se formeaza diferite roci de depunere.

 

De exemplu:

a) formarea celor evaporitice, cand se cristalizeaza mineralele in urma actiunii de evaporares atunci vedem efectul apei asupra diversitatii culorilor, cum este cazul anhidritului si gipsului, si diversitatea culorilor acestora depinde de cantitatea de apa pe care o contin.

b) formarea sedimentelor coloidale are loc in urma actiunii de eroziune, iar cand circula in apa curgatoare si se depun dupa ce sunt atrase si combinate cu ionii dominanti, si din cauza ca exista mult fier, magneziu si silicati, depunerile care rezulta capata un colorit deosebit.

c) formarea mai multor tipuri de materiale cimentoase care fac legatura intre granulele transportate in lacurile de acumulare da rocilor culori deosebite, cum este cazul pietrei nisipoase feruginoase.

Procesele endogene se alimenteaza cu energia necesara pentru a se forma cu ajutorul caldurii interne a pamantului si in timpul acestor procese se formeaza mineralele din magma.
Apa este considerata una din componentele magmei, care are un efect mare asupra procesului de cristalizare pe parcursul tuturor etapelor acestui proces.
Primul efect al apei se observa in temperatura de cristalizare, datorita faptului ca existenta acesteia, indiferent de cantitate, duce la reducerea sau scaderea temperaturii de cristalizare in mod evident. Totodata, apa afecteaza consistenta magmei si in acelasi timp si capacitatea de miscare, facand-o mai usoara sau mai grea in drumul ei spre suprafata pamantului, formand roci vulcanice sau ramanand in adancul pamantului, unde se cristalizeaza.

In cazul rocilor vulcanice, componentele gazoase si apa dispar, dar in cazul rocilor minerale apa ramane ca una din componentele mai multor minerale.

In ambele situatii se formeaza roci de diferite culori din cauza formarii diferitelor minerale.

Apa aflata in adancul pamantului influenteaza gradul de oxidare a fierului. Exista o legatura directa intre cantitatea de apa si cantitatea partiala de oxigen.

Procentul de fier are un rol foarte mare in colorarea rocilor vulcanice atunci cand creste si se schimba in feros, culoare devine din ce in ce mai rosie. La fel si culoarea rosie pe care o dobandeste feldspatul de potasiu din cauza existentei reziduurilor de fier: aceasta dispare in cazul in care acest fier se transforma in feros. In ambele cazuri este importanta cantitatea de oxigen si apa care influenteaza aceste procese. Existenta acestui mediu oxidant ajuta la patrunderea elementelor considerate colorante, a minereurilor precum cromul.

In timpul cristalizarii magmei in adancul pamantului, apa este unul din elementele care intra in compozitia multor cristale care s-au desprins din magma.

Existenta apei in magma, in cantitati mari, duce la formarea mineralelor apartinand grupei de amfiboliu si mica, ce se deosebesc nu numai prin culorile lor vizibile, ci si prin fenomenul schimbarii culorilor odata aflate sub microscop. In timpul avansarii procesului de critalizare, apa care exista in magma se concentreaza si extrage odata cu ea multe elemente cu valoare economica, iar pe aceste elemente apa le transforma in ape termale. Din aceste solutii hidrotermale se depun minerale de culori diferite, proces care are loc in urmatoarele etape ale procesului de cristalizare. Cu toate ca apa nu intra in compozitia acestor minerale, observam ca ea joaca un rol important in procesul de formare a culorii mineralelor.

Aceste solutii hidrotermale joaca un rol important in alterare, angajand schimbari in compozitiile chimice ale mineralelor si rocilor prin care trece, ducand la schimbari vizibile in culoarea lor. Acest fenomen este cunoscut sub numele de “alterare hidrotermala”, in urma careia rezulta multe minerale cunoscute. Multe studii de cercetare arata ca multe minerale primare au in compozitie lichide, precum si cuart si feldspatii. Aceste compozitii lichide, care sunt incarcate cu reziduuri in majoritatea cazurilor, au un rol foarte mare in coloritul mineralelor.

Cele mentionate anterior constituie exemplu care ne arata cum este modificata culoarea mineralelor sau care vorbesc despre cum apa primara, care se separa de magma, are un rol in ceea ce priveste schimbarea culorii mineralelor. Rolul pe care il joaca apa in diversitatea mineralelor formate si culorii rocilor este unul esential si important.

 

sursa: islamulazi.roSource Link

Views: 1