Explicatia interzicerii aurului pentru barbati

  Explicaţia interzicerii aurului şi mătăsii pentru bărbaţi Islamul a urmărit prin interzicerea aurului şi mătăsii pentru bărbaţi un scop educativ nobil. Islamul apără bărbăţia de aspectele care fac dovada slăbiciunii şi degradării. Bărbatul, pe care Allah l-a înzestrat cu o structură fizică şi organică diferită de cea a femeii, nu se cuvine să concureze […]

0Shares

 

Explicaţia interzicerii aurului şi mătăsii pentru bărbaţi

Islamul a urmărit prin interzicerea aurului şi mătăsii pentru bărbaţi un scop educativ nobil. Islamul apără bărbăţia de aspectele care fac dovada slăbiciunii şi degradării. Bărbatul, pe care Allah l-a înzestrat cu o structură fizică şi organică diferită de cea a femeii, nu se cuvine să concureze frumuseţea femeilor, târându-şi straiele şi fălindu-se cu ele şi cu podoabele. Această interdicţie comportă şi un aspect social.

Interzicerea aurului şi mătăsii este o parte din programul Islamului în lupta sa împotriva luxului în general. Luxul, în opinia Islamului, este asociat cu slăbiciunea şi decăderea care prevesteşte căderea naţiunilor. El este unul din aspectele nedreptăţii sociale, întrucât este manifestarea îmbuibării unei minorităţi înstărite pe seama majotităţii care trăieşte în mizerie.

Pornind de la aceasta, luxul este duşmanul oricărei străduinţe pentru adevăr, bine şi reformă.

În Coran se relatează: ’’ Şi dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibaţi din ea [ să se supună rânduielilor Noastre ], însă ei, [ dimpotrivă ], se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri şi Noi o vom nimici cu totul.’’ ( Al ’Isra’: 16 )

Într-un alt verset se relatează: << Şi nu am trimis Noi niciun prevenitor în vreo cetate fără ca cei înstăriţi din ea să nu zică: ’’ Noi nu credem în cele cu care aţi fost trimişi! ’’ >> ( Saba’: 34 ) .

beaded gilt charger c Explicatia interzicerii aurului pentru barbatiÎn conformitate cu spiritul Coranului, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a interzis toate manifestările luxului în viaţa musulmanului; aşa cum bărbaţilor le-a interzis aurul şi mătasea, tot astfel le-a interzis tuturor – bărbaţi sau femei, deopotrivă – folosirea vaselor de aur şi de argint. În plus, există şi un considerent economic care are şi el greutatea lui: aurul este acoperirea banilor în întreaga lume şi nu se cuvine ca el să fie folosit pentru confecţionarea de vase sau podoabe pentru bărbaţi.

 

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.com, extras din „Permis si interzis in Islam”, Yusuf Qardawi

Source Link

Views: 5

0Shares

Vestimentatia si podoabele

DOMENIUL VESTIMENTAŢIEI ŞI AL PODOABELOR Islamul i-a permis musulmanului, ba chiar i-a cerut să aibă o înfăţişare plăcută, să se îmbrace frumos, folosind veşmintele şi podoabele pe care le-a creat Allah. Islamul urmăreşte prin îmbrăcăminte două scopuri: acoperirea goliciunilor şi împodobirea. De aceea, Allah i-a binecuvântat pe oameni cu veşmintele pe care le-a orânduit pentru […]

0Shares
DOMENIUL VESTIMENTAŢIEI ŞI AL PODOABELOR
Islamul i-a permis musulmanului, ba chiar i-a cerut să aibă o înfăţişare plăcută, să se îmbrace frumos, folosind veşmintele şi podoabele pe care le-a creat Allah. Islamul urmăreşte prin îmbrăcăminte două scopuri: acoperirea goliciunilor şi împodobirea. De aceea, Allah i-a binecuvântat pe oameni cu veşmintele pe care le-a orânduit pentru ei. Şi a grăit Allah Preaînaltul:
’’O, fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe.’’ (Al-’A’raf: 26 ).
Acela care neglijează unul dintre cele două aspecte – acoperirea goliciunii şi împodobirea – este abătut de la calea Islamului, apucând pe calea lui Şeitan. Acesta este secretul celor două apeluri pe care Allah le-a adresat oamenilor, după apelul precedent, avertizându-i asupra goliciunii şi asupra abandonării podoabelor, socotindu-le echivalente cu urmarea paşilor lui Şeitan.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe strămoşii voştrii din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! ’’ (Al-’A’raf: 27)
Şi tot Allah Preaslăvitul a grăit:
’’O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura! ’’ (Al-’A’raf: 31)
CS Fall Leaves large.jpg.CROP .promo mediumlarge Vestimentatia si podoabeleIslamul le-a impus musulmanilor să-şi acopere goliciunea pe care omul civilizat se sfieşte prin firea sa să şi-o lase descoperită, pentru a se deosebi de animalul gol. L-a chemat să se acopere chiar şi atunci când se află departe de ceilalţi oameni, pentru ca sfiiciunea să devină pentru el religie morală. Bahz bin Hakim a transmis, preluând de la tatăl său, care la rândul lui a preluat de la bunicul lui, care a spus: Am zis: O, Trimis al lui Allah! În privinţa goliciunilor noastre, cui putem să le arătăm şi cui nu avem voie să i le arătăm? Atunci i-a răspuns lui: ’’ Acoperă-ţi goliciunile afară de muierea ta sau afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta! ’’ I-am zis: O, Trimis al lui Allah! Şi dacă oamenii se află împreună, amestecaţi unii cu alţii? Şi el a răspuns: ’’ Dacă se poate să nu le vadă nimeni, [ este mai bine aşa ] să nu le vadă! ’’ Am zis: Şi dacă unul dintre noi este singur? Şi a răspuns: ’’ Mai potrivit este să te sfieşti faţă de Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul! ’’.
Sursa: Extras din „Permis si Interzis in Islam”, de Yusuf Al-Qardawi, femeiamusulmana.blogspot.com
Source Link

Views: 2

0Shares

Ce a lăsat în urmă Muhammad s.a.s.?

    Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) Modelul din Medina   Khurram Murad   Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. […]

0Shares

 

 

Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!)

Modelul din Medina

 

Khurram Murad

 

Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. Modelul de guvernare din Medina, bazat pe justiţie, respect, demnitate umană şi permanenta conştientizare a lui Allah / Dumnezeu, a fost admirat de toţi musulmanii care au căutat călăuzirea şi inspiraţia după aceea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a elaborat prima constituţie din lume în care drepturile minorităţilor religioase erau protejate şi s-a angajat în tratative şi alianţe cu toate triburile vecine. A trimis scrisori conducătorilor persani, egipteni, etiopieni şi bizantini, comunicând mesajul său monoteist şi invitându-i să accepte Islamul.

Pentru întâia oară în istorie, copiilor, femeilor, orfanilor, străinilor şi sclavilor le-au fost recunoscute drepturile şi li s-a oferit protecţie. Multe dintre ideile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) par a fi surprinzător de moderne; el a condamnat rasismul şi naţionalismul, spunând: „Nici un arab nu este superior unui ne-arab şi nici un alb nu este mai presus de un negru decât prin evlavie.”

Quranic_Manuscript_-_3_-_Hijazi_script-247x300El a stabilit legi pentru protecţia animalelor, plantelor şi a mediului. A încurajat comerţul liber şi investiţiile, a interzis camăta şi a reglementat drepturile muncitorilor. El a militat pentru pace, dar a definit şi parametrii în care poate fi utilizată forţa, când aceasta a fost necesară. El a convins oamenii să renunţe la alcool, droguri, prostituţie şi crimă şi a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) i-a încurajat pe adepţii săi să caute ştiinţa benefică în orice loc şi în orice domeniu, iar rezultatul acestei recomandări a fost că musulmanii nu s-au confruntat cu nici un conflict între ştiinţă şi religie şi au condus lumea multe secole după aceea. Cu toate că legenda Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a dăinuit în orice aspect al existenţei, de la artă la politică, cea mai mare realizare a lui a fost promovarea monoteismului islamic. Aşa cum nucleul este centrul unui atom şi Allah / Dumnezeu Unicul este inima Islamului. Musulmanii se întorc către Creatorul lor pentru călăuzire, fără a avea nevoie de intermediari şi fără a-şi pierde demnitatea prin alunecarea în idolatrie şi superstiţii.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a realizat toate acestea datorită tăriei caracterului său şi prin exemplu personal; el a inspirat şi trezit în adepţii săi, precum nimeni altcineva, dragoste, devoţiune şi respect. În timp ce alţi oameni au fost corupţi atunci când au ajuns să deţină puterea absolută, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a rămas umil, mereu conştient de sursa binecuvântării sale: „Sunt doar un servitor al lui Allah / Dumnezeu”, şi „am fost trimis doar ca un învăţător”.

El şi-a petrecut zilele servindu-i pe oameni, iar nopţile în rugăciune; a predicat moderaţia şi echilibrul în religie, a interzis urmaşilor săi să practice viaţa monahală, preferând ca ei să îşi întemeieze o familie bazată pe principii islamice şi să se implice în viaţa concretă pentru a face lumea mai bună, rămânând devotaţi lui Allah / Dumnezeu Preaînaltul.

În scurtul interval al unei generaţii şi în timpul vieţii sale, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a transformat cu succes credinţa, mentalitatea şi cultura oamenilor din Arabia; în 100 de ani, mesajul său a atins inima milioanelor de oameni din Africa, Asia şi din unele părţi ale Europei. Relatările Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) au fost notate cu grijă de companionii săi şi consemnate în culegeri de relatări autentice, accesibile astăzi şi în traduceri. Împreună cu Sfântul Coran, aceste texte au format pentru musulmani baza holistică a unui stil de viaţă desăvârşit; pentru alţii, ele oferă o incursiune fascinantă în inima şi mintea unui om excepţional şi un model de la care putem învăţa multe.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

0Shares