Paradisul – partea a 2-a

 

Allah subhanahu wa ta’ala a promis credincioșilor această răsplată cu Paradisul în multe versete din Coran și a spus că cei care vor izbândi vor fi aceia care vor fi îndepărtați de Foc:

 

„Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere amăgitoare“ (Coran 3: 185);

„Allah le-a promis dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor avea sălaş veşnic şi cămine bune în grădinile Edenului. Însă mulţumirea lui Allah este şi mai mare; aceasta este o izbândă nemărginită.“  (Coran 9: 72).

Raiul reprezintă bucuria şi plăcerea perfectă; nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi poate deranja puritatea. Ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Trimisul Său   ne-au spus despre el ne uimeşte într-un mod plăcut, căci minţile noastre nu sunt capabile să înţeleagă măreţia acestor binecuvântări. În acest sens, deținem un hadis qudsi foarte frumos și profund – cuvintele lui Allah relatate de Trimis :

“Am pregătit pentru supuşii Mei dreptcredincioşi ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nimănui nu i-a trecut prin minte.” Apoi Profetul Muhammed ﷺ a spus: „Recitaţi dacă doriţi: «Dar niciun suflet nu ştie ce-i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârşit.» ”  (Coran 32: 17)

Allah subhanahu wa ta’ala ne-a transmis, de asemenea, prin intermediul Profetului Muhammed că Raiul a fost făcut în aşa fel încât nici el, nici locuitorii săi să nu dispară.

Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul Muhammed   a spus:

 

“Oricine intră în Rai este binecuvântat cu o viaţă fericită − niciodată nu se va simţi rău, hainele sale nu se vor învechi şi tinereţea sa nu va dispărea“.

 

Ascultaţi chemarea divină care va fi adresată oamenilor Raiului, după ce aceştia vor intra: „Vă garantez că veţi fi mereu sănătoşi şi nu vă veţi îmbolnăvi niciodată; veţi trăi şi nu veţi muri niciodată; veţi fi tineri şi nu veţi îmbătrâni niciodată; veţi fi voioşi şi nu vă veţi întrista niciodată“.

 

În acelaşi fel, Allah subhanahu wa ta’ala  spune în Coran:

 

Şi Noi vom îndepărta din piepturile lor toată pizma şi pe sub ei vor curge pâraie şi vor zice ei: «Laudă lui Allah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacăAllah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul!». Şi către ei se va striga: «Acesta este Raiul [pentru voi]! Aţi

fost făcuţi sălăşluitori ai lui pentru ceea ce aţi făptuit.»“ (Coran 7: 43).

 

blured Paradisul - partea a 2-aCompanionii profetului Muhammed ﷺ , veneau la acesta și îl rugau să le vorbească despre Paradis și focurile Iadului, atunci când simțeau că nivelul credinței lor scădea, iar profetul Muhammed le vorbea atât de frumos despre Paradis, încât aceștia și toți care îl ascultau, reveneau pe drumul cel bun și le spuneau celorlalți că Trimisul lui Allah subhanahu wa ta’ala le povestea atât de frumos despre Paradis, încât părea că Paradisul stă în fața lor aievea. Vom reda în continuare doar câteva dintre numeroasele  versete și relatări autentice prin care profetul Muhammed descria Paradisul și îi încânta pe companioni și pe toți ceilalți care îl ascultau:

Şi ce minunată va fi locuinţa celor evlavioşi! Grădinile Edenului, în ele vor intra, iar pe sub ele vor curge râuri. În ele vor avea ceea ce vor voi. Astfel îi răsplăteşte Allah pe cei evlavioşi!“    (Coran 16: 30-31).

Şi vor găsi fructe dintre cele pe care şi le aleg. Şi carne de pasăre pe care o poftesc“ (Coran 56: 20-21);

„…se va afla tot ceea ce poftesc sufletele şi place ochilor“ (Coran 43: 71);

„Râuri cu apă care nu este stricată şi râuri cu lapte al cărui gust nu se strică…“ (Coran 47: 15).

Şi ei vor avea în ele soţii curate şi în ele vecinic vor fi sălăşluitori“  (Coran 2: 25).

Şi nu vor auzi în ele nici vorbe deşarte, nici învinuiri de păcat, ci numai cuvântul «Pace! Pace!»  (Coran 56: 25-26).

 

Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Musa al-Aş’ari (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul Muhammed   a spus: „Credinciosul va avea în Rai un cort dintr-o singură perlă scobită… şi două grădini de argint, vasele lor şi tot ce se află în ele“.

 

De asemenea, Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Sa’id al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!): „Trimisul lui Allah ,ﷺ ,a spus: «În Ziua Judecăţii, pământul va fi precum o franzelă pe care Allah o va întoarce în mâinile Sale, aşa cum oricare dintre voi ar face pâine în timpul unei călătorii, pentru a o oferi ca hrană oamenilor din Rai». Un evreu a venit şi a spus: «Cel Milostiv să te binecuvânteze, Abu’l-Qaasim! Să vă spun de hrana (nuzul) ce va fi oferită oamenilor din Rai în Ziua Judecăţii?». Profetul a spus: «Desigur». Evreul a spus că pământul va fi o singură franzelă, aşa cum Profetul a spus.

Profetul s-a uitat la noi şi a zâmbit atât de larg, încât măselele i se vedeau, apoi a spus: «Să vă spun de hrana lor? Balam şi nun (un peşte mare)». Ei au întrebat: «Ce este asta?». El a spus: «Un taur şi un nun; şaptezeci de mii de oameni vor mânca din lobul mare al ficatului lor»“.

Muslim a relatat de la Anas că Profetul Muhammed a  a spus: „Pe Cel care are în mâinile Sale sufletul meu, dacă aţi fi văzut ceea ce eu am văzut, aţi râde puţin şi aţi plânge mult. Ei au spus: «Ce ai văzut, o, Trimis al lui Allah?». El a spus: «Am văzut Raiul şi Iadul»“.

 

În conformitate cu Al-Muwatta (a Imamului Maalik) şi As-Sunan (a lui Abu Daud), Ka’b ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Într-adevăr sufletul credinciosului este o pasăre agăţată de pomii Paradisului, până ce Allah îl întoarce în corpul său în Ziua Învierii»“.

 

Ne rugăm la Allah subhanahu wa ta’ala să scoată din inimile noastre dragostea pentru această lume și plăcerile ei trecătoare, și să pună în inima noastră dragoste pentru Viața de Apoi, care este eternă și incomparabil mai bună și mai  frumoasă, așa cum stă scris în versetele coranice și relatările profetului Muhammed :

Plăcerea acestei lumi este mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru cei care se tem [de Allah].“ (Coran 4: 77).

 

Profetul a comparat natura inferioară şi efemeră a plăcerilor acestei vieţi cu desfătările Raiului: „Pe Allah, această lume, în comparaţie cu Lumea de Apoi, este ca

şi cum ai băga un deget“ – şi a arătat cu degetul arătător − „în mare: să vezi câtă apă poţi lua.”

Un deget înmuiat într-un ocean nu poate lua nici măcar o picătură; atât de puţin valorează această lume în comparaţie cu Lumea de Apoi.

 

O, voi cei care credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: «Purcedeţi pe calea lui Allah!», voi v-aţi lăsat grei pe pământ. Oare v-a plăcut vouă viaţa lumească mai mult decât Viaţa de Apoi? Plăcerea acestei vieţi nu va fi decât puţină în Lumea de Apoi!“ (Coran 9: 38).

 

Predicator – iman Adam Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director la Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1

0Shares

Verset despre violenta domestica? – 2

Zainab Alwani

 

cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]

451499148 Verset despre violenta domestica? - 2

După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]

 

Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.

 

Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.

A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.

 

Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.

 

În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.

 

 

[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006

[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.

[4] Coran, 24: 11-20.

[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.

[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.

[7] Idem.Source Link

Views: 1

0Shares

Femeia musulmană – membră a societății

 

Yusuf Al-Qardawi

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care sunt dintre cele mai bune femei? Cu siguranţă nu.
Coranul îi face pe bărbat şi pe femeie parteneri pentru a suporta cele mai grele responsabilităţi ale vieţii islamice şi anume responsabilitatea de a participa la ceea ce este corect şi de a interzice răul. Allah Atotputernicul spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).muslim20family Femeia musulmană - membră a societății
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmad şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, i-am îngrijit şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine să mă atace, să îl înjunghii.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khadhab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lor. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.

Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.

 

_______

femeiamusulmana.blogspot.comSource Link

Views: 5

0Shares