Transmiterea științei medicale poate fi trasată până la unele dintre cele mai timpurii scrieri din istoria omenirii. Însă o perioadă particulară fructuoasă de progres în știinta medicală a început cu apariția Islamului. Pentru cea mai mare parte, savanții occidentali minimalizează contribuția medicilor din lumea islamică. Ei sunt de obicei percepuți ca simpli transmițători ai științei din Grecia la învățații Renașterii. Însă faptele demonstrează ceva diferit.
De exemplu, în secolul XI omul de știință irakian Ibn Al-Haytam, cunoscut ca Alhazen în latină, a elaborat un concept radical nou în oftalmologie. Noțiunile grecești antice ale unui spirit vizual care emana din ochi și permitea unui obiect să fie perceput, au fost înlocuite de considerația simplă a ochiului ca un instrument optic. Descrierea detaliată a anatomiei oculare a lui Ibn Al-Haytam formează baza teoriei sale a formării imaginii, care este explicată prin refracția razelor de lumină trecând prin 2 medii de densitate diferită. Ibn Al-Haytam a scos această nouă teorie fundamentală din investigații experimentale.[1] Cartea sa, intitulată „Cartea opticii” a fost tradusă în latină în sec. 1 și a continuat să fie studiată atât de către musulmani cât și de europeni până în secolul XVII.[2]
Ibn Al-Nafis, un medic sirian din secolul XIII, a readus în discuție mișcarea sângelui în corpul omenesc. Explicația imperativă a fost dată de medicii greci acum 1000 de ani. Dar ceea ce le-a cauzat o mare problemă era faptul trecerii sângelui din ventriculul drept al inimii în ventriculul stâng, înainte de a fi pompat în corp. Conform lui Galen (sec. II), sângele ajungea în ventriculul stâng prin niște canale invizibile în sept. Făcând referire la dovada derivată din disecție, Ibn Al-Nafs a descris natura fermă, de nepătruns a septului ventricular și a arătat clar că nu există canale în el. În schimb, a concluzionat el, sângele din ventriculul drept trebuie să fie trimis spre cel drept prin intermediul plămânilor.[3][4]Descrierea circulației pulmonare de Ibn Al-Nafis a fost un lucru revoluționar în înțelegerea anatomiei umane și fiziologiei. Abordarea lui față de studiul medicinii a fost exemplară pentru un savant al acelui timp, el demonstrând nevoia de a evalua știința existentă și de a respinge acele concepte care erau inexacte, cum au arătat propriile lui observații. Astfel, el a fost capabil de a continua învățătura medicală care fusese moștenită de la greci.
[1] Russel, G. A., The emergence of physiological optics. În: Rashed R., editor. Encyclopedia of the history of Arabic science. Londra și New York: Routledge, 1196, vol. 2, pp. 672-715.
[2] Rashed, R., Geometrical optics. În: Encyclopedia of the history of Arabic science, op. cit., vol. 2, pp. 643-671.
[3] Ullmann, M., Islamic Medicine. Edinburgh: University Press; 1997, p. 68.
[4] Meyerhof, M., Ibn an-Nafis și teoria sadespre circulația pulmonară. Quellen und Studien zur Geschichte der Naturwissenschaften und der Medizin vol. 4, 1935, pp. 37-88 și 22 pagini în limba arabă [v. pag. 12 ]
Care era natura medicinei profetice? Avicenna oferă definiția clasică la începutul acestui Canon: „Spun că medicina este o știință în care o persoană învață stările corpului uman cu privire la sănătate și la abaterile ei, cu scopul de a păstra sănătatea când este prezentă și de a o restabili când s-a pierdut”. Baza acestei medicini era „patologia umorală”[1], î.e. înțelegerea că trupul omenesc constă în patru umori: sânge, bila galbenă (coleric), flegmă[2] și bila neagră (melancolie), care au fost legate de alte „cuaternare”[3]: elementele aer, foc, pământ și apă; anotimpurile primăvara, vara, toamna și iarna; etapele omului: copilăria, adolescența, tinerețea și bătrânețea; și trilogiile semnelor zodiacului. Buna sănătate depinde de cele patru umori , care trebuie să fie bine echilibrate între ele (termenul grecesc este „eukrasia” – o bună amestecare, temperament sau complexiune). Conform unei relatări (de exemplu, a lui Petrus Alfonsi, un creștin convertit de la iudaism și educat în limba arabă în secolul XII), Adam a fost creat cu un echilibru perfect al celor patru umori. Însă Galen a considerat că fiecare om are o complexie individuală, determinată de firea și vârsta sa, și de factori externi, cum ar fi climatul. Astfel fiecare persoană are un temperament care îi afectează atât caracterul cât și sănătatea sa și poate fi descris ca sanguin, coleric, flegmatic sau melancolic. Obiectivul medicinii era de a păstra cel mai bun temperament pentru fiecare om, și să restabilească echilibrul umorilor când una sau alta devine prea puternică sau prea slabă. În primul rând, lucrări cuprinzătoare pe tema dietelor și a practicilor sănătoase de viață au fost alcătuite, cea mai cunoscută fiind aceea a lui Ishaq Isra’ili, în care diferite diete sunt prescrise conform temperamentului unui om, vârsta sa, climatul, timpul anului, etc.
În al doilea rând, era necesar fie să își scoată sânge sau să ardă umoarea în exces (prin luare de sânge, respectiv cauterizare) sau să contracareze deficiența unei umori prin prescrierea de medicamente bogate în cea opusă. Din moment ce fiecare umoare era concepută în termenii unui element cu două calități ( melancolia era pământ și consta în rece și uscat), se foloseau medicamente care aveau calități suplimentare corespunzătoare. Astfel plantele, mineralele, semințele, apele și alte medicamente simple, erau descrise în termeni de cât erau de calde, reci, uscate și umede. Pentru fiecare calitate existau patru grade, acestea fiind listate în cărți numite „cărțile plantelor” sau „ale gradelor”. De exemplu, Ibn Al-Jazzar (într-o lucrare tradusă de Constantin Africanul ca „Liber de gradibus”) scrie: „Lemnul de agar este cald și uscat; fortifică creierul și toate părțile interioare ale corpului. Scoate umezeala de prisos din organism, și este foarte folositor contra flatulenței. Oprește diareea și este bun contra incontinenței care se formează din cauza răcelii și slăbirii vezicii.”[4]
Originea acestei clasificări pe „grade”, care este dezvoltată complet la Galen, nu este clară. În medicina arabă, însă, sistemul este mult mai extins, probbail din cauza influenței indiene. Pentru început, mâncărurile au fost clasificate sub unul dintre cele 8 gusturi, fiecăruia asociindu-se câte două însușiri (dulcele este cald-umed, și prin urmare este asociat cu aerul și sângele). Astfel, însușirile diferitelor alimente pot fi determinate prin degustarea lor. Din acest motiv, unii scriitori au spus că, gustul este, de fapt, cel mai depinzător de cele 5 sensuri, deoarece singur adevărata natură a unei substanțe. Este posibil ca medicii arabi să își datoreze sistematizarea gusturilor medicinii indiene, cu toate că numărul gusturilor indienilor este de 6.[5]
Constantin Africanul, în prefața traducerii sale a lucrării lui Al-Majusi, consideră medicina ca aparținând în mod egal atât eticii cât și științei naturale și logicii / metafizicii. În aceeași lucrare, el traduce versiunea lui Al-Majusi a jurământului lui Hipocrate: „Oricine se angajează să studieze medicina, trebuie să aibă un bun caracter și trebuie să îi învețe la rândul lui pe ceilalți, fără plată…scopul trebuie să fie restabilirea sănătății pacientului, și el nu trebuie să facă acest lucru în speranța de a câștiga bani, nici nu trebuie să acorde o mai mare atenție pacienților înstăriți față de cei cu situație precară, sau celor mai nobili față de cei obișnuiți. Nu trebuie să includă medicamente nocive în învățăturile sale, și nici să permită studenților săi să facă acest lucru, ca nu cumva vreo persoană necunoscătoare să audă lecția și să amestece vreo poțiune mortală. Nici nu trebuie să îi învețe cum să provoace un avort. Când vizitează pacientul, nu trebuie să acorde atenție amoroasă soției, menajerei sau fiicei pacientului… Trebuie să se ferească de exces și de plăcerile acestei lumi, inclusiv de alcool. Asemenea lucruri deranjează mintea și întăresc viciile corpului… Trebuie să fie umil, binevoitor, iubitor și cu frică de Dumnezeu și trebuie să ceară ajutor de la Divinitate.”
O dimensiune etică mai fundamentală însă, este intrinsecă medicinii arabe. Cum am arătat mai devreme, complexiunea determină caracterul individului –fie el melancolic, sanguin, etc- și întreaga idee de echilibrare a umorilor prin evitarea exceselor are o rezonanță morală. Dar peste toate acestea, acest fel de medicină poate fi văzut ca cuprinzând atât corpul cât și sufletul. Galen a scris un text separat referitor la „cum firea sufletului urmează complexiunea corpului” și multe simptome pe care azi le putem caracteriza ca stări emoționale, ca „boala dragostei” și „melancolie”, au fos clasificate împreună cu bolile fizice. În mod corespunzător, terapiile includeau petrecerea plăcută a timpului și mai ales muzica.
[1] Concepție medicala, cu radacini în antichitate, în care se atribuie lichidelor din organism (umori) rolul principal în apariția și dezvoltarea bolilor.
[4] Mary Wack,în Constantine the African and ‘Ali ibn al-‘Abbas al-Magusi : The Pantegni and Related Texts, editori C. Burnett și D. Jacquart, Leiden, 1994, pag. 177.
[5] vezi D. Wujastyk, The Combinatorics of Tastes and Humours in Classical Indian Medicine and Mathematics”, Journal of Indian Philosophy, 28, 2000, pp. 479-95.Source Link
Al Farabi a fost un eminent fondator al unui sistem filosofic care s-a devotat in intregime contemplatiei si speculatiei si s-a tinut departe de tulburarile politice si sociale. El a lasat o cantitate considerabila de texte si o scoala de gandire inedita. Filosofia lui a fost un etalon pentru speculatia scolastica atat in Orient cat si in Occident mult timp dupa disparitia autorului.
Al-Farabi consideră că metodele de instruire trebuie să fie potrivite nivelului elevilor, depinzând dacă oamenii aparțin populației obișnuite sau elitei.
Educația, așa cum o vede el, este necesară pentru fiecare individ, din moment ce fără ea nimeni nu ar fi în stare să atingă perfecțiunea și fericirea. Astfel dacă educația trebuie să fie accesibilă tuturor, metoda de învățare trebuie să fie adaptată conform grupului căruia îi este destinată. Sunt două metode principale: calea oamenilor obișnuiți, bazată pe convingere; calea elitei, bazată pe demonstrație. Mai departe, metoda instruirii poate varia de asemenea conform materialului de predare. Astfel, predarea virtuților teoretice intelectuale este realizată prin demonstrație, pe când predarea artelor practice și meșteșugurilor este prin metoda convingerii.
Calea demonstrativă este obținută prin discurs. Instruirea auditivă, conform lui Al-Farabi, este „aceea în care profesorul folosește discursul” pentru chestiuni care pot fi predate în acest fel. Duce la obținerea virtuților teoretice. Metoda convingerii este condusă prin discurs și activitate împreună, și este potrivită pentru învățarea artelor aplicate și virtuților morale.
Urmând modelul lui Platon, Al-Farabi a folosit metoda dialogului sau dezbaterii, deși nu o consideră ca unica metodă de a scăpa din lumea percepției senzoriale pentru a ajunge la lumea inteligenței – începând cu idei contradictorii pentru a ajunge la unitate. El a subliniat importanța discuției și dialogului în instruire, și a indicat două metode: metoda argumentului și metoda discursului; ambele „pot fi folosite oral sau în scris”. Când se adresează oamenilor obișnuiți, metodele folosite trebuie să fie cele mai apropiate de puterea lor de pricepere, permițându-le să rețină ceea ce sunt capabili să înțeleagă.
Al-Farabi definește discursul de convingere ca: „convingând ascultătorul cu ceea ce îi va satisface mintea, fără a ajunge la certitudine”, opus discursului demonstrativ „prin care se caută învățarea adevărului și explicarea lui în așa manieră încât să determine cunoașterea exactă”. Convingerea își atinge scopul când „ascultătorul face lucruri de care el este convins că sunt adevărate”. În mod similar, abilitatea de a produce o impresie imaginară are efect asupra poeziei și altor arte, precum muzica, astfel că „sufletul ascultătorului se va ridica să vadă lucrul imaginat, sau să fugă de el; să fie atras sau dezgustat de el”. Pentru a rezuma, obiectivul metodei discursului este ușor de convins fără a ajunge la certitudine, care va necesita o dovadă precisă; pe când obiectivul metodei demonstrative este de a câștiga cunoaștere exactă bazată pe dovezi fiabile. Cât despre metoda dezbaterii, este folosită pentru a prevala asupra unui adversar, pentru a face să triumfe o idee particulară, a duce o opinie la cel mai departe punct, încât și oponentul să creadă că este adevărat, fără a fi așa în mod necesar. Acesată metodă este folosită contra oamenilor încăpățânați.
Mai există încă un tip de discurs folosit de Al-Farabi pe care îl numește „discursul științific”; „prin care este obținută cunoașterea unui lucru, fie prin întrebări despre lucrul respectiv sau din răspunsurile primite sau, în final, prin rezolvarea unei probleme științifice.
Al-Farabi sumarizează toate acestea în cartea sa Al-Alfaz, afirmând că instruirea are două aspecte: calea audiției sau învățarea bazată pe discurs și calea imitării care este bazată pe observarea acțiunilor altor persoane pentru a-i imita sau acționa la fel. Ibn Rușd a fost de acord cu el când a afirmat că „există două tipuri de învățare: prin discurs și prin imitare”, fiind subînțeles că cel din urmă înseamnă adoptarea unui model și aplicarea lui.
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Transmiterea științei medicale poate fi trasată până la unele dintre cele mai timpurii scrieri din istoria omenirii. Însă o perioadă particulară fructuoasă de progres în știinta medicală a început cu apariția Islamului. Pentru cea mai mare parte, savanții occidentali minimalizează contribuția medicilor din lumea islamică. Ei sunt de obicei percepuți ca simpli transmițători ai științei din Grecia la învățații Renașterii. Însă faptele demonstrează ceva diferit.
