Cum s-au dezvoltat musulmanii in medicina
În pofida diferențelor religioase și lingvistice, aceeași cultură științifică poate fi găsită de-a lungul regiunii mediteraneene din perioada Imperiului Roman până în perioada modernă timpurie. Această cultură a fost dezvoltată de către greci (care la rândul lor, le sunt datori civilizațiilor egiptene, mesopotamiene și indiene), expusă parțial în latină în Antichitate, dar tradusă mult mai profund în dialectul sirian și arabă începând cu sec. VII; începând cu secolul X influențe din știința antică latină au început să se infiltreze în bogata știință arabă, astfel că, pe la mijlocul secolului XIII, cultura latină în Europa se bucura de același nivel de rafinament ca și cultura arabă în lumea islamică și se bazau pe același figuri: clasicii greci ai aritmeticii (Nicomachus), geometrie (Euclid), astronomie (Ptolemy), astrologie (Ptolemy, Dorotheus și Vettius Valens), medicină (Hipocrate și Galen), ca și savanții arabi ai aritmeticii, algebrei și trigonometriei (Al-Khwarizmi și Abu Kamil), astronomie (Al-Khwarizmi, Al-Battani și Az-Zarqali), astrologie (Abu Ma’shar și mulți alții) și medicină (Hunayn ibn Ishaq, Ishaq Al-Isra’ili, Ibn Al-Jazzar, Az-Zahrawi și mulți alții). Mai mult, prin răspândirea Islamului în Persia, Asia Centrală, Subcontinentul Indian și dincolo, aceeași cultură științifică a adoptat un spațiu mult mai larg decât bazinul mediteraneean. Astfel, o lucrare scrisă de un astronom din Maroc în sec. XIII poate fi găsită copiată într-un manuscris în Hyderabad. Un „filosof” de la Curtea lui Frederick al-II-lea al Siciliei, originar din Antioch, a fost școlit în domeniul medicinii și filozofiei în Mosul și Bagdad, și i-a servit pe turcii selgiucizi din Roma și pe regentul Armenian înainte de a veni în Europa Vestică. Un savant care scria o lucrare filosofică în greacă, chiar și în Sicilia în sec. XIII, ar fi putut folosi o traducere în latină a comentariului lui Aristotel de către Ibn Rushd.
Istoria acestei culturi în ceea ce privește medicina poate fi sumarizată pe scurt. Medicina antică grecească a atins punctul culminant prin munca lui Galen (care a scris în limba greacă în Roma în secolul II e.n.). Lucrările sale, dintre care multe sunt comentarii ale lucrărilor lui Hipocrate din Kios, umplu 39 de volume în ediția modernă, dar s-a făcut o selecție de 16 volume pentru predarea medicinii în Alexandria în Antichitatea târzie. Centre medicale grecești au înflorit în Roma, Constantinopol, Antioch, Edessa și Amida și chiar s-au răspândit în Imperiul Sasanid din Persia. După apariția Islamului, dintr-un asemenea centru persan, Gundishapur în Iran, conform unei bine-știute legende, un doctor creștin nestorian numit Jurjis Ibn Jibra’il Ibn Bakhtishu, a venit la Bagdad în ultima parte a sec. VIII și a introdus medicina greacă califului de acolo. Dar și alte comunități de creștini sirieni din cadrul Califatului Islamic au fost de asemenea surse pentru această știință a medicinii. În secolul XIX, „o casă a înțelepciunii” a fost fondată în Bagdad, ca o bibliotecă și un centru de traducere a textelor științifice. Aici Hunayn Ibn Ishaq, alt creștin nestorian, a tradus în dialect sirian și arabă un număr mare de texte grecești, inclusiv din lucrările lui Galen, 95 în dialect sirian și 34 în arabă. Dar Galen nu a fost singura sursă a medicinii arăbești; alt creștin, Ali Ibn Sahl Rabban Al-Tabari, a inclus un capitol de medicină indiană în cartea sa „Paradisul Înțelepciunii”, scrisă în 850.Source Link
Views: 2
