Este apostazia o crima capitala? – part 3

Este apostazia o crima capitala? – part 3

Taha Jabir Alwani

 

Un conducător privește sistemul penal ca fiind cel mai important mijloc pentru el de a impune ordine, a inspira respect și a atinge obiective. Cel mai impresionant sistem penal este acela a cărui autoritate poate fi atribuită lui Dumnezeu, deoarece prin acest tip de sistem conducătorul poate culege cele mai mari beneficii pentru regimul său.

În consecință, învățați evlavioși, cum ar fi Imamul Malik, Abu Hanifah, al-Shafii, Ahmad ibn Hanbal, al-Hasan al-Basri, Sufyan al-Thawri și alții, au denunțat frecvent conducătorii pentru abuzul de sistem penal și exploatarea lui pentru propriul interes tiranic și capricios. Corpusul scris al patrimoniului musulman conține astfel de denunțuri în predicile și îndemnurile juriștilor către conducători, precum și în epistolele, lecțiile și scrierile lor juridice.

findit Este apostazia o crima capitala? - part 3Într-adevăr, în era noastră, unii susținători ai „islamului politic” reduc în totalitate Islamul și legea islamică numai la sistemul penal. În consecință, atunci când mulți dintre acești indivizi vorbesc de aplicarea legii islamice, ceea ce ei înțeleg prin „lege islamică” nu este altceva decât o serie de sancțiuni asociate acesteia. De asemenea, unele regimuri aplică rapid anumite sancțiuni pentru a-și demonstra rigurozitatea religioasă și angajamentul față de ceea ce numesc ei a fi Shari’ah.

Puritatea religiei contrastează puternic cu distorsiunile care rezultă din religiozitatea umană și din modalitățile de înțelegere a religiei. Astfel de distorsiuni denaturează conceptele religiei, care rămân dezgolite de conținutul lor legitim primind alte semnificații. Dumnezeu declară că El și-a trimis mesagerii pentru ca oamenii să nu aibă niciun argument împotriva Lui, dar afirmă și capacitatea umană de a protesta și de a argumenta și dorința instinctivă de a căuta dovezi și probe.

Coranul oferă orizonturi islamice care se reînnoiesc cu trecerea secolelor; oferă o bază fermă pentru doctrina inepuizabilă a Islamului și clarifică principiile dreptului său. Sunnah sau tradiția profetică constituie o aplicare a Coranului care reflectă cel mai înalt și mai precis grad de înțelegere.

Sunnah luată ca un întreg, oferă metodologia de emulație a Profetului. Prin urmare, ar trebui să ne dăm seama de diferențele majore dintre emulație și ascultare, pe de o parte, și de imitație și acceptare oarbă pe de altă parte.

Emulația și ascultarea sunt procese care se sprijină pe natura autoritară și persuasiunea probelor, pe cunoștințele cuiva și înțelegerea acestora. În ceea ce privește imitarea și acceptarea necritică (taqlid), ele sunt un fel de mimetism nechibzuit fără să fie precedat de nicio examinare sau reflecție asupra unor probe relevante. Ijtihad sau străduința intelectuală este o trăsătură distinctivă a legii islamice, o trăsătură esențială, fundamentală a raționamentului și rectificării independente. Reflectând asupra Sunnei ca fiind cea care clarifică, explică și aplică Coranul, acesta cere de asemenea ijtihadul. Acest proces important de exegeză este un mijloc de a recunoaște în timp diversitatea popoarelor lumii și a opiniilor și de a aborda aspecte importante.

 

 

_____________________________________

Extras din cartea Apostazia in Islam. Analiza istorica si scripturala de Taha Jabir Alwani, IIIT, Editura A.M.R., Constanta 2019Source Link

Views: 0

0Shares

Femeia in Islam – partea a 2-a

Femeia in Islam – partea a 2-a

 

Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa cum este prezentată în Qur’an, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva pentru tentaţie, ci Satana:

Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi i-a scos pe ei de unde se aflau… (Al-Baqarah 2: 36)

fiind opusul versiunilor Vechiului Testament.

Astfel, Eva nu a fost singura care a mâncat din acel copac, nici cea care a iniţiat acest act. Mai degrabă, greşeala a fost a amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare:

Şi au răspuns ei: «Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!» (Al-A`raf 7: 23).

Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam:

Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie. (Ta-Ha 20: 115);
Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» (Ta-Ha 20: 120);
… Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. (Ta-Ha 20: 121).

Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă, nicio vină nu este transmisă fiicelor ei.
În privinţa egalităţii pedepsei, răsplăţii şi a eligibilităţii pentru Paradis, Allah Preaînaltul spune:

Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei. (Al-Baqarah 2: 134; 2: 141).

În privinţa egalităţii bărbaţilor şi femeilor în ceea ce priveşte recompensele şi intrarea în Paradis, Dumnezeu spune:

Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!» (Aal `Imran 3: 195);

Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit [adică cu Paradisul în Lumea de Apoi]. (An-Nahl 16: 97).

femeia musulmanaÎn privinţa chestiunilor financiare, Islamul a desfiinţat convenţiile predominante în cadrul multor naţiuni ce au privat femeia de dreptul ei la proprietate, moştenire sau care au creat obstacole împotriva exercitării controlului liber şi complet asupra proprietăţilor ei. Islamul admite că femeia are drepturi în ce priveşte toate tipurile de posesiune şi că are dreptul de a cheltui şi de a-şi investi banii. Islamul îi dă dreptul la moştenire şi acela de a realiza operaţii financiare precum vânzarea, cumpărarea, închirierea, donarea, împrumutarea, distribuirea proprietăţilor în scopuri religioase şi caritabile, transferurile legale şi ipoteca, dreptul de a face, precum şi dreptul de a se implica în multe alte forme de contracte şi acţiuni.
Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Islamul, de fapt, îi dă femeii dreptul cuvenit de a căuta cunoaşterea; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:„Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde „fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă.
De asemenea, femeii i se cere să îndeplinească ritualuri religioase şi forme de adorare precum i se cere şi bărbatului. Rugăciunea, postul, dania, pelerinajul şi toate celelalte obiceiuri fundamentale din Islam le sunt cerute musulmanilor în funcţie de capacitatea lor, atât bărbaţilor, cât şi femeilor, în calitate de oameni responsabili. Acţiunile femeii sunt recompensate de Allah la fel cum sunt şi cele ale bărbatului.
Femeia nu este exclusă din aria activităţilor sociale; Allah spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

De exemplu, ea poate oferi adăpost celor ce îl caută. Dacă adăposteşte un refugiat, fapta ei este demnă de respect şi recompensată. Această regulă ne reaminteşte de Umm Hani bint Abi Talib care a oferit refugiu socrului său în ziua cuceririi Meccăi de către musulmani. Când fratele ei a vrut să îl omoare pentru că era păgân, ea s-a plâns Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), zicând: „Trimis al lui Allah, fiul mamei mele insistă să îl omoare pe refugiatul meu, Ibn Hubeyra”. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns: „Noi îi oferim azil celui pe care îl adăposteşti tu, Umm Hani”.

 

__________

Statutul femeii în Islam, Editura Femeia Musulmană, București, 2010Source Link

Views: 1

0Shares

În cautarea identității islamice – partea 1

 

Ce înseamnă apartenența mea la islam?

بسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيم

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed , asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!

Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Spune Allah în Coranul cel Sfânt:

„În ziua aceasta am desăvârşit religia voastră, şi am împlinit Harul Meu asupra voastră, şi am încuviinţat islamul ca religie pentru voi!”

Voi sunteți cei cărora Allah le-a ridicat orice greutate, sunteți poporul lui Ibrahim, aleihi salem, și el v-a numit pe voi supuși (musulmani),  înaintea tuturor.

Acest verset din Cartea lui Allah îl pune pe musulman în fața identității sale și a personalității pe care ar trebui să o aibă și cu care ar trebui să se mândrească.

Avem personalitate, avem principii, trebuie să  fim responsabili față de această denumire de musulman.

ummah În cautarea identității islamice - partea 1Allah subhanahu wa ta’ala  ne-a ales și ne-a numit musulmani. Allah PreaÎnaltul a ales această comunitate, această ummah pe care a pus-o înaintea tuturor popoarelor, iar atunci când spunem că suntem musulmani, înseamnă că ne legăm de funia lui Allah subhanahu wa ta’ala, de Cartea Lui și de Tradiția profetului Muhammed, și doar așa putem ajunge un popor al propovăduirii și transmiterii mesajului islamului – ultimul mesaj al lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Versetul cu care am început predica este ultimul verset ce i-a fost revelat profetului Muhammedﷺ și face parte din Legislația lui Allah subhanahu wa ta’ala. Acest islam cu care am fost binecuvântați  are un mesaj universal și constituie un exemplu pentru toate popoarele. Noi nu trebuie să plecăm capul în fața nimănui considerându-ne vinovați de faptul că suntem musulmani, fiindcă islamul nu este o problemă, o utopie, deși mulți oameni încearcă să ne determine să credem acest lucru. Am fost numiți supuși (musulmani) de Însuși Creatorul nostru, aleși și onorați de Allah subhanahu wa ta’ala.

Cu ce caracteristici deosebite am fost binecuvântați? Dacă ne uităm la viața profetului Muhammedﷺ ne vom da seama, fiindcă ceea ce a adus el este adevărul, dreptatea, sinceritatea.

Trebuie să luăm aminte de aceste lucruri, însă poporul musulman  s-a delăsat de această credință, “a scăzut” în credință, a decăzut chiar și în propria viață cotidiană, și astfel am început să simțim slăbiciune în inima noastră și să acceptăm diferite  forme contrare religiei noastre. Suntem foarte departe și foarte diferiți de generația profetului Muhammedﷺ prin faptul că versetele coranice nu se oglindesc în comportamentul nostru, și doar atunci când vom pune credință în inima și conștiința noastră, vom reuși să fim cu adevărat acel popor ales de  Allah, altfel nu vom fi decât cel mai din urmă popor.

În vremea Profetului Muhammedﷺ mulți dintre musulmani nu erau arabi, dar aceștia s-au străduit și au învățat limba arabă; de exemplu Salman, care era persan, atunci când era întrebat cine este tatăl lui, acesta răspundea: “islamul”;  la fel și Bilal, el nu era arab, însă a fost primul care a recitat Adhanul.

Islamul ne pune în fața unui adevăr: cât de apropiat ești de Allah, cât de mult îl mulțumești pe Allah subhanahu wa ta’ala?

Când  vorbim despre identitatea islamică și privim la comunitatea de musulmani din ziua de astăzi, ne întrebăm: Aceasta este comunitatea pe care profetul Muhammedﷺ a clădit-o în urmă cu 1441 de ani, aceasta este comunitatea în inima căreia profetul Muhammedﷺ a sădit credința și dragostea pentru islam, cinstea, onoarea, dreptatea și bunul comportament?

Mai regăsim această onoare la comunitatea din ziua de astăzi?

Unde și când am pierdut această onoare și această identitate?

Profetul Muhammed ﷺ a spus că se va împrăștia printre noi “immaa” – omul fără de preț, care nu are scopuri înalte, care nu mai are libertate de alegere, omul care nu mai are onoare. Acest om “immaa” nu spune că este de partea adevărului,  ci el spune că este cu oamenii, de partea oamenilor: dacă oamenii fac bine, face și el,  dacă oamenii fac rău,  la fel face și el, iar acesta nu este un musulman, acesta nu este un credincios, el aleargă doar după poftele sale lumești. Aceasta este boala de care suferă comunitatea islamică azi, și cea care ne-a determinat să îi urmăm pe alții, boala ce ne-a furat identitatea și personalitatea.

Unul din lucrurile ce au încurajat această situație este  faptul că mulți dușmani ai islamului își țintesc privirile asupra acestor principii islamice, dorind să le distrugă.

Încă de pe vremea profetului Muhammed ﷺ, când acesta a adus principiile dreptății și  credinței, dușmanii islamului și-au dat seama că foloasele lor vor dispărea și au încercat să îl îndepărteze pe profet și credincioși, să dărâme aceste principii ale islamului. De cele mai multe ori, au reușit chiar prin musulmani; au  intrat în gândurile și  sufletele lor facându-i să creadă  că islamul este o utopie, o dezamăgire care nu a adus decât răutate pe pământ, iar acest lucru s-a putut întâmpla doar datorită ignoranței și a  faptului că aceștia nu au aflat adevărul, nu și-au cunoscut credința și Creatorul, și i-au urmat prin diferite filosofii, școli de gândire care le-au inoculat ideea că adevărul este de partea lor – a celor care doresc  răul musulmanilor.

Comunitatea musulmană s-a îndepărtat de izvorul Coranului și al Tradiției Profetului Muhammed ﷺ , și astfel a decăzut din punct de vedere spiritual, educațional și al educației religioase, iar această decădere ne-a făcut să nu mai fim decât exemple negative care aduc doar rău islamului.

Cum au reușit înaintașii noștri să facă față acestor provocări, să-și apere și păstreze identitatea islamică,  într-o perioadă mult mai cruntă decât ceea ce trăim noi astăzi?

Adevăratul musulman credincios este cel care are principii islamice, care urmează dreptatea,  adevărul,  sinceritatea și devotamentul.

 

– sfarsitul primei parti –

 

Transcrierea predicii de vineri (doamna Camelia Hejou) tinuta in data 11.oct.2019

Predicator – iman Adnan Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 6

0Shares