Sinceritatea in credinta Adriana M. Sunt musulmană de aproximativ opt ani și incerc, atât cât pot, sa respect cuvântul lui Dumnezeu, obligațiile mele fata de El si fata de creațiile sale toate. Ma străduiesc să îmi adun cuvintele pentru a rezulta ceea ce mi-am propus: putin din constatările mele despre noi, românii care am […]
0Shares
Sinceritatea in credinta
Adriana M.
Sunt musulmană de aproximativ opt ani și incerc, atât cât pot, sa respect cuvântul lui Dumnezeu, obligațiile mele fata de El si fata de creațiile sale toate. Ma străduiesc să îmi adun cuvintele pentru a rezulta ceea ce mi-am propus: putin din constatările mele despre noi, românii care am ales sa devenim musulmani.
In perioada in care am inceput eu sa citesc despre Islam, am intalnit cateva surori (femei musulmane) care, chiar și fără să își dea seama, mi-au modelat modul de gândire și înțelegere asupra acestei religii și le multumesc enorm pentru acest lucru. Cand privesc in urma inteleg acum cat de mult a contat acest lucru, aceasta binecuvantare.
Am cunoscut prin intermediul soțului meu și câteva doamne care nu aveau o viață dinamică în comunitatea musulmană și care preferau să stea mai deoparte. Fiecare avea propria ei poveste de viata si motivele ei subiective pentru comportamentul sau. Nu intenționez să detaliez niciun aspect personal al cuiva. Însă, am observat ca atunci cand vedeam cazuri în care doamnele aveau o înțelegere stricta și habotnica a religiei, de fapt ele încercau să dea sens în circumstanțele lor unor asa-zise reguli care le-ar fi ajutat în cazul lor.
Atunci când era vorba despre persoane care pretindeau că au o înțelegere cat mai largă asupra Islamului, puteam regăsi de fapt in ele modelul omului aproape ratacit, care nu si-a gasit calea, în primul rând spre sufletului lui și mai apoi spre Dumnezeu… care nu vedeau niciun rost în actele de adorare și care aveau atât de multe nelamuriri cu privire la sine și la Dumnezeu, încât le țineau pe toate undeva în mintea lor pitite…tematori parca de „desfacerea” lor si de confruntarea personala cu ele.
Eu eram în căutarea unei relatii atât de sincere și de deschise cu divinitatea, încât ceea ce ma atrăgea era doar devotamentul în actele de adorare, rugaciunile rostite si implinite din suflet, constientizarea existentei lui Allah, a Creatorului meu, în tot ceea ce faceam. Am găsit ceea ce cautam, asa cum am spus mai sus, cu ajutorul acelor doamne de la moschee. Am inteles de la ele cat e de important echilibrul, cum dreptatea fata de semeni iti sorteste fericirea eterna în Paradis, cum sa iti iubești patria și originile este ceva firesc (și din punct de vedere islamic), cum violenta si agresivitatea sunt doar refugiile neputinciosilor și razbunatorilor, aceste lucruri fiind acuzate de Islam… Am simtit și eu plăcerea și huzurul oferite de momentele de rugăciune și pomeniri de la răsăritul soarelui, mi-am gasit sufletul cutremurat la citirea sau recitarea Coranului!
As vrea sa gasesc mai mult sinceritate in credinta si nu doar un Islam afișat pentru funcții sau pentru interese ale unor puteri. In ultima vreme observ ca noii musulmani sunt tentați să fie habotnici, sau sa fie dintre cei care aruncă cu noroi in altii pentru a părea ei curați. Trebuie să fii musulman dincolo de titulatura la care tii atât de mult, dincolo de relațiile conjugale și complicațiile unei acceptari/respingeri etc, dincolo de divorțul care te-a traumatizat sau de situația politico-militara în nu stiu ce colț de lume. Musulman este cel care IL gaseste pe Dumnezeu mai aproape decât pe oricine și orice, este cel care se inspiră din viata Profetului și care inspiră altora bunătate, corectitudine și blândețe.
Noii musulmani dupa marturisirea credintei (shahada) O comunitate sanatoasa trebuie sa furnizeze o paleta larga de oportunitati cu caracter social, dar si educational noilor sai membri musulmani. Izolarea este inspaimantatoare, nefiind usor sa faci fata de unul singur necazurilor si provocarilor. Uneori convertirea sau revertirea la Islam este unul din cei mai usori pasi […]
0Shares
Noii musulmani dupa marturisirea credintei (shahada)
O comunitate sanatoasa trebuie sa furnizeze o paleta larga de oportunitati cu caracter social, dar si educational noilor sai membri musulmani.
Izolarea este inspaimantatoare, nefiind usor sa faci fata de unul singur necazurilor si provocarilor. Uneori convertirea sau revertirea la Islam este unul din cei mai usori pasi implicand, insa, un drum anevoios in fata. Astfel, convertitii care raman singuri si evita comunitatea sunt cei mai predispusi la ratacirea Caii.
Citim in Nobilul Coran despre drumul drept (as-sirat al-mustaqim) si-I cerem lui Allah Preainaltul sa ne calauzeasca in aceasta directie :
Pe drumul drept Tu fii-ne Calauzitor (Al-Fatihah 1:6)
Sa ne gandim o clipa la maniera in care este descris acest drum. Cu toate ca in limba araba exista si alte sinonime pentru substantivul „drum”, cuvantul „sirat” descrie un Drum care este drept, lung, periculos, cuprinzator si unic. Daca un drum este cuprinzator inseamna ca multi oameni il pot alege simultan, iar unicitatea in acest context indica faptul ca nu exista niciun alt Drum valabil catre destinatie. Cu alte cuvinte, este Drumul spre salvare, neexistand alternative. Dar, din cauza larghetii sale, nu trebuie sa-l strabatem singuri. De fapt, in rugaciunile noastre de zi cu zi Ii cerem lui Dumnezeu sa ne calauzeasca pe acest Drum. Si nu facem acest lucru in mod individual spunand „Calauzeste-ma”, ci „fii-ne calauzitor”, rugandu-ne ca un grup si declarand ca il slujim pe Dumnezeu, de la Care cerem ajutorul si calauzire de cel putin saptesprezece ori pe zi.Imaginati-va pierduti in padure si intalnind un drum precum acesta : drept, lung, cuprinzator etc. Si imaginati-va ca este plin cu oameni, unii chiar purtand luminite cu ei. Este usor sa li te alaturi si sa-I urmezi. Dar daca dai inapoi sau pasesti de unul singur, risti sa te invarti in cerc si sa pierzi Drumul cel drept. Tot asa, in Islam noi formam o comunitate care calatoreste impreuna si oameni invatati care sa ne indrume. Cand, insa, un convertit paraseste comunitatea, chiar si intentionand sa mearga in aceeasi directie, ii este mult mai dificil sa ramana pe Drumul drept.
Islamul nu este o religie care sa fie practicata in izolare, ci una care reclama comunitatea. Sa tineti minte ca atunci cand profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a emigrat la Medina si-a dedicat primele luni intaririi relatiilor comunitare si construirii unei moschei (mesgid). Si pentru noii musulmani din zilele noastre integrarea comunitara este la fel de importanta, iar comunitatea graviteaza in jurul mesgidului. Comunitatea de musulmani poate sa ofere un mijloc de sustinere pentru un musulman convertit sau revertit care a a fost izolat de membrii familiei, un factor educational si instructiv in ceea ce priveste practica islamica, precum si un tovaras constant.
Dar, asa cum adesea identitatile noastre individuale sunt strans impletite cu ale mediului in care ne-am format, tot asa aderarea la o noua comunitate, ca persoana adulta, se poate dovedi o experienta intimidanta, frustranta, in ciuda capacitatii comunitatii de a-si primi noii sai membri. Este important pentru o moschee sa ofere noilor musulmani din zona programe in care sa-i implice cat mai mult posibil.
In viata cuiva nivelul credintei creste si descreste, insa ceea ce ar putea sa previna parasirea Islamului de catre cineva este sprijinul celorlalti musulmani si indrumarea pe care nu ar fi putut-o avea de unul singur. O comunitate sanatoasa ar trebui sa urmareasca oferirea unor multiple oportunitati sociale si educationale noilor musulmani. Activitatile informale dau oamenilor sansa relationarii si cultivarii legaturilor, in timp ce cursurile si seminariile furnizeaza calauzirea stiintifica pe noul teren.
Pe de alta parte, asa cum pentru comunitate este importanta furnizarea de proiecte care sa relationeze, tot astfel este dorita implicarea noilor musulmani. Internetul nu poate substitui interactiunea sociala reala a fratilor si surorilor, viata lor de zi cu zi.
La moschee
Imamii nostri si profesorii stiu (sau ar trebui sa stie) cum sa explice lucrurile fara a suprasolicita ascultatorii. La fel de important, ei pot oferi sfaturi particularizate, specifice. Multe websiteuri pot sa contina informatii despre Islam care fie nu prezinta incredere, fie nu se pot practica nediscriminatoriu in spatiul european. Asadar, chiar daca Internetul poate sa fie o resursa inepuizabila, pentru noii musulmani inca ramane critica implicarea in cadrul comunitatilor lor astfel incat nimeni sa nu se izoleze.
Uneori, prima experienta comunitara a unui musulman convertit este vizitarea unei moschei. Si, daca el nu se relationeaza cu cineva, aceasta prima impresie poate sa fie negativa. Este, in special, cazul surorilor care nu pot sa gaseasca femei la moschee. Din fericire, mai multe moschei din tara noastra ofera aceasta asistenta pe care o vom numi, oarecum impropriu, „feminina”. Este cazul Centrului Cultural „Islamul Azi” (Bucuresti, Constanta), dar si a „Ligii Islamice si Culturale” (Bucuresti, Cluj, Timisoara), precum si a celorlalte asociatii, cu un plus pentru „Asociatia Surorilor Musulmane”. Exista si alte asociatii in care femeile sunt dornice sa cunoasca si sa isi ofere invatatura noilor surori și frați in Islam, precum „Asociatia Musulmanilor din Romania”
De asemenea, un simplu punct de contact poate sa fie suficient noului musulman pentru ca el sa rupa bariera participarii la aceste activitati. Voluntarii seriosi pot fi incurajati sa ureze „Bun venit !” noilor musulmani, orientandu-i spre programe pozitive si spre alti musulmani in zona unde locuiesc acestia, indiferent de asociatia/asociatiile religioase zonale.
Dar ce poate sa faca un nou musulman ?
In primul rand, sa ia in serios Islamul si sa-l pretuiasca, iar in al doilea rand sa caute modalitati de a intalni alti musulmani (in special alti convertiti care au trecut prin probleme asemanatoare) si sa invete cat mai mult despre bazele Islamului. Aceasta poate sa solicite timp pe agenda zilnica sau deplasare intrun centru islamic mai apropiat. La noi in tara, insisi unii imami sau musulmani convertiti s-au deplasat in teritoriu, oferindu-se, din pacate microcomunitatea locala neimplicandu-se intotdeauna la fel de mult.
De asemenea, urmariti activitatile acestor asociatii si incercati sa contactati voluntarii activi pentru a le afla sfatul cu privire la ceea ce puteti face. Nu este greu sa va implicati.
Puneti-va la dispozitie abilitatile si deprinderile de care dispuneti.
Islamul inseamna o calatorie in care nu trebuie sa fiti singuri.
Hārūn al-Rashīd a fost al cincilea și cel mai cunoscut calif din Dinastia Abbasizilor. S-a născut în Rayy, lângă Teheran, și a locuit în Bagdad. În timpul domniei (786 – 809) a locuit în Rakka, oraș pe malul Eufratului. Domnia lui a fost o perioadă de avânt cultural, științific și religios, a fost fondatorul […]
0Shares
Hārūn al-Rashīd a fost al cincilea și cel mai cunoscut calif din Dinastia Abbasizilor. S-a născut în Rayy, lângă Teheran, și a locuit în Bagdad. În timpul domniei (786 – 809) a locuit în Rakka, oraș pe malul Eufratului. Domnia lui a fost o perioadă de avânt cultural, științific și religios, a fost fondatorul bibliotecii Bayt al-Hikma (Casa Înțelepciunii).
A devenit un personaj legendar, unele din poveștile despre el fiind adevărate (de exemplu ceasul pe care l-a dăruit lui Carol cel Mare), altele, precum cele din 1001 de nopți ale Șeherezadei, fiind doar ficțiune.
Hārūn s-a născut în provincia Teheran a Iranului. A fost fiul lui al-Mahdi, al treilea calif abbasid, și al al-Khayzuran, o fostă sclavă din Yemen, o femeie cu o puternică personalitate, care a influențat politica din timpul domniilor soțului ei și fiului ei, până în 789, când a murit.
Hārūn a domnit începând din 786, când avea 23 de ani. În 796, a mutat curtea și guvernul la Rakka, pe malul Eufratului, unde a petrecut 12 ani din domnie. Mutarea a fost motivată de apropierea de frontiera Bizanțului și de ușurința comunicațiilor cu celelalte orașe mari.
Primul său ministru (vizir) a fost Yahya Barmakid, de origine persană, membru al familiei Barmakizilor, o familie foarte influentă. Yahya l-a ajutat pe Hārūn să obțină tronul și a fost un favorit al califului până în 798, când a fost aruncat în închisoare și i s-a confiscat averea.
A numit în funcție miniștri pricepuți, care au îmbunătățit nivelul de trai al poporului. În timpul lui, Bagdadul a devenit cel mai frumos oraș din lume. Tributurile plătite de vasali au fost folosite la ridicarea de construcții, la sponsorizarea artelor și pentru luxul curții sale. A adus la curtea sa oameni de știință din alte țări.
A avut relații diplomatice cu China și cu Carol cel Mare. Acestuia din urmă, într-un schimb de daruri, i-a trimis un ceas deosebit, care funcționa cu apă, marcând orele prin căderea unor bile de bronz într-un vas în timp ce niște figurine care reprezentau cavaleri ieșeau pe niște uși care se închideau în urma lor. Ceasul a făcut o impresie deosebită în Europa Occidentală.
A fost și un militar prieput. În 798 a comandat o armată care a invadat Imperiul Bizantin, condus atunci de împărăteasa Irina. După ce l-a învins pe faimosul general Nicetas, și-a condus oștirea până în apropierea Constantinopolului, care a evitat cucerirea cu prețul unui tribut anual de 70.000 piese de aur.
Urmașul Irinei, Nicefor I Genikos, încetează plata tributului, ceea ce provoacă o nouă invazie arabo-persană condusă de Harun-al-Rashid, care se încheie prin restabilirea plății tributului anual.
În 797/798 a cucerit fortăreața numită “Sălciile” de dincolo de porțile Ciliciei, ocupă Ciprul în 805 și Rodosul în 807.
A întreprins pelerinajul musulman la Mecca de 5 ori, în 793, 795, 797, 802 și 803.
În anul 809, în timpul unei expediții de înăbușire a insurecției lui Rafi ibn-Leith din Transoxania, a căzut bolnav și a murit. A fost înmormântat în palatul lui Hamid ibn Qahtabi, guvernatorul provinciei Khorasan, palatul fiind în prezent cunoscut ca Mashhad (locul martiriului).
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.