Egalitatea rasială – partea a 3-a

Egalitatea rasială – partea a 3-a Mustafa Sibaee   Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa […]

0Shares

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Mustafa Sibaee

 

Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa impotriva patriotilor din comunitatile Mawmaw. Ba mai mult decat atat, a perseverat in aplicarea legii teritoriilor din anul 1915, care a oferit minoritatii alcatuite din 29000 de europeni drepturi asupra pamanturilor din Kenia pe care nu leau avut 4055000 de africani, care au fost urmariti si persecutati pe pamantul lor, in activitatea si in locuintele lor, cu toate ca ei au fost locuitorii acestei tari si stapanii de drept ai resurselor ei. Sir Eliot, primul inalt comisar numit in Kenia, in anul 1900 spunea in declaratia referitoare la politica guvernului sau in Kenia: “In cadrul protectoratului (adica Keniei), exista pamant pentru omul alb si ar fi o ipocrizie sa nu se recunoasca faptul ca interesele albilor trebuie sa prevaleze. Scopul principal urmarit prin politica si prin legislatia emisa trebuie sa fie crearea unei colonii a albilor”. Acest lucru a continuat sa fie telul guvernantilor europeni ai Keniei pana la dobandirea independentei: intregul teritoriu al tarii sa apartina europenilor albi care sa dispuna de resursele lui dupa bunul plac.

Printre ciudateniile legii referitoare la pamanturi este si prevederea ca guvernatorul are dreptul de a dona pamant cui voieste si ca orice suprafata de pamant care nu depaseste 5000 de fedani poate fi donate in schimbul unei rente nominale pe o perioada de 999 de ani! In anul 1925, colonialismul alb poseda in medie 500 de fedani, in vreme ce bastinasul nu poseda decat 8 fedani. Cat priveste politica de separare a negilor bastinasi de colonialistii albi, aceasta s-a bazat pe stabilirea anumitor locuri pentru negri, pe care ei nu aveau voie sa le depaseasca, iar cand colonialistii albi aveau nevoie de mana de lucru ieftina a negrilor, acestia erau obligati ca imediat dupa terminarea lucrului sa plece de pe fermele albilor si sa mearga la colibele sau locuintele lor din zonele joase, departe de cartierele albilor!

Trecand la America, vom afla lucruri uimitoare si dureroase: pe continentul nou, statuia libertatii ii intampina pe toti cei care sosesc in portul New York, iar pe soclul ei sta scris: “Dati-ne noua masele voastre obositoare, sarace, dornice sa respire in libertate! Trimiteti la mine ramasitele de pe litoralul vostru aglomerat, pe aceia care nu au adapost si tara! Iata-ma ridicand faclia in vecinatatea portii de aur!”

Da! In tara libertatii, a carei statuie a fost inaltata in cel mai mare dintre porturile si orasele sale, a avut loc tragedia oprimarii oamenilor de culoare si aceasta a fost cea mai ingrozitoare crima impotriva umanitatii! Noi nu invinuim poporul de crima si nu pretindem ceea ce nu este adevarat, ci poporul insusi recunoaste acest adevar. James Beasnis, senator american, spunea: ”Nici un om de culoare, care nutreste dorinta de egalitate politica nu poate sa lucreze in statele din Sud. Aceasta tara este proprietatea omului alb si trebuie sa ramana asa!”

Manifestarile oprimarii oamenilor de culoare in America au fost variate si au avut loc in diverse domenii.

coloreedIn domeniul cultural, nu li se permitea negrilor in douazeci de state sa studieze in aceeasi scoala cu albii. Articolul 207 din constitutia statului Mississippi suna astfel: “Se va avea in vedere in acest domeniu domeniul educatiei si invatamantului separarea copiilor albi de copii negri, fiecare din cele doua grupuri avand scolile sale proprii”.

In statul Florida, legile impuneau ca manualele scolare destinate negrilor sa fie diferite de cele ale albilor.

In domeniul casatoriei, era interzisa in aproape toate statele casatoria intre o alba si un negru sau intre un alb si o negresa. Constitutia unor state, cum era cea a statului Mississippi, stipula nulitatea casatoriilor de acest fel, ba chiar nulitatea casatoriei uni alb cu o femeie prin ale carei vene curge o optime de sange de negru!

In domeniul muncii, legislatia unor state stipula ca nu le este permis muncitorilor negri sa fie la acelasi nivel cu muncitorii albi dintr-o fabrica si nu le este permis negrilor sa intre sau sa iasa pe aceleasi porti cu albii!

In domeniul social, legile a patrusprezece state stipulau separarea negrilor de albi in trenuri si in autobuze, in cabinele telefonice si in spitale. Pana si in spitalele de boli mintale, nebunul alb era separat de nebunul negru! Mai ciudat decat toate astea este faptul ca stapanul unui cimitir pentru caini din Washington a declarat in anul 1947 ca el nu permite ingroparea cadavrelor de caini apartinand negrilor, justificand aceasta atitudine nu prin faptul ca nu ar suporta cainii sa fie ingropati in acelasi cimitir, ci prin faptul ca nu le convine clientilor sai albi sa accepte acest tratament reprobabil pentru cainii lor rasfatati, dupa moarte, adica egalitatea cu cainii negrilor.

Uneori, oamenii politici americani gaseau scuze pentru acesta situatie rusinoasa in faptul ca ura rasiala este mai puternica in statele din Sud, care erau mai putin civilizate decat statele din Nord, dar realitatea dezmintea aceste scuze, caci in toate marile orase din Nord, majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare era concentrata in cartiere insalubre alcatuite din case darapanate din lemn prin care alergau nestingheriti soarecii si sobolanii si in care se ridicau in fiecare zi limbi de foc. In Harlem cartierul negrilor din New York revenea o camera la noua negri! Unul din ziarele vremii scria: “Daca am lua densitatea populatiei din cartierul Harlem drept regula si am incerca sa o aplicam la populatia Statelor Unite in ansamblu, am constata ca toti negrii ar putea fi adunati intr-o jumatate din New York!”

 

– sfârșitul celei de-a treia părți –

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

0Shares

Imamul Abu Hanifah

  Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea […]

0Shares

 

Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !).

Renumitii savanti ai principalelor patru scoli de jurisprudenta au fost : Abu Hanifa, Malik ibn Anas, Muhammed ibn Idris As-Safi`i si Ahmad ibn Hanbal (Allah sa fie multumit de ei !). Pentru inceput vom incerca sa ne aplecam asupra personalitatii lui Abu Hanifa, a carui scoala de jurisprudenta este foarte raspandita, cu precadere in Asia (incluzand aici Subcontinentul Indian, intreaga Asie Centrala si tari precum Turcia si Afganistan).

Abu Hanifa An-Nu`man s-a nascut in Kufa, Irak, in anul 80 h. A avut sansa sa se numere printre cei care au format a doua generatie a Islamului, fructificand oportunitatea acumularii de cunostinte direct de la unii dintre companionii profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !), dar si de la mai multi invatati de marca ai generatiei sale. Astfel, Abu Hanifa este primul care a sistematizat legislatia jurisprudentiala islamica (cunoscuta sub denumirea de fiqh), conforma cu invataturile Nobilului Coran si cele profetice.

Abu HanifahCa profesie, eroul nostru era comerciant, insa inceputul si sfarsitul zilei il prindeau in moschee, dedicandu-se studiului, manifestand un comportament exemplar atat in comert, cat si in domeniul stiintific. Din aceasta perspectiva a fost onest nu doar in afacerile derulate, constiinciozitatea caracterizandu-l in tot ce a facut, mergand pana acolo incat era in stare sa refuze orice castig pe care-l considera obtinut cu usurinta, desi i se cuvenea pe drept. Odata, in pravalia sa a intrat o doamna care i-a cerut sa vanda in numele ei o rochie confectionata din matase. Abu Hanifa i-a cerut sa-i spuna ce pret era dispusa sa ceara pentru respectivul produs. Cand femeia i-a raspuns ca s-a gandit la 100 de dirhami, Abu Hanifa i-a raspuns ca valoreaza mai mult decat atat. Neincrederea a persistat pana in clipa in care a vazut-o vanduta chiar sub ochii sai pentru 500 de dirhami. Alta data eroul nostru si-a avertizat partenerul de afaceri sa nu vanda o imbracaminte anume din cauza unor defecte pe care le prezenta. Cu toate acestea, partenerul se pare ca a uitat sfatul si a vandut-o. Cand a aflat acest lucru, Abu Hanifa a dat ca milostenie tot ce agonisise in acea zi si a pus capat parteneriatului de afaceri.

Ca profesor, eroul nostru obisnuia sa se ingrijeasca de toate cele necesare studentilor sai astfel incat ei sa se concentreze numai pe invatatura. Aceasta atitudine a sa fata de educatie l-a determinat sa fie generos deopotriva chiar fata de savanti. S-a relatat ca atunci cand dorea sa cumpere haine pentru el sau familia sa, cumpara si pentru o parte a savantilor pe care ii cunostea. De fapt, generozitatea eroului nostru se revarsa asupra oricui intra in contact cu el. Intr-o zi, mergand pe strada a observat un barbat care a incercat sa-l evite. Abu Hanifa l-a intrebat : ‘De ce incerci sa te ascunzi de mine ?’ Cand i s-a raspuns ca ii datoreaza eroului nostru 10.000 de dirhami si s-a simtit jenat ca nu-i poate restitui, acesta l-a informat ca nu mai doreste inapoi banii imprumutati. Mai mult, l-a rugat pe acel om sa-l ierte pentru ca i-a dat atatea batai de cap si ca l-a facut sa se simta rusinat.

Ca orice musulman pios, eroul nostru a fost foarte bun cu toti cei pe care i-a cunoscut, cu bolnavii pe care i-a vizitat si interesandu-se de cei plecati. O intamplare foarte interesanta i-a avut in prim plan pe eroul nostru si vecinul sau betiv, cel care obisnuia sa bea si sa cante cat era noaptea de lunga, deranjandu-l cumplit pe Abu Hanifa. La un moment dat vecinul galagios a fost saltat de politie si intemnitat. Abu Hanifa, observand ca in acea noapte nimeni nu i-a mai perturbat linistea, a mers si s-a interesat de vecinul sau. Si, afland cele petrecute, a fugit cu sufletul la gura la guvernatorul orasului pentru a-l convinge sa-i redea libertatea, ceea ce s-a si intamplat. Mai mult decat atat, Abu Hanifa i-a oferit barbatului o suma de bani drept compensatie pentru ceea ce putea sa castige daca nu era intemnitat. Betivul a fost atat de impresionat de comportamentul sau incat s-a cait si a luat decizia sa-si dedice timpul sau studierii mesajului Islamului in moschee.

Teama lui Abu Hanifa de a nu gresi l-a determinat sa refuze toate ofertele de a ocupa diverse functii publice, inclusiv pe aceea de judecator, propuneri venite din partea guvernatorilor, dar si a califului insusi. Din aceasta cauza, califul Abu Ja`far Al-Mansur a dispus aruncarea sa in temnita, unde s-a si stins din viata in anul 150 h.

In ciuda mortii sale intre zidurile inchisorii, numele eroului nostru continua sa straluceasca in istoria Islamului, a memoriei milioanelor de oameni care ii urmeaza scoala de jurisprudenta, dar si a altora din intreaga lume.

Sursa: Grupul yahoo IslamRomania (‘Eroi ai Islamului’, autor prof.Mahmud Esma`il Sieny)

Source Link

Views: 0

0Shares

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Egalitatea rasială – partea a 4-a Mustafa Sibaee   La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era […]

0Shares

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Mustafa Sibaee

 

La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era interzis sa intre in hotelurile, restaurantele, teatrele, scolile si spitalele rezervate albilor, ba chiar si in biserici. Un negru din Republica Panama a intrat intr-o biserica catolica din Washington si in timp ce el era cufundat in Rugaciune a venit la el un preot si i-a dat un biletel pe care i-a scris adresa unei biserici catolice rezervate negrilor. Cand a fost intrebat despre secretul acestei atitudini, preotul i-a raspuns: In oras se afla biserici speciale pentru catolici de culoare, in care negrul poate sta in fata Domnului sau! Astfel se purtau ei care pretindeau ca Isus pacea asupra lui! a venit pentru intreaga omenire.

In aceste conditii de umilinta si dispret si in acest climat dominat de boli, saracie si mizerie, traiau 15 milioane de negri, adica a zecea parte din populatia Statelor Unite, care conduc Organizatia Natiunilor Unite si pretind ca misiunea lor este libertatea popoarelor si pacea intre masele lor!

Consideram potrivit sa citam aici ce a scris Hary Hayood despre adevarul acestei libertati in cartea sa cu titlul “Eliberarea negrilor”.

“Fara indoiala ca apartenenta rasiala nu a fost in nici o alta tara cu exceptia Africii de Sud mijloc pentru inrobirea unui popor, asa cum a fost in aceasta tara. Sclavia ca proprietate asupra robilor a luat sfarsit, insa ea continua sa existe ca sistem de clasa. Prin ea se are in vedere astazi mentinerea populatiei de culoare intr-o poziţie inferioara aceleia de care beneficiaza populatia alba si se actioneaza in scopul consolidarii acestui sistem prin diverse mijloace: uneori prin sentinte de condamnare la moarte sau executii, pe care mase infuriate si nechibzuite le hotarasc fara consimtamantul puterii carmuitoare, alteori prin legi si masuri legislative nedrepte, alteori in virtutea unor obiceiuri si traditii pe care Dumnezeu nu le-a investit cu nici o putere.”

Iar economistul american Victor Berlo afirma: “Este neindoielnic cum ca industriasii din Nord, care au dominat guvernul federal in perioada razboiului civil nu au dorit eliberarea populatiei de culoare cu adevarat, ci s-au straduit doar sa ia locul stapanilor de sclavi din Sud pentru a exploata populatia de culoare cat mai crancen.

Realitatea este ca politica pe care a urmat-o Partidul Republican si armata statelor din Sud a fost incheierea unei aliante cu fostii proprietari de sclavi pentru a supune din nou populatia de culoare.” Si tot el afirma:”Otrava fanatismului rasial s-a raspandit de-a lungul si de-a latul tarii si a patruns in toate canalele vietii americane. Si iata cum se obisnuieste poporul sa inventeze expresii de dispret si desconsiderare cand este vorba de negri si de celelalte minoritati.”

Iar Jaque Leet si Lee Mortimer spuneau: “America este vestita printre popoarele lumii prin faptul ca lozinca ei este libertatea. Aceasta inseamna ca avem datoria de a-i primi pe toti aceia care cauta adapost in tara noastra si pasesc pe pamantul nostru, fie fugind de persecutii, fie pentru a sta departe de nedreptate. Dar se pare ca sensul acestei libertati a disparut cu desavarsire inca din momentul in care statuia a fost asezata pe soclul ei”.

In anul 1946, un negru împreuna cu mama lui s-au dus la un atelier pentru a repara un aparat de radio, in orasul Columbia. Dupa ce au achitat suma ceruta, au constat ca aparatul nu fusese reparat, ci se afla in aceeasi stare. Atunci mama a incercat sa protesteze: Am achitat treisprezece dolari si aparatul de radio continua sa fie mut! Stapanul atelierului a poruncit sa fie alungati si unul dintre angajati a lovit-o cu piciorul, incat femeia a cazut cu fata la pamant. Tanarul negru a reactionat atunci, lovindu-l si doborandu-l la pamant pe cel care o lovise pe mama lui, insa vecinul sau a strigat catre lume: Ucideti-l pe fiul de tarfa! Lumea s-a adunat gramada si a inceput sa urle: Sa ne razbunam pe ei! Iar la americani, razbunarea pe negri inseamna despartirea capetelor lor de trupuri pe loc, fara nici un fel de judecata sau hotarare!

albNumai cu greu au scapat de linsare si au fost condusi la inchisoare, dar albii n-au fost multumiti de acest lucru, ci s-au indreptat in graba spre cartierul negrilor pentru a se razbuna pe negresa si pe fiul ei. Politia a asediat cartierul mizer, iar negrii nefericiti au fost urmariti pana in casele si magazinele lor, care au fost jefuite si incendiate si a deschis focul impotriva acestor sarmani, provocand moartea si ranirea multora dintre ei.

Toate acestea s-au intamplat din cauza ca negresa s-a plans stapanului atelierului ca a achitat suma ceruta pentru repararea aparatului de radio fara ca acesta sa fi fost reparat. Acesta este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia lor!

In anul 100 h., adica in urma cu treisprezece secole, o sclava neagra cu numele de Fartuna i s-a plans emirului credinciosilor, Omar ben Abd al-Aziz, ca are un gard scund peste care sare cineva si-i fura gainile. Omar a trimis de indata pe cineva sa o instiiteze ca el i-a cerut guvernatorului Egiptului sa-i repare gardul si sa-i consolideze casa si in acelasi timp i-a scris guvernatorului egiptean Ayyub ben Sarhabil: Fartuna, roaba lui Zi Asbah, mi-a scris ca gardul ei este scund si ca cineva sare peste el si-i fura gainile si a cerut sa-i fie reparat. De indata ce primesti aceasta epistola, incaleca tu in persoana si du-te si repara-l.

Cand a ajuns scrisoarea la el, a incalecat numaidecat si s-a dus in AlJiza, a intrebat de Fartuna si cand a dat de ea, a gasit o biata negresa. I-a spus ce i-a scris emirul credinciosilor si i-a reparat gardul si casa.

Acest lucru a fost implinit cu treisprezece veacuri in urma si el este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia islamica.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0

0Shares