Author: Vlad Stoica

A. Mawdudi

1.În primul rând trebuie ştiut că cineva care crede în aceste cuvinte „Nu există altă divinitate afară de Dumnezeu” nu poate fi un om îngust la minte. Acesta crede într-un singur dumnezeu, care este creatorul cerurilor şi pământului, stăpânul tuturor zărilor şi binefăcătorul întregii lumi. Cu această credinţă el se simte contopit cu universul. Gândeşte că tot ce există în aceste univers aparţine lui Allah. Nu este deloc părtinitor în gândire şi acţiune.

Tandreţea, dragostea lui nu se limitează la un cerc restrâns de oameni şi lucruri. Are vederi largi, i se lărgeşte orizontul în toate privinţele, devine liber şi este infinit în simţiri, aşa cum este infinită lumea creată de Allah. Oare un om care crede în mai mulţi zei sau care se închină la nişte idoli poate să aibă o structură psihică sănătoasă, ca acest om care crede în Allah?
2.Această credinţă conferă omului un respect sdeosebit faţă de sine şi constitue sursa inepuizabilă de mândrie personală. Un credincios ştie cu siguranţă că toată puterea o deţine Allah, că nimeni în afară de El nu poate să-i facă vreun bine sau rău sau să-i dea viaţă şi să-i ia viaţa, să-l sature sau să-l lase flămând etc. Această credinţă în Allah îl face să nu-i fie teamă de niciun pericol ori de unde ar veni. Nu-i e teamă de măreţia nimănui. Doar cei care nu cred în Allah sau cei care se închină la fel de fel de obiecte şi fenomene ale naturii au această teamă şi se roagă în genunchi în faţa acestor fenomene, implorând protecţia lor.
3.Pe lângă aspectul avut faţă de propria persoană, această credintă îl înobilează şi cu însuşirea de a fi modest şi-l apără de ostentaţie şi prefecătorie. Un credincios niciodată nu este îngâmfat şi orgolios. El nu poate fi orbit de puterea, averea şi bogăţia pe care le deţine, pentru că el este conştient de faptul că totul i-a fost dat de către Allah şi că oricând poate să i-l ia inapoi. În contrast cu aceasta, un necredincios când ajunge să fie înstărit, acest lucru îl face să fie îngâmfat şi orgolios. Se întâmplă aşa pentru că el are convingerea că doar prin meritul său personal a intrat în posesia acestor bunuri.
4.Această convingere îl face pe om virtuos şi drept. El nutreşte convingerea că pentru el altă cale de realizare şi izbăvire, în afara purităţii spirituale şi integrităţii morale, nu există. Cel drept este acela care are credinţa deplină în Allah. Tocmai această credinţă determină apariţia în sufletul lui a convingerii că dacă nu duce o viaţă corectă şi nu este animat de sentimentul de dreptate, nu va reuşi în viaţă. El este animat de convingerea că dacă nu are această credinţă nu va reuşi în niciun domeniu. Unii dintre aceştia cred că e de ajuns ca fiul lui Dumnezeu să ceară iertare pentru ca să i se ierte păcatele. Alţii cred că ei sunt supuşii favorizaţi ai lui Dumnezeu şi că de aceea nu vor fi pedepsiţi pentru păcatele lor. Sunt mulţi alţii care păcătuiesc nutrind speranţa că sfinţii îi vor apăra în faţa lui Dumnezeu. Unii păcătoşi îi făgăduiesc diferite daruri şi jertfe lui Dumnezeu, crezând că mituindu-l astfel pe Dumnezeu îl vor îndupleca să le ierte păcatele şi fărădelegile.
Procedând astfel ei se afundă şi mai mult în mrejele necredinţei şi păcatului şi amăgiţi de atitudinea aberantă de felul arătat mai sus, nu se mai îngrjesc să se pocăiască şi să-şi caute calea spre Dumnezeu, atât timp cât încă nu e prea târziu.
În ceea ce-i priveşte pe atei, aceştia, de fel, resping categoric orice credinţă în Dumnezeu, în viaţa de apoi, în nemurirea sufletului. De aceea ei se consideră cu desăvârşire liberi de a înfăptui orice doresc pe această lume, fără a fi preocupaţi de gândul că vor da vreodată socoteală pentru faptele lor. Ei trăiesc ca sclavi ai propriilor pofte şi dorinţe.
5.Un om credincios nu cade, în nicio situaţie, în disperare şi în deznădejde. În momentele grele el îşi păstrează neştirbită speranţa în puterea şi bunătatea lui Allah. Această credinţă îi alină necazul şi durerea şi îl întăreşte fizic şi moral, în vederea depăşirii acestor necazuri. Cel care are credinţă întreagă în Allah se poate întâpla ca toţi să-l fi părăsit, dar credinţa şi încrederea pe care o are în Allah nu-l vor părăsii niciodată şi stimulat şi încurajat de această credinţă el îşi va continua neabătut lupta. De aceea, cei care cred în diferiţi idoli, necredincioşii şi ateii au sufletele anchilozate şi de aceea în momentele grele disperă repede şi în multe cazuri ajung la sinucidere.

6.Credinţa în Allah formează la un om o extraordinară voinţă, puterea de a răbda şi un sentiment puternic de încredere în Allah. Când omul se dedică în întregime să respecte şi să aducă la îndeplinire voinţa lui Allah, atunci el nu are nicio îndoială că Allah nu-l va ajuta în momentele grele. Această încredere în puterea lui Allah de a-l ajuta, îi conferă o fermitate ieşită din comun şi nimeni şi nimic nu poate să-l abată din drumul lui spre Allah. Un idolatru, un necredincios sau un ateu nu poate să fie investit cu o asemenea hotărâre şi fermitate.
7.Această credinţă îi conferă omului un curaj şi o îndrăzneală neobişnuite. Sunt două situaţii care îl fac pe om fricos: a) frica de moarte şi grija pentru siguranţa sa; b) posibilitateaca cineva să-i ia viaţa şi gândul salvârii de la moarte, prin orice miloace.
La ilahe illAllah îl salvează pe om de ambele frici. El nici nu se mai gândeşte la frică din moment ce ştie că situaţia lui, bunurilr şi toate celelalte lucruri pe care le are aparţin lui Allah.
El se simte liber şi de cealaltă frică, ştiind că numai Allah are puterea de a-i lua viaţa. Ştie că îi este predestinat să trăiască un anumit timp. Nicio forţă din lume nu poate lua viaţa atâta timp cât nu soseşte timpul fixat dinainte. Tocmai de aceea nu există cineva mai curajos decât cel care are credinţă în Allah. Nimic nu-l poate intimida şi nu-l poate răpune nici cea mai înfricoşătoare forţă din lume. În lupta pentru credinţa în Allah, el este în stare să învingă forţe mult mai superioare decât el. De unde să aibă o asemenea hotărâre nestrămutată şi curaj un idolatru, un necredincios sau un ateu? Ei consideră propria lor viaţă ca cel mai de preţ lucru din lume şi se tem ca nu cumva să fie omorâţi de către duşmanii lor şi găsesc salvarea numai într-o fugă laşă.
8.La ilahe illAllahaduce credinţă, prosperitate şi fericire, salvează conştiinţele de semntimente urâte ca invidia, pizma şi mânia şi elimină din capul omului acel gând josnic care are în vedere folosirea oricăror mijloace pentru a-şi atinge scopurile. Un musulman înţelege că toate bunurile sunt în mâinile lui Allah, că le repartizează oamenilor cum doreşte şi în cantităţile ştiute numai de El, că onoarea, puterea, renumele şi autoritatea depind de voinţa Lui, că El învredniceşte oamenii cu aceste calităţi şi că datoria omului este de a muncii corect şi cu perseverenţă. Un credincios ştie că orice succes sau insucces depinde numai de bunăvoinţa lui Alah şi că dacă El voieşte să fie într-un fel sau altul, atunci nicio putere nu poate să se opună sau să-l oprească.
Pe de altă parte, idolatri, necredincioşii şi ateii consideră că succesul şi insuccesul depind numai de munca depusă de ei şi că acestea sunt condiţionate de anumite împrejurări favorabile şi nefavorabile pământeşti. De aceea, ei sunt în permanenţă sclavii lăcomiei şi zgârceniei lor. Ei nu ezită nico clipă să dea mită, să linguşească, să apeleze la tot felul de intrigi sau alte căi ilicite şi murdare pentru a-şi astâmpăra setea lor de înavuţire.Ei sunt bolnavi de invidie şi pizmă când alţii reuşesc în viaţă. Nu se dau în lături de a face tot ce le stă în putinţă pentru a-i lichida pe adversarii lor.
9.Cea mai importantă menire a lui La ilahe illAllah este de-a asigura apropierea şi credinţa omului faţă de Allah. Cel care crede în El este convins că Allah ştie absolut tot ce se întâmplă în lume că nimic nu poate fi asuns de El. Allah cunoaşte toatr gândurile noastre ascunse bune sau rele. Noi putem să tăinuim unele lucruri faţă de semenii noştrii, dae de Allah nu se poate ascunde abdsolut nimic. Cu cât credinţa unui om faţă de Allah este mai mare şi mai puternică, cu atât el fa vi mai supus voinţei Lui şi se va respecta legile lui Allah, respectându-le în orice condiţii. Un credincios procedează astfel pentru că el ştie că se află sun control permanent al puterii divine şi că nimeni nu poate fi scutit de acest control şi supraveghere permanentă.
Aşa cum s-a explicat şi mai înainte, musulman înseamnă un om care crede în Allah şi tocmai de aceea prima condiţie pentru a fi musulman este de a crede în La ilaha illallah, ceea ce înseamnă că dacă omul nu crede în Allah ca unic creator şi suveran al lumii, atunci el nu poate fi musulman.
Principiul de bază în învăţătura lui Muhammed îl constitue credinţa în Allah ca unic creeator şi suveran al lumii. În acest principiu rezidă fundamentul şi forţa islamului. Toate celelalte legi, dispoziţii, porunci se întemeiază pe acest principiu. Fără acest principiu de bază n-ar exista nici islamul.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Views: 2