Faptele bune hranesc sufletul

  Prima persoană care beneficiaza dintr-un act de caritate este benefactorul în sine, cel care dă puţin din sufletul lui pentru a-şi înfrumuseţa caracterul, găsind astfel linişte şi văzând cum apare încet un zambet pe buzele celuilalt. Dacă ai vreo problemă sau vreun necaz, fi bun şi înţelegător cu ceilalţi şi tu vei fi cel […]

0Shares

 

Prima persoană care beneficiaza dintr-un act de caritate este benefactorul în sine, cel care dă puţin din sufletul lui pentru a-şi înfrumuseţa caracterul, găsind astfel linişte şi văzând cum apare încet un zambet pe buzele celuilalt.

Dacă ai vreo problemă sau vreun necaz, fi bun şi înţelegător cu ceilalţi şi tu vei fi cel care va găsi linişte şi pace. Ajută persoanele nevoiaşe, apară-i pe cei care nu se pot apăra, împarte cu cei săraci şi vizitează-i pe cei bolnavi. Făcând toate acestea, fericirea şi bunăstarea te vor înconjura din toate parţile.

Actul de caritate este precum parfumul; de pe urma lui beneficiaza atât cel care îl foloseşte, dar şi vânzătorul şi cumpărtorul. În plus, beneficiile psihice pe care cel care face un bine le simte sunt într-adevăr mari. Dacă suferi de depresie, simplul fapt că ai ajutat o persoană te va face să te simţi mai bine decât orice medicament-minune.

Chiar şi atunci când le zâmbeşti celor care te salută are un efect bun asupra ta. Profetul (Pacea si Binecuvântarea fie asupra lui) a spus: “Nu demola anumite acte de bunătare, clasificându-le drept insignificante, chiar dacă sunt atât de banale precum întâmpinarea fratelui tău cu un zâmbet (căci asemenea fapte vor cântări foarte mult pe scara faptelor tale bune).”

Gândeşte-te şi la partea cealalta ca atunci când îi întampini pe ceilalţi afişand înfruntarea pe faţa ta arăţi în mod involuntar un semn de duşmănie, duşmănie ce este atât de dăunătoare umanităţii încât doar Allah îi poate cunoşte efectele nocive.

Profetul Muhammed (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) ne-a spus că Allah a răsplătit-o pe o femeie de moravuri uşoare care i-a dat apă de băut unui câine cu un loc in Rai care este mai întins decât cerurile şi pământul la un loc. Aceasta deoarece Dătătorul recompenselor este Iertător, Îmbelşugat şi merită toată lauda noastră.

fapta bunaO tu, cel căruia îi este frică de suferinţă, teamă şi mâhnire, ocupă-te de soarta celorlalţi şi fă-le o viaţa mai bună. Ajută-i cum poţi tu: prin caritate, ospitalitate, simpatie şi sprijin. Şi făcând astfel vei găsi tot sprijinul şi fericirea din lume de care ai nevoie.

 Care dă averea lui ca milostenie şi se curăţeşte. Şi care nimanui nu-i face un bine pentru a fi răsplătit. Ci numai căutând Faţa Domnului sau Cel Preînalt. Şi el va fi mulţumit.
[Al-Layl 92:18-21]

 

Source Link

Views: 0

0Shares

Efectele monoteismului în viața omului

  A. Mawdudi   1.În primul rând trebuie ştiut că cineva care crede în aceste cuvinte „Nu există altă divinitate afară de Dumnezeu” nu poate fi un om îngust la minte. Acesta crede într-un singur dumnezeu, care este creatorul cerurilor şi pământului, stăpânul tuturor zărilor şi binefăcătorul întregii lumi. Cu această credinţă el se simte […]

0Shares

 

A. Mawdudi

 

Nature-Wallpaper-Sunset-HD-Desktop-Background

1.În primul rând trebuie ştiut că cineva care crede în aceste cuvinte „Nu există altă divinitate afară de Dumnezeu” nu poate fi un om îngust la minte. Acesta crede într-un singur dumnezeu, care este creatorul cerurilor şi pământului, stăpânul tuturor zărilor şi binefăcătorul întregii lumi. Cu această credinţă el se simte contopit cu universul. Gândeşte că tot ce există în aceste univers aparţine lui Allah. Nu este deloc părtinitor în gândire şi acţiune.

Tandreţea, dragostea lui nu se limitează la un cerc restrâns de oameni şi lucruri. Are vederi largi, i se lărgeşte orizontul în toate privinţele, devine liber şi este infinit în simţiri, aşa cum este infinită lumea creată de Allah. Oare un om care crede în mai mulţi zei sau care se închină la nişte idoli poate să aibă o structură psihică sănătoasă, ca acest om care crede în Allah?
2.Această credinţă conferă omului un respect sdeosebit faţă de sine şi constitue sursa inepuizabilă de mândrie personală. Un credincios ştie cu siguranţă că toată puterea o deţine Allah, că nimeni în afară de El nu poate să-i facă vreun bine sau rău sau să-i dea viaţă şi să-i ia viaţa, să-l sature sau să-l lase flămând etc. Această credinţă în Allah îl face să nu-i fie teamă de niciun pericol ori de unde ar veni. Nu-i e teamă de măreţia nimănui. Doar cei care nu cred în Allah sau cei care se închină la fel de fel de obiecte şi fenomene ale naturii au această teamă şi se roagă în genunchi în faţa acestor fenomene, implorând protecţia lor.
3.Pe lângă aspectul avut faţă de propria persoană, această credintă îl înobilează şi cu însuşirea de a fi modest şi-l apără de ostentaţie şi prefecătorie. Un credincios niciodată nu este îngâmfat şi orgolios. El nu poate fi orbit de puterea, averea şi bogăţia pe care le deţine, pentru că el este conştient de faptul că totul i-a fost dat de către Allah şi că oricând poate să i-l ia inapoi. În contrast cu aceasta, un necredincios când ajunge să fie înstărit, acest lucru îl face să fie îngâmfat şi orgolios. Se întâmplă aşa pentru că el are convingerea că doar prin meritul său personal a intrat în posesia acestor bunuri.
4.Această convingere îl face pe om virtuos şi drept. El nutreşte convingerea că pentru el altă cale de realizare şi izbăvire, în afara purităţii spirituale şi integrităţii morale, nu există. Cel drept este acela care are credinţa deplină în Allah. Tocmai această credinţă determină apariţia în sufletul lui a convingerii că dacă nu duce o viaţă corectă şi nu este animat de sentimentul de dreptate, nu va reuşi în viaţă. El este animat de convingerea că dacă nu are această credinţă nu va reuşi în niciun domeniu. Unii dintre aceştia cred că e de ajuns ca fiul lui Dumnezeu să ceară iertare pentru ca să i se ierte păcatele. Alţii cred că ei sunt supuşii favorizaţi ai lui Dumnezeu şi că de aceea nu vor fi pedepsiţi pentru păcatele lor. Sunt mulţi alţii care păcătuiesc nutrind speranţa că sfinţii îi vor apăra în faţa lui Dumnezeu. Unii păcătoşi îi făgăduiesc diferite daruri şi jertfe lui Dumnezeu, crezând că mituindu-l astfel pe Dumnezeu îl vor îndupleca să le ierte păcatele şi fărădelegile.
Procedând astfel ei se afundă şi mai mult în mrejele necredinţei şi păcatului şi amăgiţi de atitudinea aberantă de felul arătat mai sus, nu se mai îngrjesc să se pocăiască şi să-şi caute calea spre Dumnezeu, atât timp cât încă nu e prea târziu.
În ceea ce-i priveşte pe atei, aceştia, de fel, resping categoric orice credinţă în Dumnezeu, în viaţa de apoi, în nemurirea sufletului. De aceea ei se consideră cu desăvârşire liberi de a înfăptui orice doresc pe această lume, fără a fi preocupaţi de gândul că vor da vreodată socoteală pentru faptele lor. Ei trăiesc ca sclavi ai propriilor pofte şi dorinţe.
5.Un om credincios nu cade, în nicio situaţie, în disperare şi în deznădejde. În momentele grele el îşi păstrează neştirbită speranţa în puterea şi bunătatea lui Allah. Această credinţă îi alină necazul şi durerea şi îl întăreşte fizic şi moral, în vederea depăşirii acestor necazuri. Cel care are credinţă întreagă în Allah se poate întâpla ca toţi să-l fi părăsit, dar credinţa şi încrederea pe care o are în Allah nu-l vor părăsii niciodată şi stimulat şi încurajat de această credinţă el îşi va continua neabătut lupta. De aceea, cei care cred în diferiţi idoli, necredincioşii şi ateii au sufletele anchilozate şi de aceea în momentele grele disperă repede şi în multe cazuri ajung la sinucidere.

6.Credinţa în Allah formează la un om o extraordinară voinţă, puterea de a răbda şi un sentiment puternic de încredere în Allah. Când omul se dedică în întregime să respecte şi să aducă la îndeplinire voinţa lui Allah, atunci el nu are nicio îndoială că Allah nu-l va ajuta în momentele grele. Această încredere în puterea lui Allah de a-l ajuta, îi conferă o fermitate ieşită din comun şi nimeni şi nimic nu poate să-l abată din drumul lui spre Allah. Un idolatru, un necredincios sau un ateu nu poate să fie investit cu o asemenea hotărâre şi fermitate.
7.Această credinţă îi conferă omului un curaj şi o îndrăzneală neobişnuite. Sunt două situaţii care îl fac pe om fricos: a) frica de moarte şi grija pentru siguranţa sa; b) posibilitateaca cineva să-i ia viaţa şi gândul salvârii de la moarte, prin orice miloace.
La ilahe illAllah îl salvează pe om de ambele frici. El nici nu se mai gândeşte la frică din moment ce ştie că situaţia lui, bunurilr şi toate celelalte lucruri pe care le are aparţin lui Allah.
El se simte liber şi de cealaltă frică, ştiind că numai Allah are puterea de a-i lua viaţa. Ştie că îi este predestinat să trăiască un anumit timp. Nicio forţă din lume nu poate lua viaţa atâta timp cât nu soseşte timpul fixat dinainte. Tocmai de aceea nu există cineva mai curajos decât cel care are credinţă în Allah. Nimic nu-l poate intimida şi nu-l poate răpune nici cea mai înfricoşătoare forţă din lume. În lupta pentru credinţa în Allah, el este în stare să învingă forţe mult mai superioare decât el. De unde să aibă o asemenea hotărâre nestrămutată şi curaj un idolatru, un necredincios sau un ateu? Ei consideră propria lor viaţă ca cel mai de preţ lucru din lume şi se tem ca nu cumva să fie omorâţi de către duşmanii lor şi găsesc salvarea numai într-o fugă laşă.
8.La ilahe illAllahaduce credinţă, prosperitate şi fericire, salvează conştiinţele de semntimente urâte ca invidia, pizma şi mânia şi elimină din capul omului acel gând josnic care are în vedere folosirea oricăror mijloace pentru a-şi atinge scopurile. Un musulman înţelege că toate bunurile sunt în mâinile lui Allah, că le repartizează oamenilor cum doreşte şi în cantităţile ştiute numai de El, că onoarea, puterea, renumele şi autoritatea depind de voinţa Lui, că El învredniceşte oamenii cu aceste calităţi şi că datoria omului este de a muncii corect şi cu perseverenţă. Un credincios ştie că orice succes sau insucces depinde numai de bunăvoinţa lui Alah şi că dacă El voieşte să fie într-un fel sau altul, atunci nicio putere nu poate să se opună sau să-l oprească.
Pe de altă parte, idolatri, necredincioşii şi ateii consideră că succesul şi insuccesul depind numai de munca depusă de ei şi că acestea sunt condiţionate de anumite împrejurări favorabile şi nefavorabile pământeşti. De aceea, ei sunt în permanenţă sclavii lăcomiei şi zgârceniei lor. Ei nu ezită nico clipă să dea mită, să linguşească, să apeleze la tot felul de intrigi sau alte căi ilicite şi murdare pentru a-şi astâmpăra setea lor de înavuţire.Ei sunt bolnavi de invidie şi pizmă când alţii reuşesc în viaţă. Nu se dau în lături de a face tot ce le stă în putinţă pentru a-i lichida pe adversarii lor.
9.Cea mai importantă menire a lui La ilahe illAllah este de-a asigura apropierea şi credinţa omului faţă de Allah. Cel care crede în El este convins că Allah ştie absolut tot ce se întâmplă în lume că nimic nu poate fi asuns de El. Allah cunoaşte toatr gândurile noastre ascunse bune sau rele. Noi putem să tăinuim unele lucruri faţă de semenii noştrii, dae de Allah nu se poate ascunde abdsolut nimic. Cu cât credinţa unui om faţă de Allah este mai mare şi mai puternică, cu atât el fa vi mai supus voinţei Lui şi se va respecta legile lui Allah, respectându-le în orice condiţii. Un credincios procedează astfel pentru că el ştie că se află sun control permanent al puterii divine şi că nimeni nu poate fi scutit de acest control şi supraveghere permanentă.
Aşa cum s-a explicat şi mai înainte, musulman înseamnă un om care crede în Allah şi tocmai de aceea prima condiţie pentru a fi musulman este de a crede în La ilaha illallah, ceea ce înseamnă că dacă omul nu crede în Allah ca unic creator şi suveran al lumii, atunci el nu poate fi musulman.
Principiul de bază în învăţătura lui Muhammed îl constitue credinţa în Allah ca unic creeator şi suveran al lumii. În acest principiu rezidă fundamentul şi forţa islamului. Toate celelalte legi, dispoziţii, porunci se întemeiază pe acest principiu. Fără acest principiu de bază n-ar exista nici islamul.

 

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

0Shares

Religia islamică

 Religia islamică   Dumnezeu se adresează în repetate rânduri şi le atrage atenţia oamenilor în mai multe locuri asupra faptului că El nu poate să-l fi creat pe om în glumă, pentru a se amuza cu el un număr de zile, iar după aceea să moară. El îndeamnă raţiunea umană să înţeleagă acest adevăr limpede: […]

0Shares

 Religia islamică

 

islam_8-beliefs-of-the-afterlife-from-around-the-worldDumnezeu se adresează în repetate rânduri şi le atrage atenţia oamenilor în mai multe locuri asupra faptului că El nu poate să-l fi creat pe om în glumă, pentru a se amuza cu el un număr de zile, iar după aceea să moară. El îndeamnă raţiunea umană să înţeleagă acest adevăr limpede:

Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi 1)?” / Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu există altă divinitate în afară de El,  Stăpânul Tronului sublim!” (23 : 115-116);

“Noi nu am creat cerul şi pământul şi ceea ce se află între ele, jucându-Ne! / Dacă am fi voit să facem o joacă, am fi făcut-o [din lucrurile apropiate] de Noi, dacă am fi făcut-o.” (21: 16-17).

Allah a fost într-atât de generos cu omul că nu l-a lăsat să se călăuzească în această viaţă numai cu ajutorul naturii perfecte cu care l-a înzestrat pe el, pentru a ajunge la ceea ce este bun şi pentru a-l călăuzi către evlavie, ci i-a trimis lui, din când în când, câte un profet care să-i aducă mesajul Său, să-l cheme la adorarea numai a Sa, să-i aducă lui veştile cele bune şi să-l prevină pe el, pentru ca pe el să-l ia ca argument:

“[şi a trimis] trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă nici un fel de scuză faţă de Allah, după trimişi…” (4 : 165).

Omenirea a continuat – în evoluţia sa şi în progresul gândirii sale -, în vreme ce revelaţia revenea la ea, aducându-i ceea ce era potrivit şi pentru a-i rezolva problemele temporare în cadrul neamului fiecărui trimis, până ce a ajuns la deplina maturizare şi Allah a voit ca mesajul profetului Muhammed să lumineze peste întreaga fire. Allah l-a trimis pentru a desăvârşi edificiul înălţat de fraţii săi – profeţii anteriori – prin Legea Sa generală şi veşnică şi prin Cartea care i-a fost revelată – Coranul cel sfânt. Profetul Muhammed însuşi a zis: “Eu sunt faţă de profeţii de dinaintea mea asemenea omului care a durat o casă, a făcut-o pe ea neîntrecut de frumoasă, afară de locul unei cărămizi de la un colţ, iar lumea a început să o ocolească şi să se minuneze de ea, zicând: «Dacă nu ar lipsi această cărămidă!» Eu sunt această cărămidă şi eu sunt încheietorul profeţilor!”

 Coranul este mesajul lui Allah către întreaga omenire. În Coran şi în Sunna se află mai multe prescripţii care dovedesc acest adevăr. Dumnezeu a grăit:

“Spune: “O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi trimisul lui Allah!” (7 : 158).

şi tot Dumnezeu a grăit:

“Binecuvântat este Acela care a trimis Îndreptarul [Al-Furqan] robului Său, pentru ca el să fie o prevenire pentru toate lumile” (25 : 1).

Iar profetul Muhammed a zis: “Fiecare profet a fost trimis la neamul său, în vreme ce eu am fost trimis pentru toţi oamenii”. şi după el nu va mai veni nici un mesaj. Dumnezeu a grăit:

“Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor” (33 : 40).

 De aceea, Coranul a venit pentru a răspunde tuturor cerinţelor vieţii umane, pe primele temelii ale religiilor divine. Dumnezeu a grăit: 

“El v-a orânduit vouă religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: “Întemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!” (42 : 13).

Allah i-a prescris Coranului să dăinuiască şi să fie transmis de la o generaţie la alta, fără nici o modificare, şi el va rămâne aşa cum este până când Allah va moşteni pământul cu tot ceea ce se află pe el. şi a grăit Allah Preaînaltul:

“Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” (15 : 9).

Nici o altă scriptură divină nu a avut această particularitate, căci scripturile anterioare au fost temporare, limitate la o anumită perioadă de timp. Dumnezeu a grăit: “şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte” (13 : 38).

 Iar mesajul Coranului a trecut dincolo de om, adresându-se şi djinnilor, căci Dumnezeu a grăit:

“şi [adu-ţi aminte] când am abătut Noi către tine o ceată de djinni ca să asculte Coranul! şi când s-au adunat ei, au zis: “Ascultaţi cu luareaminte!” Iar când s-a terminat, s-au întors la neamul lor ca îndemnători şi prevenitori.

/ şi au zis ei: “O, neam al nostru! Noi am auzit o Carte, care a fost trimisă după Moise, întărind ceea ce a fost înainte de ea. Ea călăuzeşte către Adevăr şi către o cale dreaptă. / O, neam al nostru! Răspundeţi celui care cheamă la Allah şi credeţi în El!” (46 : 29-31).

Prin aceste trăsături ale sale, Coranul dă soluţii înţelepte pentru toate problemele umane, din toate domeniile vieţii spirituale, intelectuale, fizice, sociale, economice şi politice, căci el este revelaţia Celui Înţelept şi Vrednic de Laudă. El dă soluţii pentru toate problemele, pe baza unor principii generale pe care le urmează omenirea şi pe care aceasta îşi clădeşte, în fiecare epocă, ceea ce se potriveşte cu ea. În felul acesta, el a căpătat valabilitate universală în timp şi spaţiu, fiind religia veşnică.

Source Link

Views: 2

0Shares