Author: Vlad Stoica

SĂ VORBIM FRUMOS CU PĂRINŢII

SĂ VORBIM FRUMOS CU PĂRINŢII   Un alt aspect coranic asupra căruia trebuie să ne direcţionăm atenţia este legat de modul de exprimare în relaţia cu părinţii. În următorul verset din Coran, Allah îi învaţă pe oameni să se comporte bine cu părinţii lor: Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama […]

0Shares

SĂ VORBIM FRUMOS CU PĂRINŢII

Un alt aspect coranic asupra căruia trebuie să ne direcţionăm atenţia este legat de modul de exprimare în relaţia cu părinţii. În următorul verset din Coran, Allah îi învaţă pe oameni să se comporte bine cu părinţii lor:

Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!» (Luqman 31:14).

De asemenea, Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a subliniat credincioşilor importanţa acestui aspect prin cuvintele următoare: „Acordă-le părinţilor tăi un tratament binevoitor.” (Muslim).

Într-adevăr, influenţa unui părinte asupra copilului este foarte profundă. Mama trebuie să îndure greutăţi mari, cărându-l pe copil în burta sa timp de nouă luni; după aceea, ea trebuie să facă multe sacrificii personale pentru a-i asigura o creştere şi educare corectă. Tatăl trebuie să facă eforturi mari pentru a-l ajuta să ajungă la maturitate. Dacă omul ignoră aceste sacrificii şi eforturi făcute în numele său, îşi exprimă astfel nemulţumirea şi contrazice aşteptările referitoare la moralitatea manifestată de un credincios. Allah cheamă credincioşii să aibă un comportament adecvat faţă de părinţii lor şi să evite comportamentul arogant faţă de ei:

Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36).

În ceea ce priveşte această chestiune, Allah ne explică cum ar trebui să se comporte o persoană cu simţul datoriei:

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor nici măcar «Of» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «[Roagă-te pentru ei] Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»(Al-Israa’ 17:23-24).

Musulmanii ar trebui să adopte un mod de exprimare manierat şi respectuos faţă de părinţii lor, abţinându-se să rostească chiar şi interjecţia: „Of!”. Ei trebuie să fie umili în faţa lor şi trebuie să folosească întotdeauna cel mai bun limbaj. Părinţii s-au străduit să îi crească, iar „copiii” trebuie să aplice aceeaşi răbdare şi compasiune când părinţii ajung la o vârstă înaintată. De asemenea, ei trebuie să ierte greşelile părinţilor lor şi să se apropie de nevoile lor cu blândeţe. Indiferent de situaţie, ei nu trebuie niciodată să se comporte cu mânie sau fără răbdare faţă de ei. Chiar dacă unul dintre părinţi are un comportament „rebel” faţă de Allah, după cum se afirmă în Coran, individul nu trebuie niciodată să îi asculte pe părinţi în chestiuni de religie, dar nici nu trebuie să renunţe să se poarte în cel mai frumos mod cu ei. Coranul explică acest tip de comportament al credincioşilor:

Dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoştinţă, atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelora care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea şi Eu vă voi vesti ceea ce aţi făcut!(Luqman 31:15);

L-am îndemnat pe om să se poarte cu părinţii săi frumos. Însă dacă ei se vor lupta cu tine pentru ca să-Mi faci Mie ca asociat ceva despre care tu nu ai ştiinţă, nu le da lor ascultare! La Mine este întoarcerea voastră, iar Eu vă voi vesti ceea ce aţi făcut.(Al-’Ankabut 29:8).

În Coran ni se atrage atenţia asupra superiorităţii acestui comportament prin oferirea exemplului profetului Yusuf (Pacea fie asupra sa!) care avea un comportament respectuos, bine manierat faţă de părinţii săi. Când profetul Yusuf (Pacea fie asupra sa!) a devenit conducătorul Egiptului, el a continuat să se comporte cu modestie faţă de părinţii săi:

Şi când au intrat la Iosif, i-a primit el pe părinţii săi şi a zis: «Intraţi în Egipt – cu voia lui Allah – în siguranţă!» Şi el i-a ridicat pe părinţii săi pe tron.(Yusuf 12:99-100).

Modul de exprimare a profetului Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) în discuţia cu tatăl său, deşi acesta din urmă dorea ca el să îi venereze pe idoli, este un alt exemplu excelent pentru credincioşi. În ciuda opoziţiei tatălui său, profetul Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) i-a vorbit tatălui său politicos:

Şi pomeneşte-l în Carte pe Avraam; el a fost un iubitor de adevăr şi un profet! Când i-a spus el tatălui său: «O, tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude, nu vede şi nu-ţi este de niciun folos? O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O, tată! Nu te închina la Şeitan, căci Şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O, tată! Mă tem să nu te atingă o pedeapsă de la Cel Milostiv şi să nu devii un aliat al lui Şeitan!» I-a răspuns: «O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!» A zis: «Vei avea numai pace [din partea mea]! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine. Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!»(Maryam 19:41-48).

Source Link

Views: 1

0Shares

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ Muhammad  Al-Ghazali   „Răbdarea este o lumină.” (Muslim) Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl […]

0Shares

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

Muhammad  Al-Ghazali

„Răbdarea este o lumină.” (Muslim)

Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl salvează din mlaştina dezamăgirii, a disperării şi a frustrării. Răbdarea este o calitate elementară de care un musulman are nevoie pentru a-şi modela viaţa în această lume şi în cea ce va să vină. Doar pe această bază ar putea el face faţă întregii sale activităţi. El ar trebui să o folosească drept torţă, să-i lumineze calea, altfel va fi înfrânt în viaţă. Să se pregătească să îndure necazurile şi greutăţile şi să nu scormonească sau să stârnească iadul. Să nu stea şi să aştepte rezultatul ori cât de mult ar dura. Să nu se ferească de responsabilităţi, oricare ar fi ele. Mintea să nu-i fie tentată să se dedea la violenţă, indiferent de îndoieli şi greşeli, greutăţi şi necazuri. Să aibă mare îndurare în sine. Să nu se înspăimânte de norii întunecoşi ce apar la orizontul vieţii, chiar dacă aceştia apar necontenit, ci să fie siguri că aceşti nori de necazuri şi greutăţi vor dispărea şi cerul senin şi strălucitor al succesului şi gloriei se va ivi din nou. De aceea, înţelepciunea şi perspicacitatea arată că pariţia sa trebuie aşteptată cu rabdare, pace şi convingere.

Allah, Cel Atotputernic a subliniat acest punct în repetate rânduri, şi anume că nici un om nu se poate feri de încercări şi ispite, pentru ca omul să fie atent şi pregătit în orice clipă, dacă necazurile şi greutăţile îl copleşesc, să nu se înspăimânte de aceste năpaste cereşti şi pământeşti şi să fie dezamăgit.

Şi vă vom încerca până ce îi vom cunoaşte pe cei care luptă pentru cauza lui Allah dintre voi şi cei statornici şi vom încerca veştile despre voi. [Muhammad 47:31]

Un mare poet a exprimat aceeaşi idee în aceste cuvinte: „Noi am prevăzut nenorocirile nopţii înainte ca ele să apară. Şi, când au apărut, eram tot neştiutori.”

Fără îndoială, este folositor pentru om să înfrunte problemele şi necazurile cu mintea limpede şi să fie pregătit dinainte, fiindcă astfel va putea să-şi stabilizeze şi consolideze poziţia.

CEI DOI PILONI AI RĂBDĂRII

Răbdarea are la bază două realităţi importante. Prima se referă la natura vieţii pământeşti. Iată lămuririle: Allah nu a făcut din această lume o casă a păcii şi mulţumirii sau a răsplăţilor şi recompenselor, ci o casă a ispitelor. Timpul pe care omul îl petrece pe pământ este într-adevăr o perioadă de nenumarate experienţe. El iese dintr-o încercare pentru a intra în alta, mai grea şi diferită de cele prin care a trecut deja; adică omul este ispitit de un lucru, apoi de altul, total diferit, aşa cum fierul este mai întâi încalzit la foc şi apoi introdus în apă. Tot aşa, şi omul trece atât prin încercări favorabile, cât şi prin încercări nedorite.
Când Allah l-a binecuvântat pe Suleiman aleyhisselam cu un imperiu uriaş şi magnific, el cunoştea legi fireşti ale pământului. El a zis:

Aceasta este prin graţia Domnului meu, ca să mă încerce dacă eu sunt mulţumitor sau nemulţumitor. Însă acela care este mulţumitor este mulţumitor pentru sine însuşi, cât despre acela care este nemulţumitor, Domnul meu Îşi este De Ajuns pentru Sine şi El este Însărit [şi] Mărininimos. [An-Naml 27:40]

Motivele pentru care suntem încercaţi cu tristeţi şi greutăţi sunt necunoscute şi instabile. Totuşi, le putem înţelege cum se cuvine, prin exemplul soldaţilor ce luptă pe câmpul de bătălie. Pe câmpul de luptă unele grupuri trebuie să lupte până ce unii dintre ei işi pierd viaţa nepreţuită, astfel ca vieţile altora să poată fi salvate. Siguranţa altor sectoare depinde de grupurile rămase, care trebuie să lupte şi în alte bătălii. Această strategie se aplică pentru interesul ţării şi pentru dobândirea unor foloase mai mari de către conducerea armatei.

În această luptă, viaţa unui om nu are importanţă, fiindcă problema este mult mai extinsă.

La fel este şi poziţia norocului şi a sorţii. Un om trece prin diferite feluri de încercări, până se prabuşeşte, învins, fiindcă nu mai are altă cale, decât să întâmpine greutăţile care l-au copleşit cu răbdare şi supunere. Deoarece întreaga viaţă este un loc de încercare, trebuie să ne străduim din greu să ieşim din ea.

Care este ispita sau încercarea vieţii? Nu poate fi descrisă în cuvinte sau în discuţii. Omul se confruntă cu greutăţile care deschid în faţa lui calea fricii şi frustrării. Prin încercare se numără trăsăturile care-l îndeamnă pe om să fie gelos, să nutrească ranchiună împotriva unui prieten sincer; se numără de asemenea şi tirania pentru care o naţiune ocupă locul unei zeităţi, pe când ceilalţi oameni îşi varsă sângele ca sacrificiu pentru redobândirea drepturilor lor furate.

Din prima zi şi până în ziua de astăzi, istoria vieţii pământeşti este foarte dureroasă. Adevărul este că omul trebuie să-şi croiască singur drumul în viaţă şi să fie sigur că drumul către destinaţia sa este plin de spini şi murdărie.

A doua realitate se referă la natura şi temperamentul credinţei. Credinţa este numele legăturii dintre om şi Domnul său.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, adevărata prietenie şi sinceritate poate fi judecată doar atunci când aceştia se confruntă cu situaţii nefavorabile şi dure, când înfruntă greutăţile generate de capriciile timpului şi când relaţia lor este înconjurată de tot felul de probleme. În astfel de situaţii iese la iveală adevărata sinceritate şi adevăratul merit al omului. La fel se întâmplă şi în cazul credinţei, unde pentru a afla adevărul şi sinceritatea credinţei este necesar ca un musulman să fie încercat, să fie trecut prin foc, pentru a vedea dacă iese din această încercare strălucind ca aurul sau mistuit împreună cu celelalte reziduuri.

Oare socotesc oamenii că vor fi lădaţi [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, şi că ei nu vor fi încercaţi? / Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei]. [Al-`Ankabut 29:2-3]

Fără îndoială, ştiinţa lui Allah acoperă toate aspectele evidenţiate sau ascunse şi această încercare nu se adaugă ştiinţei Sale, fiindcă El ştie toate condiţiile de la început şi până la sfârşit.

Ştiinţa divină nu poate fi o bază pentru preţuirea omului, preţuire care se va face numai pe baza propriilor sale fapte. Dacă unii criminali îşi neagă crimele, atunci în Ziua Judecăţii ce dovadă poate fi adusă împotriva lor, decât să fie puşi la încercare în această lume şi propriile lor mădulare să mărturisească împotriva lor?

Despre asemenea oameni, Coranul spune astfel:

Şi în Ziua când Noi îi vom aduna pe toţi, atunci le vom zice acelora care au făcut asociaţi: „Unde sunt asociaţii pe care i-aţi pretins?” / Atunci nu vor avea alt răspuns decât să zică: „[Jurăm] pe Allah, Stăpânul nostrum! Noi nu am făcut niciodată asociaţi!” / priveşte cum se mint pre ei înşişi şi cum părăsesc ei ceea ce au născocit. [Al-An`am 6:22-24]

Cum se poate face evaluarea acestor criminali în lumina ştiinţei divine? Ei îşi vor primi răsplata cuvenită doar atunci când păcatele lor se află dinaintea lor. Toate eforturile şi silinţa lor de a răspândi corupţia şi nelegiuirea printre ceilalţi şi toate păcatele le vor fi prezentate înaintea lor.

Pe aceste două piloane s-a menţinut temelia răbdării. Şi din acest motiv, religia o impune, dar cel ce-şi deschide ochii înaintea realităţilor este năucit în faţa greutăţilor şi mădularele sale nu-l mai ajută să lupte împotriva dificultăţilor. Firea sa nerăbdătoare nu suportă să aştepte, să aibă răbdare şi el nu poate să îndure acest lucru. De aceea, atunci când se întâmplă o nenorocire sau ajunge să sufere vreun eşec sau vreun accident, pământul cu toată întinderea lui devine prea îngust pentru el şi condiţiile i se par disperate. El doreşte să scape din aceste condiţii cât ai clipi, dar este evident că efprturile lui nu vor avea succes, fiindcă este împotriva firii pământeşti şi a religiei. Un musulman trebuie să înveţe să fie răbdător şi să aştepte atâta timp cât este nevoie.

Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereţi să Mă grăbesc! (Al-Anbiyaa’ 21:37)

________________

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 4

0Shares

Atitudinea unui musulman faţă de familia sa

Musulmanul care îşi trăieste viaţa conform învăţăturilor Coranului întotdeauna se va strădui să conştientizeze că Allah a creat pe părinţii săi şi a pus îndurare şi milă asupra lor şi i-a înzestrat cu dragoste pentru copiii lor. Allah a creat o legatură de dragoste şi respect între părinţi şi copiii lor pe care îi cresc […]

0Shares

Musulmanul care îşi trăieste viaţa conform învăţăturilor Coranului întotdeauna se va strădui să conştientizeze că Allah a creat pe părinţii săi şi a pus îndurare şi milă asupra lor şi i-a înzestrat cu dragoste pentru copiii lor. Allah a creat o legatură de dragoste şi respect între părinţi şi copiii lor pe care îi cresc şi îi ajută să se dezvolte fizic şi psihic până în momentul când ajung la maturitate. Prin această legatură de dragoste părinţii niciodată nu obosesc în a le oferi tot ce este necesar creşterii lor. Allah evidenţiează importanţa familiei în viaţa omului:

Noi l-am povatuit pe om [să faca bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [asadar]: “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea! (Luqman 31:14)

Stăpânul nostru ne spune în Sfântul Coran că trebuie să ne purtam bine cu părinţii:

Spune:”Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul nostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii… (Al-An`am 6:151)

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi… (Al-Ahqaf 46:15)

Deci conform acestor versete, un dreptcredincios trebuie să fie grijuliu cu părinţii şi să îi trateze cu respect, să simtă o dragoste imensă pentru ei, să îi trateze plăcut şi să încerce să le răsplatească dragostea şi grija cu bunătate şi cuvinte înţelepte. În Sfântul Coran, Allah ne spune ce atitudine ar trebui să avem faţă de părinţi:

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii vostri, iar dacă bătrâneţele îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase. (Al-Israa’ 17: 23)

În acest verset Allah ne arată cât de milostivi ar trebui să fim cu părinţii noştri. Prin cuvintele ”nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” Allah a interzis dreptcredincioşilor să afişeze cel mai mic gest lipsit de respect faţă de părinţi sau neglijarea lor. Din acest motiv dreptcredincioşii trebuie ca întotdeauna să se comporte cu grijă cu părinţii săi şi să îi trateze cu respect şi toleranţă. Ei vor face tot ceea ce este posibil ca ei să se simtă în siguranţă, liniştiţi, şi ţinând cont de dificultăţile şi greutăţile vârstei înaintate să facă orice efort pentru a le asigura toate necesităţile cu întelegere şi compasiune. Ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putere ca să se asigure că au tot ce au nevoie, fie spiritual fie material. În orice circumstanţe, ei nu trebuie să se opreasca să îi privească şi să îi trateze cu mult respect.

Există situaţia în care părinţii dreptcredinciosului să nu fie musulmani. Într-o asemenea situatie în care există o diferenţă atât de mare în credinţă, dreptcredinciosul trebuie să îi cheme spre calea cea dreaptă cu aceeaşi politeţe şi aceeaşi atitudine respectuoasă. Cuvintele Profetului Ibrahim (pacea fie asupra sa) către tatăl său, despre care ştim că venera idoli, reprezintă o abordare plină de blândeţe pe care şi noi la rândul nostru ar trebui să o folosim în asemenea circumstanţe:

Când i-a spus el tatălui său: O,tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude nu vede şi nu-ţi este de nici un folos?O tată!Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O,tată! Nu te închina la şeitan căci şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O tată! Mă tem să nu te atingă o osândă de la Cel Milostiv şi să nu devi un aliat a lui şeitan! (Maryam 19: 42-45)

Din pacate există mulţi oameni care în momentul în care părinţii lor îmbătrânesc şi îşi pierd puterile le întorc spatele, iar acesta este un moment în viaţă lor când au nevoie de ajutor şi atenţie. Adesea întâlnim vârstnici ce se află într-o foarte grea situaţie materială şi spirituală şi se observă cu uşurinţă că motivul acestei probleme provine dintr-un stil de viaţă şi o mentalitate ce nu este în conformitate cu învăţăturile Coranului.

O persoană care consideră Sfântul Coran drept o călăuză se comportă cu părinţii săi, alţi membri ai familiei şi restul persoanelor din jurul său cu milă şi compasiune. El îşi va chema rudele, prietenii şi alte cunoştiinţe să trăiască conform învăţăturilor Coranului, deoarece Allah a poruncit celor cu credinţă să ajute să propovăduiască şi să răspândească islamului:

Şi să îi previi tu pe oamenii care-ţi sunt cei mai apropiaţi! (Ash-Shu`araa’ 26:215)

O familie care trăieşte conform învăţăturilor Coranului şi tradiţiei Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) este întotdeauna o familie fericită în toate aspectele vieţii. Într-o comunitate de dreptcredincioşi toţi se bucură să fie alături de familia sa. Copii se comportă cu respect şi dragoste faţă de părinţii lor. Când rostim cuvântul “familie” ne gândim la blândeţe, dragoste, siguranţă şi suport comun. Dar este important să evidenţiem faptul că această stare de excelenţă poate fi obţinută numai printr-un mod de viaţă credincios şi complet în islam cu frică şi dragoste de Allah.

___________

islaminromania.wordpresscom

Source Link

Views: 2

0Shares