Primul meu Ramadan
În primăvara anului trecut ne-am hotarat sa vizitam Balcanii, iar pentru aceasta ne-am gandit sa începem cu un circuit Muntenegru -Croatia – Bosnia. Plecarea noastră avea sa fie in iulie, căci așa imi luasem concediul, și aveam sa mergem impreuna cu prietenii nostri cu masina.
Am plecat la drum și am descoperit cat de minunate locuri exista in vecinătatea țării noastre și cat de multe obiective ratasem în anii trecuți când ne axam pe călătoriile de peste mări și tari.
Peisajele din Croația și Muntegru ne-au fascinat atât de tare, încât ne-am îndrăgostit iremediabil de acele locuri. Am ajuns în a șaptea zi a călătoriei noastre în Mostar, Bosnia-Hertzegovina. Citisem cate ceva despre Mostar de dinainte, însă când am pășit în acele locuri marcate de impletitura dintre culturi și religii, am avut impresia că sunt intr-o dimensiune paralelă. Desigur, urmele războiului inca exista, copiii războiului sunt acum tineri sau chiar oameni în toată firea…dar, care au reușit să depășească granițele urii lor și care reușesc să își recladeasca societatea și pacea atât de mult prețuită.
Împrejurimile Mostarului le-am vizitat in aceeasi zi, iar locul în care am fost cel mai tare pătruns de emoție și trăire….a credinței în Dumnezeu, a fost la Tekkije Blagaj…. o veche Tekkije construita in piatra prin 1500, langa Blagaj… Nu pot descrie frumusețea locului în cuvinte. Taie respiratia și declanșează momente de profundă meditatie imediat.
Stiam ca bosniecii sunt musulmani și tot ce mai trebuia eu sa stiu despre trecutul lor zbuciumat, insa ceea ce nu stiam era ca ei erau în luna Ramadan in acea perioada și ca multi dintre ei posteau. Cand am aflat, totuși m-am gândit cum le era posibil oare sa stea fără să mănânce și fără să bea pana la apusul soarelui pe acea vreme caniculara. Ma gândeam la ghidul nostru local care era tot musulman și chiar nu dăduse vreun semn ca i-ar fi câtuși de puțin greu (desi nu cred ca ii era prea usor). Am luat cina pe Blagaj si el si-a incheiat ziua de post servind cu noi masa.
Cand am ajuns în Sarajevo, eram deja conștient de toată atmosfera spirituală și asta m-a făcut să îi privesc pe oameni în mod diferit. Desigur, nu toti bosniecii țineau post, insa diversitatea aceasta a lor m-a făcut să mă gândesc mai bine la alegerile pe care fiecare dintre ei erau liberi sa le ia. Am inteles apoi curând și motivul pentru care, în ciuda faptului că erau unul și același popor cu creștinii, de-a lungul vremii, unii dintre ei au ales să se convertească la Islam. Aceia care s-au convertit, erau strămoșii celor pe care acum ii stim drept bosnieci. Deci, F A S C I N A N T! Mai ales daca te gândești că eu, o persoană destul de deschisă spre alte culturi, veneam cu aceeași prejudecată că Islamul, Otomanii…ceva, cumva ii obligase pe ei cu sabia sa fie musulmani… sau ca ei ar fi fost moștenitori ai otomanilor, turcilor … sau … cumva. Total gresit! Bosniecii sunt tot slavi, dar care l-au simtit, l-au găsit pe Dumnezeu mai aproape de ei în religia islamica. Pentru mine asta fusese o lectie pentru toate prejudecatile mele. Ca sa nu mai amintim despre genocidul prin care au trecut musulmanii de acolo din mâna fraților lor slavi.
Într-una din seri am fost invitati la o masa traditionala de iftar intr-unul din restaurantele din centrul vechi al orasului. Ne-am dat intalnire la moscheea istorica cu gazdele noastre, acolo unde ele au implinit rugaciunea de apus, dupa care am mers cativa pasi catre local. Aveam extrem de multe intrebari care imi rasareau neincetat in minte, desi cu fiecare pas pe care il faceam in acel oras fermecat deschideam parca o alta cutiute cu mistere deslusite. Mi s-a raspuns atunci la atat de multe intrebari la care eu singur pana la acea varsta nu gasisem raspuns, incat puteam spune ca eram lamurit macar cu marile dileme ale vietii mele spirituale. A doua zi ne-am dat intalnire la o alta moschee centrala si, dupa rugaciune, ne-am indreptat spre un alt local. Acolo ne-am continuat discutiile si am plecat spre hotel destul de ingandurati. A doua zi dimineata, la micul dejun, am avut o discutie sincera cu sotia mea … amandoi eram fascinati, dar si tulburati parca dupa toate cele deslusite de noi in ultima vreme. Ne-am dat seama ca gasisem linistea spirituala, logica din actele de credinta…. il gasisem altfel pe Dumnezeu, intr-un mod care il aducea mult mai aproape de noi. Atunci sotia mea mi-a dezvaluit ca ea chiar ar vrea sa fie musulmana, ca ar vrea sa se roage in mod islamic zilnic, sa Il invoce pe Creatorul universului in mod direct si sincer. M-a intrebat daca acest lucru ar afecta in vreun fel relatia noastra; bineinteles ca am linistit-o si ca am asigurat-o ca o voi sustine in alegerea ei. Aveam aceleasi intentii ca si ea, insa nu am vrut sa ii dezvalui nimic pe moment pentru a nu o influenta in niciun fel.
Seara, am dezvaluit prietenilor nostri bosnieci planurile sotiei mele. Au fost extrem de surprinsi si ne-au recomandat atunci cateva carti. Insa ne-au invatat ca omul trebuie sa fie extrem de deschis si ca mereu trebuie sa isi marturiseasca trairile si ca oricum Dumnezeu stie ce e in mintea si sufletul fiecaruia. Cu toate acestea, ei ne-au sfatuit sa facem acest lucru intr-un cadru cat mai competent. Asadar urmatoarea zi am fost la Moscheea Imparatului, prima moschee construita in Sarajevo) si, dupa o discutie cu imamul de acolo, sotia mea a devenit musulmana. Am imbratisat-o, ambii fiind cu lacrimi in ochi. Am felicitat-o pentru alegerea facuta si i-am spus ca si eu as vrea sa fac aceeasi schimbare cu mine. A fost extrem de surprinsa, dar a emotionat-o mult mai mult. Am facut si eu marturisirea de credinta si ne-am imbratisat. Gazdelor noastre nu le venea sa creada, la fel si prietenilor nostri cu care ne aflam in vacanta.
Am mai petrecut inca doua zile in Sarajevo, avand ocazia sa ne rugam in acele moschei istorice si sa ne bucuram de prima noastra comunitate islamica. Fiecare calatorie si experienta te influenteaza intr-un fel, insa noi ne intorsesem din acel concediu total schimbati, dar totusi noi insine. E adevarat ca aici nu am spus imediat tuturor decizia noastra, insa schimbarea este evidenta spre bine, zic eu. Ma rog la Bunul Dumnezeu sa primeasca emotiile si actele noastre sincere si sa ne ajute sa fim dintre robii Lui credinciosi!
Source LinkViews: 2
