Încarnarea lui Dumnezeu
Probabil unicul concept comun celor mai multe secte creştine, privind scopul creării omenirii, este acela că Dumnezeu a devenit om pentru a putea muri pentru oameni, în ideea că astfel îi va putea curăţa de păcatul moştenit de la Adam. Potrivit lor, acest păcat devenise atât de…. încât niciun act omenesc de îndreptare sau căinţă nu îl putea şterge. Dumnezeu este atât de bun, încât omul păcătos nu poate sta în faţa Lui. În consecinţă, doar sacrificiul lui Dumnezeu Însuşi ar putea salva omenirea de la păcat.
Credinţa în acest mit născocit de imaginaţia umană a devenit unica sursă pentru salvare, potrivit Bisericii. În consecinţă, scopul creştin al creaţiei a devenit recunoaşterea „sacrificiului divin” şi acceptarea lui Iisus Hristos ca Domnul Dumnezeu. Este ceea ce s-ar deduce din următoarele cuvinte atribuite lui Iisus în Scripturi, potrivit lui Ioan: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât l-a dat pe unicul Său Fiu, în care oricine crede nu piere, ci are parte de viaţă eternă.”
Dacă acesta este scopul creaţiei şi prerecuzita pentru viaţa veşnică, de ce nu a fost el provăduit de către toţi profeţii? De ce nu a devenit Dumnezeu om în vremea lui Adam şi a urmaşilor lui astfel încât întreaga omenire să aibă o şansă egală pentru a-şi împlini scopul existenţei şi pentru a dobândi viaţa veşnică? Sau cei dinaintea timpului lui Iisus nu au avut un scop al existenţei? Toţi oamenii de azi, cărora Dumnezeu le-a destinat să nu audă niciodată despre Iisus, nu au nicio şansă să-şi împlinească presupusul scop al creaţiei. De asemenea, un astfel de scop este prea limitat pentru a se potrivi nevoii omenirii.
Views: 1
