Egalitate, nu identitate

Khurram Murad   Egalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este […]

Khurram Murad

 

image-equalityEgalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este folosită ca un paravan de fum din spatele căruia sunt lansate atacuri împotriva Şariei, din cauza diferitelor ei prevederi privind femeile.

Nu există nicio îndoială că egalitatea reprezintă o necesitate profundă şi un ideal uman veritabil. Însă la fel de adevărat este că egalitatea de roluri nu înseamnă în mod necesar identitate de roluri. Dacă egalitatea este confundată cu identitatea, singura concluzie posibilă este: „O societate în care cu adevărat cele două sexe sunt egale este inimaginabilă“. A elimina diferenţierea rolurilor nu poate genera decât consecinţe catastrofice, aşa cum am specificat mai sus, în ceea ce priveşte societatea în genere şi fenomenele intercorelate de moralitate sexuală, familie, reproducere, creştere a copiilor, dezvoltare a personalităţii, fapt care se poate constata deja cu claritate în Occident. Chiar şi un aspect aparent minor, cum ar fi răspândirea metodelor anticoncepţionale, a devenit un instrument important în promovarea sexului extramarital, în modificarea valorilor sexuale, în tulburarea rolurilor, destrămarea familiei, devalorizarea creşterii copiilor şi a vieţii casnice. S-a realizat într-adevăr controlul populaţiei, însă a apărut un mare semn de întrebare referitor la destinul final al rasei umane.

Islamul recunoaşte diferenţele evidente dintre bărbat şi  femeie şi le modelează rolurile sociale aferente în consecinţă, dar subliniază la fel de mult identitatea de esenţă a naturii lor de fiinţe umane şi dreptul de a avea şanse egale la împlinire personală prin rolurile lor din această lume şi, finalmente, mult  mai important, declară egalitatea lor în Faţa lui Allah în Viaţa  de Apoi. Conform Şariei, bărbatul şi femeia sunt egali în  calitate de fiinţe umane şi au un număr egal de îndatoriri şi drepturi reciproce. Familia, ca şi unitate, are drept conducător  bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un  lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este  inferioară bărbatului. Ea nici măcar nu e obligată să preia  numele soţului şi să renunţe la propria sa identitate după  căsătorie. Partea sa de moştenire reprezintă o jumătate din  partea bărbatului, dar ea nu este obligată să contribuie absolut  deloc la întreţinerea familiei.

Multe prevederi specifice ale Şariei referitoare la  drepturile şi obligaţiile femeilor, conduita şi comportamentul  lor, veşmântul şi separarea lor, la legile privind căsătoria şi  divorţul şi lucrul în afara casei pot fi înţelese mai bine în  această lumină. Dar, la fel de important este să ţinem minte că multe din practicile predominante din societatea musulmană de  astăzi, care au ajuns să fie la modă ca rezultat al secolelor de  decadenţă şi stagnare, precum şi al influenţelor ne-islamice, nu  ar trebui să fie folosite pentru a înţelege şi judeca Islamul.

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5 -partea a cincea- Mustafa Siba’ee     Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii. Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu […]

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Domnul lumilor – partea 4

    A fost consemnat de Tirmidzy cum ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oare sa nu va indrum pe voi spre „saiid al-istighfaar” ( = cea mai buna ruga pentru a cere iertarea de la Allah) – „Allahumma anta rabbi, la ilaha illa anta… ” – „O, Allah, […]

A fost consemnat de Tirmidzy cum ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oare sa nu va indrum pe voi spre „saiid al-istighfaar” ( = cea mai buna ruga pentru a cere iertarea de la Allah) – „Allahumma anta rabbi, la ilaha illa anta… ” – „O, Allah, Tu esti Domnul meu, nu exista alta divinitate in afara de Tine…”(pana la sfarsitul acestui hadis).

Si obisnuia profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) daca se aseza sa doarma sa spuna: „O, Allah, Domnul cerurilor si Domnul pamanturilor …”(pana la sfarsitul acestui hadis)

Si daca incepea rugaciunea de noapte (Qyam al-layl) obisnuia sa spuna ca si ruga de deschidere a acesteia: „O, Allah, Domnul lui Jibriil si al lui Mikail si al lui Israfil, Facatorul cerurilor si al pamantului…”(pana la sfarsitul acestui hadis)

Si obisnuia sa se roage in momentele grele spunand: „Nu exista alta divinitate in afara de Allah, Cel Bland, Cel Intelept, nu exista alta divinitate in afara de Allah, Domnul tronului cel maret, nu exista alta divinitate in afara de Allah Domnul cerurilor si al pamantului si Domnul tronului cel nobil.”

Si alte numeroase consemnari care au venit pe aceeasi tema.

Si dintre aspectele deosebit de importante cu privire la acest nume al lui Allah Preaslavitul si Preainaltul il reprezinta si interdictia pe care a emis-o profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la posibilitatea denumirii de catre un sclav a stapanului sau – „domnul meu / suveranul meu = rabby”, si a spus: „Sa nu spuna vreunul dintre voi: Serveste-i mancarea (da-i sa manance) domnului tau, spala-l pe domnul tau…”, ci sa spuna: „Stapanul meu, patronul meu ( = sayydy, maulaay). Si sa nu spuna vreunul dintre voi „roaba mea” sau  „robul meu” (=’abdy), ci sa spuna „fata mea, baiatul meu” (in casa, care ma serveste). (traducere aprximativa a hadisului)

Si au considerat invatatii in islam cum ca aceeasta interzicere s-a facut datorita faptului ca nu exista nimeni care sa detina intru adevar atributul de domn si suveran in afara de Allah Preainaltul; pentru ca ” rabb”-ul cuiva este stapanul si sustinatorul si sprijinitorul lui si nu exista cu adevarat stapan si nici sustinator si sprijinitor in afara de Allah Preaslavitul si Preainaltul; si totodata, pentru a nu da curs unor eventuale formule care contravin monoteismului – shirk – pentru ca Allah este unicizat ca si Domn si Suveran, asa cum este unicizat si ca Divinitate Unica.

Acesta a fost periplul nostru de astazi in incercarea deslusirii sensurilor si semnificatiilor preafrumosului si absolutului nume al lui Allah Preainaltul de „Ar-Rabb”.

Nu vom incheia insa inainte de a ne opri pentru o vreme asupra sensurilor si semnificatiilor uneia dintre cele mai marete sure din Nobilul Coran, o sura pe care fiecare musulman o recita de cel putin 17 ori pe zi in plinirea rugaciunilor obligatorii, o sura care incepe tocmai cu un verset in care Allah Preainaltul se preamareste pe Sine Insusi prin intermediul preafrumosului si absolutului Sau nume de „Ar-Rabb”. Vom poposi, asadar, asupra semnificatiilor Surat Al-Fatihah, pe marginea interpretarii expuse de marele invatat al islamului Ibn Kathir.

Sura Al-Fatihah are diferite denumiri, dintre care amintim Deschizatoarea Cartii, Sura cu care incepe Rugaciunea, Mama Cartii,  cele sapte versete care se repeta si Coranul Cel Glorios, fiind numita, de asemenea, si Al-Hamd si As-Salah = Rugaciunea deoarece recitarea ei este o conditie pentru corectitudinea rugaciunilor; si a fost numita, de asemenea „Ash-Shifa”(Vindecatoarea), Remediul (leacul).

In privinta virtutiilor Surat Al-Fatihah a fost relatat ca Abu Said bin Al-Mu’alla (Allah sa fie multumit de el!) a spus: “ In timp ce ma rugam profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) m-a chemat si nu i-am raspuns pana ce nu am terminat rugaciunea. M-am dus apoi la el, iar el (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: ”Ce te-a impiedicat sa vii?” Am spus: “O, trimis al lui Allah, ma rugam.” El (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a raspuns: „Oare nu spune Allah : ” O credinciosule! Raspunde-I lui Allah prin a-I fi supus si Trimisului sau cand te cheama la ceea ce iti da viata.”?! Apoi a zis: “ Te voi invata cea mai mareata sura din Coran inainte de a parasi Moscheea. Apoi mi-a tinut mana si cand a dat sa paraseasca Moscheea am spus: “O, trimisule! Ai spus ca ma vei invata cea mai mareata sura din Coran. El a spus “Da! – “Al-hamdulillahi-Rabbi-l-‘alamin”. (hadis consemnat de Bukhary, Abu Dawud, Nasa’i si Ibn Maajah).

De asemenea, s-a relatat ca Abu Hurayrah (Allah sa fie multumit de el!) a spus : „Trimisul lui Allah a iesit in timp ce Ubayy bin Ka’ab se ruga si a spus “O, Ubayy!” Ubayy nu i-a raspuns. Profetul l-a mai strigat o data , iar Ubayy s-a rugat mai repede si apoi s-a dus la Trimis spunand :” Pacea fie asupra ta, trimis al lui Allah! Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus “Pacea fie asupra ta, o, Ubayy! Ce te-a impiedicat sa imi raspunzi cand te-am chemat? Ubayy a raspuns “ O, trimis al lui Allah, ma rugam. El a spus: “ Oare nu ai citit ceea ce Allah mi-a trimis mie –
“Raspunde-I lui Allah supunandu-I-te si trimisului Lui cand te cheama la ceea ce iti da viata”?!  Ubayy a spus :” Da, o, trimis al lui Allah! Nu o sa se mai intample”. Profetul a spus : “Oare ti-ar place sa te invat o sura cum nu a mai fost alta revelata nici in Tora, nici in Biblie, nici in Psalmi, si nici in Coran asemenea ei?” El a raspuns: ”Da, Trimis al lui Allah!” Trimisul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus atunci: “ Sper ca nu vei iesi pe aceasta usa pana cand nu ai fi invatat-o.” El (ibn Ka’ab) a spus: “Profetul mi-a tinut mana in timp ce vorbea cu mine. Intre timp am incetinit de teama ca as putea ajunge la usa inainte de a isi fi terminat conversatia. Cand am ajuns aproape de usa, am spus :” O, Trimis al lui Allah! Care este sura despre care mi-ai spus ca ma vei invata?” El a spus :” Cea pe care o citesti in rugaciune. Ubayy a spus “ Si atunci i-am recitat Mama Coranului “ El (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a zis:
“ (Jur) pe Cel in mainile Caruia este sufletul meu! Allah nu a pogorat in Tora, si nici in Biblie, si nici in Psalmi, si nici in Indreptar (Al-Furqan = Coran) asemenea ei – (ea este) cele 7 versete repetate care mi-au fost date”.
De asemenea , Imam Ahmad a relatat ca Ibn Jabir a spus: “M-am dus la trimisul lui Allah dupa ce si-a turnat apa pentru purificare si am zis: ”Pacea fie asupra ta, o, mesager al lui Allah! Nu mi-a raspuns. Am mai zis o data, dar nu mi-a raspuns, i-am mai zis inca o data si iar nu mi-a raspuns. Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)  a plecat iar eu l-am urmat, pana ce a ajuns acasa. Am plecat la moschee si am stat acolo trist si suparat. Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a iesit afara dupa ce si-a facut ablutiunea si a zis :” Pacea si mila lui Allah fie asupra ta! Pacea si mila lui Allah fie asupra ta! Pacea si mila lui Allah fie asupra ta!” Apoi a zis: “ O, Abdullah bin Jabir, vrei sa iti spun cea mai buna sura din Coran?” Am zis : Da, o, trimis al lui Allah!” El a zis:” Citeste : Alhamdulillahi Rabbi-l-‘alamin, Ar-Rahmani – r-Rahim…” pana la sfarsit…”

De asemenea, exista evidente pertinente privind binefacerile terapeutice ale Surat al-Fatihah si folosirea ei ca si „ruqiah” – tamaduirea prin intermediul recitarii anumitor versete din Nobilul Coran.

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Soucre Link

Hadis-ul Jibril

  Demirel Gemaledin   ‘Umar ibn al-Khattab (Allah sa-l aiba în mila Sa!) a relatat: Sedeam odata în compania Trimisului lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), când în fata noastra a aparut o persoana învesmântata în haine de un alb stralucitor si cu un par negru ca si pana corbului. Fata […]

 

Demirel Gemaledin

 

‘Umar ibn al-Khattab (Allah sa-l aiba în mila Sa!) a relatat: Sedeam odata în compania Trimisului lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), când în fata noastra a aparut o persoana învesmântata în haine de un alb stralucitor si cu un par negru ca si pana corbului. Fata lui nu purta nici un semn de oboseala de pe urma calatoriei si nici unul dintre noi nu l-a recunoscut pâna când nu s-a asezat în apropierea Profetului. Apoi a îngenuncheat în fata lui, si-a pus mâinile pe coapse si a zis: O, Muhammad, vorbeste-mi despre Islam. El a raspuns: Islamul înseamna sa marturisesti ca nu exista alt Dumnezeu decât Allah si ca Muhammad este Trimisul lui Allah, sa faci Salat (rugaciuni), platesti Zakat (milostenie), tii post de Ramadan si faci Hajj (pelerinaj) la Casa, daca ai posibilitatea materiala sa sustii calatoria pâna acolo. El a raspuns: Ai grait adevarul. Noi am fost uimiti sa vedem ca l-a cercetat si apoi i-a confirmat spusele. Dupa care a cerut: Vorbeste-mi despre credinta. Profetul a zis: Aceasta înseamna sa crezi în Allah si în Scripturile Sale, în Apostolii Sai si în Ziua de Apoi, precum si în predestinare – atât în rau cât si în bine. El a zis: Ai grait adevarul. Apoi a cerut: Vorbeste-mi despre Ihsan (faptele bune). Profetul a zis: aceasta înseamna sa-l slujesti pe Allah, deopotriva daca Îl poti vedea sau daca nu Îl poti vedea. Allah te vede cu siguranta. El a cerut: Vorbeste-mi de Ziua Judecatii. Profetul a raspuns: Cel întrebat nu stie mai multe decât cel care întreaba. El a zis: Vorbeste-mi despre câteva din semnele sale. El a zis: Acestea sunt – ca o slujitoare îsi va initia stapânul si cei desculti, dezbracati si saraci vor stapâni în lacasuri minunate. Apoi el a plecat. Trimisul lui Allah a tacut o buna bucata de vreme, apoi mi-a zis: O, ‘Umar! Stii cine a fost cel care m-a cercetat? Eu am raspuns: Allah si Trimisul Sau stiu mai bine. Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Fara îndoiala ca este Gavriil; el a venit la noi sa va învete despre religia noastra. (Muslim)

 

Soucre Link

De ce nu au crezut unii în Muhammed 2

    Simţul rivalităţii Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” […]

 

 

Simţul rivalităţii

Desert-Animals-10Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” Mesagerul lui Allah se despărţi de noi. Eu l-am întrebat pe Ebu Gehl: “Tu într-adevăr crezi în El?”

Mi-a răspuns: “Cred că într-adevăr este profet, dar între noi şi haşemiţi există o rivalitate de mult timp. Ei se laudă că au măreţie, că sunt păzitorii locurilor sfinte de la Mecca. Şi acum, când afirmă că şi profetul este din rândurile lor, eu nu mai pot rezista.”

Qureișiții se adunaseră şi în urma unor dezbateri, iau hotărârea de a-l tri-mite pe Utbe b. Rabî’a la profet. Acesta urma să încerce a-l convinge să renunţe la cauză. Această persoană făcea parte din clasa intelectualilor, stăpânea bine literatura arabă, era un om avut. Se duce la El şi, încercând speculaţii logice, întreabă: “Muhammed! Tu eşti cel fericit sau tatăl tău, Abdullah?” Mesagerul lui Allah nu răspunse nimic, dimpotrivă, prin tăcerea sa, dădu cel mai bun răspuns acestui neghiob. Utbe continuă: “Dacă accepţi că el este mai fericit decât tine, cu siguranţă că se închină divinităţilor pe care tu i-ai defăimat. Dimpotrivă, dacă te crezi mai fericit decât el, atunci vorbeşte şi eu să te ascult!”

Mesagerul lui Allah l-a întrebat: “Ai terminat tot ceea ce aveai de spus?” “Da”, zise Utbe şi tăcu. Profetul căzu în genunchi şi începu să recite din sura “Fussılet” (Au fost lămurite), versetul 13: ” Dacă ei se întorc, spune-le: “Eu v-am prevenit asupra trăznetului care va fi asemenea trăznetului care i-a nimicit pe adiţi şi tamudiţi.”

Atunci Utbe n-a mai rezistat şi a început să tremure ca scuturat de friguri. Ducându-şi mâinile la buzele sfinte, sleit de puteri, zise: “O, Muhammed, taci! Taci în numele lui Allah în care crezi!”, apoi plecă.

Mai marii din Mecca aşteptau rezultatul. Lui Ebu Gehl nu-i plăcuse starea în care se întorsese Utbe. Zise celor din jur: “Nu s-a întors la fel cum a plecat.” Utbe se dusese direct acasă. Versetele pe care le ascultase îl loviseră precum fulgerul. Mai târziu la uşa lui veni Ebu Gehl, cel care era stăpânit de diavol, căci se temea că Utbe îşi exprimase mărturia de credinţă, ştiindu-i părţile slabe. Trebuia să lovească în orgoliul lui. Trecu la acţiune şi zise: “Utbe, am înţeles că Muhammed te-a lăudat foarte tare. În cinstea ta a dat o masă, unde ai mâncat şi ai băut, iar tu, nemairezistând la atâtea laude, ai rostit mărturia de credinţă. Aşa vorbeşte lumea.” Utbe se înfurie, i se umflară venele: “Cu toţii ştiţi că eu n-am nevoie de bucatele Lui, deoarece sunt cel mai bogat dintre voi, dar cele spuse de Muhammed m-au cutremurat. Ceea ce citea nu erau versuri şi nu semănau cu vorbele unui prezicător. Nu ştiu ce să zic, căci este un om cu vorba dreaptă. Ascultându-i vorbele, m-am temut să nu pătimim şi noi ce au pătimit adiţii şi tamudiţii…”

 

Alte cauze

Aceste mărturii, confesiuni, nu erau proprii doar unui număr mic de oa-meni. În general, în conştiinţă, convingerea este aceeaşi. Dar influenţe negative precum teama, lăcomia, ambiţia şi îndărătnicia îi făceau să nu creadă. Iată, Coranul redă starea lor şi, ca o consolare pentru Domnul nostru, porunceşte:

Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Allah.” (Al-An’am [Vitele], 6/33).

Ei îţi reproşează multe, iar aceste imputări te necăjesc. Să nu te întristeze spusele unor învinşi, ale unor oameni lipsiţi de noroc, egoişti ce nu pot renunţa la obiceiurile lor. Ei cu adevărat nu te acuză pe tine de minciună. Niciunul din ei nu se va ridica să-ţi reproşeze că spui minciuni. Deoarece, şi ei ştiu că eşti scutit de a spune minciuni. Ei sunt cei care te-au numit “devotat”. Priveşte cât sunt de proşti; ei nu cred în lucrurile pe care ţi le reproşează ţie şi cu toate raţionamente-le şi mintea lor, au curaj să facă aşa ceva. În cazul acesta pentru ce să te necă-jeşti!?

Dacă există cineva care ar trebui să se necăjească, acela ar fi cel care, fiind împotriva Persoanei care ţine hăţurile lumii de azi şi de apoi, nu a putut profita, deschizând calea beneficiului.

 

sursa: fgulen.com

Soucre Link