Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Sămânța credinței din sufletul credinciosului

  Inima a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei, credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care omul a fost înzestrat de către Allah. Ea a fost, de asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi […]

0Shares

Inima a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei, credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care omul a fost înzestrat de către Allah. Ea a fost, de asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi a Toate.
Inima este epicentrul spiritual al corpului, sfera tuturor trăirilor umane, lăcaşul unde se află sămânţa credinţei musulmanului, astfel polarizând preocupările, inshaAllah, pe calea cea dreaptă şi nu pe drumul greşit.
Rolul ei este esenţial în acceptarea adorării şi supunerii totale faţă de Allah subhanahu wa ta’ala, astfel urmând învăţăturile Profetului Muhammed, salla Allahu aleihi wa sallam. Creatura umană, prin modul în care a fost creată, este inocentă. Inima este cea care se îngrijeşte de trăirile şi sentimentele vaste oferite de această viaţă pe pământ, având posibilitatea, astfel, de a vedea sau a nu a vedea pe Allah subhanahu wa ta’ala. Numai căutând drumul spre adevărata credinţă, va lăsa o portiţă deschisă perceperii adevărului:
Dar oare n-au umblat ei prin lume şi n-au avut ei inimi cu care să priceapă sau urechi cu care să audă? Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.
(Al-Hajj 22:46)
Inima este partea trupului unde Allah subhanahu wa ta’ala a sădit lumina credinţei (Nur Al-Iman), călăuzindu-l, prin intermediul acesteia, pe drumul Său cel drept, pe cine doreşte El, Preaînaltul, deschizând piepturile celor care îl iubesc cu toată fiinţă numai pe El, Unicul:
De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă doreşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să urce în cer. Astfel trimite Allah osânda acelora care nu cred.
(Al-An’am, 6:125)
Astfel, Allah calauzeste sufletele drept-credincioşilor, dăruind oamenilor cel mai de preţ instrument prin care ei pot să perceapă Atributele Sale Divine şi dragostea Lui Supremă pentru întreaga Sa Creaţie.
De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce îi este în putinţă pentru a păşi pe calea care conduce la apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala, ajungând să simtă fericirea nemăsurată în momentul în care aceasta a găsit cheia care deschide spre lumina credinţei. Ea îşi îndreaptă ochii inimii către El subhanahu wa ta’ala, în aşteptarea răsplăţii Lui Preaînaltul, simţind binecuvântările Lui prin tot ceea ce face, prin apa pe care o bea, prin hrana pe care o consumă, prin toate acţiunile pe care le efectuează zilnic. Musulmanul mumin înţelege că toată măreţia, valoarea şi frumuseţea îi aparţin doar lui Allah subhanahu wa ta’ala şi, de aceea, el se întoarce spre Allah Preaînaltul cu sinceritate şi cu adorare şi se supune total Lui, Unicului. Din iubire pentru Cel Măreţ, izvorăşte, apoi, dragostea credincioşilor pentru Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care îi determină să urmeze toate învăţăturile sale. De asemenea, iubesc părinţii, copiii lor; în toate acestea, găsind semne ale adorării pentru Allah subhanahu wa ta’ala.
Oamenii cu mai putina credință iubesc mai mult această lume şi uită de existenţa Creatorului Suprem. Aceştia rătăcesc dintr-un loc în altul, neobservând binecuvântările lui Allah subhanahu wa ta’ala, pentru că inimile lor sunt împietrite, iar ochii lor orbi:
Pentru cei care nu cred e totuna dacă-i previi sau nu; ei nu cred. ~ Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă. Şi ei vor avea [parte] de chin mare.
(Al-Baqarah 2:6-7)
Omul este în permanenţă supus încercărilor, inima purtând o luptă continuă cu ispitele care apar în fiecare clipă. Allah subhanahu wa ta’ala I-a lăsat persoanei libertatea de a alege calea pe care doreşte să meargă, dacă acceptă Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în toate acţiunile sale zilnice, sau dacă ignoră toate acestea, considerând propria gândire mai presus de ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Mesagerul Său, salla Allahu aleihi wa sallam, au prescris. Astfel, crezând că timpul său este unul îndelungat pe acest pământ, fapt pentru care nu trebuie să se îngrijoreze pentru ceea ce va veni după moartea sa, lucru care îl va duce la eşec, pierzând răsplata pe care Allah Preaînaltul a promis-o slujitorilor săi credincioşi. Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, ~ Şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa! ~ Izbândeşte cel care-l curăţeşte ~ Şi pierdut este cel care-l strică!
(Aş-Şams 91:7-10)
Musulmanul mumin luptă în continuu pentru ca inima sa să se păstreze pură şi puternică în faţa tuturor lucrurilor care ar putea să îi disturbe liniştea, pentru ca să poată să treacă de orice test la care Allah subhanahu wa ta’ala îl va supune de-a lungul vieţii. Creatorului Îi sunt pe plac robii Săi atunci când ei se încred total numai în El, îi iubeşte pe robii Săi care se poartă cu blândeţe cu toţi cei din jurul său, iar credinţa din inima muminului risipeşte invidia şi răutatea şi este răbdător în faţa greutăţilor vieţii. Ali ibn Abu Talib, radhi Allahu anhu, a relatat:
„Allah are o rezervă de apă pe pământ şi aceasta este inima. Inimile pe care le iubeşte Allah cel mai mult sunt cele mai puternice în religie, cele mai pure în credinţă şi cele mai blânde în relaţia cu fratele său.”

sursa: Frumusetea Islamului

Source Link

Views: 0

0Shares

Munți de răsplată în câteva minute!

Viata noastra se compune din zile si nopti, din minute si secunde, din clipe, sau, mai bine zis, timpul este viata. Timpul este mai pretios decit aurul si argintul . Cine insa i-ar observa pe oamenii de astazi, ar vedea cum isi petrec acestia timpul si cum viata lor trece, si ar constata ca majoritatea […]

0Shares

Viata noastra se compune din zile si nopti, din minute si secunde, din clipe, sau, mai bine zis, timpul este viata.
Timpul este mai pretios decit aurul si argintul .

Cine insa i-ar observa pe oamenii de astazi, ar vedea cum isi petrec acestia timpul si cum viata lor trece, si ar constata ca majoritatea oamenilor irosesc timpul, si pierd ocazia de a profita de aceasta viata si de a-si folosi timpul lor pentru viata de Apoi.
Ii vedem astfel cum isi petrec viata si timpul cu ceva care nu le aduce nici un folos.

Un om rational s-ar mira de placerea cu care unii isi aduc aminte de zilele trecute, pentru ca acestia uita ca fiecare minut si fiecare clipa din viata , trecuta, nu face decit sa-i apropie de mormant si sa-i departeze de aceasta lume.

Timpul – el este adevarata viata, este virsta omului.

Pastrarea timpului este izvorul binelui iar risipirea lui este izvorul raului.

Cind cineva recunoaste valoarea unui lucru, el se straduieste sa nu-l piarda, pentru ca ar fi dureroasa pierderea . De aceea este important ca musulmanul sa recunoasca valoarea si importanta timpului, si sa se straduiasca sa-l foloseasac cu ceea ce il va aduce mai aproape de Allah!

De aceea este pentru fiecare musulman o datorie sa recunoasca valoare a timpului pentru ca Allah ta’ala ne-a creat doar pentru a-L adora pe El , pentru a ne folosi viata pentru Allah , si pentru mesajul divin.

Deci, sa ne punem impreuna intrebarea ,cum am putea sa ne planuim mai bine viata?

Ce am facut cu timpul nostru?
Ce am facut cu zilele si noptile noastre trecute? Le-am folosit sau le-am risipit?

Trimisul lui Allah, pacea si binecuvintarea lui Allah fie cu asupra lui, spunea:
” Foloseste-te de cinci lucruri, inaite ca alte cinci sa te ajunga.
Foloseste-ti tineretea, inainte sa imbatrinesti.
Foloseste-ti viata , inainte sa mori.
Foloseste-ti timpul liber, inainte sa ai ceva de facut.
Foloseste-ti sanatatea, inainte sa te imbolnavesti,
si foloseste-ti avutul, inainte sa saracesti. ” ( relatat de Tirmidhi)

Abu Atahia, spunea: ” Am varsat lacrimi, in urma tineretii mele, dar tristetea si plinsul nu mi-au folosit : Ar fi frumos, ca tineretea , sa vina la mine, intr-o buna zi, ca sa-i povestesc, ce au facut firele de par alb din mine. Mi-au schimbat culoarea, mi-au luat puterea, spinarea mi s-a incovoiat, mi-au furat somnul si m-au facut sa pling.”

Toti elevii , studentii si toti cei care muncesc, primesc cindva vacanta sau concediu, si se bucura de acesta.

Adevaratul musulman, insa, nu ia vacanta, pentru ca el va fi fericit, abia cind picioarele sale au calcat in Gradina Paradisului.

Noi oamenii, ne permitem concediul, insa Allah , nu ne ingaduie aceasta, caci, Allah spune in Sfitul Qur’an sa-I slujim Lui, pina cind moartea ne va ajunge.

Ingerii, la dreapta noastra, si la stinga noastra, scriu tot ceea ce facem, fapte bune si fapte rele, in timpul zilei si in timpul noptii, in vacanta sau la ocupatiile noastre, ei scriu totul, caci ingerii nu au concediu, ei sint creati de Allah ta’ala si insarcinati sa-si implineasca datoria.

Aceasta sa ne aduca aminte ca nu putem gasi adapost impotriva lui Allah, decit la Allah.

Profita de tine insuti, pentru sufletul tau, inainte ca timpul tau sa se sfirseasca!

Lenes si sarac este acela care, in 1440 minute, nu profita de sine insusi, pentru sufletul sau, asta inseamnind ca el sa foloseasca , pentru sufletul sau, in viata de Apoi, cele 24 de ore zilnice, ale sale.

In Sfintul Qur’an, sta scris:
Eu nu i-am creat pe djinni si oameni decit pentru ca ei sa Ma adore.  (51:56)

Noi am fost creati, pentru aceasta , si este trist sa vedem ca datoria noastra este neglijata de cei mai multi dintre noi.

Se spune ca robul se afla intre doua temeri.
Una dintre ele este viata sa, deja trecuta,si despre care nu stie ce va face Allah ta’ala cu ea, ( daca ii vor fi acceptate faptele bune , daca ii vor fi pacatele iertate), iar celalta este viata sa inca netraita, in care nu stie ce-i este scris ( nu stie de va fi buna sau rea, daca va muri ca un dreptcredincios sau nu, daca locul sau va fi in Paradis sau in Iad).

El sa profite de la el, pentru sufletul sau, din aceasta viata, pentru cea vesnica.

Sotia ta, persoana cea mai draga tie

Invatatul Atahanevi spunea:
” Fapta buna este singura moneda pe care o primesti, aflindu-te in viata, pentru ca Viata de Apoi, este casa faptelor bune. Daca nu le obtii in aceasta viata, nu le vei primi nici in cea de Apoi.”

Ali, radhi Allahu anhu, spunea:
„Astazi este fapta fara rasplata, iar miine este rasplata fara fapta. Cind te vei afla epuizat si sdrobit in fata lui Allah , la Judecata, in zadar vei cauta fie si o singura fapta buna care sa-ti ingreuneze balanta. In acea zi, nu-ti vor fi de folos, nici cainta si nici lacrimile, nici fratii si nici parintii, nici iubita ta sotie si nici copiii pentru care ai facut atita.”

Akramata , radhi Allahu anhu, spunea:
Barbatul va intilni in Ziua Judecatii pe sotia sa si o va intreba:” Ce fel de sot ti-am fost?” Ea va raspune: ” Mi-ai fost un sot bun.”Si-l va lauda pentru calitatile lui. El ii va zice atunci: „Te rog, da-mi numai o fapta buna, poate ca voi fi salvat de ceea ce vezi aici.”
Ea insa ii va raspunde: ” Nu este mult ceea ce imi ceri, dar nu-ti pot da, pentru ca si mie imi este la fel de teama (de pedeapsa lui Allah)”.
Barbatul il va intilni pe fiul sau, se va agata de el, intrebindu-l: „O, fiule, ce fel de tata ti-am fost?” Iar fiul ii va raspunde:” Mi-ai fost un tata bun”, laudindu-l.
Tatal il va ruga atunci:” Fiule, am nevoie de o farima minuscula din faptele tale bune, poate voi fi salvat astfel de ceea ce vezi aici.”
Iar fiul ii va raspunde,” Nu este mult ceea ce ceri, dar nu-ti pot da, pentru ca si mie imi este la fel de teama, ca si tie.”

Astfel, in Ziua Judecatii, nimeni nu va putea fi de folos nimanui.

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

0Shares

Credința înrădăcinată în sufletul credinciosului 3

  Inima omului slab în credinţă este uşor de schimbat, putând să se modifice în repetate rânduri. Ea este asemeni direcţiei vântului, care o poate înclina când spre rău, când spre bine, în funcţie de trăirile pe care omul le are în acele momente. Ea poate refuza să asculte ordinele lui Allah subhanahu wa ta’ala […]

0Shares

Inima omului slab în credinţă este uşor de schimbat, putând să se modifice în repetate rânduri. Ea este asemeni direcţiei vântului, care o poate înclina când spre rău, când spre bine, în funcţie de trăirile pe care omul le are în acele momente.


Ea poate refuza să asculte ordinele lui Allah subhanahu wa ta’ala atunci când este captivată de o persoană de pe acest pământ, care o poate manipula după bunul său plac, sau acestei lumi, şi dorind a aduna cât mai multe avuţii, sau mândrie, aroganţă şi dispreţ faţă de cei din jur, invidie şi lăcomie.


De asemenea, inima omului poate deveni grea şi împietrită, atunci când omul vorbeşte în mod excesiv, uitând că, prin tot ceea ce spune şi prin tot ceea ce face, trebuie să îl amintească şi să îl preamărească pe Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne învăţă:


„Nu vorbi în mod excesiv fără a îl aminti pe Allah, pentru că această vorbire în exces fără a îl pomeni pe Allah duce la o inimă prea grea şi persoana cea mai departe de Allah este cea cu o inimă grea.”
(relatat de Tirmidhi)


Musulmanul mumin trebuie să aibă în permanenţă grijă de inima sa; nu trebuie să fie asemenea necredincioşilor care se lasă învinşi de propriile pofte şi de frumuseţile acestei lumi trecătoare. Credinciosul luptă împotriva acesteia oricât de greu i-ar fi. Chiar dacă uneori eşuează şi greşeşte, el nu uită niciodată că Allah subhanahu wa ta’ala îi iubeşte şi Le iartă păcatele acelor care greşesc şi se căiesc pentru faptele lor, regretând fapta rea cu întreaga lor inimă, cerându-şi iertare de la Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum El, Preaînaltul, spune în Sfântul Coran:


(…) Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune ~ Şi pe cei care, dacă au săvârşit o faptă josnică sau au fost nedrepţi cu propriile lor suflete, îşi aduc aminte de [măreţia lui] Allah şi îşi cer iertare pentru păcatele lor ~ şi cine poate ierta păcatele decât Allah?! – şi care nu persistă cu bună ştiinţă în ceea ce săvârşesc.
(Aal-’Imran, 3:134-135)


Musulmanul credincios trebuie să îl poarte, întotdeauna, pe Allah subhanahu wa ta’ala în propria sa fiinţă şi în inima sa, repetând continuu că nu există altă Divinitate cu excepţia Sa, Preaînaltul. Numai astfel, el va avea o inimă împlinită, ajutând sămânţa credinţei implantate în inima sa să crească şi să îl protejeze de Focurile Iadului. Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne sfătuia:


„Să îl rugăm pe Allah să ne ţină inimile tari, ferme în credinţa adevărată, căci Allah nu se uită la înfăţişarea noastră sau la trupurile noastre, ci se uită la inimile noastre.”
(relatat de Muslim)

~ Fie ca Allah subhanahu wa ta’ala să ne păstreze mereu inimile curate, exact aşa cum au fost în momentul în care lumina credinţei cea adevărată a fost aşezată acolo de către El, Preaînaltul, astfel ţinându-le pe calea Sa cea dreaptă, căutând numai mulţumirea Lui, Unicului, şi supunerea numai în faţa Poruncilor Sale! ~

Frumusețea Islamului

Source Link

Views: 4

0Shares