Toleranta in societatea islamica – 4

Toleranta in societatea islamica – 4 -partea a patra- Mustafa Siba’i     O alta manifestare a tolerantei in civilizatia islamica este participarea la sarbatorile religioase, cu bucuria si gateala lor. Inca in perioada omeiada, crestinii organizau ceremonii pe strazi cu crucea in fruntea cortegiilor si cu clericii in odajdiile lor. Patriarhul Mikhail a intrat […]

Toleranta in societatea islamica – 4

-partea a patra-

Mustafa Siba’i

 

 

O alta manifestare a tolerantei in civilizatia islamica este participarea la sarbatorile religioase, cu bucuria si gateala lor. Inca in perioada omeiada, crestinii organizau ceremonii pe strazi cu crucea in fruntea cortegiilor si cu clericii in odajdiile lor. Patriarhul Mikhail a intrat in Alexandria intr-un cortegiu impresionant, cu lumanari, cruci si evanghelii in fruntea lui, in vreme ce preotii vesteau: Domnul ni l-a trimis noua pe pastorul cel demn de incredere care este Marcu cel Nou. Aceasta se intampla in vremea lui Misam ben Abd al-Malik.

In vremea lui Harun ar-Rasid exista obiceiul iesirii unui mare cortegiu crestin, cu crucea in frunte, cu ocazia sarbatorii de Paste. Al-Maqdisi mentioneaza in lucrarea sa Ahsan at-taqasim ca pietele di Siraz erau impodobite cu ocazia sarbatorilor crestine si ca egiptenii sarbatoreau inceputul cresterii nivelului apelor Nilului in timpul sarbatorii crucii.

Al-Maqrizi pomeneste in lucrarea cunoscuta sub numele de AlKhitat ca in perioada Ikhsiditilor oamenii sarbatoreau Boboteaza cu mare fast. In anul 330 h., a avut loc o astfel de ceremonie. Muhamed ben Taghj al-Ikhsidi a stat in palatul sau preferat de pe insula Al-Manyal si a aprins in jurul sau o mie de candele si el a fost urmat de popor, care a aprins faclii, candele si lumanari, a impodobit corabiile incarcate cu mii de crestini si musulmani, incat n-a mai ramas loc pentru un picior nici pe terasele caselor, nici pe malurile fluviului. Si toata lumea a imbracat cele mai frumoase vesminte. Mulţi au luat cu ei mancaruri si bautura in vase de argint si de aur. Afost o noapte in care nu s-au inchis portile, iar majoritatea oamenilor au coborat in apa, socotind ca imbaierea in noaptea de Boboteaza fereste si vindeca de boli.

Este ciudat ca astfel de manifestari de prietenie au continuat chiar si in timpul cruciadelor, cand Occidentul a dezlantuit cele mai cumplite campanii din istorie impotriva tarii islamice, in numele crucii.

map3Calatorul Ibn Jubayr descrie un astfel de episod spunand: “Printre lucrurile cele mai ciudate care se petrec este si acela ca focul ispitei intre cele doua comunitati musulmani si crestini arde, dar se intampla ca cele doua grupuri sa se intalneasca si sa se inteleaga intre ele, iar musulmanii si crestinii sa se viziteze unii pe altii fara retinere.

Caravanele merg din Egipt la Damasc peste tara Francilor fara intrerupere. Crestinii percep o taxa de la musulmani in tinuturile lor, dupa cum negustorii crestini platesc in tinuturile musulmanilor o taxa pe marfurile lor, intelegerea dintre ei fiind moderatia. In vreme ce razboinicii sunt ocupati cu razboiul lor, oamenii o duc bine iar lumea este a celui care invinge.”

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Există un antidot pentru firea rea

Există un antidot pentru firea rea Muhammad Al-Ghazali   Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi […]

floare cer

Există un antidot pentru firea rea

Muhammad Al-Ghazali

 

Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi încurajează o astfel de fire să se încline în faţa naturii neprihănite din om şi să se predea lui Allah.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut aluzie la unele dintre aceste firi: „Fiul lui Adam ajunge la bătrâneţe şi două obiceiuri nu-l părăsesc. Unul este lăcomia, iar al doilea este nesfârşitul lanţ al speranţelor.” (Muslim); „Cel mai mare rău care se găseşte în om este laşitatea înfricoşătoare şi zgârcenia dezonorantă.” (Abu Daud); „Dacă fiului lui Adam i s-ar da o vale (plină) de aur, el şi-ar dori să aibă încă una. Iar dacă i s-ar mai da o alta, el va fi lacom după o a treia. Foamea fiului lui Adam nu va fi satisfăcută decât când rămăşitele lui vor fi amestecate cu ţărâna. Iar aceluia care se întoarce la Allah, Allah îi acceptă pocăinţa.” (Bukhari).

În Coranul cel Sfânt sunt menţionate unele dintre obişnuinţe în Surat Aal ‛Imran:

Frumoasă a fost făcută să pară în ochii oamenilor dragostea pentru cele jinduite – femeile, progeniturile, multe grămezi de aur şi argint, caii de rasă aleasă, animalele şi ogoarele. Acestea sunt plăcerea vieţii celei pământeşti, în vreme ce la Allah este buna întoarcere. (Aal ‛Imran 3:14).

Primul aspect asupra căruia Islamul îi atrage atenţia omului este faptul că a urmări dorinţele carnale ale egoului şi cerinţele lui fără sfârşit nu îi va aduce niciodată satisfacţie şi mulţumire. Adevărul şi calea corectă nu-i vor fi accesibile. Natura egoului este în aşa fel încât, atunci când o dorinţă îi este satisfăcută, acesta vrea imediat să i se satisfacă o altă dorinţă. Este mereu preocupat de a mânca, a bea, a se relaxa, fiind lacom, dorind să aibă mai mult şi mai mult din orice. Nu ezită să comită păcate şi acte de agresiune şi cruzime. De aceea Coranul i-a interzis omului să-şi urmeze dorinţele care sunt considerate haram:

Şi nu urma poftei care te abate de la calea lui Allah! Aceia care se abat de la calea lui Allah vor avea parte de osândă aspră, pentru că au uitat de Ziua Socotirii. (Saad 38:26).

Tactica necredincioşilor, necesitatea împotrivirii faţă de aceasta şi importanţa sa au fost menţionate astfel:

Şi dacă adevărul s-ar fi potrivit cu poftele lor, s-ar fi stricat cerurile şi pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc.  (Al-Mu’minun 23:71).

Este necesar să facem distincţia dintre dorinţele interzise ale egoului şi dorinţele legitime, pentru că unii oameni aşa-numiţi religioşi au amestecat aceste două lucruri într-un mod foarte periculos.

Dacă omul vrea să se bucure de bunurile acestei lumi, atunci nu e nimic rău în asta şi este o greşeală foarte mare că acest fel de cerinţe şi dorinţe legitime au fost incluse pe lista lucrurilor interzise, a faptelor rele. Consecinţa acestui lucru este că omul îşi satisface dorinţele sale legitime şi respectabile, dar conştiinţa sa devine precum conştiinţa acelor oameni care acceptă crimele ca fiind legitime, asumându-le în mod conştient. Când acesta realizează că a comis o greşeală şi că acel păcat face parte inevitabil din viaţa sa, atunci el comite păcate şi mai serioase, complăcându-se în acţiuni strict interzise. Altfel spus, de această dată el devine un infractor şi un păcătos în sensul adevărat al cuvântului.

În Coranul cel Sfânt s-a acordat o atenţie specială acestui aspect declarându-se în mod foarte clar că dorinţele pure ale sinelui şi cele legitime sunt bune şi permise, oferind şansa folosirii lucrurilor halal şi curate. Limitarea şi inhibarea anumitor acte ce contravin regulilor acestei sfere a decenţei şi legitimităţii este permisă pentru că închide poarta actelor obscene şi a păcatelor:

O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.  (Al-Baqarah 2:168-169).

A restricţiona consumul a ceea ce este legitim (halal) şi curat (tayyib) nu înseamnă decât a-I atribui acuzaţii false lui Allah; acestea sunt relele şi ticăloşiile pe care Satana le porunceşte omului. Islamul nu reprimă astfel de naturi şi înclinaţii prin forţă şi pedeapsă, nici nu le aplanează sau sfărâmă, ci urmează o metodă echilibrată, lipsită de orice fel de excese.

 

___

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Soucre Link

Credinta in viata de apoi

    Credinta in viata de apoi   Asemenea creştinilor, musulmanii cred că această viaţă este o perioadă de pregătire pentru următoarea viață. Această viaţă este un test pentru fiecare persoană, pentru viaţa de după moarte. Această zi va veni şi tot universul va fi distrus şi toţi cei morţi vor fi înviaţi pentru judecată. […]

 

 

Credinta in viata de apoi

 

Asemenea creştinilor, musulmanii cred că această viaţă este o perioadă de pregătire pentru următoarea viață. Această viaţă este un test pentru fiecare persoană, pentru viaţa de după moarte. Această zi va veni şi tot universul va fi distrus şi toţi cei morţi vor fi înviaţi pentru judecată. Această zi va fi Ziua Judecăţii. În ziua aceea va începe o viaţ‏ă care nu are sfârşit niciodată. În acea zi, toţi oamenii vor fi răsplătiţi de Allah Preaînaltul în funcţie de faptele şi crezurile lor. Aceia care vor muri crezând că „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah Preaînaltul şi că Muhammad este Trimisul Său“ vor fi răsplătiţi cu Paradisul, în care vor sălăşlui veşnic, căci Allah Preaînaltul spune:

„Iar acei care au crezut şi au săvârşit fapte bune, aceia sunt oaspeţii Raiului şi ei în el vor rămâne veşnic“ (Al-Baqara: 82).

Dar cei care vor muri fără să creadă că Profetul Muhammad este Trimisul Lui vor pierde Paradisul şi vor fi oaspeţii Iadului, căci Allah Preaînaltul spune în Qur’anul cel Sfânt:

„Acela care doreşte altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Ali ‘Imran: 85).

Şi tot El mai spune:

„De la aceia care nu cred şi mor necredincioşi nu se va primi niciodată de la vreunul dintre ei nici chiar întreg pământul în aur, chiar dacă ei vor să se răscumpere cu el. Aceia vor avea parte de pedeapsă dureroasă şi ei nu vor avea pe nimeni să-i ajute.“ (Ali ‘Imran: 91).

Cineva poate să se întrebe: „Cred că Islamul este o religie tolerantă, dar, dacă mă voi converti la Islam, familia şi rudele mele mă vor persecuta şi vor râde de mine. Aşadar, dacă nu mă voi converti la Islam, voi mai intra în Rai şi voi fi salvat de Iad?“ Răspunsul este dat de către Allah Preaînaltul în următorul verset: 

 „Acela care doreşte altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Ali ‘Imran: 85).

După ce Allah Preaînaltul l-a trimis pe Profetul Său să cheme oamenii la religia adevărată, nu li se va mai accepta aderarea la o altă religie decât Islamul. Allah Preaînaltul este Creatorul şi Susţinătorul. El a creat pentru noi tot ce există pe pâmânt. Toate binecuvântările şi lucrurile bune le avem de la El. Deci, dat fiind toate acestea, dacă cineva refuză să creadă în Allah Preaînaltul sau că Profetul Muhammad este Profetul Său, va fi pedepsit să sălăşluiască veşnic în infern.

De fapt, cauza principală a creării noastre a fost de a-L adora pe Allah Unicul, aşa cum şi Allah Preaînaltul a spus în Sfântul Qur’an:

„Eu nu i-am creat pe djini şi pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore“ (Adh-Dhariyat: 56).

Această viaţă pe care o trăim acum este una foarte scurtă. Necredincioşii, în Ziua Judecăţii, vor crede că au trăit în acestă viaţă doar o zi sau o parte din zi, aşa cum spune şi Allah Preaînaltul:

„El va zice: «Câţi ani aţi rămas voi pe pământ?» Vor răspunde ei: «Am rămas o zi sau o parte dintr-o zi»“ (Al-Mu’minun: 112-113).

Şi tot El a mai spus: 

 „Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi? Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu este dumnezeu în afară de El, Stăpânul Tronului sublim.“ (Al-Mu’minun: 115-116).

Viaţa de Apoi este viaţa adevărată.; nu este doar una spirituală, ci şi fizică. Noi vom trăi acolo cu sufletele şi trupurile noastre. Comparând viaţ‏a din această lume cu viaţ‏a de Apoi, Profetul Muhammad a spus: ,,Valoarea acestei lumi în comparaţie cu viaţa de Apoi este asemenea unui deget scufundat în mare, când tu îl introduci în apa mării şi apoi îl scoţi.“ Aceasta este valoarea acestei lumi comparată cu via‏ţa de Apoi; ea este asemănătoare cu câteva picături de apă comparate cu marea.

 

Soucre Link

Ultimul om care va intra în Paradis

Ultimul om care va intra în Paradis    ‘Abdullah bin Mas‘ud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Ultimul care va intra în Paradis va fi un om care merge o dată, se împiedică o dată şi este ars de […]

Ultimul om care va intra în Paradis

 

picat ‘Abdullah bin Mas‘ud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Ultimul care va intra în Paradis va fi un om care merge o dată, se împiedică o dată şi este ars de foc o singură dată. Când va ajunge dincolo de el, se va întoarce şi va spune: «Binecuvântat fie El, Cel care m-a salvat de tine şi mi-a dat ceea ce El nu a dat nimănui în vremurile de dinainte sau de acum». Apoi un copac va fi adus pentru el. Iar el va spune: «O, Domnul meu! Adu-mă mai aproape de copac ca să mă pot adăposti la umbra lui şi să beau din apă [râului]». Allah Atotputernicul şi Gloriosul va spune: «O, fiu al lui Adam! Dacă îţi voi dărui acestea, Îmi vei cere altceva». El va spune: «Nu, Domnul meu». El a promis că nu va mai cere altceva. Domnul lui îl va ierta, pentru că El vede că omul nu are răbdare. Astfel, îl va apropia de copac. Apoi, acesta se va adăposti la umbra sa şi va bea din apă. După aceea, un copac mai frumos decât primul va fi adus în faţa sa. El va spune: «O, Allah! Adu-mă mai aproape de acest copac ca să pot să beau din apa lui [râului] şi să mă adăpostesc la umbra sa. Nu îţi voi mai cere nimic altceva». Allah va spune: «O, fiu al lui Adam! Nu Mi-ai promis că nu Îmi vei cere altceva?». El va răspunde: «Probabil nu Îţi voi mai cere nimic, dacă mă vei aduce mai aproape de el». Şi a promis că nu va mai cere altceva. Domnul lui îl va ierta, pentru că ştie că nu îşi va ţine cuvântul. Oricum, El îl va aduce mai aproape de copac. Bărbatul se va adăposti la umbra sa şi va bea din apa [râului]. Apoi, un copac mai frumos decât primii doi va fi adus la poarta Paradisului. El va spune: «O, Allah! Te rog, du-mă mai aproape de acest copac pentru a mă bucura de umbra lui şi a bea din apa [râului]. Nu Îţi voi mai cere nimic». Domnul lui îl va ierta pentru că nu a rezistat în faţa tentaţiei. Aşa că El îl va apropia de copac. Când îl va aduce aproape de el, acesta va auzi vocile locuitorilor Paradisului. El va spune: «O, Allah! Primeşte-mă şi pe mine». Allah va spune: «O, fiu al lui Adam! Ce va pune capăt cerinţelor tale de la Mine? Te va mulţumi dacă îţi voi da (întreaga) lume şi încă una pe deasupra, la fel ca ea?». Bărbatul va răspunde: «Râzi de mine, deşi Tu eşti Stăpânul Lumilor?»”.

Relatând acest hadis, Ibn Mas‘ud a râs şi a întrebat (ascultătorii): „De ce nu mă întrebaţi de ce râd?”. Ei au spus: „De ce râzi?”. El a răspuns: „În acelaşi fel şi Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a râs (când a spus acest hadis ), iar companionii l-au întrebat: «De ce râzi, o, Profet al lui Allah?». El a răspuns: «Din pricina râsului Stăpânului Lumilor când doritorul Paradisului a spus: ´Râzi de mine, deşi Tu eşti Stăpânul Lumilor?´. Atunci Allah va spune: «Nu râd de tine, dar pot să fac tot ceea ce doresc»”. Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Muslim.

Acest hadis subliniază faptul că ultima persoană care va intra în Paradis va trece prin diferite etape. De asemenea, hadisul ilustrează acel aspect al naturii umane care nu lasă omul să fie mulţumit cu un singur lucru şi îl face întotdeauna să îşi dorească ceva mai bun decât are.

Abu Dhar (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Îl cunosc pe ultimul dintre locuitorii Iadului care vor ieşi de acolo şi pe ultimul dintre oamenii care vor intra în Paradis. El este un bărbat care va fi adus înaintea lui Allah în Ziua Judecăţii. Apoi Allah le va porunci îngerilor: «Întrebaţi-l despre păcatele minore şi ascundeţi-le pe cele majore». Apoi i se va spune: «În ziua cutare ai înfăptuit păcatele cutare şi în ziua cutare ai comis cutare faptă rea»”.

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a adăugat: „I se va spune: «În locul fiecărei fapte rele, ţi se va da o faptă bună»”. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a continuat: „Păcătosul va spune: «O, Doamne! Am comis fapte pe care nu le găsesc amintite aici»”. Naratorul a spus: „Într-adevăr l-am văzut pe Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) râzând până când i s-au văzut premolarii (deoarece păcătosul a fost iertat)”. Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Tirmidhi.

Astfel Allah va proteja un păcătos cu Îndurarea Sa.

Păcătosului i se vor părea foarte mari chiar şi păcatele sale minore şi se va simţi atât de ruşinat de ele, încât nu va fi în stare să-I ceară lui Allah Paradisul.

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Credința în Dumnezeu

  S. A. Mawdudi   Doctrina fundamentală a islamului este recunoaşterea unui singur Allah. Acest concept se redă prin următoarea propoziţie: La ilahe illAllah (Nu există altă divinitate în afară de Allah). Această scurtă propoziţie constitue fundamentul şi esenţa islamului. Ceea ce deosebeşte pe un musulman credincios, de un idolatru sau de un ateu constitue […]

 

S. A. Mawdudi

 
66915_140396696007911_126100417437539_213994_1097804_nDoctrina fundamentală a islamului este recunoaşterea unui singur Allah. Acest concept se redă prin următoarea propoziţie: La ilahe illAllah (Nu există altă divinitate în afară de Allah). Această scurtă propoziţie constitue fundamentul şi esenţa islamului. Ceea ce deosebeşte pe un musulman credincios, de un idolatru sau de un ateu constitue recunoaşterea şi mărturisirea acestei convingeri. Acceptarea sau negarea acestei formule de credinţă crează importante deosebiri între oameni. Cei care cred în această formulă formează o comunitate aparte, iar cei care cred au parte de nenumărate binefaceri pe pământ şi în lumea de apoi, iar cei care nu cred au parte, din contră, numai de nereuşite şi josnicii. Dar, diferenţierea existentă între credincioşi şi necredincioşi nu se stabileşte doar dintr-o simplă pronunţare a acestor cuvinte. Adevărata diferenţiere are loc prin acceptarea conştientă a semnificaţiei acestor cuvinte şi ataşamentul arătat faţă de această doctrină în viaţa practică.
Aşa cum repetând cuvântul mâncare nu ne putem astâmpăra foamea, iar printr-o simplă lectură a unei reţete nu ne putem vindeca, tot aşa repetând mecanic această sfântă formulă, fără să-i înţelegem semnificaţia şi utilitatea, nu putem afirma că ne putem schimba. Această propoziţie, care în limba arabă poartă denumirea de Kelimetul teuhid, nu-şi poate îndeplini menirea sa până când sensul ei nu este perceput în toată profunzimea lui.
Ne ferim de foc pentru că ştim că frige. Nu ne apropiem de otravă, pentru că ştim sigur că este ucigătoare. Tot aşa, cunoscând cu precizie sensul adevărat al tawhid-ului (monoteismului), fără îndoială că ne vom feri de necredinţă, ateism şi idolatrie.

 

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link