PACEA LUI CRISTOS ÎN INIMA MEA

“Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.” (Coloseni 3:15) ———————————— Vi…

“Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.” (Coloseni 3:15) ———————————— Video aici: https://youtu.be/511V7-BNWVI ———————————— Conform versetului de mai sus, suntem chemați la pacea lui Cristos. Invitația aceasta ne-o face Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos, prin Duhul Sfânt. Suntem chemați la […]

Valorile morale sunt universale

  F. Gulen   Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. Toti cei care […]

 

F. Gulen

 

prelegeriDisputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului.

Toti cei care trăiesc în perioade diferite, în puncte geografice diferite şi care aparţin unor religii divine diferite, cu toate aceste diferenţieri, în realitate sunt stapâni pe aceleaşi valori morale. Valori fundamentale precum: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu minţi, fată de oameni să ai un comportament amabil şi respectuos, sunt valabile pentru toti credincioşii. Această semnificaţie comună a moralei este valabilă pentru Islam, Creştinism, Iudaism. Aşa cum lucruri neplăcute precum: nerecunoştinta, răsfăţul, iubirea de sine, minciuna, lăcomia, viclenia, cearta, lipsa de respect, nestatornicia, avarismul, bârfa, despotismul, calomnia, perfidia, instigarea nu sunt conforme cu morala islamică, ele sunt interzise şi în Iudaism şi Creştinism. În toate aceste religii oamenii sunt îndemnaţi să fie respectuoşi, iubitori, drepti, mărinimoşi, milostivi, iubitori de binefaceri, modeşti, serioşi, de nădejde, generoşi, devotati, cu caracter blând şi statornici.

Opus acestora, foarte multe doctrine din lume apără valori care sunt total opuse valorilor morale propovăduite de religiile divine. Ca dovada că, în ultimele două secole filosofia materialistă foarte influentă a adus omul în starea unor indivizi care se gândesc numai la interesele lor, nu cunosc nici o lege atunci când este vorba de a avea profit. Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi mentine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechitatii, creşterea coruptiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. În fata acestei situaţii este nevoie ca cei care ţin de religiile divine să se alieze pentru a salva oamenii care au fost înşelati de materialism. Ceea ce le revine musulmanilor, creştinilor şi iudeilor cinstiti şi cu spirit de discernamânt este de a porni o luptă comună împotriva răului şi a celor răi, de a se ajuta şi a trudi împreună.

Pentru om Islamul este o rânduială specială unică, ce se poate aplica în orice domeniu şi care are realizări alternative în modul de aplicare. Islamul, de la prima apariţie a conştiintelor şi până la problemele morale cele mai înalte ale vieţii, printr-o largă recunoaştere a tuturor chestiunilor, de la cea mai mică problemă individuală şi familială până la subiectele sociale cele mai neclare, pentru toate oferă imediat soluţiile cele mai diferite. Orice mesaj al său este un ton al păcii universale, o compoziţie a armoniei sociale, o “respiraţie” a toleranţei şi dialogului.

Brutalitatea, grosolănia, ura şi duşmănia sunt reflectii ale duşmanilor referitoare la structura sa spirituală şi scursuri ce provin din insatisfactia celor inculti. Deoarece, într-o inimă în care a pătruns şi s-a instalat Islamul, pentru Creator şi în memoria celor creaţi exista numai şi numai iubire, exista grijă, exista tolerantă. De altfel, într-o inimă nu poate exista şi credinta şi relatie cu Allah şi ură, duşmanie şi furie. Daca o inimă, în fiecare zi, în fiecare săptamână, în fiecare an, prin forme diferite de credinţă, îşi reînnoieşte, îşi întăreşte credinţa în Domnul, relatia cu El, atunci acea inimă nu poate ramâne deschisă sub nici o formă duşmăniilor.

Concluzia este că dialogul dintre religie şi civilizaţii este absolut necesar. Primul pas spre acest lucru, aşa cum accentuează un savant musulman contemporan, este necesitatea înlaturarii chestiunilor care reprezinta cauza polemicii dintre religii, reliefarea mai degraba a punctelor comune. Gândindu-ne precum Mevlânâ Celâleddin Rumî, care spunea: “Stau cu un picior în centru şi cu celalalt între şaptezeci şi doua de natiuni”, este necesar sa trasam un cerc foarte larg care sa cuprinda toata omenirea şi sa întindem tuturor oamenilor bratul pacii.

Am credinţa că, învingând forţele brutale şi depăşindu-le, nu trebuie să uităm ca, relaţiile dintre civilizaţii se bazează şi trebuie să se bazeze numai pe dialog.

 

sursa:  „Islamul si Dialogul”

Soucre Link

Există un antidot pentru firea rea

Există un antidot pentru firea rea Muhammad Al-Ghazali   Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi […]

floare cer

Există un antidot pentru firea rea

Muhammad Al-Ghazali

 

Poziţia Islamului referitoare la natura pură a omului, precum şi puterea şi tăria acesteia au fost discutate.       În ceea ce priveşte modul în care Islamul tratează firile rele, acest lucru s-a clarificat. Islamul îi avertizează pe oamenii răuvoitori. Islamul încredinţează controlul unei astfel de firi unui intelect sănătos şi încurajează o astfel de fire să se încline în faţa naturii neprihănite din om şi să se predea lui Allah.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut aluzie la unele dintre aceste firi: „Fiul lui Adam ajunge la bătrâneţe şi două obiceiuri nu-l părăsesc. Unul este lăcomia, iar al doilea este nesfârşitul lanţ al speranţelor.” (Muslim); „Cel mai mare rău care se găseşte în om este laşitatea înfricoşătoare şi zgârcenia dezonorantă.” (Abu Daud); „Dacă fiului lui Adam i s-ar da o vale (plină) de aur, el şi-ar dori să aibă încă una. Iar dacă i s-ar mai da o alta, el va fi lacom după o a treia. Foamea fiului lui Adam nu va fi satisfăcută decât când rămăşitele lui vor fi amestecate cu ţărâna. Iar aceluia care se întoarce la Allah, Allah îi acceptă pocăinţa.” (Bukhari).

În Coranul cel Sfânt sunt menţionate unele dintre obişnuinţe în Surat Aal ‛Imran:

Frumoasă a fost făcută să pară în ochii oamenilor dragostea pentru cele jinduite – femeile, progeniturile, multe grămezi de aur şi argint, caii de rasă aleasă, animalele şi ogoarele. Acestea sunt plăcerea vieţii celei pământeşti, în vreme ce la Allah este buna întoarcere. (Aal ‛Imran 3:14).

Primul aspect asupra căruia Islamul îi atrage atenţia omului este faptul că a urmări dorinţele carnale ale egoului şi cerinţele lui fără sfârşit nu îi va aduce niciodată satisfacţie şi mulţumire. Adevărul şi calea corectă nu-i vor fi accesibile. Natura egoului este în aşa fel încât, atunci când o dorinţă îi este satisfăcută, acesta vrea imediat să i se satisfacă o altă dorinţă. Este mereu preocupat de a mânca, a bea, a se relaxa, fiind lacom, dorind să aibă mai mult şi mai mult din orice. Nu ezită să comită păcate şi acte de agresiune şi cruzime. De aceea Coranul i-a interzis omului să-şi urmeze dorinţele care sunt considerate haram:

Şi nu urma poftei care te abate de la calea lui Allah! Aceia care se abat de la calea lui Allah vor avea parte de osândă aspră, pentru că au uitat de Ziua Socotirii. (Saad 38:26).

Tactica necredincioşilor, necesitatea împotrivirii faţă de aceasta şi importanţa sa au fost menţionate astfel:

Şi dacă adevărul s-ar fi potrivit cu poftele lor, s-ar fi stricat cerurile şi pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc.  (Al-Mu’minun 23:71).

Este necesar să facem distincţia dintre dorinţele interzise ale egoului şi dorinţele legitime, pentru că unii oameni aşa-numiţi religioşi au amestecat aceste două lucruri într-un mod foarte periculos.

Dacă omul vrea să se bucure de bunurile acestei lumi, atunci nu e nimic rău în asta şi este o greşeală foarte mare că acest fel de cerinţe şi dorinţe legitime au fost incluse pe lista lucrurilor interzise, a faptelor rele. Consecinţa acestui lucru este că omul îşi satisface dorinţele sale legitime şi respectabile, dar conştiinţa sa devine precum conştiinţa acelor oameni care acceptă crimele ca fiind legitime, asumându-le în mod conştient. Când acesta realizează că a comis o greşeală şi că acel păcat face parte inevitabil din viaţa sa, atunci el comite păcate şi mai serioase, complăcându-se în acţiuni strict interzise. Altfel spus, de această dată el devine un infractor şi un păcătos în sensul adevărat al cuvântului.

În Coranul cel Sfânt s-a acordat o atenţie specială acestui aspect declarându-se în mod foarte clar că dorinţele pure ale sinelui şi cele legitime sunt bune şi permise, oferind şansa folosirii lucrurilor halal şi curate. Limitarea şi inhibarea anumitor acte ce contravin regulilor acestei sfere a decenţei şi legitimităţii este permisă pentru că închide poarta actelor obscene şi a păcatelor:

O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.  (Al-Baqarah 2:168-169).

A restricţiona consumul a ceea ce este legitim (halal) şi curat (tayyib) nu înseamnă decât a-I atribui acuzaţii false lui Allah; acestea sunt relele şi ticăloşiile pe care Satana le porunceşte omului. Islamul nu reprimă astfel de naturi şi înclinaţii prin forţă şi pedeapsă, nici nu le aplanează sau sfărâmă, ci urmează o metodă echilibrată, lipsită de orice fel de excese.

 

___

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Soucre Link

Cine este cel sărac?

Cine este cel sărac?   Muhammad Al-Ghazali   Într-o zi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a întrebat pe dragii lui companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) dacă ştiu ce este sărăcia. Atunci ei au răspuns că este sărac cel care nu are niciun dirham sau dinar (niciun ban). Atunci Profetul […]

Cine este cel sărac?plaja

 

Muhammad Al-Ghazali

 

Într-o zi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a întrebat pe dragii lui companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) dacă ştiu ce este sărăcia. Atunci ei au răspuns că este sărac cel care nu are niciun dirham sau dinar (niciun ban). Atunci Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „În comunitatea mea sărac este acel om care va apărea în Ziua Judecăţii în faţa lui Allah subhanu wa ta’ala astfel: a făcut rugăciunea, a plătit zakat-ul, a respectat toate acestea, însă a abuzat de cineva, a acuzat pe nedrept pe cineva, nu a avut dreptul de a lua în posesie proprietatea cuiva, a omorât sau a lovit pe cineva. Toate calităţile pe care le-ar fi avut vor fi fost date victimelor sale. Dacă aceste calităţi ale sale se vor fi terminat înainte ca faptele rele să se termine, atunci greşelile şi păcatele victimelor sale îi vor fi date lui şi apoi va fi aruncat în iad.” (Muslim).

Un astfel de om este foarte sărac. Starea lui este precum cea a unui comerciant care are marfă bună în valoare de o mie de rupii, însă el este dator două mii de rupii. Cum se poate ca un astfel de om să fie numit bogat?

Un om religios care îşi face rugăciunile negreşit şi îndeplineşte acte de adorare sigure şi precise, dar cu toate acestea comite fapte rele cu intenţie, se comportă urât cu oamenii, îi tratează pe oamenii săraci şi neputincioşi cu cruzime, cum ar putea fi numit cinstit sau drept-credincios ?

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a explicat toate acestea şi a dat un exemplu foarte bun. A spus că şi cel mai bun caracter moral este dizolvat de păcate, aşa cum relele obiceiuri distrug reputaţia omului, iar oţetul distruge mierea.

Când răutatea este hrănită de ego, iar prejudiciul creat de aceasta se materializează şi pericolul se intensifică, atunci omul s-a lepădat de religia sa aşa cum cineva se dezbracă de hainele sale. Pretenţia sa de a fi un om bun sau cu credinţă este falsă.

Care va fi valoarea religiei fără un caracter bun? Cum este posibil ca un om să Îi aparţină lui Allah, dar în acelaşi timp să fie o victimă a corupţiei?

Legătura dintre credinţă şi moralitate ne este clar arătată în hadisul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Omul care are aceste trei obiceiuri este un ipocrit, chiar dacă el se supune, îşi îndeplineşte rugăciunea, efectuează umra (pelerinajul) şi se numeşte musulman: când vorbeşte, spune un neadevăr, atunci când face o promisiune, nu o îndeplineşte şi atunci când i se încredinţează ceva, dă dovadă de lipsă de onestitate.” (Muslim).

Într-o altă relatare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există trei semne ale unui ipocrit: atunci când vorbeşte, spune neadevărul, atunci când face o promisiune, nu o respectă şi atunci când încheie un contract, înşeală, deşi acesta [ipocritul] poate îşi îndeplineşte rugăciunile, se supune repede şi spune că este musulman.”

De asemenea, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există patru semne, iar în oricine se regăsesc acestea, el este un ipocrit, fără îndoială. Dacă în cineva se regăseşte unul dintre aceste obiceiuri, el va avea un obicei distructiv până în clipa când va renunţa la el. Când ceva i se dă lui în încredinţare, el dă dovadă de lipsă de onestitate; atunci când vorbeşte, spune minciuni; când încheie un contract, înşeală şi când se ceartă, începe să insulte.” (Bukhari).

 

__

Caracterul musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Soucre Link

Despre dragoste în Coran

Despre dragoste în Coran Sahar El-Nadi   Cu siguranță, dragostea este un subiect ce ocupă un rol important în Coran, fiind ilustrată într-un mod elevat, sofisticat, atât din punct de vedere lingvistic, cât și intelectual. Conform dicționarelor, verbul „a iubi” înseamnă: 1. a avea inclinațiune pentru cineva; 2. a simți plăcere, a avea gust pentru […]

Despre dragoste în Coran

Sahar El-Nadi

 

15Cu siguranță, dragostea este un subiect ce ocupă un rol important în Coran, fiind ilustrată într-un mod elevat, sofisticat, atât din punct de vedere lingvistic, cât și intelectual.

Conform dicționarelor, verbul „a iubi” înseamnă:

1. a avea inclinațiune pentru cineva;

2. a simți plăcere, a avea gust pentru ceva;

3. (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste;

4. A trata cu un deosebit atașament sufletesc.

În limba arabă, același verb poartă mai mult decât simple conotații emoționale precum cele ilustrate mai sus, pentru că limba arabă este o limbă foarte complexă și bogată. Mai mult decât atât, profundele umbre ale iubirii pot fi exprimate în limba noastră în mod elocvent și în absența cuvântului „dragoste”.

Exprimarea manifestării  iubirii și obligațiile/responsabilitățile de compasiune, grijă, stimă, respect, sacrificiu de sine, dedicare, iertare și așa mai departe, reprezintă o formă frumoasă de a exprima iubirea în limba arabă, limba originală a Coranului.

Coranul este plin de  versete care subliniază manifestarea de iubire a lui Dumnzeu față de creația Sa, dar și dragostea credincioșilor față de El. În Islam, credința este o faptă practică, nu doar o emoție. Trebuie exprimată practic în fapte, precum și verbal în rugăciuni. În consecință, veți observa că în Coran, de fiecare dată când se menționează credința, va fi întotdeauna urmată de sintagma „cei care împlinesc fapte bune”.

În mod similar, ori de câte ori se menționează dragostea lui Dumnezeu, se amintește de darurile practice cu care El îi binecuvântează pe credincioși, după cum aplicațiile practice ale iubirii acestora pentru Dumnezeu, îi vor apropia de El.

Abordarea coranică față de natura umană este echilibrată: recunoașterea emoțiilor pendulează între pozitiv și negativ, iar oamenii , se știe că nu sunt îngeri care să nu cunoască slăbiciuni sau sentimente negative. În consecință, Coranul reglementează emoțiile și disciplinează manierele, răsplătindu-l pe cititor cu o gingășie miraculoasă, speranță și emoții delicate înțesate în text.

Unele dintre cele mai frumoase versete din Coran care pot fi recitate drept rugi, sunt cele rostite de profeți când ÎL invocau pe Dumnezeu, precum și cele rostite de Dumnezeu credincioșilor, detaliând recompensele Sale promise lor în această viață și în cea care va urma, chiar și celor care greșesc, promițându-le iertare și milă nesfârșită dacă se căiesc și se întorc la calea Sa.

De asemenea, există versete magnifice care amintesc de numele frumoase ale lui Dumnezeu, recitate pentru a preaslăvi îndurarea Lui.

Când un musulman îl întâlnește pe Dumnezeu în rugăciune, aceasta este văzută ca expresia ultimă de dragoste prin smerenie și supunere din partea unei creaturi iubitoare față de Creatorul ei/lui slăvit. Este considerată de asemenea a fi o șansă de a vorbi lui Dumnezeu în mod direct de cinci ori pe zi prin recitarea Coranului, precum și prin cuvinte sincere, simple, oneste și spontane izvorâte direct din inima celei/celui care se roagă în timpul prosternării.

Același lucru se aplică tuturor formelor de practicare a Islamului, indiferent dacă sunt obligatorii sau opționale, ritualurilor și comportamentelor. Răspunsul lui Dumnezeu și răsplata unei asemenea onestități de sentimente și acte de sinceritate sunt detaliate în Coran și resimțite de milioane de adoratori. De ce altceva ar fi nevoie pentru dovedirea unei relații de iubire reciprocă?

Jeffrey Lang a abordat acest subiect în cartea sa „Losing My Religion: A Call for Help[1]:

Adorarea în Islam este holistică. Capitularea în fața lui Dumnezeu este revelată mai mult de comportamentul nostru de zi cu zi față de ceilalți decât doar de practica noastră de rituri religioase. Viața castă îmbunătățește relația noastră cu Dumnezeu. Coranul amintește adesea de dragostea lui Dumnezeu față de binefăcători.  (2:195; 3:134; 3:148; 5:13; 5:195), față de cei care se căiesc (2:222), față de cei care se curățesc (2:222; 9:108), față de cei care sunt cu conștiință în relația lor cu Allah (3:76; 9:4; 9:7), față de cei perseverenți (3:146), față de cei care își pun încrederea în Allah (3:159), de susținătorii dreptății (5:42; 49:9; 60:8) și față de cei care se străduiesc pe calea lui Dumnezeu (61:4).

Numele și atributele lui Dumnezeu menționate în Coran însumează virtuțile care ne ajută să obținem dragostea Lui. Cele mai întâlnite nume sunt cele referitoare la îndurarea lui Dumnezeu,compasiunea și iertarea Lui: cele mai pure manifestări ale iubirii. Așadar, observăm că relația dintre un credincios sincer și Dumnezeu este caracterizată în mod consistent de legătura de iubire.

Odată ce Dumnezeu este perfecțiunea virtuților pe care noi le dobândim, noi ne vom dezvolta în ele, abilitatea noastră de a ne apropia de EL crescând. Cu cât vom fi mai îndurători, cu atât ne vom putea bucura mai mult de infinita îndurare a lui Dumnezeu. Cu cât vom fi mai miloși, cu atât mai mult vom putea cunoaște infinita compasiune a lui Dumnezeu. Același lucru poate fi afirmat despre dragoste.” (90:295)

În Islam, credința reprezintă sursa supremă a tuturor lucrurilor referitoare la relația omului cu Dumnezeu. Așadar, credința este sursa din care izvorăște iubirea, înflorind și întărind credința, în felul acesta producând mai multă iubire pentru a consolida credința mai mult, și tot așa, într-un cerc de aur infinit.

 

 

Sursa:

  • new-muslims.info/ro
  • onislam.com

 


[1] Lang, Jeffrey. Losing My Religion: A Call for Help. Beltsville, MD: Amana Publications, 2004

Soucre Link