Imamul Abu Hanifah

  Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea […]

0Shares

 

Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !).

Renumitii savanti ai principalelor patru scoli de jurisprudenta au fost : Abu Hanifa, Malik ibn Anas, Muhammed ibn Idris As-Safi`i si Ahmad ibn Hanbal (Allah sa fie multumit de ei !). Pentru inceput vom incerca sa ne aplecam asupra personalitatii lui Abu Hanifa, a carui scoala de jurisprudenta este foarte raspandita, cu precadere in Asia (incluzand aici Subcontinentul Indian, intreaga Asie Centrala si tari precum Turcia si Afganistan).

Abu Hanifa An-Nu`man s-a nascut in Kufa, Irak, in anul 80 h. A avut sansa sa se numere printre cei care au format a doua generatie a Islamului, fructificand oportunitatea acumularii de cunostinte direct de la unii dintre companionii profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !), dar si de la mai multi invatati de marca ai generatiei sale. Astfel, Abu Hanifa este primul care a sistematizat legislatia jurisprudentiala islamica (cunoscuta sub denumirea de fiqh), conforma cu invataturile Nobilului Coran si cele profetice.

Abu HanifahCa profesie, eroul nostru era comerciant, insa inceputul si sfarsitul zilei il prindeau in moschee, dedicandu-se studiului, manifestand un comportament exemplar atat in comert, cat si in domeniul stiintific. Din aceasta perspectiva a fost onest nu doar in afacerile derulate, constiinciozitatea caracterizandu-l in tot ce a facut, mergand pana acolo incat era in stare sa refuze orice castig pe care-l considera obtinut cu usurinta, desi i se cuvenea pe drept. Odata, in pravalia sa a intrat o doamna care i-a cerut sa vanda in numele ei o rochie confectionata din matase. Abu Hanifa i-a cerut sa-i spuna ce pret era dispusa sa ceara pentru respectivul produs. Cand femeia i-a raspuns ca s-a gandit la 100 de dirhami, Abu Hanifa i-a raspuns ca valoreaza mai mult decat atat. Neincrederea a persistat pana in clipa in care a vazut-o vanduta chiar sub ochii sai pentru 500 de dirhami. Alta data eroul nostru si-a avertizat partenerul de afaceri sa nu vanda o imbracaminte anume din cauza unor defecte pe care le prezenta. Cu toate acestea, partenerul se pare ca a uitat sfatul si a vandut-o. Cand a aflat acest lucru, Abu Hanifa a dat ca milostenie tot ce agonisise in acea zi si a pus capat parteneriatului de afaceri.

Ca profesor, eroul nostru obisnuia sa se ingrijeasca de toate cele necesare studentilor sai astfel incat ei sa se concentreze numai pe invatatura. Aceasta atitudine a sa fata de educatie l-a determinat sa fie generos deopotriva chiar fata de savanti. S-a relatat ca atunci cand dorea sa cumpere haine pentru el sau familia sa, cumpara si pentru o parte a savantilor pe care ii cunostea. De fapt, generozitatea eroului nostru se revarsa asupra oricui intra in contact cu el. Intr-o zi, mergand pe strada a observat un barbat care a incercat sa-l evite. Abu Hanifa l-a intrebat : ‘De ce incerci sa te ascunzi de mine ?’ Cand i s-a raspuns ca ii datoreaza eroului nostru 10.000 de dirhami si s-a simtit jenat ca nu-i poate restitui, acesta l-a informat ca nu mai doreste inapoi banii imprumutati. Mai mult, l-a rugat pe acel om sa-l ierte pentru ca i-a dat atatea batai de cap si ca l-a facut sa se simta rusinat.

Ca orice musulman pios, eroul nostru a fost foarte bun cu toti cei pe care i-a cunoscut, cu bolnavii pe care i-a vizitat si interesandu-se de cei plecati. O intamplare foarte interesanta i-a avut in prim plan pe eroul nostru si vecinul sau betiv, cel care obisnuia sa bea si sa cante cat era noaptea de lunga, deranjandu-l cumplit pe Abu Hanifa. La un moment dat vecinul galagios a fost saltat de politie si intemnitat. Abu Hanifa, observand ca in acea noapte nimeni nu i-a mai perturbat linistea, a mers si s-a interesat de vecinul sau. Si, afland cele petrecute, a fugit cu sufletul la gura la guvernatorul orasului pentru a-l convinge sa-i redea libertatea, ceea ce s-a si intamplat. Mai mult decat atat, Abu Hanifa i-a oferit barbatului o suma de bani drept compensatie pentru ceea ce putea sa castige daca nu era intemnitat. Betivul a fost atat de impresionat de comportamentul sau incat s-a cait si a luat decizia sa-si dedice timpul sau studierii mesajului Islamului in moschee.

Teama lui Abu Hanifa de a nu gresi l-a determinat sa refuze toate ofertele de a ocupa diverse functii publice, inclusiv pe aceea de judecator, propuneri venite din partea guvernatorilor, dar si a califului insusi. Din aceasta cauza, califul Abu Ja`far Al-Mansur a dispus aruncarea sa in temnita, unde s-a si stins din viata in anul 150 h.

In ciuda mortii sale intre zidurile inchisorii, numele eroului nostru continua sa straluceasca in istoria Islamului, a memoriei milioanelor de oameni care ii urmeaza scoala de jurisprudenta, dar si a altora din intreaga lume.

Sursa: Grupul yahoo IslamRomania (‘Eroi ai Islamului’, autor prof.Mahmud Esma`il Sieny)

Source Link

Views: 0

0Shares

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Egalitatea rasială – partea a 4-a Mustafa Sibaee   La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era […]

0Shares

Egalitatea rasială – partea a 4-a

Mustafa Sibaee

 

La o aruncatura de privire de Casa Alba din Washington, in umbra statuii frumoase a lui Lincoln, se afla un cartier groaznic, in care traiau 250,000 de negri, adica un sfert din populatia capitalei, asa cum traiau animalele in grajduri! In acest oras, negrilor le era interzis sa intre in hotelurile, restaurantele, teatrele, scolile si spitalele rezervate albilor, ba chiar si in biserici. Un negru din Republica Panama a intrat intr-o biserica catolica din Washington si in timp ce el era cufundat in Rugaciune a venit la el un preot si i-a dat un biletel pe care i-a scris adresa unei biserici catolice rezervate negrilor. Cand a fost intrebat despre secretul acestei atitudini, preotul i-a raspuns: In oras se afla biserici speciale pentru catolici de culoare, in care negrul poate sta in fata Domnului sau! Astfel se purtau ei care pretindeau ca Isus pacea asupra lui! a venit pentru intreaga omenire.

In aceste conditii de umilinta si dispret si in acest climat dominat de boli, saracie si mizerie, traiau 15 milioane de negri, adica a zecea parte din populatia Statelor Unite, care conduc Organizatia Natiunilor Unite si pretind ca misiunea lor este libertatea popoarelor si pacea intre masele lor!

Consideram potrivit sa citam aici ce a scris Hary Hayood despre adevarul acestei libertati in cartea sa cu titlul “Eliberarea negrilor”.

“Fara indoiala ca apartenenta rasiala nu a fost in nici o alta tara cu exceptia Africii de Sud mijloc pentru inrobirea unui popor, asa cum a fost in aceasta tara. Sclavia ca proprietate asupra robilor a luat sfarsit, insa ea continua sa existe ca sistem de clasa. Prin ea se are in vedere astazi mentinerea populatiei de culoare intr-o poziţie inferioara aceleia de care beneficiaza populatia alba si se actioneaza in scopul consolidarii acestui sistem prin diverse mijloace: uneori prin sentinte de condamnare la moarte sau executii, pe care mase infuriate si nechibzuite le hotarasc fara consimtamantul puterii carmuitoare, alteori prin legi si masuri legislative nedrepte, alteori in virtutea unor obiceiuri si traditii pe care Dumnezeu nu le-a investit cu nici o putere.”

Iar economistul american Victor Berlo afirma: “Este neindoielnic cum ca industriasii din Nord, care au dominat guvernul federal in perioada razboiului civil nu au dorit eliberarea populatiei de culoare cu adevarat, ci s-au straduit doar sa ia locul stapanilor de sclavi din Sud pentru a exploata populatia de culoare cat mai crancen.

Realitatea este ca politica pe care a urmat-o Partidul Republican si armata statelor din Sud a fost incheierea unei aliante cu fostii proprietari de sclavi pentru a supune din nou populatia de culoare.” Si tot el afirma:”Otrava fanatismului rasial s-a raspandit de-a lungul si de-a latul tarii si a patruns in toate canalele vietii americane. Si iata cum se obisnuieste poporul sa inventeze expresii de dispret si desconsiderare cand este vorba de negri si de celelalte minoritati.”

Iar Jaque Leet si Lee Mortimer spuneau: “America este vestita printre popoarele lumii prin faptul ca lozinca ei este libertatea. Aceasta inseamna ca avem datoria de a-i primi pe toti aceia care cauta adapost in tara noastra si pasesc pe pamantul nostru, fie fugind de persecutii, fie pentru a sta departe de nedreptate. Dar se pare ca sensul acestei libertati a disparut cu desavarsire inca din momentul in care statuia a fost asezata pe soclul ei”.

In anul 1946, un negru împreuna cu mama lui s-au dus la un atelier pentru a repara un aparat de radio, in orasul Columbia. Dupa ce au achitat suma ceruta, au constat ca aparatul nu fusese reparat, ci se afla in aceeasi stare. Atunci mama a incercat sa protesteze: Am achitat treisprezece dolari si aparatul de radio continua sa fie mut! Stapanul atelierului a poruncit sa fie alungati si unul dintre angajati a lovit-o cu piciorul, incat femeia a cazut cu fata la pamant. Tanarul negru a reactionat atunci, lovindu-l si doborandu-l la pamant pe cel care o lovise pe mama lui, insa vecinul sau a strigat catre lume: Ucideti-l pe fiul de tarfa! Lumea s-a adunat gramada si a inceput sa urle: Sa ne razbunam pe ei! Iar la americani, razbunarea pe negri inseamna despartirea capetelor lor de trupuri pe loc, fara nici un fel de judecata sau hotarare!

albNumai cu greu au scapat de linsare si au fost condusi la inchisoare, dar albii n-au fost multumiti de acest lucru, ci s-au indreptat in graba spre cartierul negrilor pentru a se razbuna pe negresa si pe fiul ei. Politia a asediat cartierul mizer, iar negrii nefericiti au fost urmariti pana in casele si magazinele lor, care au fost jefuite si incendiate si a deschis focul impotriva acestor sarmani, provocand moartea si ranirea multora dintre ei.

Toate acestea s-au intamplat din cauza ca negresa s-a plans stapanului atelierului ca a achitat suma ceruta pentru repararea aparatului de radio fara ca acesta sa fi fost reparat. Acesta este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia lor!

In anul 100 h., adica in urma cu treisprezece secole, o sclava neagra cu numele de Fartuna i s-a plans emirului credinciosilor, Omar ben Abd al-Aziz, ca are un gard scund peste care sare cineva si-i fura gainile. Omar a trimis de indata pe cineva sa o instiiteze ca el i-a cerut guvernatorului Egiptului sa-i repare gardul si sa-i consolideze casa si in acelasi timp i-a scris guvernatorului egiptean Ayyub ben Sarhabil: Fartuna, roaba lui Zi Asbah, mi-a scris ca gardul ei este scund si ca cineva sare peste el si-i fura gainile si a cerut sa-i fie reparat. De indata ce primesti aceasta epistola, incaleca tu in persoana si du-te si repara-l.

Cand a ajuns scrisoarea la el, a incalecat numaidecat si s-a dus in AlJiza, a intrebat de Fartuna si cand a dat de ea, a gasit o biata negresa. I-a spus ce i-a scris emirul credinciosilor si i-a reparat gardul si casa.

Acest lucru a fost implinit cu treisprezece veacuri in urma si el este un exemplu pentru ceea ce inseamna civilizatia islamica.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0

0Shares

Legislația preislamică și rolul său ulterior

Legislația preislamică și rolul său ulterior Dan Michi   Legislația unanim acceptată, specifică perioadei preislamice, constituie sursa unor termeni specifici ulteriori. Cu toate acestea, mai mulți termeni preislamici au trebuit să fie tratați de o maniera pozitivă, atât sub aspect istoric, cât și strict legislativ, astfel încât să devină operaționali în noul sistem legislativ islamic. […]

0Shares

Legislația preislamică și rolul său ulterior

Dan Michi

 

Legislația unanim acceptată, specifică perioadei preislamice, constituie sursa unor termeni specifici ulteriori. Cu toate acestea, mai mulți termeni preislamici au trebuit să fie tratați de o maniera pozitivă, atât sub aspect istoric, cât și strict legislativ, astfel încât să devină operaționali în noul sistem legislativ islamic.
Screenshot_35Termenii de specialitate, arhaici la bază, adesea au fost supuși modificărilor care să le confere un sensuri bine delimitate. În cadrul acestui proces de transformare, unii termeni fie și-au pierdut sensul de bază, cum este și cazul strânsului mâinii pentru perfectarea unui contract de vânzare, gest denumit al-safqa, fie au fost desemnați ca unici pentru unul sau altul dintre cei obișnuiți până atunci, situație întâlnită și la garanția împotriva unor defecte specifice unei anumite categorii de bunuri (al-‘uhda). Alt set de termeni se aplică unor cutume pe care legislația islamică nu le recunoaște pe deplin, precum contribuția obligatorie la piață (al-maks) din perioda preislamică și pe care legislația islamică o consideră ilegală, ori cazul donația cu clauza conform căreia obiectul devine proprietate a părții care supraviețuiește (al-ruqba).
De asemenea, este un fapt binecunoscut că arabii din perioada preislamică foloseau documente scrise. Ei erau foarte familiarizați cu această practică, cu precădere în relațiile pe care le întrețineau cu populația sedentară din jur. Această practică, se pare că a intrat în conștiința arabilor atât dinspre Irakul sasanid, cât și dinspre Siria bizantină. Oricum, numai câțiva termeni și practici au reușit să se impună dinspre sudul Peninsulei, cu civilizațiile sale distincte, spre nord. Cu toate acestea, se poate afirma că regula celor doi martori iși are rădăcinile întrun act juridic particular, derivat din civilizația părții sudice a Peninsulei.
sursa: economia-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 1

0Shares