Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Asteptatul profet – 1

 

Rugăciunea lui Avraam (a.s) şi vestea lui Iisus

Într-o zi, unul din companioni către Mesagerul lui Allah: “Puteţi să ne spuneţi ceva despre persoana voastră?” Mesagerul lui Allah îi dă următorul răspuns: “Eu sunt ruga lui Avraam şi vestea Măritului Iisus.”

largeÎn două versete separate Coranul tratează această chestiune:

1) Măritul Avraam (a.s) s-a rugat astfel:Domnul nostru! Ridică în mijlocul lor un trimis dintre ei care să le recite versetele Tale, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, şi care să le dea curăţenie, căci Tu eşti Puternicul, Înţeleptul!” (Al-Baqarah [Vaca], 129).

2) Vestea Măritului Iisus:Iisus, fiul Mariei spuse: “O, fii ai lui Israel! Eu sunt, într-adevăr, trimisul lui Allah la voi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” Şi când acela veni la ei cu dovezi vădite, ei spuseră: “Aceasta este o vrajbă vădită!” (As-Saf [Rândul], 61/6).

Da, Mesagerul lui Allah nu este cineva care a apărut ca o surpriză. El este un profet anunţat cu secole înainte şi a cărui venire a fost aşteptată de tot universul. Cea mai mare dovadă a profeţiei Lui este minunea veşnică, Coranul. Sute de versete din Cartea Minunilor relatează despre faptul că El este profetul de drept. Un om care nu poate să-L nege în totalitate, nu are cum să nege profeţia Lui. Deocamdată nu vom aborda această chestiune, care formează o temă de sine stătătoare. Când va veni momentul, oferind versetele apelate ca argument, şi această temă în parte va fi abordată.

 

Veştile din Tora

Deoarece la acest capitol am întâmpinat mii de denaturări, dorim să relatăm unele părţi din cărţile sfinte, Tora, Biblie şi Psalmi, care poartă în ele semne şi vestiri despre Mesagerul lui Allah. Încredinţând detaliile problemei operelor independente, care au o legătură directă cu tema şi, în special, lucrării lui Huseyin Gisri, “Risale-i Hamîdiye”; aici vom oferi doar unele chestiuni pe care le considerăm importante.

 

Munţii Faran

Într-un verset din Tora, tradus în limba arabă la Londra, în anul 1944, se spune: “Allah şi-a întors faţa către oameni la Sina, i-a poftit în Sâîr. Pe munţii Fâran s-a ivit în toată desăvârşirea. ” (Sifr. Tesniye. Bab: 33, verset: 2).

Adică, ocrotirea, compasiunea şi binefacerea lui Allah s-au manifestat la Sina, acolo unde Moise a stat de vorbă cu Cel Drept. Această îndurare s-a mani-festat prin desemnarea lui Moise ca profet. Sair înseamnă Palestina. Acolo, îndurarea Celui Drept venind pe calea profeţiei, l-a învăluit pe Măritul Iisus şi pe cei din jurul lui. Măreţul Iisus este un mare profet, având onoarea de a-L vedea de mai multe ori pe Stăpân. Datorită faptului că mulţi au confundat termenul de “a se arăta” cu “aparıţia”, şi în această problemă au existat replici. Da, ceea ce se poa-te vedea la El este suflul divin. În munţii Faran, Cel Drept a apărut prin taina unicităţii. Faran este Mecca, deoarece, într-un alt loc din Tora se relatează cum Măreţul Avraam şi-a lăsat fiul İsmail, la Faran. Dacă este aşa, Fâran-ul de care se vorbeşte în Tora, este Mecca.

În acest verset se vorbeşte pe rând de trei profeţi. Primul este Moise, al doilea, profetul Iisus (a.s), iar al treilea este ultimul profet, Muhammed Mustafa (s.a.s). Versetul din Tora continuă cu următoarele explicaţii: “În jurul Său va avea mii de companioni neprihăniţi, curaţi precum briliantul. În mâna dreaptă va ţine o secure de foc cu două tăişuri.” Din acest text reiese că El va fi însărcinat cu răz-boiul sfânt.

Este lucru ştiut că, Mesagerul lui Allah, la începutul revelaţiei, se retrage într-o peşteră aflată în Munţii Hira, unde se cufundă în meditaţie şi rugăciuni. Prima revelaţie a sosit în aceşti munţi.

Dacă Fâran nu este Mecca, atunci ce loc poate fi, de unde o religie precum religia islamică, făcându-şi apariţia, să se răspândească de la răsărit la apus. În lume neexistând un asemenea loc, Faran-ul pomenit în Tora, desemnează Mecca. Aşa cum am arătat mai sus, în versetul 21 din Tora, în care se relatează locul în care s-a stabilit İsmail, demonstrează acest lucru, fiind dovada cea mai elocventă. Nimeni n-are puterea să se opună acestei dovezi. Contestaţiile în legătură cu această temă sunt departe de a fi ştiinţifice, fiind consideraţii personale. Deoarece părţile de la sfârşitul versetului despre companioni şi misiunea de a purta războiul sfânt nu lasă loc nici unei îndoieli sau dubii, ele arată că acea Persoană este Muhammed Mustafa (s.a.s).

 

Din neamul lui Ismail

În versetul al doilea din Tora, Cel Drept îi spune Măreţului Moise (Musa): “Pentru ei (fiii lui İzrael), dintre fraţii săi voi face un profet ca tine; Voi pune vorbele mele în gura Lui şi El le va spune tot ceea ce am poruncit.” (Sifr: Tesniye Bab: 18, Verset:18).

Versetul 19 completează acest lucru: “Mă voi răzbuna pe cei care nu se supun cuvintelor pe care le va rosti în numele meu!

În acest verset, relatat de către unul din fiii lui İzrael, se semnalează venirea unui profet din neamul lui İsmail. Or, se ştie că singurul profet din neamul lui İsmail este Domnul nostru, Muhammed (s.a.s). El, ca şi profetul Moise, va veni cu o legislaţie. Pe de altă parte, în acest verset se precizează că profetul ce ur-mează a veni, este “fără carte”

Răzbunarea împotriva celor care nu se supun se va face prin sancţiuni şi pedepse specifice religiei, şi acest lucru se găseşte numai în religia islamică.

Probabilitatea ca profeţii specificaţi în Tora să poată fi profetul Iisus sau profetul İoşua, nu are nici un temei, deoarece aceşti profeţi sunt din neamul lui Izrael. În multe probleme, profetul Iisus nu a adus o nouă legislaţie, el conformându-se profetului Moise. Este evident faptul că profetul İoşua nu seamănă cu profetul Moise. Deoarece el nu a venit cu o nouă legislaţie. Versetul: “Noi v-am trimis vouă un profet care este martor a ceea ce sunteţi, aşa cum am trimis un profet şi la Faraon.” (Müzzemmil [Cel înfăşurat], 73/15) comunică asemănările dintre profetul Moise şi Domnul nostru.

 

sursa: fgulen.comSource Link

Views: 1

0Shares

Credința – partea a 2-a

Bediuzzaman Said Nursi

 

 

O, sufletul meu! Să știi că primul om era cel necredincios, nelegiuit și nepăsător.

Această viață era, în viziunea lui, un doliu permanent, iar toate creaturile erau niște orfani înlăcrimați din pricina despărțirii și a decadenței. Pentru cel necredincios, animalele și omul erau niște creaturi fără scop care sunt înlăturate prin moarte. De asemenea, el vedea creațiile de dimensiuni mari, precum munții și mările, ca fiind niște morminte înfricoșătoare, lipsite de suflet.

Necredința și rătăcirea lui erau cele care dădeau naștere la nenumărate iluzii dureroase și uimitoare, care-i chinuiau sufletul.

În ceea ce-l privește pe celălalt om, el era dreptcredinciosul care îl recunoștea pe Stăpânul Cel Drept și credea în El. În viziunea lui, această viață era locul unde creaturile își pomenesc Stăpânul, un loc de învățare atât pentru om cât și pentru animal, și totodată un loc de încercare pentru om și djini.

Cei care își termină îndatoririle în această lume vor călători din această viață trecătoare într-o altă viață plină de bucurie, pentru a face loc celorlalte creaturi care urmează să vină pe lume și care urmează să-și îndeplinească sarcinile. Fiecare om sau animal care vine pe lume este asemenea unui soldat care așteaptă în orice moment să fie înrolat în armată.

Fiecare ființă este, în viziunea celui credincios, asemenea unui soldat care se înrolează cu bucurie în armată sau este precum un funcționar demn și bucuros de responsabilitățile primite. Iar toate sunetele reprezintă fie rugăciuni de pomenire și mulțumire pentru Allah la începerea zilei de lucru, fie glasul vesel și satisfăcut al celor care muncesc sau își termină lucrul.

Toate cele existente sunt în viziunea dreptcredinciosului câte un slujitor sincer, un funcționar prietenos sau câte o carte minunată a Stăpânului, Cel Generos și Îndurător. Multe astfel de adevăruri mărețe și dulci se înalță și ies la iveală din credința lui.

Ceea ce înseamnă că iman-ul (credința) unui om poartă în ea sămânțcopacului Tuba  din Rai, iar necredința poartă în ea sămânța copacului Zakkum din Iad.

Ca urmare, înseamnă că fericirea și siguranța le găsim doar în Islam și în credință. Așadar trebuie să spunem mereu:

Lăudat fie Allah pentru religia Islam și pentru credința desăvârșită, completă.

 

 

sursa: Asociația Musulmanilor din România, Bediuzzaman Said Nursi, „Cuvinte”Source Link

Views: 4

0Shares

Credința – partea 1

Bediuzzaman Said Nursi

Bismillahir-Rahmanir-Rahim

(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător)

Și cei care cred în cele nevăzute…

 

Dacă vrei să înțelegi cât de multă fericire și bunăstare, cât de multă dulceață și pace sufletească se află în credință, ascultă cu atenție următoarea pildă:

fork-in-the-road-1aa2re3Odată, doi bărbați pornesc într-o călătorie având ca scop atât relaxarea cât și negustoria. Unul dintre ei, care era arogant și egoist, pornește într-o direcție, iar celălalt, care era iubitor de adevăr și norocos, pornește în direcția opusă.

Cel arogant, fiind egoist și pesimist, ajunge într-o regiune care în viziunea sa părea foarte urâtă. Acolo, el vede pretutindeni sărmani neputincioși și fără speranță, care se văitau din cauza răului săvârșit de mâinile tiranilor. Oriunde se ducea, simțea o stare de tristețe și durere.

Întreaga regiune avea aspectul unei camere sumbre, precum cea a bocitoarelor. Pentru că toți păreau străini și dușmani în ochii lui și ca să uite de această situație dureroasă și întunecată, nu găsi altă cale de ieșire decât în băutură. Până și în locurile publice vedea numeroase funeralii, precum și orfani plângând deznădăjduiți. Astfel conștiința lui se zbătea într-o continuă durere.

Celălalt, pentru că își iubea Creatorul și căuta adevărul, dovedind și un comportament frumos, a ajuns într-o regiune care în viziunea sa era foarte plăcută. Acolo, el vedea pretutindeni o stare de fericire generală și o sărbătoare continuă. Peste tot erau lăcașe de rugăciune care răspândeau atracție și voie bună. Pe cei din jur îi considera prieteni sau rude. De asemenea, el vedea că întreaga regiune era cuprinsă de un sentiment de sărbătoare general, de triumf, marcată de urări și mulțumiri. El mai auzea, pe lângă vocile care Îl preamăreau pe Allah, spunând ”Allahu Ekber” (Allah este Cel mai Mare) și care mărturiseau credința în El, spunând ”La ilahe illa Allah” (Nu există altă divinitate în afară de Allah), și sunetul vesel al unei tobe care chema la recrutare în armată. Spre deosebire de omul pesimist, care suferea atât pentru el însuși cât și pentru ceilalți, omul cel iubitor de bine se bucura atât de propria-i veselie, cât și de cea a celor din jurul său. Ba mai mult, avea parte și de o afacere profitabilă, pentru care Îi mulțumea lui Allah.

Apoi s-a întors și l-a întâlnit pe celălalt om și văzându-i situația, îi spuse: ”O, cred că ți-ai pierdut mințile! Se pare că tot ce posezi urât în interior trebuie să-ți fi ieșit la suprafață, căci ai ajuns să vezi plânsete în loc de râsete, iar ieșirea din ordinea armatei o vezi ca fiind furt și jaf. Revino-ți și curățește-ți inima, pentru ca această perdea urâtă din calea privirii tale să se ridice. Și privește ca să poți vedea adevărul. Aceasta este țara unui Rege, a Cărui dreptate este absolută. El este Milos și Grijuliu la cel mai înalt nivel, cu cei aflați în subordinea Sa, este Puternic, Iubitor de disciplină și Îndurător. Ba chiar, o țară în care vedem atâta progres și descoperiri, nu poate fi așa cum îți închipui tu.”

Ca urmare, omul pesimist își revine și spune, regretând: “Într-adevăr, cred că mi-am pierdut mințile din cauza băuturii. Mulțumesc că m-ai salvat de infernul în care mă aflam.”

 

sursa: Asociația Musulmanilor din România, Bediuzzaman Said Nursi, „Cuvinte”Source Link

Views: 4

0Shares